Ce-i viața?

Te voi iubi așa de mult,

Cu timpul voi fi drogul tău,

Nu vei mai vrea cu ușurință să exiști,

Fără să pui puțin la o cafea,

O linguriță din aroma mea!

(18 februarie 2024 Vasilica dragostea mea) 

Ai milă de mine iubito,

Rătăcitorul tău îndrăgostit,

Care căzut la frumoasele-ți picioare

Cerșește un strop de mistică iubire,

Ce nu-i decât la tine de găsit..

Te rog să-mi crezi umilele cuvinte,

Ce le îmbrac în platină și aur

Și ți le scriu doar ție,

Să-mi fie veșnic a iubirii mărturie...!

Te rog cu lacrimi și-n vise

Ori trecatoare amăgiri fugare,

Să mă păstrezi la pieptul tău plin de iubire

Să nu m-alungi ca pe-o fantomă ori simplă ispitire...

Când îți privesc frumosul chip

Mă pierd în fericire,

De-ai ști cât te iubesc tu înger de lumină,

Primește-mă te rog la tine în grădină

Să îți declar nemuritoarea mea iubire!

(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Poemele de seară îți aparțin doar ție ...

Nu au prea multe rânduri,

Mă au pe mine și pe tine

Ca personaje vii ce-s vesel colorate!

Iubindu-ne din timpurile vechi Sau antice,demult apuse,

Atât de vechi încât nici nume nu purtam....

Eram doar duhuri vorbitoare

Ce caută iubirea,

Eu căutându-te pe tine

Iar tu mă așteptai pe mine,

Știu bine ce îți spun...

Iubirea exista atunci ca și în zilele prezente,

Mulți gânditori se întrebau,

Dacă este cumva virtute?

Să poți să mori pentru amor sau libertate,

Sau să refuzi o simplă existență

Vorbesc acum de mine,

Nemaiputând concepe viața fără tine!

Poemele de seară îți aparțin doar ție ...

Nu au prea multe rânduri,

Mă au pe mine și pe tine

Și se termină vesel cu vorbe de iubire,

Le scriu altfel de fiecare dată,

Ți le trimit într-o cutie cu fundă violet

Culoarea-ți preferată!

(6 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Iubita mea frumoasă,ce bine-ai spus,

Că sunt căzut într-un abis al fericirii..

Nu tu cu dragostea ce are valurile cât muntii m-ai împins

În al iubirii hău prăpăstios ce n-are fund?

Și nici ecoul nu-l auzi oricât de tare ai striga,

Eu stând ca o statuie fără viață,

Paralizat de frumusețea ta

Și fascinat de vraja vorbelor ce-mi spun că mă iubești...

Cum crezi tu oare că mai pot spune ceva,

Când fericirea ce mi-ai daruit-o mă ține prizonierul tău,

Lipsit de glas poetic precum bine vezi...

Însă când tu îmi ceri iubirea s-o declar în vers,

Eu,biet umilul tău pe viață al iubirii sclav,

Îți scriu și cânt nemuritorul imn de-amor,

Dorind să te aduc la pieptul meu,

Să te iubesc,să te ador!

(2 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Se tot vorbește despre Afrodita

Că este frumusețe făr'de egal..

Dar eu vă spun că este doar o antică poveste,

Ce n-are mai nimic real!

Când vine vorba despre femeile frumoase

Sau gingășie,eros și strălucire feminină,

Ce răspândește doar amor și bucurie,

Căci "frumusețe" este un termen mult prea sărac,

O să vă spun că Afrodita chiar există!

Dar nu cea din legendele știute,

Ci ești tu cea care acum citește,

Iar eu biet trubadur ce-s rătăcit în lume ,

Plângându-mi soarta tristă dar și rece,

Visând să-ți spun poetic cât ești de frumoasă!

Și-ți cânt poeme glorioase,

Îngenunchez cavalerește în prea frumoasa-ți față,

Să mă asculți precum o mamă răbdătoare,

Cu pruncu-i ce-i plânge la picioare...!

O prea frumoaso, înger de femeie

Tu ești frumosul ce-i coborât din Cer,

Vreau să-ți sărut ochii,parul și piciorul,

Tu esti adevărata Afrodita și Misterul,

Tu ești Amorul!

