Doarme și somnul

Suntem un gând

Suntem un timp

Suntem o șansă

Un fir de praf topit în marea de speranță

Suntem un nor

Suntem un vis

Suntem o ceață

Suntem o umbră făurită de substanță

Suntem un cer

Suntem o stea

Suntem o rază

Un soare orb mințind lumină cu prestanță

Suntem prezent

Suntem decor

Suntem o nuanță

O pată gri de curcubeu într-o vacanță

Suntem minciuni și adevăr

Suntem instanță

Un strop cinstit de căutări într-o balanță

Suntem un drum

Suntem un pas

Suntem o ață

Ne taie timpul amuzâdu-se chitanță

Suntem ce vrem sau ce putem în astă viață

Suntem absenți când nu-i speranță antidot

Ce suntem oare e-ntrebare șugubeață

Suntem acum, suntem aici și-atâta tot

Briza de toamnă umblă frunza în cădere

Tremură-n vânt copacu gol lipsit de ele

Storcându-mi verdele rugina curge-n vene

Anunță iernile sortite vieții mele

Se plimbă soarele vărsând lumină rece

Alungă zilele scurtându-le să plece

Caută nopțile visând să mă înece

Furându-mi zâmbetul tristețea mă petrece

Norul umbrește amintirile flămânde

Udând privirile cu lacrimă le-ascunde

Ploile caută absențele-n secunde

Lăsându-mi timpurile reci să mă inunde

Plutește ceața învelind orbă speranță

O țesătură din tăcere și distanță

Umblând cărările pierdute fără șansă

Încurcă pașii abătând drumul spre casă

Toamna bogată o adun într-o cămară

Întemnițând lumini vremelnice de vară

Stau pe-ntuneric așteptând o primăvară

Pierzând culorile sentința mă doboară

În față am o pagină albă

Imaculat așteaptă cerneala

Stă goală privindu-mă alb

Acoperid-o cu ploaie o tac

Ascund cuvintele ucise-n pământ

Iau gândurile și le-așez între pietre

Închisă-ntr-un plic s-o trimit

Dar și adresa e tot albă

Și-atunci lipesc privirile de cer

Aștepteptând vântul să o trimită

Poate așa, albă, ajunge la tine

Acolo unde ești tu

În gândul tău, în sufletul tău

Scrisoare albă, imaculată

Unde ești  suflet părăsit

De vise oarbe păcălit

Singur pe drum ai ostenit

Umblând pribeag te-ai rătăcit

Suflet apus de-un răsărit

Lumina nu te-a încălzit

O stea frumoasă te-a orbit

Și-acum te pierzi în infinit

Strigând la porțile tăcerii

Nu vrei să bați cale întoarsă

Urmând chemările iubirii

Te risipești fără de șansă

N-ai regăsit un paradis

Te-ai amăgit căzând în plasă

Incert sperând ai îndrăznit

Și-acum te-afunzi în ceață deasă

Iubind prea mult  te-a izgonit

N-ai înțeles că nu îi pasă

Te cauți singur prigonit

Suflet pierdut de un acasă

Să nu mai plângi când soarta crudă te-a lovit

Degeaba cauți loc ascuns de realitate

La poarta-nchisă fremătând ai nimerit

Doar o minune va schimba ce nu se poate

Să nu mai plângi tu suflet blând nefericit

Lumina rece ți-a brumat florile toate

Sclipind un astru insolit te-ai rătăcit

Lăsându-ți nopțile să fumege turbate

Să nu mai plângi o primăvară ce-a mințit

Lumea perfectă e în visele din noapte

Hotarul zorilor trecând s-au risipit

Dezvăluid splendoarea zilelor voalate

Să nu mai plângi lacrimă caldă amăgit

Uscând cu sete curg oceanele sărate

Lipsindu-ți buzele de zahărul vrăjit

Amarul picură din rănile crăpate

Să nu mai plângi chiar dacă totul e nimic

Aerul stins respiră orele blazate

Să nu mai plângi ai vrea dar plângi necontenit

Umbletu-ți plânge istovit călcând pe șoapte

Planeta arde cârmuită de nebuni

S-au înmulțit stăpânii orbi cu minți bolnave

Dorind putere sunt mânați de afecțiuni

Ridică sabia pornind acțiuni macabre

Pe lângă stup colcăie viermii oportuni

Caută mierea dovedind pasiuni hulpave

Mânjind vătafii paraziți cu posesiuni

Se prind în hora infracțiunilor mârșave

Ființe goale părăsite de rațiuni

Animă gloata hidratând-o cu palavre

Lipsiți de scrupule apasă slăbiciuni

Vor să ajungă dregători călcând cadavre

Spectacol rânced plin de sânge și minciuni

Prezintă-n scenă mizerabile gunoaie

Jucând murdar cu otrăvite promisiuni

Poftesc s-ajungem niște sclavi târând noroaie

Profit de ziua ta —
astăzi,
să îți așez pe umeri un gând de lumină,
și
să-ți șoptesc, în taină,
poemul pe care ți l-am țesut din așteptare.

