Sănătate
Fiecare om doreşte
S-aibã din belşug de toate;
Toatã viaţa se trudeşte,
Umblã în genunchi şi-n coate;
Dar, când boala se iveşte,
Murmurã, parcã cerşeşte
Sãnãtate.
De la vârsta timpurie
La stimabila etate,
El aleargã, dar nu ştie
Ceasul greu când o sã vie,
Înghiţind cu lãcomie
Orice dram pe care scrie:
"Sãnãtate".
Ştiinţã, dor, averi şi vise,
Laolaltã adunate,
Bunãtãţile promise,
Vorbe dulci, nenumãrate,
Floarea care îi zâmbise,
Toate-s scrum, când nu mai este
Sãnãtate.
Sã aveţi mereu în casã
Crini, zambile parfumate!
Tinereţea zgomotoasã
Vine, trece, nici cã-i pasã...
Faceţi-o cât mai frumoasã,
Având mâinile curate
Şi sporind mereu a voastrã
Sãnãtate!
Poems in the same category
FIGURI GEOMETRICE
Un triunghi mai mititel,
Sta infipt maricel
Pe latura unui patratel,
Sprijinit pe un isoscel.
Cercul se da rotund
De-a lungul unui prund.
Se opreste intr-un dreptunghi
Pe marginea unui unghi.
,,Nu te enerva" în olandeză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Slechts een woord
Willekeurig gezegd
Meedogenloos
Het slaat me neer.
het hart gelooft
Het denken meet het,
De stilte is verdwenen
Voor altijd.
Helaas is dat mijn aard,
Maar altijd in mijn gedachten zeg ik dit:
"Wordt niet boos!"
word niet boos, word niet boos
Woorden kunnen bedriegen.
word niet boos, word niet boos
Dat geen enkele woede goed is.
Misschien word je wel eens onbedoeld geraakt
In één woord: het is niet gepast.
word niet boos, word niet boos
Kom op, lach en luister naar mijn advies.
Slechts een woord
Het brengt mij zware gedachten
En alleen met hen
Het omringt mij.
Het is jaloezie
Het komt als een last
En een onbeschrijfelijke nachtmerrie
De nacht in de droom daalt neer.
Helaas is dat mijn aard,
Maar altijd in mijn gedachten zeg ik dit:
"Wordt niet boos!"
word niet boos, word niet boos
Woorden kunnen bedriegen.
word niet boos, word niet boos
Dat geen enkele woede goed is.
Misschien word je wel eens onbedoeld geraakt
In één woord: het is niet gepast.
word niet boos, word niet boos
Kom op, glimlach en luister naar het advies.
En je zult het weten
Om u te vertellen
Hoe dan ook,
iedereen die
Wordt niet boos!
word niet boos, word niet boos
Woorden kunnen bedriegen.
word niet boos, word niet boos
Dat geen enkele woede goed is.
Wordt niet boos!
Singurătatea între ziduri
Mă pierd în mulțimea lumii,
dar totul pare mai departe decât mi-aș fi dorit.
Căci mă simt străină chiar și de umbra mea,
într-o lume plină de chipuri,
dar fără glas.
Un zâmbet se naște pe buzele altora,
dar ecoul nu ajunge niciodată până la mine.
Am fost învățată să mă ascund în spatele cuvintelor,
să simt că sunt acolo,
dar să nu fiu cu adevărat.
Singurătatea nu e doar lipsa oamenilor.
E un gol care se adâncește în piept,
un spațiu rece în care nimeni nu poate pătrunde.
E frigul unei zile fără soare,
o noapte fără somn.
Mă simt ca o lună ascunsă după nori,
rătăcind pe cerul meu interior,
plină de dorința de a fi văzută,
dar neînțeleasă,
ca o stea care nu poate străluci.
Nu e vorba de absența ta.
E vorba de absența mea.
O pierdere a mea în fața unui ocean de umbre,
unde încerc să înot fără aer,
să mă regăsesc fără să știu cine sunt.
De câte ori am căutat un loc unde să mă simt întreagă,
unde să nu mă tem de pustiul din mine,
de tăcerea din jurul meu?
Dar mereu găsesc doar colțuri tăcute,
unde ecoul singurătății mă rănește.
Poate că nu e singurătatea care doare,
ci mai mult conștientizarea că,
într-o lume în care toți sunt conectați,
eu încă mă simt ruptă de tot ce e viu.
