Pășea copilul nimănui..

Vicii pe mină,

Lacrimi pe pat, 

Viața nui dulce 

Țin în mine și tac 

Tristețe în suflet, 

Cuțite piaproape,

Ma concentrez 

Închid ochii și moarte 

De ce să m-apuc?

Și ce să mai fac?

Ce va fi înainte ?

Mă retrag eu și tac,

Dar acum nu mii frică 

De spaimă nu mor 

Căci ultima clipă 

Se trăiește ușor. 

Un mort frumos cu ochii vii 

E-n noi,in fiecare, 

Când încercăm ,trist,a privi 

Mai dincolo de zare...

Când adânciți în sinele 

Ce tremura și doare 

Știm ca-ntr-o zi ne vom lupta 

Cu cavalerul morții negre 

Ce ne va sta in cale..

Și va fi lupta cea mai grea,

Mai teribilă,mai mare .

El ne va împinge spre tenebre,

Și sufletul doar are 

Puterea de-a le-nvinge 

Prin alba arip-a speranței 

La liniștea eterna,la pacea aceea mare...

Patratul in care m-am ascuns,

Crede ca nu am stat indeajuns.

Diagonalele lui inima mi-au strapuns,

Perfectiunea nu ajuta daca e de nepatruns.

Triunghiul e stabil cand are varful sus,

Nimeni nu stie ca de fapt e distrus.

Dar cand se sprijina pe un picior,

Isi pierde balansul si cade pe cel inferior.

Dreptunghiul degeaba e de incredere,

Daca el mereu se gandeste la retragere.

Trista veselie a zambetului,

Pune plasture trecutului.

Cercul asta infinit,

Mi-a obijnuit creierul sa fie obosit.

Copacul familiei de figuri,

Degeaba are ramuri daca nu are muguri.

Salcia de pe mal veșnic crescătoare,

Ascultă suspinările ființei trecătoare.

Ochiul minții citește tristețile ei apăsătoare,

Spânzurată de brațele acesteia, moare.

În scorburi găzduieste muritorii de foame,

Care iarna nu se gândesc la plecare.

Doar când soarele răsare,

Își iau rămas bun și zboăra-n zare.

Lacrimile curgătoare umplu lacul de alături,

Bandajează sângeroasele deschizături.

Degeaba încerci să rămai treaz,

Otrava tot alunecă în jos după orice necaz.

Salcia singuratică îmbătranind s-a veștejit,

Decreptitudinea a cuprins-o pe nepregătit.

Niciun suflet nu i-a intors favoarea,

Copacul însuflețit a murit neștiindusi valoarea.

M-am aplecat cu capul peste lac,

Şi atunci am realizat că acel copac,

Se reflecta în locul meu maniac.

Reîncarnarea entității a funcționat.

Ea-i blocată-n lumea ei cea pustie

Mâinile îi sunt pătate de sânge, știe

Vocea din umbră sângerie îi vorbește

Pe tine cine te iubește ?

Gânduri diabolice o împânzesc

Inima țipând în interior lacrimi trezesc

Ghiarele morții-n înfipte și focul o slăbește

Pe tine cine te iubește ?

Cuțitele-i atacă fantezia luându-i visele

Povara bolnăvicioasă pieirii rupându-i oasele

Urletul morbidității inima-i albește

Pe tine cine te iubește ?

Trăgând de ea și rupând-o în bucăți

O aruncă-n foc și-o zării arzând, fără prejudecăți

Îl lasă rece , o privește cum se prăbușește

Pe tine cine te iubește ?

Inima-mi bate greu, ca un tocsin de plumb

Rasunand in suflet numai un gol adanc.

Ochii mi se scalda numai-n amar,

Unde imi esti tu...dulce nectar...?

Pribegesc in lume in vals de moarte

Pe muzica sumbra cu note din morminte,

Dar de unde te iau, gasesc doar calvar...

Unde imi esti tu...dulce nectar...?

De mult-am crezut ca-mi esti o taină

Ce zilele, viata, ochii, sufletul imi luminează,

Dar in bezna, frig si schinguite zac,

Unde imi esti tu...dulce nectar...?

Privesc din loja in camera mortuară

Cum emotiile inexistente incep sa apară.