De ziua ta,
îmi las dorul să curgă ca un vin vechi,
păstrat în inima mea pentru ceasul acesta —
ca să-l sorb în cuvinte și să ți-l împletesc
în cea mai frumoasă poezie.

În noaptea asta adâncă
Încă aud cum
glasul tău se destramă în aer,
ca o aripă de înger ce fuge după lumina și se frânge tăcut pe umerii viselor mele.

Numele tău îmi e încă stea călăuză.
A rămas
marginea lumii mele,
o margine ce arde în tăcere
și mă ține prizonier în dor.

Aș fi vrut, nebun de dor și de neputință,
să fi fost drumul tău —
nu o potecă rătăcită prin uitare,
ci un râu ce curge la braț cu al meu,
până la capătul vremii,
până la capătul nostru.

Te-am visat de o mie de ori în fiece clipă,
ca pe un cântec pe care doar inima-l știe,
și m-am pierdut în ochii tăi —
izvoare de timp care nu mai curg,
ci se adună în mine, ca un miez de cosmos
însetat de lumină.

Ah, tu…
Dacă ar fi fost să fie altfel,
ți-aș fi dăruit anii mei
ca pe niște ramuri de măslin,
ți-aș fi zidit un palat din cuvinte,
și aș fi ars veșnicia doar să te știu aproape.

Și de vei trece vreodată prin umbra mea,
să știi:
acolo, în tăcere, un dor te așteaptă —
nemuritor, neînvins,
fără margini,
fără uitare.

tu ești începutul și sfârșitul poemului meu.

Te apleci
și lumina curge
pe structura ta 

arc de jar,
frânt de propria sete 

așa cum
pământul setos
așteaptă pașii
dintre noi.

Semințele
fierb în sânge,
bat în tâmple.

Bate.
Și bate...

Auzi cum ne cheamă?

Apuc!
Nu cer;
las urme.

Întind dorința
peste pielea ta,
uscată,
zdrobită
între mine
și tine.

Se sfărâmă,
se sparge 
sărat 

din carne
în dinți,
din gustul tău...

Te gust?

Te desfaci
în liniște 
și mă desfaci.

Ochii mi
se hrănesc
cu umbra ta,

îți sorb adâncurile,
te rup
în unde
și bătăi,

te spargi
în curbe.

Fiecare ruptură
încolțește în mine
muguri de noi,
tăceri pulsatile.

Când mușc,
îți fur o bătaie 
când strâng...

Ne vezi
cum respirăm
împreună?

Nu ard,
nu fug 

țâșnesc în divin,
mă înfig
în tine.

Te frângi
în sacrul
de sub carne,
de sub piele.

Lumina
curge
pe structura ta.

Arc de jar
în palma mea,
jar strâns
în palma mea.

Distinsă doamnă să-nceapă show-ul ,

Să ne "iubim" până apare curcubeul,

Ascultă ploaia ce suspină la fereastră,

Dar și ecoul ce sosește tot pe-acolo,

Cântat de patul nostru șubrezit,

Noi tineri ne simțim dar nu mai suntem,

Iar de decență nici c-am auzit!

                         *

Distinsă doamnă te aștept de-o viață,

Și iată c-ai apărut precum o vrăjitoare,

Te plimbi agale în visele-mi fugare,

Pe mătura-ți vrajită,

Apoi dispari cum ai venit!

Există un sfârșit si la sfârșit

Chiar dacă nu este-nceput nimic,

Caci de iubire nimic n-am pomenit!

(1 august 2022-6 martie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

O moarte nu-i de-ajuns 

Să mă țină departe

De cea care mi-a pus 

A inimii jumătate...

Un sicriu nu-i de-ajuns

Să mă țină în frâu

De-a face drum întors

'Napoi la al ei brâu...

Țărâna nu-i de-ajuns

De ea să mă alunge;

Vorbește-mi de-al ei plâns

Și-atunci te vei convinge

Că nimeni și nimic 

Nu ne va separa

Și purerea, eternă,

Mi se va-ntoarce ea...

I-am zis lui nea Radu că nu mai pariez,

La cursa de câini unde tot dau târcoale.

Mereu pun toți banii, mereu oscilez,

Mereu plec acasă cu mâinile goale.

Mă voi închide în casă, voi ieși doar în curte,

Te mint când îți zic că șanse sunt multe.

Ce-i al tău e pus deoparte, și are balta pește.

Azi mincinosul pe mincinos îl numește.

Demnitatea e grea și e solitară,

Când îți recunoști că prințul nu o să apară,

Lași zarul jos, te împaci cu zmeul.

Și cumva reușești să duci la capăt traseul.

Adunaţi, scăzuţi, înmulţiţi, împărţiţi,
despărţiţi, amândoi,
suntem unul,
- o suprafaţă întinsă şi netedă -
matematica n-are nici o treabă cu noi,
o inimă şi cu o inimă fac o lebădă…

braţele noastre sunt o ramură care arde,
trupurile noastre un trunchi de măslin, în zăvoi,
ne-adunăm şi ne iubim prin mansarde
apoi împărţim fericirea la doi.

unul şi cu unul nu face niciodată doi,
- matematica noastră e ca o sabie,
ca un fir de trifoi -
o inimă şi cu o inimă fac o vrabie…