Oare merităm?
Din cer cad picături de apă
Pe care toți le așteptăm,
Este o mare binecuvântare
Dar nu știu dacă o merităm
Suntem atât de plini de ură
Și am uitat să dăruim iubire,
În jur este multă minciună
Dar toți sperăm la mântuire
Ne ducem zilnic la biserici
Și ne rugăm la Domnul Sfânt,
Dar amânăm să facem fapte
Cât mai trăim pe-acest pământ
Pe mulți ne doare adevărul
Când cineva ni-l spune-n față,
Îl dușmănim pentru-ndrăzneală
Și mai apoi îl ținem la distanță
Ne vine tare greu ca să iertăm
Pe cei ce fără vină ne-au rănit,
Cu ușurință acuzăm și judecăm
De parcă niciodată n-am greșit
Iată de ce mă-ntreb de merităm
Să cadă peste noi picuri de apă,
Dar cine-s eu să judec, când știu
Că-n groapă cade..cel ce sapă!
Poetry
When poetry gets better
Humankind is greater
But when the artist stops
Life disappears like a fly that drops
Every time a page is turned
Another human mind grows
Every time you stop reading
Your mind loses the ability
To be as creative
As its ones was being
You should never stop speaking
Cause its the only way to share your being
Never lose your goal
Cause its the only thing that keeps you on the road
You should value the times
When the information touches your mind
Cause its the only time
When you will get something right
Maybe someday you will get what I was saying
Probably today you will think about the words I am sharing
Either you may lose interest
Cause I am not that big on poetry
DUMNEZEU - ATOTȚIITOR
În Hristos să ne încredem
Căci El ne e Pastor,
Călăuza ce ne duce
Sus în cer la Creator.
Noi trebuie să ne smerim
Ajutor în El găsim;
S-ajutăm pe fiecare
Să ajungă la scăpare.
FIGURI GEOMETRICE
Un triunghi mai mititel,
Sta infipt maricel
Pe latura unui patratel,
Sprijinit pe un isoscel.
Cercul se da rotund
De-a lungul unui prund.
Se opreste intr-un dreptunghi
Pe marginea unui unghi.
,,Nu te enerva" în olandeză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Slechts een woord
Willekeurig gezegd
Meedogenloos
Het slaat me neer.
het hart gelooft
Het denken meet het,
De stilte is verdwenen
Voor altijd.
Helaas is dat mijn aard,
Maar altijd in mijn gedachten zeg ik dit:
"Wordt niet boos!"
word niet boos, word niet boos
Woorden kunnen bedriegen.
word niet boos, word niet boos
Dat geen enkele woede goed is.
Misschien word je wel eens onbedoeld geraakt
In één woord: het is niet gepast.
word niet boos, word niet boos
Kom op, lach en luister naar mijn advies.
Slechts een woord
Het brengt mij zware gedachten
En alleen met hen
Het omringt mij.
Het is jaloezie
Het komt als een last
En een onbeschrijfelijke nachtmerrie
De nacht in de droom daalt neer.
Helaas is dat mijn aard,
Maar altijd in mijn gedachten zeg ik dit:
"Wordt niet boos!"
word niet boos, word niet boos
Woorden kunnen bedriegen.
word niet boos, word niet boos
Dat geen enkele woede goed is.
Misschien word je wel eens onbedoeld geraakt
In één woord: het is niet gepast.
word niet boos, word niet boos
Kom op, glimlach en luister naar het advies.
En je zult het weten
Om u te vertellen
Hoe dan ook,
iedereen die
Wordt niet boos!
word niet boos, word niet boos
Woorden kunnen bedriegen.
word niet boos, word niet boos
Dat geen enkele woede goed is.
Wordt niet boos!
Singurătatea între ziduri
Mă pierd în mulțimea lumii,
dar totul pare mai departe decât mi-aș fi dorit.
Căci mă simt străină chiar și de umbra mea,
într-o lume plină de chipuri,
dar fără glas.
Un zâmbet se naște pe buzele altora,
dar ecoul nu ajunge niciodată până la mine.
Am fost învățată să mă ascund în spatele cuvintelor,
să simt că sunt acolo,
dar să nu fiu cu adevărat.
Singurătatea nu e doar lipsa oamenilor.
E un gol care se adâncește în piept,
un spațiu rece în care nimeni nu poate pătrunde.
