Jur

Mi s-a prăbușit lumea când am auzit

Mi s-au înmuiat picioarele

Și am simtit un gol amar

Un gol infinit

Iar tu..nu mai erai printre noi.

Aș vrea acum să-ți fi spus mai multe

Să-ți fi spus măcar că te iubesc

Și că țin la tine.

Însă acum e prea târziucăci..

Nu mă mai poți auzi.

ERam pe strada goală

Cu 2-3 oameni pe ea

Când am auzit vestea că 

Tu nu mai erai deja.

Nu m-am așteptat

Și chiar a fost greu

Să primesc vestea grea

Precum un cer

CAre-mi atacă inima și din ușoară

Tot mai grea o făcea.

Mergeam tot mai departe

Cu telefonul la ureche

Crezand ca e un vis

Sau un coșmar fara pereche.

Îmi venea să mă las jos

Să țip atat de tare

Din cauza durerii care zăcea înauntru

Și încerca să mă omoare

Să mă distrugă, să mă aducă la disperare.

Mă tot gândeam atunci 

La ce mi-ai zis ultima oarăî

Însa nu mai îmi aduceam aminte,

Dar acum știu 

Și m-ai întrebat dacă o să te plâng.

Uită-te acum la mine 

Și șterge-mi lacrimile

Care-mi curg pe obraji

Implorând să te trezești.

Dorul mă tot mă apasă 

Și tot nu îmi vine a crede

Această oribilă întâmplare.

Nu mai am cui să-i spun bunic sau tataie

Căci v-ați dus amandoi

Și m-ați lăsat

Dar sper din tot sufletul

Că într-o zi ne vom revedea

În lumea fără de sfarșit și grea.

Legată de mâini,

picioarele pe nisipul fierbinte ca focul.

Cerul negru s-a făcut 

stelele s-au spart de când 

Trădare. Suflet al nimănui 

Sabia dușmanului, peste mine a dat.

am fost rănită, dar 

am uitat să mor.

Semnificația vieții mi-a dispărut 

din vedere ca și din gând,

Voi rosti pe franceză ultima frază 

Au revoir nu a fost rost  să exist! 

Nu pot să vă privesc cinstit în ochi,

Mă evapor ca aerul,

ce trece mereu prin copaci și vânt.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 14.11.2024

Ma uit la inima mea goală

In corpul meu fost’ feudală,

Nici soarele n-o poate incalzi,

Nici un chip frumos n-o poate inveseli.

Se uita si ea la mine,

Si vede un camp de lupta unde au ramas ruine,

Urlu dupa ea sa vina inapoi,

Deoarece creierul incepe sa fie mai greoi.

Soarele a apus,

Iar inima mea s-a dus.

Am ramas goala si neajutorată,

De parca nu eram asa odată.

Aud picăturile căzând,

E furtuna afară.

Dansez în ploaie,

Pe lângă apă,

Pe chipul meu o lacrimă arzătoare.

Ce n-aș da, Doamne,

Să pot iubi din nou,

Dar golul din inimă

Mă distruge

Bucățică cu bucățică.

Lacrimile cad

În apa de ploaie.

Îmi aprind o țigară,

Gândurile prin cap suroaie.

Vremuri frumoase…

Fericită eram, îndrăgostită

De un băiat

Ce mă făcea să ard.

Râdeam, nu fumam,

Fericită eram.

O cutie de energii pozitive

Ce acum abia de mă mai ține.

Fumul se pierde prin ploaie,

Surâd, dar tot mă doare.

Mi-e dor de tine,

Inima mă înțeapă.

Inspir și expir fumul,

Ceva mă apasă.

Sunt pierdută…

În fiecare seară mă rog

Să fii bine, să fii iubit,

Chiar dacă pe mine m-ai zăpăcit.

Încep să înnebunesc.

Nu pot dormi,

Nu pot râde.

Trecutul mă ajunge.

Mi-e dor de vremurile vechi

În care râsul era real.

Acum e doar o mască

Care mă ține departe de viață.

Furtuna începe mai tare,

Este 12 noaptea.

20 de apeluri ratate…

Nu-mi pasă, oricum nu sunt departe.

Nimeni nu mă observă.

Toți știu că fumez,

Toți mă judecă,

Dar nimeni nu înțelege

Că o să mă curăț cât mai repede.

La dracu!

Cineva vine.

E un băiat, ceva cunoscut îmi atrage atenția.

E el, e cineva pe care cândva îl iubeam.

Nu m-a rănit,

Dar ceva din el mă făcea să ard.

Eram fericită…

Ceva e ciudat.

Începe să se facă negru.

La naiba, doar nu se termină…

Am clipit, eram în viață.

Ploaia încă se aude.

Deschid ușor ochii…

Am avut iar o viziune.

Telefonul sună,

Toată lumea e îngrijorată.

Dar eu sunt atât de calmă.

Nu știu dacă o să trec peste,

Dacă o să mai pot iubi.

Nu îmi pot vedea viitorul,

Doar trecutul care trebuie dat uitării.

