Rosturi

Eu te-am iubit și n-ai știut

Cât pot să sufăr pentru tine,

Aș fi vrut să nu mă fi mințit

Când îmi spuneai că ții la mine

Veneam la întâlniri cu tine

Cu inima pulsând nebună,

Chiar dacă-n jur era senin

În trupul meu era furtună

Buchetul îl alegeam cu grijă

Să-ți placă florile aduse,

Poate de mine ți-or aminti

Când în vază vor fi puse

Iar săptămâna părea o lună

Și greu se scurgea timpul,

Până să mă-ntâlnesc cu tine

Să te ating și să-ți văd chipul

Credeam că și tu simți la fel

Și ești nerăbdătoare să mă vezi,

Prin cap nu-mi trecea că mă-nșel

Iar tu zâmbind iubirea o mimezi

Mult timp a trebuit să treacă,

Să înțeleg că inima ți-e dată,

Către colegul meu din liceu

Cu care te vedeai și măritată

Acum este târziu pentru regrete

Și poate nici n-a fost multă iubire,

Astăzi lângă soție sunt omul fericit

Și viața-mi este o mare împlinire!

E miez de iarnă și e ger,

Omătu-i așternut în valuri

Norii-s  tulburi pe sub  cer

Pânză albă-i sus pe dealuri.

Nu-i țipenie pe drumuri

Lumea-i  toată închisă în casă

Doar din hornuri  urcă fumuri,

Ce-i afară  ? cui  îi  pasă?

Casele-s îmbobodite

Flori de ghiață  râd în geam

Pe sub geamuri stalactite

Și ghirlande prinse-n ram.

Gerul lacom mă cuprinde,

Nasul  mâinile îmi  îngheață,

Vântul hora își întinde,

Mii de ace simt pe față.

Scârție  omătu-n cale,

Gerul mă gonește  în casă

Urlă  lupii jos în vale,

Of, ce vreme nemiloasă!...

Ma cauti tu cu ambitie,

Si ma cuceresti printr-o propozitie.

Zbor si rosesc mereu,

Precum elanul unui zmeu.

Te iubesc si o spun fara incetare,

Fara nicio framantare.

Si-ti zic printr-o cantare,

Esti o persoana de valoare. <3

Viitorul nostru e aproape,

Dar mai sunt niste etape.

Cu iubire noi vom trece,

Aceea… de nota zece!

Azi ma vad cu iubirea mea,

Si am emotii, asisderea.

Il vad si-l pup usor,

Iar el ma saruta binisor.

Ce dulce e ispita
Buzelor tale,
Ca două petale
De trandafir,
Ca un elixir
Al vieții,
Ca un strop
Din roua dimineții.

Ce dulce îmbiere
Gustul de miere
Al buzelor tale,
Fierbinte chemare
În adânca tăcere
A unui sărut
Ce îl visez demult.

Ce dulce e ispita
Glasului tău blând,
Tremurând,
Ce sună lin,
Ca un suspin,
Ca o șoaptă de catifea,
În urechea mea.

Ce dulce e ispita
Pieptului tău frmătând,
Ca un gând,
Un gând fugar,
Ce mă cheamă iar și iar,
Să m-apropii, să-l ascult
Să-l ating, să-l sărut,
Cu patimă să-l frământ.

Ce dulce ispită
Mai presus de fire,
Trupul tău subțire.
Îl visez, îl admir,
Îl sorb din priviri.
Un vis, o minune
Ce parcă-mi spune
brațele să-ntind,
Să-l cuprind.

Ce dulce chemare,
Atingerea care
Mă face să uit
Ceea ce sunt.
Ce dulce uitare,
Privirea ta care
Îmi înlănțuie firea
Și îmi cere iubirea,
Ca o adiere,
Mă cheamă în tăcere.
Ca o șoaptă mă cheamă,
Să te iubesc mă-ndeamnă.

Și cât îmi doresc să-ți spun,
Că te iubesc ca un nebun.
Și, mai doresc în secret,
În suflet să-ți picur încet,
Strop cu strop,
Al dragostei mele potop,
De foc și dor.
Să-l picur ușor.
Până când, într-o zi
Și tu mă vei iubi.

Ce poate să facă iubirea dintr-un om?

Cum am ajuns din persoana care eram,

La persoana care sunt acum?

Cum a reușit o singură persoană

Să-mi schimbe complet viziunea despre lume și amor?

Cum a putut să mă schimbe la 180°,

Cu ajutorul unei piruete dintr-un vals nesfârșit, cosmic,

În care dansăm îmbrățișați,

Aflați în universul nostru?!

