Iubirea noastră

Ține-mă strâns în brațe

Si nu-mi da drumul

Orce ar fi.

Căci fără tine sunt pierdută

Și sufletul meu va muri.

Iubește-mă cu o iubire pură

Așa cum și eu te iubesc

Știind că o să-ți fiu aproape

Și nu o să te părăsesc.

Dă-mi inima ta 

Să am grijă de ea

Promit că niciodată

Nu o voi strica

Indiferent de ce s-ar întâmpla.

Îți aduci aminte oare

Cum soarele răsare,

Sau cum păsările cântă

Apropiindu-se de lună. 

Sau cum apa curge lin,

Până apăruse vântul

Ce cu un vuiet alăturându-se,

Încet, încet

Numai că lipsește,

A ta alinare,

A dispărut în neant

A ta iubire oare? 

Ma îngrijorez mereu

Neștiind ce să mai fac

Știind că nimic

Nu îți este pe plac 

Plimbările noastre 

Sau rărit și ele

Acum te văd doar prin telenovele

Te regăsesc în tot

Și nu vreau să te pierd

Vreau să vii înapoi,

Și să te văd iar.

Iubindune la fel

Cu o iubire pură

Neschimbând nimic

În a ta natură. 

O lacrimă curge

Pe obrazul meu,

Sper ca curând 

Să te scot din sufletul meu.

Ai stat prea mult

Și m -ai rănit mereu,

Nu vreau să te mai am

Asupra sufletului meu.

Pleacă și nu te întoarce

Și ia amarul meu,

Ca să-ți aduci aminte 

Cum am suferit și eu.

A existat candva un Midas
acest Midas avea un compas
indreptat spre dorinta inimii si revolta ratiunii
nu-i putea da glas decat pasiunii
in drumul aratat fiind indreptat
el a tot cautat si s a lupat
sa gaseasca comoara de aur lipsita
din pacate a gasit-o.
Si din neatentie a pipait-o.
diamantul ascutit intr o secunda s a prefacut in aur imputit
regele a incercat sa i vorbeasca carbonului
dar el nu-l auzea.
-iesi afara carbon bland
-lasa ma sa ti vad lumina
-nu te teme de rugina, nu esti fier, si nici otel, indreapta ti aripile spre cer
si chiar daca il auzea, nu - intelegea.
placajul de aur transforma graiul in galagie
-vreau sa te folosesc la inelul reginei mele
-sa i fac cadou chiar sufletul tau
nu cunoase limba elementelor, gandul lui ii spune ca
mai bine il lasa asa, in universul solidelor
Midas pleaca acasa, ganditor si intristat
ca de comoara a fost inselat
a crezut ca gaseste antidotul, elixirul
tot ce a gasit a fost amarul unei sperante pierdute
se mai uita o data in spate, si ce vede?
stralucind smaraldul verde
ca un caine el se-n toarce
alearga, gafaie, se-ntrece cu el insusi
sa ajunga primul la comoara din pestera pustie
se impiedica si cade drept pe ea. Ca un fulger ea isi schimba pielea. Interiorul e izolat, Iar pleaca disperat
Asta a fost acum doua sute de ani, acum inca poate fi vazut ascultand crapaturile lingoului, asteptand iesirea noului.. dar tot carbon este, si tot inchis este...

    Te rog nu-mi adă vinul, într-un pahar crăpat, 
    Căci vreau să-i gust parfumul, de trup întins pe pat.  
    Să nu-mi torni din carafă, paharele pe rând, 
    Căci vreau să-i simt savoarea pe buze, că-s flămând... 
    
    Nu-mi aranja în palmă un miez de nucă dulce,  
    Căci simt acum aroma, ce părul tău o duce.
    Şi n-aş vrea ca mirosul în minte să-l încurc 
    Iar izul tău de tei, să pară că-i de nuc…
    
    Mai bine îmi sărută căuşul pălmii stângi.  
    Şi în găvanul coapsei, trupşorul să ţi-l frângi, 
    Să mi te cuibăreşti în mine, aşa cum bine ştii, 
    Să-mi ceri apoi în şoaptă, să-ţi cuvânt poezii... 
    
    Iar când voi termina şi luna-i sus pe cer, 
    Să ştii că n-am să uit, să reclam pe lăicer, 
    Ce ştiu că-n miez de noapte, mi se cuvine mie, 
    O geană de zeiţă, ce trupul îşi mlădie…

Cu fiecare fulg căzut, 

Eu te iubesc mai mult, mai mult, 

Și te ador și te visez, 

Și vreau doar să te-mbrățișez. 

Cu fiecare fulg de nea, 

Eu mă gândesc dacă mă vrea, 

Dar nu-i destul de clar oare, 

Că eu sunt doar o "oarecare"?

Cu fiecare fulg mărunt, 

Cu dorul tău eu mă înfrunt, 

Și-aștept clipa în care poate,

Mă vei iubii cu semnătate. 

Există secretul iubirii,

Exista iubire,

Așa cum există secretul privirii...

