A îngheţat inima-n mine
A îngheţat inima în mine,
De pe cât am murit.
Mi s-a părut ca fusese un vis,
Din care nu o să mă mai trezesc.
Noapte rece friguriasă,îmi aduci aminte,
Că te-am văzut în vis
Şi îndată te-am pierdut .
Şi iarăşi ai apărut
În noaptea morţii în care
astăzi am căzut.
(Autoarea poeziei Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa )
Categoria: Poezii despre moarte
Toate poeziile autorului: Alina
Data postării: 11 martie 2024
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 582
Poezii din aceiaşi categorie
Cînd moare o ființă dragă
Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.
Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.
Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.
Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi. C
a să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.
Ganduri si durere
Atâta durere simt
Și mă întreb oare cât mă mai mint
Că o sa fie bine
Și că o să mă gândesc la mine
Nu înțeleg unde am greșit
Când eram bine însfârșit
Parcă simt că am obosit
Simt că timpul mi-a sosit
Stau pe geam și mă uit in gol
Și îmi dau seama cât aș vrea sa mor
Din cauza unor cuvinte care dor
Nici planeta nu o mai văd color
Nu înteleg de ce mă simt așa
Când lumea era in favoarea mea
Parcă viața devine tot mai grea
Doamne,măcar de nu m-ar mai durea...
Când o să plec
Doar cadru mă mai ține
Mâinile-ncleștate, asta îmi aparține
Ploaie, se scurge din mine tot
Biletul spre sfârșit, un zgomot
Căci o să plec curând
Amintiri privind zărind
Grăbește-te, dacă-ai vrea să mă vezi
Dar tu nu-n cerca să mă salvezi
Nu spun când …sau cum
N-ai prea vrea să ști oricum
Trupul mie de piatră, cad în jos
Dar sufletu’ -i sticlos
Cârtița
Stau,
nu simt nici gerul, nici incendiul;
deși tremur, nu-i de vină curentul...
Nu mă mișc,
deși încerc un vârf de deget să ridic,
nu reușesc, privesc și mă oftic...
Și degeaba se chinuie fostu-mi lăcaș–
acum e gol, chiar dacă l-au îmbrăcat;
după care speranța i s-a scufundat...
Cu ochii închiși,
mă gândesc la amintirea veche cu mine,
m-aș întoarce să le zic și lor că nu e bine...
Nu mă știu,
dacă plâng, nu e ca și cum ei mă aud,
așa că mai bine stau și-i ascult...
Se întâmplă mai rar,
să-i aud cum aprind un mic dar,
și acela parcă luminează tot în zadar...
Alteori îi auzeam pe alții,
apoi mă gândeam și la ai mei... săracii,
să treacă și să-mi mai ude măcar macii.
Prin întregul tot mai negru,
ascult și aștept să vină sfârșitul cel greu,
să apară și el când și ei se vor sătura să vină la mine...
mereu.
Eliberarea
Vocile îți vorbesc,
Șoaptele te înnebunesc
Ele strigă neîncetat
Sari..., mori înecat.
Ești un nimeni, un nimic,
Încă de când erai un copil mic.
Vinul vorbește, vodka gândește,
Iar creierul meu încetinește
Se stinge..., durerea nu mă va mai atinge
Asta e moartea, lipsa vieții,
Unde nu te poți afla intre pereții tristeții...
Omul și locul
L-a găsit întins, rece și vast,
Sub cerul greoi, ca o lespede sură.
Un pământ secătuit de glas,
În care viața doar putrezește și îndură.
A venit omul cu mâini de oțel,
Cu ochi înfometați de stăpânire,
A pus piroane în trupul fidel,
A săpat rănile firii în orbire.
A smuls rădăcina, a frânt răsăritul,
A suflat peste iarbă un vânt otrăvit,
A chemat slugile, a pus biruitul
Pe spate de oameni, pe suflet zdrobit.
Omul a venit cu rugă și spadă,
A spus că-i al lui, că va face dreptate.
A jurat pe pământ și pe cer să-l vadă
Cum îl sfințește… cu trupuri uitate.
Și-a ridicat ziduri, și-a strâns oștire,
A pus legea focului peste coline,
A scris pe pământ cu sânge și fire,
A sfințit locul… cu gloanțe străine.
A strigat sus, că-i voia divină,
Să curețe lutul de cei nechemați,
Dar pământul n-a vrut să-l încline,
Ci doar să îngroape pe cei sfărâmați.
A venit cu steag și cu mâna pe cruce,
Dar sub el pământul s-a umplut de strigoi.
A vrut să stăpânească, dar n-a știut duce
Decât moartea-n solzii uitării apoi.
A sfințit locul cu sânge și ură,
A scris legi în gloanțe și-n plâns de copii,
A lăsat munți de tăcere, păduri de cenușă,
Un cimitir fără cruci, fără zi.
Și când n-a rămas nici blestem, nici vânt,
Când nici umbra n-a vrut să mai fie,
Și-a chemat preotul, într-un gând frânt:
„Sfințește-mi pământul, dă-mi izbăvire.”