Nu ma mai cautati, acum sunt singur, asadar,

Aici imi erai tu... dulcele al meu nectar...

Gemea cerul ostenit 

De atâta vânt și ploi;

Sub geana de la răsărit, 

Prin ochii triști și goi.

Pluteau norii răscoliti 

De a vitregiei vreme, 

De riduri încrețiti, 

Murmurand poeme.

Petale smulse se scurgeau 

Pe scoarța pomului mâhnit, 

A cărui brate tremurau 

Sub nebulosul asfințit. 

Clipea in crăpături stelare

O aripa înțepenita 

Plăpânda in suflare,

De zbor ademenita 

Ofta chipul din rărunchii 

Dupa raze călătoare, 

Freamătă din trunchi 

Setea stropilor de soare...

Mi ai stropit amar

Pe cristalul din pahar,

Udă ploaia cenușie 

Odaia mea pustie  

Ai dispărut in zori 

Pe norii curgatori, 

Te ai risipit in ceață 

In frânturi de gheață. 

Pradă uriii sau iubirii,

Pe valul amintirii

Curgeau Pe buze

Cuvinte confuze..

Chipul tău se prelinge,

Ma nfioara ,ma atinge;

Vocea ta răsună 

Sub un clar de lună  

De dorul tău Ma frâng 

Sub râuri care plâng;

E beznă si e frig

Si nopțile te strig

Vreau ușa s o deschizi,

Lampa s o aprinzi, 

Galeș sa mi zâmbești, 

Din somn sa ma trezești..

Sa fie ca pe vremuri, 

In ochii mei sa tremuri, 

Caci ma arde lipsa ta

Si gândul de a mai exista!...

Mi -este frig si întuneric, 

Te șoptesc in glas nevolnic;

Nu mai știu nimic de tine, 

M ai lăsat printre ruine.

Ma ia valul de furtuna, 

Imi bate inima nebuna, 

N o pot stăpâni deloc,

Cuprinsă de fiori si foc.

Gura ploilor din stele

Ma udă până la piele.

Cerul tremură in mine, 

Fuge gândul iar la tine.

Intre noi ,abis de gheață 

Stropi mă ard pe față. 

Ma topesc de dorul tău;

Eu martira, tu un Zeu.

Te aștept sa vii in Prag,

Suflet rătăcit de drag.

Eu voi crede pan la moarte, 

Ca nici un zid nu ne desparte.

Mă privea, zâmbind sfios 

De sub streașina plouată

Cititorul blănd ,pios

De pe bancheta izolată. 

Din zori până n asfințit 

Rumega zelos din carte

Fraze n șir,amănunțit ,

Animăndu le cu șoapte. 

Parcă prinse rădăcină

Printre literele n scoarță, 

Ce ncolțeau din el tulpină

Și l brăzdau pe față. 

Și crescu pe loc statuie 

Din cărturarul fără nume,

Ce din veșmantul de hârtie, 

Își ticluise un renume. 

La o masă galbejita 

Isi dramuia bănuții 

O față-mbatranita,

Implorandu -și sfinții. 

Cu mâna tremurând

Calcula in gând, 

Din privirea i plăpândă

Lacrimi culegând..

Si la colț de stradă 

Mâinile i intinse 

Deznădejdii pradă 

Si frământărilor plănse.

Cu un glas sfios,

Tresarind din buze ,

Cerșea tănguios

Copleșită de scuze.

Iar la sfârșitul zilei

Își cumpărase o pâine 

Din avuția milei,

Îmbucănd suspine....

Copilărie dragă,cu iz dulce,

Nu mă lăsa și nu te duce

Pe tărămul amintirilor eterne,

Unde trecerea nu te discerne..

Al tău miraj mă urmărește,

Din basme uitate îmi șoptește 

Sub cerul fără pic de nori,

In lanul pestriț cu flori.

Să zburdăm mă chemi sfios,

Un cântec fredonezi,duios,

Pueril te-arunci în iarbă,

Din margarete -mi faci o salbă.

Pripit te pierzi în ceață 

Într-o sumbră dimineață,

Eu adultă m-am trezit,

Tu in trecut te -ai risipit...

Off,timpule,mai stai pe loc,

Fluierând, să mă mai joc ..