Când ochii privesc ce-i ascuns..

Secretul apare și-n vise,

Are glas de chitară

Sau cântă duios sau promite

Amorul ascuns sau cerul cu îngerii săi..

Iubito,tu ești secretul cel mare,

Harul coboară la mine,

Ochii închiși se deschid lesne

Mintea incepe a pricepe,

Iubirea vorbește prea dulce

Mesaje criptate greu înțelese

Erau mute și surde,

De tine erau scrise,

Astăzi citite de noi doi,

Secretul iubirii dispare

Există iubire fără secrete,

Cu siguranță e vorba de noi!

(25 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

  1. În drumul lung dinspre București,  

Când trenul se pierdu în noapte,  

O zărisem pe cea râvnită,  

Și eram atât de aproape.

  2. Însă mutul meu glas nu îndrăzniră  

Să o întrebe de-al său nume,  

Doar cât o fi un ceas sau pe unde ne aflarăm,  

Pierdut fiind eu în a mea lume.

  3. Cu părul șaten și cu ochii curați ca lacrima,  

Cu o voce suavă, ușor cristalină,  

Am să mi-o amintesc  

Pe cea care, probabil toți îi spun ,,Adelină".

  4. Și acum o caut peste tot,  

Sperând că o frântură de timp  

Mi-o va scoate iarăși în cale  

În al vieții anotimp.

  5. Până atunci am să privesc la lună,  

Al ei chip să-mi amintească  

Plăcut, ca o lumină ce arde la fereastră  

Într-o noapte rece, întunecată.

  6. Și n-am să mă opresc deloc până ce n-am s-o găsesc  

Pe fata visurilor, ce mințile mi le ia,  

În cele din urmă  

O voi cunoaște, se va numi Anamaria.

  7. Ea, enigma ce mă bântuie,  

Încercând taina să îi dezleg,  

Ascunsă adânc în zâmbetul  

Și-n sufletul ei întreg.

  8. Căci dorința de a o cunoaște  

Mă predomină încet încet,  

Slăbit, mă las pradă leului ce m-a înghițit  

Pe neașteptate, ușor și discret.

  9. În sufletul meu rece, nepătruns și gol de culori,  

Simt că ea ar fi raza ce m-ar colora,  

De parcă o știu de mult,  

O artistă ce pictează doar iubiri, Alexandra.

  10. Însă frici mă cuprind zeci de mi,  

Căci ar putea fi un șarpe  

Ce mi-ar umple inima de venin,  

Ucigându-mă, aproape.

  11. Căci din multul necunoscut pot să...  

... răsară multe fiare  

Cu ghiare, colți, cornițe mari, gata să atace  

Prin rănile-mi ucigătoare.

  12. Căci căutând, pot găsi fiara cuibărită  

Și camuflată foarte bine în chipul ei,  

Iar în dragostea naivă  

Să nu-i văd colții, gata să muște, ai Laviniei.

  13. Însă în mintea mea mi-o imaginez  

O fată cuminte, cu credință,  

Ce-și pune nădejdea în Dumnezeu  

Plină de iubire și căință.

  14. Ca împreună să perseverăm,  

Pășind pe calea către rai,  

Descoperind frumosul vieții celei veșnice  

Atunci când din inimă, totul dai.

  15. Unei astfel de fete complet am să mă dăruiesc,  

Toată viața și dincolo, de atunci când voi începe nunta,  

O voi iubi mereu  

Pe soția și mama copiilor mei, Nicoleta.

  16. Însă până atunci, când drumul vieții  

Mi-o va scoate iar în cale,  

Am să mi-o amintesc, mâncând, obosită  

În trenul ce alerga agale.

  17. În vagonul cinci bis, stând în spate,  

Probabil adormită,  

De la drumul lung și ostenitor ce l-a parcurs,  

Și totuși părea fericită.

  18. Și eu, biruit fiind de somn după o noapte nedormită,  

N-am îndrăznit să spun nimic, neștiind ce va urma,  

Însă am rămas cu regretul  

Deoarece, cred că Delia o chema.

  19. Neștiind adevăratul ei nume,  

Mi-am imaginat-o în fiecare catren,  

Și chiar de ar fi Adelina, Anamaria, Alexandra, Lavinia, Nicoleta sau Delia,  

Ea pentru mine, rămâne doar "fata din tren".

E-o toamnă galbenă-n podgorii și în vii,
Iar berzele au plecat departe-n zori de zi,
Și-abia când ceața se va fi risipit în nori,
Te-oi aștepta să te strecori la mine-n zori...

Și te voi preface-n roșiatic vin,
Te gust amar - inevitabil chin! 
Și îmbătat cu aroma ta de chihlimbar,
Te-oi savura încet pe-o buză de pahar...

Căci mi-o fost dat să pătimesc mereu:
Vinovatul fără vină nu pot fi decât eu...
Deși m-ai săruta pe buze iar,
Sărutul mi-o lăsa un gust amar...