La umbra ta!

Răvășitoare tăcere,

Îmi scurmă rărunchii,

Ca o haită de lupi,

Zgâriind pe sub prag.

Carnivora durere,

Săgetându-mi genunchii,

Peste valuri stinghere,

Zămislite în larg.

Ochii ei, crivăț cald,

Printre bucle de aur,

Știu blesteme cumplite,

În suflet ...cum ard.

Adevăruri mocnite,

Niciodată rostite,

Mai presus de cuvinte,

În sclipiri de smarald.

Vrea destinul sa-i fure,

Un sărut din visare,

Zeii toți o așteaptă,

Criminal să zămbească,

Vrea poetul cu-n vers,

Muritor, s-o îndure,

Să o-ntoarcă la sine,

Înapoi, să-l privească.

Și zorii se tem uneori,

S-o întrebe,

Iar nopțile tac,

Dacă doarme tăcută,

Nu-i pasă că trece,

Cum nu-i pasă că pierde,

Și-n urma ei timpul,

Mă preschimbă în stâncă.

Poate ar trebui să-ți scriu să-mi cer iertare 

Însă pentru tine cuvintele mele n-au valoare 

Ce sens au toate dacă tu crezi că te mint 

La mie îi mai complicat când vine vorba de cea ce simt 

Кремни, черти и баяны,

Затупили разум пьяный.

Вдоль бермудский треугольник,

Переплыл на третий вторник.

Лишь бы глаз я твой увидел,

Что за горизонтом выцвел.

Лишь бы руки твоей коснуться,

И во тьме мне на сомкнуться.

Я бы засеял в поле маки,

Но от обрыва я лишь в шаге.

Прыгну за тобой в пучину,

И надеюсь что не сгину.

Боюсь я заново тебя найти,

Ведь снова буду в заперти,

В заперти, на мыслях о тебе,

Куда же мне идти теперь?

Морская дева на скале поёт,

Но моё сердце словно лёд.

Плыву мимо не дрожа,

Ведь чувства к тебе словно пожар.

Переживу и атаку Кракена,

Ведь не кому меня оплакивать.

Напишу тебе поэму,

Она будет диадемой.

Переплыл через всю воду,

И почувствовал свободу.

Но это всего лишь пол пути,

Тебя мне предстоит найти.

Вот и берег уже виден,

И по тебе я ненасытен.

Прыгаю с штурвала вон,

Перешёл весь Рубикон.

Путь назад мне и не виден,

Извини если обидел.

С первым лучём завтра в путь,

А пока посплю чу-чуть.

Утро слепит солнцем в глаз,

Встал я, в путь быстро стремясь.

Через горы, через лес,

Встретил я пару чудес.

Фей, драконов я не видел,

Но поймал как нарцисс выцвел.

Волки, птицы и олени,

Показали путь весенний.

Дорога видно что не лёгкая,

Но и судьба моя жестокая.

Мчусь в глубину леса,

По пути я встретил беса.

-Где дорогу держишь путник?

Спросил меня этот щелкунчик.

-Вдоль и поперек иду,

Ищу звёздочку свою.

-Звёзд тут нынче не бывает,

Знаю нимфа тут скучает.

Светит ярче всего ночью,

На горе тоскует точно.

Благ, успехов по желал,

И в обмен ничто не взял.

Путь держу значит к вершине,

К этой самой героине.

Брожу, уже четвертый день,

Споткнулся об торчащий пень.

Сел мальенико отдохнуть,

Потому что долгий путь.

На горизонте видны тучи,

Боже какой я невезучий!

В сильную грозу попал,

Весь в грязи, ну и потопал.

Вот почти ещё чу-чуть,

Рукой взмахнуть и доберусь.

Я конечно не слухач,

Но с горы услышал плачь.

Бегу со всех ног туда,

А там звёздочка моя.

Приобнял её сильней,

И про путь, сказал я ей.

Её слезы успокойл,

И веселый шоу устроил.

Но кое что меня тревожит,

Спросить всё таки её может?!

-Сердце твоё слабое,

Выдержит ли вопрос:

Я ли тот самый,

Герой ли твоих грёз?

Se întâmpla de dimineață, eu beam cafeaua la fereastră

Când a sunat telefonul.

Vocea ta îmi părea o soaptă ce mă învăluie și mă tăvălește

Prin undele nevăzute ale imaginației 5G…

Problema era spinoasă, dar  tot insistam, mai alert, mai monoton

când îți păream Superman

când îmi păreai Pamela Anderson.

N-am mai stat la taclale,

mi-am luat halatul  din dotare și am început să scotocesc printre apartamentele din bloc

apartamentul tau rece de tot.

