Dorință!
Acum în zi, de sărbatoare mare,
Nedumirit, îmi pun o întrebare,
Oare mai sunt, români adevărați,
Și nu doar oameni, împovarați?
Trăim cu toții, o perioadă grea,
Cu multe lipsuri și, mari nevoi,
Am vrea să știm, ce-i fericirea,
Și nu doar să trăim, ca vai de noi
Am vrea ca azi, să-ntindem masa,
Să ne aflăm, cu toții, strânși acasă,
Nu doar pe telefon, să-neauzim,
Cum Doamne-ajută, noi rostim
Dar ceea ce eu spun, e doar un vis,
Pentru că știu, că cei plecați afară,
În țară, nu se mai întorc, precis,
Că n-au cum să trăiască, cu ocară
Familii, frații noștri și-au făcut,
Peste hotare, printre străini,
Copiii lor, acolo sau născut,
Și-acolo vor trăi și, vor îmbătrâni
Nimeni nu vrea, să se întoarcă,
În țara, de unde cândva, au plecat,
Chiar dacă nostalgia, îi încearcă,
Și au în suflet, un dor, înstrăinat
Patriotismul, începe să dispară,
Și-a noastră, limbă românească,
Străini prea mulți, aflați în țară,
Pe-a noastră glie, strămoșească
Dar cui în astă lume, îi mai pasă,
De limbă, neam, pământul sfânt,
Si doar, să ai ceva, de pus pe masă,
Puține vorbe, rostite-ntr-un cuvânt
Nădejdea noastră, a românilor,
Este doar, la bunul Dumnezeu,
Să nu ne vindem toți, străinilor,
Chiar dacă azi, ne este tare greu!
Scrisă de Cezar, in preajma Craciunului!
Pe curând!