(12 martie-1 aprilie 2023 Irepetabila iubire)

Ce-mi pasă că nu-ți pasă!

Poate ești într-o groaznică stare de melancolică viață,

Ce se răsucește precum o rață plutind pe luciul de apă,

Și care măcăne același refren, Parcă...

Ecoul se repetă fără odihnă,

Obsedant și mecanic solfegiază,

Ce-mi pasă că nu-ți pasă!

Ziua este încă la început,e dimineață,

Și viața cântă iar si iar plină de speranță,

Iar mie nu-mi pasă că nu-ți pasă,

Chiar dacă te prefaci că nu-ți pasă...

Eu știind că-ți pasă!

(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Doamne,

sunt obosit de atâta mizerie străină,

de atâtea răni care nu sunt ale mele,

dar pe care le port în sufletul meu

ca și cum ar fi fost împănate adânc

în carnea mea.

Am primit durerea ca pe un dar,

un dar care nu îmi este al meu,

dar care m-a învățat să simt

fiecare frântură de durere

ca și cum ar fi fost a mea.

Mă tem să las această povară,

căci cum voi înțelege eu, Doamne,

dacă nu trăiesc în străinătatea

celorlalți?

Cum voi ști, cum voi învăța

dacă nu sunt eu însumi

măcar o fărâmă din chinul lor?

Dar nu mai pot, Doamne.

Nu mai pot purta atâtea păcate

care nu sunt ale mele.

Ia-le asupra Ta Doamne,

căci nu sunt vrednic a le purta.

Fă-mă ușor, Doamne,

fă-mă ușor ca o pană

care poate fi luată de vânt

fără ca să lase urme.

Fă-mi liniște în suflet,

și eliberează-mă din străinătatea altora,

și clădește-mi

altfel mântuirea.

Era alb

Fara mineci

Mirosea a cas

Si-avea nasturi de os

La-nceput

In vremea plugusoarelor

Era palton

Tras vesel prin zapada

Mai apoi

Trecut prin ani

A devenit tunica

Purtata semet pe imas

La piept

In buzunarul secret

Citeva fire de tutun

Ridica o promisiune solemna

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Leksjonen om kuben

Et stykke stein er tatt,

han skjærer med en meisel av blod,

skinner med Homers øye,

den er skrapet med stråler

til kuben kommer perfekt ut.

Etter det kysser de kuben utallige ganger

med munnen din, med andres munn

og spesielt med infantaens munn.

Etter det tas en hammer

og plutselig smuldrer et hjørne av kuben.

Alle, men absolutt alle vil si:

– For en perfekt kube det ville vært

hvis den ikke hadde fått et knekt hjørne!

Vorbesc cu un amic plecat afară

Și îl întreb cum e printre străini,

Cu glasul trist și plin de apăsare

Îmi zice, e greu să lucri la stăpâni.

Mirat de ce aud de la al meu prieten

Cu îndrăzneală o vorbă mai rostesc,

Și-i spun, de ce nu te întorci în țară?

Zâmbind îmi zice, e mult să povestesc.

Dar dacă totuși vrei să afli adevărul

Și că suntem tovarăși de mici copii,

Ție-ți voi spune că muncesc din greu

Să strâng cât pot să scap de datorii.

Mă uit la el și nu-mi vine a crede

Cum a ajuns să lucre pentru bani,

Când știu c-avea conturi în bancă

Să poți trăi făr'nicio grijă sute de ani.

Apoi a început să-mi povestească

Cum a pierdut la jocuri tot ce-a avut,

Și că soția s-a măritat cu un prieten

Pe care-n tinerețea ei l-a cunoscut.

Cu mult amar și cu regret în suflet

Mi-a spus că a greșit și că plătește,

Dar cel mai greu este de acceptat

Să vezi cum cel iubit, te părăsește.

Ne-am despărțit cu-n-brățișări

Și cu urări de sănătate și noroc,

El, grăbindu-se să prindă avionul

Eu, îngândurat...intrând în bloc!

Despre adevăratele mele suferinţe nu am vorbit niciodată. 
Nu sunt obişnuită să mă plâng, să curg şiroaie. 
Să mă preling pe pietre goale că o ploaie. 
Căci dacă mă pornesc, voi curge toată.