Telefonul încă sună.

Am terminat țigara.

Mai scot una.

Dar pentru prima dată

După mult timp,

Văd luna.

Era așa de luminoasă.

Prin picăturile de ploaie care o reflectau,

O lumină duioasă

Care o gheață rece îmi arătau.

Îmi aduce aminte de el.

Arată ca ea:

Atât de rece pe exterior,

Dar așa de cald pe interior.

La naiba, îmi fac rău singură.

Trebuie să-l uit.

Are pe altcineva,

E fericit.

Dar eu?

Eu nu mai exist.

Nu știu ce fac aici.

Părinții mă sună,

Prietena mea mă caută.

Acum un minut am văzut-o,

Era disperată.

Dar hanoracul negru

Mi-a acoperit fața.

Picăturile de apă cad de pe mine.

Ajung acasă.

Spre surprinderea mea,

Toată lumea panicată.

Era doar mama nervoasă.

Eram pedepsită iar,

Dar nu-mi pasă.

Făceam ce voiam.

Oricum nimeni nu mă înțelege.

Ce rost are să-i înțeleg,

Când ei mă tratează cu regret?

Nu mă chinui să ascund mirosul de țigară

Care venea din cale afară.

Dar nimeni nu vorbea.

Știau că oricum nu mă pot opri,

Așa că nu-și risipeau cuvintele pe nimic.

Am adormit.

Coșmarul a apărut.

Cineva este cu mine în cameră.

Am un cuțit la gât.

Mă ridic.

Nimeni nu este aici.

Nu mai suport, îmi zic.

Este ora 4.

Toți dorm.

Ușa e încuiată.

Nu pot ieși să-mi văd de dor.

Am cheie de rezervă.

Îmi iau niște snackuri.

Mă uit la părinții mei dormind,

Apoi la prietena mea.

Planuri mari aveam,

Dar eu nu mai pot rezista.

Am lăsat un bilet pe masă.

Urma să fac ceva greșit.

Am luat o funie.

I-am lăsat prietenei mele un jurnal,

Să nu-mi plângă de milă.

Nu o puteam vedea așa, deoarece o iubeam.

O lacrimă a curs.

Am ieșit din casă.

În locul în care ne-am cunoscut,

M-am așezat pe o bancă.

În față era un copac,

Era copacul amintirilor,

Care urma să fie al morților.

Am legat funia,

Mi-am așezat capul.

Aveam un bilet în mână

Pentru iubitul meu,

Care era al alteia.

Lacrimi au început să curgă.

Nu puteam face asta.

Inima îmi bătea.

Îmi era frică.

Nimeni nu era,

Doar eu.

Până când din umbră cineva apărea.

Tot ce am văzut a fost că a luat-o la fugă.

Înspre mine venea,

Iar după am căzut.

M-am trezit la spital.

Cineva era lângă mine.

Nu era el, dar era prietena mea,

Care mă iubea.

Am început să plâng.

Inima mi s-a luminat.

Părinții mei nu erau.

Nu le păsa.

Dar în schimb era toată școala mea,

Toți speriați.

Am tresărit.

Nu-mi venea să cred

Ce vedeam în față.

O coadă imensă

Cu flori de viață.

Întunericul a dispărut.

Cei care trebuiau să fie au plecat.

Cei care din lumină făceau întuneric

M-au lăsat.

Le simțeam dorul,

Dar nu voiam să mă întorc.

Din umbra speriată a venit lumina încurajată.

Din negru tot e alb.

Aveam o viață normală.

Lumina a învins

În momentul din noaptea amară.

Nu știu cine m-a salvat,

Dar îl iubesc

Și-i voi mulțumi mereu.

Mi-e frig de mine și m-alung
Dintr-un mormânt creat din lut
Cu margini galben colorat,
Și cu pământul drept capac.

Sunt blestemat să mă accept...
Strigoi cu ochi și oase moi,
Mă plimb slăbit printre morminte
În timp ce plâng niște cuvinte.

Mă ține cimitirul-n brațe
Cum ține câmpul o paiață,
S-alung din sfintele morminte
De pe la cruci babe smintite.

Mă ceartă popa de necaz
Că umblu noaptea prin oraș
Doar cu cămașa mea de in
Și-o lumânare ca un fir.

Sunt vinovat de noaptea-mi tristă
Ce-apasă peste neființă...
Sunt un strigoi creat din ploi
Ce mi-au spălat mormântu-n zori.

Din tăcerea dureroasă
o să ies, c-așa putere,
că nici piatra n-o să țină -
o să crape-n mii de stele;
și-o să vin, cu vânt de iarnă,
și cu ploaie, cu zăpadă,
că în urma mea nici zorii
n-or dori pămînt să vadă.
O să merg ca o cometă
care mii de ani se pierde,
și-o să spăl, acea suflare,
care-n calea mea purcede.
Am să tai și am să -njunghii,
ca o lamă lucitoare,
doar cu vârful unei unghii -
degetului cel mai mare.
Si am să cutremur munții,
văile au să vuiască,
tot ce a fost născut în lume -
mâina mea, o să topească.
Mările vor arde-n spume
și vulcani or să se stingă -
tot ce talpa mea, de-aproape,
cu furie, o să atingă.
Sub picior și cu durere
dintre glasuri unu, doi,
vor rosti cu pocăință
Rugăciunea de apoi.