Poate la început par niște întrebări banale,

A unei persoane care se pierde pe sine, pentru a-și regăsi

Cealaltă jumătate,dar el mi-a schimbat percepția

Pe care o aveam asupra vieții și viziunii mele de viitor!

Acum, în loc să mă văd pustiind prin lume,

Pierdută!... Rătăcind prin abisul meu singuratic și întunecat,

Plin de responsabilități și griji, făcându-mă să mă adâncesc

Tot mai mult în lumea muzicii, care pentru o perioadă

M-a învățat să-mi accept destinul

Și să văd și cealaltă față a lumii!

Mă văd alături de el trecând peste toate obstacolele vieții,

Dar și toate obstacolele care vor apărea în calea iubirii noastre!

Mă văd lângă el, într-un amor paradisiac,

Desprins din vise și povești de adormit copiii,

Cu prințese și zmei ,eroi și antieroi !

Sunt recunoscătoare vieții că mi l-a adus în cale,

Dar mai ales lui că a reușit să-mi deschidă inima,

Pe care credeam că o am de piatră

Și nu poate nimeni să o străpungă cu flăcările aromatice ale iubirii!

Îi mulțumesc din suflet că m-a învățat

Cum să iubesc cu adevărat!

Și îi mulțumesc pentru că nu se joacă cu inima mea care...

S-a făcut mică, sclipitoare și mlădioasă de când i-a cunoscut sufletul!

Și... Asta e... Dacă se va întâmpla cândva să ne despărțim,

Prefer să rămân singură,

Pentru că știu că ceea ce simt pentru el este aur pur,

Iar o dată cu plecarea lui de lângă mine,

Va muri și o jumătate din mine!

Ce mult a mai trecut de când tu ai plecat

Și ai lăsat în urmă doar amintirea,

Acelor ani când mult ne mai iubeam

Făra-găndi că va veni și despărțirea

Eram atât de tineri, doi visători

Trăind prezentul, crezând în viitor,

Fără a ști că-n astă lume strâmbă

Nimic nu este veșnic și totu-i trecător

Duminica o așteptam cu nerăbdare

Să mergem la un film și la plimbare,

De mână să o țin și să ne-mbrățișăm

Să povestim și-apoi să fur o sărutare

Timpul s-a scurs, n-a stat pe loc

Și ne-a trimis la studii pe-amândoi,

Pe mine-n țară, iar ea peste hotare

Și ofilit a fost a nost trifoi cu patru foi

Pentru o vreme am ținut legătura

Sperând încă-n iubirea mult visată,

Dar când ochii verzi nu se mai văd

Ușor și dragostea dispare și e uitată

Așa s-a terminat iubirea noastră

Și pot să zic că inainte să înceapă,

A fost una curată, pur nevinovată

Ce a lăsat o lacrimă sub pleoapă

Acum când răsfoiesc prin amintiri

Mă simt atins de-o tandră nostalgie,

Sorb din cafea și scriu aceste rânduri

Și multe povestim cu a mea soție!

Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună

Priviri de triste rătăciri curgând plecate

De-atâta singur se gândesc că-s împreună

Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte

În gol privește răsucindu-se-n cunună

Nu-i bagă-n seamă lepădându-se de șoapte

Se-nvârte-n orb, ea trebuind să se supună

Legii atracției, universal, și noi și toate

Par să se-asemene umblând până s-apună

Tăcuți amnezici căutând minuni abstracte

Dar ea-i demult și va rămâne-n veci imună

Pe când lunatecii au geniile plecate

Prin conteplare stau pierduți într-o minciună

Nici Dumnezeu de oameni nu poate să-i scape

E legea lor, cu nepăsare să-i răpună

Din egoism nu-i va trezi la realitate

Așa e lumea chibzuită să se-opună

Grăbit aruncă biete suflete damnate

Abandonați se vor sfârși căzuți în lună

Din ghiara gândului mai scapă cine poate

Plutim incert călăuziți de-a vieții strună

Nu știm când inima gonind va cere fapte

De se întâmplă să cădem privind în lună

Suntem pierduți fără de ‚om’ și ‚bunătate’