Dar locul tăcut, surd la cuvinte,
N-a mai primit, n-a mai iertat.
Omul s-a pus în genunchi înainte,
Însă pustia l-a îngropat.
Acum e liniște. O liniște grea,
În care doar vântul mai bate a moarte.
Omul sfințește… când nimic nu-i a sa,
Când doar preotul vine… să spele păcate.
Cînd moare o ființă dragă
Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.
Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.
Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.
Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi. C
a să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.
Ganduri si durere
Atâta durere simt
Și mă întreb oare cât mă mai mint
Că o sa fie bine
Și că o să mă gândesc la mine
Nu înțeleg unde am greșit
Când eram bine însfârșit
Parcă simt că am obosit
Simt că timpul mi-a sosit
Stau pe geam și mă uit in gol
Și îmi dau seama cât aș vrea sa mor
Din cauza unor cuvinte care dor
Nici planeta nu o mai văd color
Nu înteleg de ce mă simt așa
Când lumea era in favoarea mea
Parcă viața devine tot mai grea
Doamne,măcar de nu m-ar mai durea...
Când o să plec
Doar cadru mă mai ține
Mâinile-ncleștate, asta îmi aparține
Ploaie, se scurge din mine tot
Biletul spre sfârșit, un zgomot
Căci o să plec curând
Amintiri privind zărind
Grăbește-te, dacă-ai vrea să mă vezi
Dar tu nu-n cerca să mă salvezi
Nu spun când …sau cum
N-ai prea vrea să ști oricum
Trupul mie de piatră, cad în jos
Dar sufletu’ -i sticlos
Cârtița
Stau,
nu simt nici gerul, nici incendiul;
deși tremur, nu-i de vină curentul...
Nu mă mișc,
deși încerc un vârf de deget să ridic,
nu reușesc, privesc și mă oftic...
Și degeaba se chinuie fostu-mi lăcaș–
acum e gol, chiar dacă l-au îmbrăcat;
după care speranța i s-a scufundat...
Cu ochii închiși,
mă gândesc la amintirea veche cu mine,
m-aș întoarce să le zic și lor că nu e bine...
Nu mă știu,
dacă plâng, nu e ca și cum ei mă aud,
așa că mai bine stau și-i ascult...
Se întâmplă mai rar,
să-i aud cum aprind un mic dar,
și acela parcă luminează tot în zadar...
Alteori îi auzeam pe alții,
apoi mă gândeam și la ai mei... săracii,
să treacă și să-mi mai ude măcar macii.
Prin întregul tot mai negru,
ascult și aștept să vină sfârșitul cel greu,
să apară și el când și ei se vor sătura să vină la mine...
mereu.
Eliberarea
Vocile îți vorbesc,
Șoaptele te înnebunesc
Ele strigă neîncetat
Sari..., mori înecat.
Ești un nimeni, un nimic,
Încă de când erai un copil mic.
Vinul vorbește, vodka gândește,
Iar creierul meu încetinește
Se stinge..., durerea nu mă va mai atinge
Asta e moartea, lipsa vieții,
Unde nu te poți afla intre pereții tristeții...
Omul și locul
L-a găsit întins, rece și vast,
Sub cerul greoi, ca o lespede sură.
Un pământ secătuit de glas,
În care viața doar putrezește și îndură.
A venit omul cu mâini de oțel,
Cu ochi înfometați de stăpânire,
A pus piroane în trupul fidel,
A săpat rănile firii în orbire.
A smuls rădăcina, a frânt răsăritul,
A suflat peste iarbă un vânt otrăvit,
A chemat slugile, a pus biruitul
Pe spate de oameni, pe suflet zdrobit.
Omul a venit cu rugă și spadă,
A spus că-i al lui, că va face dreptate.
A jurat pe pământ și pe cer să-l vadă
Cum îl sfințește… cu trupuri uitate.
Și-a ridicat ziduri, și-a strâns oștire,
A pus legea focului peste coline,
A scris pe pământ cu sânge și fire,
A sfințit locul… cu gloanțe străine.
A strigat sus, că-i voia divină,
Să curețe lutul de cei nechemați,
Dar pământul n-a vrut să-l încline,
Ci doar să îngroape pe cei sfărâmați.
A venit cu steag și cu mâna pe cruce,
Dar sub el pământul s-a umplut de strigoi.
A vrut să stăpânească, dar n-a știut duce
Decât moartea-n solzii uitării apoi.
A sfințit locul cu sânge și ură,
A scris legi în gloanțe și-n plâns de copii,
A lăsat munți de tăcere, păduri de cenușă,
Un cimitir fără cruci, fără zi.
Și când n-a rămas nici blestem, nici vânt,
Când nici umbra n-a vrut să mai fie,
Și-a chemat preotul, într-un gând frânt:
„Sfințește-mi pământul, dă-mi izbăvire.”
Dar locul tăcut, surd la cuvinte,
N-a mai primit, n-a mai iertat.