Pe pămînt, ca scrumul rece,
tot ce a fost - eu voi petrece,

iar în ceruri numai Duhul 
își va da sălășluire;
să înceap -o lume nouă
mult mai plină de iubire!!!

Жди туман как свет 

В тишине чумной.

Крикнуть! Ах,как хочется на море,

С тобой и мы только вдвоем.

Буду ждать и надеяться,

Что ты где-то есть в моем сердце.

Только мы с тобой.

Единственные кто ещё любим,

И часто, мечтаем .

Я и ты мы два создания.

Я сердце,

Ты любовь.

Ты солнце,

Я небо.

Мы любим друг друга .

Как никогда.

И никто.

(Замурка Алина)

Mai ții minte, grădina?

Cu flori,și iarbă verde.

Cu mireasmă îmbătătoare,

Anume primăvara.

Mulți ani au trecut,

Din ea,totul viu a dispărut.

Nu mai cântă păsările acolo,

Cum cântaseră vreodată.

Mai ții minte grădina?

Cu trandafiri roșii,

Și lalele albe.

A fost o grădină frumoasă 

Mulți ani în trecut .

Autor Zamurca Alina 🌷

Mult stimate,astru soare.

M-am decis să-ți scriu o scrisoare,

M-am și m-am hotărât să vin.

Pe la tine în ospeție.

Soare astru, îmi ești drag,

Te voi aștepta la prag,

Și nu va înceta veșnica așteptare,

Ce o simt de a câta oară.

Soare astru,mare cel frumos,

Cu lumina ta lucești o tu, mărinimosule!

Ești muza mea,o tu,astrule!

Îți sunt recunoscătoare.

la prima vedere ți-oi zâmbi,

Dar de unde o știu? poate așa și-o fi.

Am crescut puțin mai mare,

Dar nu a venit de la tine răspuns,

La scrisoare,

Poate că te întreb și nu e nevoie,

Dar tu ești al meu și care-mi ajuți la nevoie

Te voi aștepta drag soare,

Cu răspunsul tău la scrisoare!

Scrisoare lui stimate astru soare.

Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤

Au dispărut de atunci,

Amintirile din copilărie.

Au ars toate amintirile,

În focul foarte fierbinte,

Iar copii plângând,

își mai aduc aminte.

Timpuri bune au mai fost,

Când copii noi mai eram.

Dar,a dispărut tot.

Și nimic n-a mai rămas.

Poate ne vom aduce aminte

De acelea frumoase clipe.

Da parcă am mai vrea noi să întoarcem,

Timpurile celea bune,

Dar din păcate nu le m-ai întorci.

În foc toate au ars.

Autor  Alina Zamurca 🤍 

Chișinău oraș frumos,

Ce ai un soare luminos.

Soarele-ți zâmbește,

Bucuria ți-o vestește.

Ai clădiri mărinimoase,

Înalte și frumoase.

Chișinău oraș cu flori,

Și cu mulți locuitori.

Tu ai oameni muncitori,

Ce lucrează de cu zori.

Oameni iubitori de muncă,

Ce se grăbesc la lucru.

Tu ești oraș vestit,

De turiști ești tot iubit.

Că ești foarte vestit,

Pentru multe istorii menit.

Chișinău te îndrăgim,

Și mereu noi te iubim.

Că ești un oraș frumos,

Unde păsările-ți cântă duios.

Ești orașul preferat,

Chișinăul meu cel drag.

Te îndrăgim fiecare,

Și cel mic și cel mare.

Poezie dedicată"orașului Chișinău"

Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤

Afară e liniște mortală.

E noapte și e ploaie.

Eu merg pe drum.

Și tot tac în liniștea mea.

Îmi aud pasurile mele.

Încet și totodată grăbite.

Iată și am ajuns acasă.

În apartamentul meu.

Unde trăiesc singură,

Cam vreo doi ani.

Și mi-e frică anume noaptea.

Simt parcă cineva mă privește.

Plec să fac baie.

Și apoi eu ies de acolo.

Cu o frică mare.

Aud în camera mea.

cum țipă fantomele.

Și nu știu unde să mă ascund,

Îmi spun în gândul meu:

Dar dacă mă găsește?

Dacă mă va prinde fantoma? 

Prin umerii mei trece un frig.

Când privesc oglinda.

Si aud cum fantoma țipă.

Nu mă mai pot trezi.

Din coșmarul de noapte.

Iarăși din oglindă mă privește fantoma.

Deja e zi și nu mi-e frică.

Fantomele nu mai țipă.

Țipă numai atunci.

Când noaptea vine,

Și e ora 00:00.