Într-un sertar am două scaune și-o floare

Un ac de păr și o dorință mult pre mare

În alt sertar doarme un pat și-o înserare

Două sertare află-n ele întâmplare

Ocupă spațiul stând deschise către soare

Așteaptă rănile deschise o salvare

Să le donez tot conținutul ce mă doare

Nu le primesc căci au și alți-așa sertare

Cu veri firești le-aș încărca de mi-ar fi mare

Multe povești trăite-n doi fără hotare

Cu poze vesele și pline culoare

Dar ce păcat, sunt ocupate cu-ntristare

Se-adună umbre-ntunecând alte sertare

Din ele curg în călimară ploi amare

Să le aștern descălecând pe pagini goale

Zburând în ultimul sertar fără scăpare

Le-nghite praful aruncându-le-n uitare

Totate cuvintele-ngropate-n așteptare

Le-neacă timpul alergând cu nepăsare

Caut în beznă prin sertare fir de soare

Aș ocupa dulapul tot cu altă stare

Dar nu găsesc unde se află prin sertare

Stau încurcat filozofând idei bizare

Întins în patul răsturnat de-un ac și-o floare

Sărută-mi lumina iubito

Agață-mi pe suflet o stea

Deschide petale de soare

Ascundemă-n inima ta

Sărută-mi cu glasul urechea

Pictează-mi pe cer lumea ta

Atinge cu zâmbete gândul

Așează-mi în mâini mâna ta

Sărută-mi cu visele ochii

Alături în noapte zburând

S-ajungem pe-o floare doi fluturi

Nectarul iubirii gustând

Sărută-mi cu sete obrazul

Usucă-mi cu buzele stropi

Aprins clocotește vulcanul

Să ardă scânteia în ochi

 Sărută-mi cu dragoste viața

Aruncă-mi tristețea-n nisip

Să piară-necată în valuri

 Să-nvingem cu sufletul timp

Sărutul iubirii nu vine

Sărutul din vis e un dor

Topit sărutând amintire

La poarta sărutului mor

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de noi

Ce-a fost odat’

Ce-a fost în doi

Mi-e dor de zile

Mi-e dor de mor

Ce-ai pus în mine

Ce-aduce nor

Mi-e dor de soare

Mi-e dor de brazi

Ce-a fost visare

Ce nu e azi

Mi-e dor de muză

Mi-e dor de ochi

Ce-aduce lacrimi

Ce-am scurs pe drum

Mi-e dor din suflet

Mi-e dorul stors

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tot

Arde aprins sufletul trist, ca o hârtie

Cade respins alunecând în nebunie

Dorul nestins aduce-n vise amăgire

Dragostea umblă risipindu-se-n pustie

Am întrebat un trecător despre iubire

Și mi-a răspuns:  cea care-ți umple amintire

Deschide aripi, te cuprinde bucurie

Numai în doi se va aprinde fericire

Am întrebat și primăvara, poate știe

Cu flori de Mai a-ntins covorul pe câmpie

Către livezi m-ampins cu zumzet de albine

Singur și trist am admirat doar eu cu mine

Cuprins de ploaie-am întrebat și curcubeul

Și-antins culorile în arc pictându-mi cerul

Ajuns în noapte-a mai rămas doar efemerul

Ascuns prin toate s-a retras păstrând misterul

Nelămurit am întrebat în toamnă vântul

Suflând copacii aiurit umple tot câmpul

Acoperind cu frunze veștede pământul

Șuieră fără de răspuns să-ncurce gândul

Și-atunci întreb stelele toate despre una

Cea care sufletul mi-a frânt pornind  furtuna

Tăcute-n noapte mă privesc pețindu-mi luna

Nu mi-au răspuns nici ele toate nici ea una

Mi-a mai rămas de întrebat cerul și lumea

Soarele, noaptea și pe voi: unde-i minunea?

De ce iubim când ne aruncă omisiunea

Unde sunt oamenii cei buni, ce-i compasiunea?

Ascuns de timp am să întreb la porți divine

Unde-i lumina când te stinge o iubire

De s-ar putea cândva din nou s-ajung la tine

Degeaba-ntreb, răspunsu-i mort, n-are să-nvie

Se-adună-n călimară dor nătâng

Îl scurg adăpostindu-l pe o foaie

Arunc pagina scrisă fremătând

E plin de ghemotoace în odaie

 Se umple călimara suspinând

Primește a tristeților șuvoaie

Ard litere mușcate din cuvânt

E liniște aprinsă în odaie

Mă seacă timpul veșnic numărând

Secundele uzate se înmoaie

Trecutu-n călimară adunând

Stau singur vizitându-mă-n odaie

Apusul prin fereastră cade strâmb

A umbrelor tulpină se-ncovoaie

Lumina-n călimară înecând

Se-afundă întunericu-n odaie

M-așteaptă patul rece tremurând

Să depăn amintirile pietroaie

Am visu-n călimară așteptând

Sihastru doarme somnul în odaie