E frigul unei zile fără soare,
o noapte fără somn.
Mă simt ca o lună ascunsă după nori,
rătăcind pe cerul meu interior,
plină de dorința de a fi văzută,
dar neînțeleasă,
ca o stea care nu poate străluci.
Nu e vorba de absența ta.
E vorba de absența mea.
O pierdere a mea în fața unui ocean de umbre,
unde încerc să înot fără aer,
să mă regăsesc fără să știu cine sunt.
De câte ori am căutat un loc unde să mă simt întreagă,
unde să nu mă tem de pustiul din mine,
de tăcerea din jurul meu?
Dar mereu găsesc doar colțuri tăcute,
unde ecoul singurătății mă rănește.
Poate că nu e singurătatea care doare,
ci mai mult conștientizarea că,
într-o lume în care toți sunt conectați,
eu încă mă simt ruptă de tot ce e viu.
Oare merităm?
Din cer cad picături de apă
Pe care toți le așteptăm,
Este o mare binecuvântare
Dar nu știu dacă o merităm
Suntem atât de plini de ură
Și am uitat să dăruim iubire,
În jur este multă minciună
Dar toți sperăm la mântuire
Ne ducem zilnic la biserici
Și ne rugăm la Domnul Sfânt,
Dar amânăm să facem fapte
Cât mai trăim pe-acest pământ
Pe mulți ne doare adevărul
Când cineva ni-l spune-n față,
Îl dușmănim pentru-ndrăzneală
Și mai apoi îl ținem la distanță
Ne vine tare greu ca să iertăm
Pe cei ce fără vină ne-au rănit,
Cu ușurință acuzăm și judecăm
De parcă niciodată n-am greșit
Iată de ce mă-ntreb de merităm
Să cadă peste noi picuri de apă,
Dar cine-s eu să judec, când știu
Că-n groapă cade..cel ce sapă!
Poetry
When poetry gets better
Humankind is greater
But when the artist stops
Life disappears like a fly that drops
Every time a page is turned
Another human mind grows
Every time you stop reading
Your mind loses the ability
To be as creative
As its ones was being
You should never stop speaking
Cause its the only way to share your being
Never lose your goal
Cause its the only thing that keeps you on the road
You should value the times
When the information touches your mind
Cause its the only time
When you will get something right
Maybe someday you will get what I was saying
Probably today you will think about the words I am sharing
Either you may lose interest
Cause I am not that big on poetry
DUMNEZEU - ATOTȚIITOR
În Hristos să ne încredem
Căci El ne e Pastor,
Călăuza ce ne duce
Sus în cer la Creator.
Noi trebuie să ne smerim
Ajutor în El găsim;
S-ajutăm pe fiecare
Să ajungă la scăpare.
Other poems by the author
Refuz categoric
Păşind spre-un greier încruntat
Ce cântă trist şi jalnic,
El se opreşte din cântat,
Nu pasul meu năvalnic.
Nu vrea defel să îl ajut,
Să-i ţin măcar, chitara;
Ci cântă-aşa cum a-nceput:
El singur, toată seara.
Aşa că-ndată m-am retras
Şi l-am lăsat în pace,
Necutezând un singur pas
Sau gesturi, a mai face.
O mână-şi puse pe rever,
O alta, pe batistă,
Şi rămăsese iar stingher,
Cântându-şi soarta tristă...
Regrete târzii
Nu ştim sã preţuim valori
Ce ne sunt date nouã-n dar;
Când le-am pierdut, adeseori,
Ne-ncearcã un regret amar...
Nu ştim sã-i preţuim pe fraţi,
Nici pe pãrinţi, nici pe bunici;
Şi-n seamã... nu prea sunt bãgaţi
Cât vieţuiesc cu noi, aici.
Nu suntem îngãduitori
Cu cei ce viaţa şi-o jertfesc.
Nu-i timp sã le-nmânãm nici flori,
Nici sã le spunem: "Mulţumesc!"
Dar, într-un ceas nenorocit,
Şezând plângând, lângã sicriu,
Ne vom trezi şi, în sfârşit,
Vom vrea şi noi. Dar... prea târziu!
Liniștea de-acasă
În liniştea de-acasă
Îmi place-aşa de mult!
Îmi plac umbrele serii
Şi greieri să ascult.
