tata

intro zi de toamna cand 

aveam doar saрte anisori

nu stieam ca asa va fi

va рleca de рrintre noi

 

a рlecat taticul meu

intro groaрa intunecata

linga gard la cimitir 

fara sa scoata o soaрta

 

mama mia zis ca tata doarme 

si se va trezi curind

eu рe mama o redeam

si asteрtam langa mormint

 

asteрtam sa se trezeasca

sami mai sрue vorbe dulci

nimeni no sa ne desрarta

asa credeam eu рe atunci

 

au trecut doar noua ani

da рarca a trecut o vesnicie

nam reusit atunci

sai sрun sa mai ramie

 

acum el e un inger

un inger рazitor

care ma invatat de toate

si no sal uit chiar daca mor

 


Categoria: Poezii despre moarte

Toate poeziile autorului: Dina Cudalb poezii.online tata

Data postării: 17 ianuarie

Vizualizări: 36

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Floare-de-colț

Erai acolo când unei fete de strungar
I-am dedicat prima-mi poezioară,
Acum multe luni de la cel florar
Când m-am îndrăgostit pentru prima oară.
 
Dar eu te-am știut să fii de-a lelea,
Căci steluța ți-era încă în boboc,
Mult depărtate sunt vremile celea
Când mă îmbătam numai cu suc de soc.
 
Și acum, îmi amintesc cum mai eram,
Om bun doar de sărit prin gârle,
Nerod eram, viață!... Și nu prea gândeam...
Nu cinsteam amintirea rudelor de subt târle.
 
Dară timpu’ zboară cu zor, cu zor,
Și anii tinerețelor se duseră, vremea...
Mult o mai fi de la luna lui cuptor,
Multe zile, mulți ani, multe s-au dus cu ea...
 
Acum, când c-o barbă de-un cot m-aplec,
Așa cuget, că-i fi dat și tu în floare,
La cea ‘șteptată zi când am să plec,
Sper, stema ta-mi va fi la frunte soare.
 
 
 
Pe la un popă de-oi fi să pălesc,
Multe zile au să mai fie cu lună,
Dar nu la lume am să voi să rătăcesc,
Ci la broșa ta, cu mioara-mi bătrână.
 
Măcar o dată... o dată să te mai zăresc...
Și de-i fi să nu mă ierți de rău sau de uitare,
O strofă de la naiu-mi tot vreau să-ți doinesc,
Chiar de nu vei sta la tâmpla mea soare.
 
Și așa, mă scobor în copârșiu,
Când anii peste mine stau grămadă,
Pe fata morarului nu o mai știu,
Nu voi mai fi când va cădea zăpadă...
 
Să mai vin să te văd, nu pot, gândesc,
Dar din fluier îți mai scot niște note de veci,
Poteci de roș amurg vreau să mai umbresc,
Până la noapte, când mâinile îmi vor sta reci...
 
În mult cumplitul iernat venind cu ger,
Capul colțuros ți-l înclini spre zare,
Bătând cărările, încă tot mai sper
Că vreun fecior te va pune la cingătoare.
Mai mult...

Inima fugara

Ma uit la inima mea goală

In corpul meu fost’ feudală,

Nici soarele n-o poate incalzi,

Nici un chip frumos n-o poate inveseli.

 

Se uita si ea la mine,

Si vede un camp de lupta unde au ramas ruine,

Urlu dupa ea sa vina inapoi,

Deoarece creierul incepe sa fie mai greoi.

 

Soarele a apus,

Iar inima mea s-a dus.

Am ramas goala si neajutorată,

De parca nu eram asa odată.

Mai mult...

Dormi, Pollux...

Dormi, Pollux, în durerea ta
supremă,
când siamezul tău de suflet, Castor,
a murit.
Îmbăiază-te în lacrimi,
cucernică Țară Hesperidă
a descrescândului soare,
căci sub poleitele tale răzoare aurite
zace nemernică o cale de apoi.
Nicio țărână, nicio lespede plumburie
nu poate căra un asemenea elogiu postum.
Mesița, în negrul serii ce are să vină,
fie roua diamantină a mărețului său scrum...
Mai mult...

Un mac în floare - Cimitirul eroilor

Îmi pare rău că am supus...            o mică floare
credea în zori şi în apus...              încrezătoare
cu roua vieţii se hrănea...               crezând în lume
culori de vis spre cer ardea...         iubiri s-adune
parfum uşor spre nori purta...        în vânt de vară
și luna-n noapte o curta...               în prag de seară

Stăteau c-un glonte la taifas...       priviri pierdute

copii-bătrâni ce-au mai rămas...       prin flori trecute

ca-n seri orfane de părinţi...           tăcuți s-asculte

cum plâng și crucile fierbinți...        de veacuri multe

Prin lanuri îngerii se strâng...            o zi s-aleagă
când vieți de flori pe cruci
se frâng...                                         şi ne reneagă


Îmi pare rău că am răpus...              un mac în floare
când noaptea lumii am adus...           şi macul moare

Mai mult...

Ganduri si durere

Atâta durere simt

Și mă întreb oare cât mă mai mint

Că o sa fie bine

Și că o să mă gândesc la mine

 

Nu înțeleg unde am greșit

Când eram bine însfârșit

Parcă simt că am obosit

Simt că timpul mi-a sosit

 

Stau pe geam și mă uit in gol

Și îmi dau seama cât aș vrea sa mor

Din cauza unor cuvinte care dor

Nici planeta nu o mai văd color

 

Nu înteleg de ce mă simt așa

Când lumea era in favoarea mea

Parcă viața devine tot mai grea

Doamne,măcar de nu m-ar mai durea...

Mai mult...

Unde moartea întârzie

Unde moartea întârzie eu mai vin, să te găsesc 
Printre liniştea eternă care tremură în pini, 
Printre acele ce-n ghemuri năucite se uncesc 
Şi mă leagă şi pe mine să mă prind cu rădăcini. 

Eu mă las să cad pe spate ameţit de plânsul ierbii. 
Glasul tău pe la ureche îmi foşneşte ca un vânt, 
Dar abia-i spre desluşire, căci s-aud cum saltă cerbii, 
Lovind aprig şi fierbinte cu copita în pământ. 

Şi tresar, că dintr-o frică c-aş putea să fiu trezit, 
C-aş putea să uit cărarea către locul fermecat, 
Unde moartea întârzie, amăgind un ceas grăbit, 
Să mă-ntoarcă -n amintirea ce de tine m-a legat.

Mai mult...