Când mi-ai deschis, erai într-un halat de casă,

erai frumoasă, frumoasă și grasă,

cu părul vâlvoi, cum e dragostea dintre noi

eu eram cu halatul cel bun

voiam să te impresionez…

Mi-ai arătat caloriferul, am scos patentul și cheia franceză

și parcă simțeam cum se declanșează

căldura în casă.

O iubire mecanică, o iubire de gheață era relația noastră.

Ti-ai aprins suav o țigară,

caloriferul șuiera ca la gară

și, rând pe rând, element cu element, am redeschis fluxul de căldură,

iar tot universul meu devenea acum al tău.

Ți-ai lăsat lângă pat halatul, la fel și eu, am lasat și ochelarii

Deja te vedeam mai bine, frumoasă, înaltă,

Precum fecioara, curată.

Mi-ai zis satisfăcută:„ Vai, domnule!”,

ți-am răspuns: „Măi, doamnă!”…

N-a fost nevoie de mai mult, te-ai aplecat să-mi ridici patentul ud

și mi-am amintit de Marcu, amicul meu care e arcaș de fel

și care ți-a strecurat în sân câteva săgețele

cu numele meu scris pe ele,

dar pentru că n-aveai banii la tine, mi-ai zis să mai vin și mâine,

fără să-mi dai vreun indiciu, un număr, un viciu,

măcar o țigară fumată de gura-ți suavă…

De-atunci tot umblu besmetic

prin blocul nostru excentric

să te caut, să te găsesc

așa cum te-am văzut prima dată

înaltă, frumoasă, întoarsă…

De pe cer as lua o stea 

Sa o pun în palma ta 

Sa iti spun cât te iubesc 

Nu vreau sa te părăsesc 

Esti ca o floare de cais 

Ca un fluture în vis 

Esti răsărit în miez de vara 

Te vreau în fiecare seara 

Ochi frumoși ca marea 

Când vine inserarea 

Ca ma cuprinzi usor 

Suflet plin de dor

Îmi amintesc cum îmi spuneai

Că sunt al tău unic talisman,

Și ce rapid tu te-ai schimbat

Și-am devenit al tău dușman

Răceala multă am simțit la tine

Și mai mereu motiv de ceartă,

Orice spuneam ducea la iritare

Iar eu naiv spuneam...mă iartă

Toți cei din jur mă întrebau?

De unde mi se trage supărarea,

Iar eu râzând le răspundeam

Sunt bine și coboram privirea

Târziu am înțeles ce se întâmplă

Când între noi nimic nu a mai fost,

Iar să lungim ceva ce nu mai merge

Era o pierdere de timp și fără rost

Și a urmat o despărțire tare grea

După un timp de viață împreună,

Iar rana ni s-a vindecat la amândoi

Când altcuiva am spus, noi...noapte bună!

Poezie scrisă înaintea deciziei CCR 

Mai sunt foarte puține zile 

Până să merg și să pun votul, 

Nu știu acum cu cine să votez 

De-aceea îmi întreb nepotul. 

Copile spune-mi cum să fac 

Că am ajuns într-un necaz, 

Nu vreau la listă să greșesc 

Și să-mi pătez al meu obraz. 

N-a stat prea mult pe gânduri 

Și cu tableta mi-a demonstrat, 

Că tot poporul este pe Tik-tok 

Și toți dețin un cont înregistrat. 

Pentru moment n-am înțeles 

Ce oare vrea să îmi explice, 

Dar imediat timid mi-a arătat 

Cât de ușor pot deveni complice. 

Atunci retoric trist m-am întrebat 

Oare acest popor merge spre Est?

Să fi uitat deja căți tineri au murit 

Ca noi liberi să fim...ca cei din Vest?

Acum în zi de sărbatoare mare,

Nedumirit îmi pun o întrebare,

Oare mai sunt români adevărați,

Și nu  doar oameni împovarați?