Copil al altor vremuri,
Mă trimeteau ai mei
Cu mieii pe izlazuri,
Să am grijă de ei...
Cu doru-i, pitpalacul
Mi se pierdea-n câmpii,
Plutea în aer pacea
Şi dragul de-a trăi.
Vedeam departe codrul,
Un cal fără stăpân,
Mă saluta izvorul
Şi mirosea a fân.
În faptul serii, mierla
Cu-acorduri de artist,
Îţi alina durerea
Oricât erai de trist.
Cânta privighetoarea
La margini de zăvoi,
Şi-o buhă, făr-să ştie,
Ne speria pe noi.
☆
Aşa se vedea viaţa
În veacul douăzeci
Dar ştiinţa şi progresul
Le-au risipit pe veci!
Stele eterne
Voi, cântãri nemuritoare
Voi, iubiţi şi scumpi eroi,
Crai ai razelor de soare,
Dar şi-ai veşnicelor ploi!
Voi, ce-aţi dus povara vremii
Pe ai voştri umeri laţi
Apărând, deopotrivă,
Unchi, nepoţi, surori şi fraţi,
Voi, eterne baricade,
Ridicate pentru noi,
Lovituri primind adesea
Şi-mproşcare cu noroi,
Falnicul, eternul sceptru
E pe-al vostru vrednic piept,
Pus de mărturie celui
Ce se crede înţelept.
Voi veţi fi pe totdeauna
Semne vrednice pe drum,
Pentru cei departe-n vreme,
Cât şi pentru cei de-acum!
Oh, liniște dureroasă!...
Întins şi rece, neprivind la noi,
Cu mâna, stând pe inima opritã,
Luându-ţi bun rãmas, pornești apoi
Spre groapa rece, gata sã te-nghitã.
Te-ai stins, ca un cãrbune scos din foc,
Ce nu mai are-n sine vreo putere,
Cãci viaţa n-are milã chiar deloc
De cel care, pânã la urmã piere...
Plâng luncile şi pajiştea cu fragi,
Plâng holdele, plâng vãi şi plâng coline,
Plâng cei ce te cunosc şi ţi-au fost dragi,
Cãci, pentru tine, "mâine" nu mai vine.
Şi, parcã cerul tot s-a întristat
Şi toatã lumea-n jurul tãu, te plânge
Cã au venit aproape toţi din sat:
Creştini, de-acelaşi neam şi-acelaşi sânge!
Dar are milã bunul Dumnezeu,
Care a pregãtit o altã viaţã,
Creştinului. C-aşa a fost mereu,
O searã şi apoi, o dimineaţã.
Noi nu ne temem, chiar dacã murim,
Stingându-se lumina vieţii noastre!
Când se închide poarta-n ţintirim,
Se vor deschide zãrile albastre!...
Viața pe pământ
Ce este omul, fiinţa trecãtoare?
Un chip scãldat în umbre şi în soare!
Minune care-apare şi-apoi trece
Şi-ntreagã urma ei, rãmâne rece.
Lut moale, bucuros c-a fost sãpat
Şi îngrijit, udat şi cultivat,
Ţãrânã, socotindu-şi viaţa-n "ani",
Şuvoi încetinit de bolovani.
Nu este fiinţa dulce şi hazlie
Mai mult decât un vers de poezie...
Se bucurã şi strofa şi poetul,
Şi-apoi se stinge-ncetul cu încetul.
Cum trece coasa peste pipirig
Şi tremurã ţãrâna şi i-e frig,
Cum se deşirã firul de pe fus,
Aşa-i şi omul. Nu mai e. S-a dus!...
Refuz categoric
Păşind spre-un greier încruntat
Ce cântă trist şi jalnic,
El se opreşte din cântat,
Nu pasul meu năvalnic.
Nu vrea defel să îl ajut,
Să-i ţin măcar, chitara;
Ci cântă-aşa cum a-nceput:
El singur, toată seara.
Aşa că-ndată m-am retras
Şi l-am lăsat în pace,
Necutezând un singur pas
Sau gesturi, a mai face.
O mână-şi puse pe rever,
O alta, pe batistă,
Şi rămăsese iar stingher,
Cântându-şi soarta tristă...
Regrete târzii
Nu ştim sã preţuim valori
Ce ne sunt date nouã-n dar;
Când le-am pierdut, adeseori,
Ne-ncearcã un regret amar...
