Silueta

Îmi varsă cerul lacrimi ce-mi suspină neconteni la ureche, cu-n tact frenetic ce lovește în golul inimii mele

Stelele-mi plâng îndurerate în ecoul zgomotos al conștiinței mele

Ploia îmi stropește umbra ce eclipsa pământul meu arid 

O mulțime de vietăți, o mulțime de încercări de a mă înrevia

Universul voia să retrăiesc și să iubesc din nou

Dar în centrul universului meu există doar colosul cosmic, cel pentru care trăiesc și mă simt iubită

Că, cu ce folos să am o lume întreagă?

Să fiu înconjurată de toți și de toate când înec în sulfetul meu propriul haos ca să-mi reamintesc iar și iar că niciodată nu va mai fi la fel

Fără de pacea mea sufletească, care sub forma unei stele a părăsit pământul, lăsându-mi întreagă constelație incompletă

El crede că-i vânt și că zboară departe,

că nimeni nu-i poate citi mersul lin,

că poate să uite, că poate să scape,

că timpul îl spală ca ploaia-ntr-un chin.

Dar vântul adoarme pe crestele-nalte,

iar munții rămân neclintiți, nevăzuți.

El fuge de dor, dar în inimi sculptate,

rămâne un nume, în stânci abătut.

Nimic nu e vânt, ce-a fost piatră odată.

Oricât s-ar preface că pleacă, că uită,

povara trecutului arde, l-arată—

și-n sufletul lui doar furtuni se ascultă.

Te-am iubit

Dar poate nu a fost destul

Chiar credeam ca îți sunt menit

Dar m-ai făcut sa cred ca nu te merit

Ti-am dat tot ce am avut

Si am făcut tot ce am putut

Dar “te iubesc” au fost doar doua cuvinte pentru tine

Nu ai cum sa iubești fără dragoste de sine

Mi-ai arătat ca pot iubi

Ca ma pot deschide fără dubii

Dar cu ce folos ai făcut-o

Daca dragostea tot tu ai omorât-o

Vindecarea nu exista

Exista doar o viața trista

Fără sens,fără rost,fără iubire,fără tine

Cred ca lumea asta ar fi mai buna fără mine

Poate in alta viata ne vom putea iubi

Acum pot doar inceta din a trai

Sa simți durerea neputinței mele
Și lacrimile mele sângerânde...
Când m am făcut doar colb în stele
Și m am împrăștiat în caste strâmbe…

Sa simți puterea neputinței mele
Și sufletu mi rătăcitor...
Când am zburat cât un cocor,
Peste un munte de inele…

Si am decis să nu mai plang după două pahare de vin,

Am simţit în tine acel venin

Te-ai transformat ,nu te mai recunosc

poate îţi povestesc şi eu cum am fost.

Te iert ca m-ai lasat in agonie

Cand cu tacerea m-ai crucificat de-atatea ori

Te iert ca m-ai scaldat în ură și manie

Te iert cu inima curata... de-o 1000 de ori.

Iti iert nepăsarea cu care m-ai îngenunchiat

Cand imi doream o ultima imbratisare

Te iert ca in graba m-ai judecat 

Lasand în urma atâta disperare.

Te iert pentru ce ai greșit odată 

Trădarea m-o las sa-mi tulbure gandul

Te iert... caci viata sa ne-mpace nu mai poate

Te iert si-astept sa ne împace pamantul...

Mult stimate,astru soare.

M-am decis să-ți scriu o scrisoare,

M-am și m-am hotărât să vin.

Pe la tine în ospeție.

Soare astru, îmi ești drag,

Te voi aștepta la prag,

Și nu va înceta veșnica așteptare,

Ce o simt de a câta oară.

Soare astru,mare cel frumos,

Cu lumina ta lucești o tu, mărinimosule!

Ești muza mea,o tu,astrule!

Îți sunt recunoscătoare.

la prima vedere ți-oi zâmbi,

Dar de unde o știu? poate așa și-o fi.

Am crescut puțin mai mare,

Dar nu a venit de la tine răspuns,

La scrisoare,

Poate că te întreb și nu e nevoie,

Dar tu ești al meu și care-mi ajuți la nevoie

Te voi aștepta drag soare,

Cu răspunsul tău la scrisoare!

Scrisoare lui stimate astru soare.

Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤

Минуты летят

Словно птица

Не догнать тебе,её

Не догнать..

Уже поздно,вернуть что-то назад..

Поздно, 

очень поздно

Как же быстро минуты 

Летят

Нам на зло 

Не спеша.

Не вернуть назад,

То что уже прошло.

Автор я 🤍 Замурка Алина 🤍 🤍 стих про время,часы и минуты, которые летят очень красиво и быстро,не замечая нас что мы что-то теряем.

Scânteiul alb din cer

Care l-a trimis lumina

A aprins un copăcel 

din pădurea aurie.

Autor Zamurca Alina 🌷 

Păstrează-ti dorul,

de către tată şi mamă

Mai păstrează-ţi dorul

de cărte soră şi frate.

Păstrează-ţi doru,de către patrie

de ţară şi de dulcele  grai,

De doina Moldovenească

Care veşnic în inimi o să trăiească.

(Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa)

Timpul înapoi nu-l întorci,

Ca când s-au închis și niște porți.

Timpul, pierdut,

Nu-l întorci nou înnăscut.

Timpul pierdut e așa,

Parcă de acum pasărea nu-ți va mai cânta.

L-ai pierdut, nu-l mai întorci,

Printre chiar și cele scumpe roci.

Timpul cel de dimineață,

Precum,un fir rupt de ață.

Soarele parcă-i neburos,

Și nu-ți mai strălucește luminos.

Autor Zamurca Alina ❤️

Am finisat stihul meu, 

punând ultimul punct 

ca un final bun.

privesc poezia de la-nceput, 

 și până la final,

citind-o iarăși,și iarăși 

văd străluciul în fiecare silabă,consoană.

cuvânt, semn de punctuație.

și parcă mai am ceva de scris în ea.

dar cuvintele mi s-au terminat.

Deci,ca dublu final mai adaug un punct,

nu departe de primul.

Autor  Alina Zamurca 🤍 🎀 

(30.09.2024)