Omul s-a pus în genunchi înainte,
Însă pustia l-a îngropat.
Acum e liniște. O liniște grea,
În care doar vântul mai bate a moarte.
Omul sfințește… când nimic nu-i a sa,
Când doar preotul vine… să spele păcate.
Alte poezii ale autorului
I don't want to lose you
one day, I found you
And now, I don't want to lose you.
You are everything beautiful in the world.
You are a piece of sunshine,
in my hell .
I didn't know what the word joy "was".
Until you showed up in my heart,
Your eyes are beautiful as a tree,
Your smile is more beautiful than mine.
I'm not lying I see it's true,
Everyone says love is...
I'm not saying that: I'm saying something else,
I'm saying:
you are...
Poem about him
Author🖤Zamurca Alina🖤🖤
Sub sabia mea de fier
Sub sabia mea de fier,
Dușmanii vor cădea.
De sabia mea de fier,
Toți se vor temea.
Poezie dedicată dușmanului.
Ceasul bate
Ceasuri bate într-un ceas,
Ceasul se oprește într-un ceas.
Ceasul ne vestește noaptea
Ceasul ne vestește ziua.
Ceasul ne spune ora de sculare,
Ceasul ne vestește ora de culcare,
Ceasul ne vestește tinerețea,
Ceasul ne vestește bătrânețea.
Ceasul ne vestește, o noutate bună,
Ceasul ne vestește, o noutate rea.
Ceasul este în viața noastră
ce ne conduce în drum,
și spre o potecă
El ne este conducător
în viață slujitor.
Autor Alina Zamurca 🤍
Ты и я
Жди туман как свет
В тишине чумной.
Крикнуть! Ах,как хочется на море,
С тобой и мы только вдвоем.
Буду ждать и надеяться,
Что ты где-то есть в моем сердце.
Только мы с тобой.
Единственные кто ещё любим,
И часто, мечтаем .
Я и ты мы два создания.
Я сердце,
Ты любовь.
Ты солнце,
Я небо.
Мы любим друг друга .
Как никогда.
И никто.
(Замурка Алина)
Tărână și morminte
După mâna mea și pază.
Nu las eu drept avere.
În morminte țărâna e neagră,
Iar sufletul ți-e alb.
Sufletul e alb ca negru,
tot în proprii,sacre cuvinte.
Luminii galbene și tinere,
Albul îi încurcă.
Servesc tot drept avere:
Cântarea spre apus,
Și în mâna ta domnie!
în stare și cuvinte.
Scânteiul
Scânteiul alb din cer
Care l-a trimis lumina
A aprins un copăcel
din pădurea aurie.
Autor Zamurca Alina 🌷
I don't want to lose you
one day, I found you
And now, I don't want to lose you.
You are everything beautiful in the world.
You are a piece of sunshine,
in my hell .
I didn't know what the word joy "was".
Until you showed up in my heart,
Your eyes are beautiful as a tree,
Your smile is more beautiful than mine.
I'm not lying I see it's true,
Everyone says love is...
I'm not saying that: I'm saying something else,
I'm saying:
you are...
Poem about him
Author🖤Zamurca Alina🖤🖤
Sub sabia mea de fier
Sub sabia mea de fier,
Dușmanii vor cădea.
De sabia mea de fier,
Toți se vor temea.
Poezie dedicată dușmanului.
Ceasul bate
Ceasuri bate într-un ceas,
Ceasul se oprește într-un ceas.
Ceasul ne vestește noaptea
Ceasul ne vestește ziua.
Ceasul ne spune ora de sculare,
Ceasul ne vestește ora de culcare,
Ceasul ne vestește tinerețea,
Ceasul ne vestește bătrânețea.
Ceasul ne vestește, o noutate bună,
Ceasul ne vestește, o noutate rea.
Ceasul este în viața noastră
ce ne conduce în drum,
și spre o potecă
El ne este conducător
în viață slujitor.
Autor Alina Zamurca 🤍
Ты и я
Жди туман как свет
В тишине чумной.
Крикнуть! Ах,как хочется на море,
С тобой и мы только вдвоем.
Буду ждать и надеяться,
Что ты где-то есть в моем сердце.
Только мы с тобой.
Единственные кто ещё любим,
И часто, мечтаем .
Я и ты мы два создания.
Я сердце,
Ты любовь.
Ты солнце,
Я небо.
Мы любим друг друга .
Как никогда.
И никто.
(Замурка Алина)
Tărână și morminte
După mâna mea și pază.
Nu las eu drept avere.
În morminte țărâna e neagră,
Iar sufletul ți-e alb.
Sufletul e alb ca negru,
tot în proprii,sacre cuvinte.
Luminii galbene și tinere,
Albul îi încurcă.
Servesc tot drept avere:
Cântarea spre apus,
Și în mâna ta domnie!
în stare și cuvinte.
Scânteiul
Scânteiul alb din cer
Care l-a trimis lumina
A aprins un copăcel
din pădurea aurie.
Autor Zamurca Alina 🌷