Trăim cu toții o perioadă grea,

Cu multe lipsuri și mari nevoi,

Am vrea să știm ce-i fericirea,

Și nu doar să trăim ca vai de noi

Am vrea ca azi să-ntindem masa,

Să ne aflăm cu toții strânși acasă,

Nu doar pe telefon să-neauzim,

Cum Doamne-ajută noi rostim

Dar ceea ce eu spun e doar un vis,

Pentru că știu că cei plecați afară,

În țară, nu se mai întorc precis,

Că n-au cum să trăiască cu ocară

Familii, frații noștri și-au făcut,

Peste hotare printre străini,

Copiii lor acolo sau născut,

Și-acolo vor trăi și vor îmbătrâni

Nimeni nu vrea să se întoarcă,

În țara de unde cândva au plecat,

Chiar dacă nostalgia îi încearcă,

Și au în suflet un dor înstrăinat

Patriotismul începe să dispară,

Și-a noastră limbă românească,

Străini prea mulți aflați în țară,

Pe-a noastră glie strămoșească

Dar cui în astă lume îi mai pasă,

De limbă, neam, pământul sfânt,

Si doar să ai ceva de pus pe masă,

Puține vorbe, rostite-ntr-un cuvânt

Nădejdea noastră a românilor,

Este doar la bunul Dumnezeu,

Să nu ne vindem toți străinilor,

Chiar dacă azi, ne este tare greu!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mi-e greu să zic, că-mi este greu

Dar și mai greu, că-mi e ușor,

Când timpul trece și ani adun

Să-i scad nu pot, nu sunt trișor

Mi-e greu s-afirm că-s înțelept

Având ani buni de carte-n spate,

Cu toate astea greu îmi răspund

Unde mă-ndrept și-ncotr-o parte

Mi-e tare greu când ești departe

Și-abia aștept să-ți simt suflarea,

Chiar dacă uneori greu recunosc

Când dau de greu îmi ești salvarea

Mi-e greu când te văd supărată

Și lacrima amară ți se prelinge,

Atunci cu greu mi-aleg cuvinte

Dar știu că dragostea învinge 

Tare ușor este când ai aproape

Ființa dragă pe care o iubești,

Și-n tot ce faci prezent e Domnul 

E semn Divin și Lui...Să-i mulțumești!

Mi-a bătut un fulg în geam

Ca să-mi spună este iarnă,

I-am deschis și l-am poftit

Poate vrea să stea pe pernă

Trist pe mine m-a privit

Și mi-a șoptit la ureche,

Că nu-i place la căldură

Și doar frigu-i e pereche 

Scuze mi-am cerut la el

Și i-am zis să mă aștepte,

Să cobor Om bun să-l fac

Îndrăzneala să-mi accepte

Iute am luat ceva pe mine

Și pe trepte am alunecat,

Am privit în stânga, dreapta

Însă fulgul meu...era plecat!

Încerc acum, să-mi amintesc,

De cum a fost, în alte timpuri,

Și cât de mult, mă regăsesc,

În aste timpuri, tare tulburi

Mai ieri, eram copil, desculț acasă,

Și ziua toată, alergam pe drum,

N-aveam timp, să stau la masă,

Iar colbul ridicat, părea un fum

Țin minte, cum cozi noi ne legam,

Făcute din cânepă, sau din haldani,

Și cum pe ulițe, în sat, fugeam,

Iar lumea ne spunea...nu fiți golani

Dimineața, fără pachet la școală,

Cu un ghiozdan, cam rupt, uzat,

Și foarte des, eram cu burta goală,

Dar cui să-i spui...sunt nemâncat

Acasă ajungând, luam ceva merindă,

Să-mi treacă foamea, și-apoi cu vaca,

Care mă astepta, în grajd, flămândă,

Pe vale să o duc și iarba, să o pască

 Seara, program de învățat aveam,

Fără curent electric și, doar la lampă,

Iar mama insista, chiar de plângeam,

Spunând, învața de nu vrei să ramâi, la sapă

Și clasă, după clasă, deloc ușoare,

A-ntâia, pân' a opta, urmând liceul,

Și-apoi și studii multe, superioare,

Și culmea vieții, apoi a început greul

Cànd studiile toate, s-au terminat,

Eu în producție, m-am angajat,

Ca tânăr stagiar și, de belea am dat,

Că nu puteam transpune, ce-am învățat

Dar greu zilei, n-a fost dezamăgire,

Din contra, mai tare m-a ambiționat,

Și-am profesat, mulți ani cu dăruire,

Punând în practică, tot, ce-am acumulat

Nimic nu este greu, în viață,

Când pasiune pui, în tot ce faci,

Și când tu, nu îți pierzi, speranța,

Și cu dușmanul, știi cănd și cum,

să te..împaci!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Sunt 4 anotimpuri într-un an

Cu cele 12 luni calendaristice,

Și-n ele ni se află horoscopul

Unde găsim povești fantastice.

Și mai există un anotimp în timp

Al cincilea numit al spiritului,

O legătură între ființă și natură

Știută doar de mintea înțeleptului.

În el se-ascund ce nu se vede

Și sunt trăiri foarte intense,

Unde natura-n spirit trăiește

Și multe rămân neînțelese.

E perioada de introspecție interioară

În eul tău cu transformări fără finit,

E creativitate și o perfectă armonie

Este un spațiu-n timp...greu definit!