Nu ştim sã-i preţuim pe fraţi,
Nici pe pãrinţi, nici pe bunici;
Şi-n seamã... nu prea sunt bãgaţi
Cât vieţuiesc cu noi, aici.
Nu suntem îngãduitori
Cu cei ce viaţa şi-o jertfesc.
Nu-i timp sã le-nmânãm nici flori,
Nici sã le spunem: "Mulţumesc!"
Dar, într-un ceas nenorocit,
Şezând plângând, lângã sicriu,
Ne vom trezi şi, în sfârşit,
Vom vrea şi noi. Dar... prea târziu!
Liniștea de-acasă
În liniştea de-acasă
Îmi place-aşa de mult!
Îmi plac umbrele serii
Şi greieri să ascult.
Copil al altor vremuri,
Mă trimeteau ai mei
Cu mieii pe izlazuri,
Să am grijă de ei...
Cu doru-i, pitpalacul
Mi se pierdea-n câmpii,
Plutea în aer pacea
Şi dragul de-a trăi.
Vedeam departe codrul,
Un cal fără stăpân,
Mă saluta izvorul
Şi mirosea a fân.
În faptul serii, mierla
Cu-acorduri de artist,
Îţi alina durerea
Oricât erai de trist.
Cânta privighetoarea
La margini de zăvoi,
Şi-o buhă, făr-să ştie,
Ne speria pe noi.
☆
Aşa se vedea viaţa
În veacul douăzeci
Dar ştiinţa şi progresul
Le-au risipit pe veci!
Stele eterne
Voi, cântãri nemuritoare
Voi, iubiţi şi scumpi eroi,
Crai ai razelor de soare,
Dar şi-ai veşnicelor ploi!
Voi, ce-aţi dus povara vremii
Pe ai voştri umeri laţi
Apărând, deopotrivă,
Unchi, nepoţi, surori şi fraţi,
Voi, eterne baricade,
Ridicate pentru noi,
Lovituri primind adesea
Şi-mproşcare cu noroi,
Falnicul, eternul sceptru
E pe-al vostru vrednic piept,
Pus de mărturie celui
Ce se crede înţelept.
Voi veţi fi pe totdeauna
Semne vrednice pe drum,
Pentru cei departe-n vreme,
Cât şi pentru cei de-acum!
Oh, liniște dureroasă!...
Întins şi rece, neprivind la noi,
Cu mâna, stând pe inima opritã,
Luându-ţi bun rãmas, pornești apoi
Spre groapa rece, gata sã te-nghitã.
Te-ai stins, ca un cãrbune scos din foc,
Ce nu mai are-n sine vreo putere,
Cãci viaţa n-are milã chiar deloc
De cel care, pânã la urmã piere...
Plâng luncile şi pajiştea cu fragi,
Plâng holdele, plâng vãi şi plâng coline,
Plâng cei ce te cunosc şi ţi-au fost dragi,
Cãci, pentru tine, "mâine" nu mai vine.
Şi, parcã cerul tot s-a întristat
Şi toatã lumea-n jurul tãu, te plânge
Cã au venit aproape toţi din sat:
Creştini, de-acelaşi neam şi-acelaşi sânge!
Dar are milã bunul Dumnezeu,
Care a pregãtit o altã viaţã,
Creştinului. C-aşa a fost mereu,
O searã şi apoi, o dimineaţã.
Noi nu ne temem, chiar dacã murim,
Stingându-se lumina vieţii noastre!
Când se închide poarta-n ţintirim,
Se vor deschide zãrile albastre!...
Viața pe pământ
Ce este omul, fiinţa trecãtoare?
Un chip scãldat în umbre şi în soare!
Minune care-apare şi-apoi trece
Şi-ntreagã urma ei, rãmâne rece.
Lut moale, bucuros c-a fost sãpat
Şi îngrijit, udat şi cultivat,
Ţãrânã, socotindu-şi viaţa-n "ani",
Şuvoi încetinit de bolovani.
Nu este fiinţa dulce şi hazlie
Mai mult decât un vers de poezie...
Se bucurã şi strofa şi poetul,
Şi-apoi se stinge-ncetul cu încetul.
Cum trece coasa peste pipirig
Şi tremurã ţãrâna şi i-e frig,
Cum se deşirã firul de pe fus,
Aşa-i şi omul. Nu mai e. S-a dus!...