Bătrânica hoață în daneză

Să facem o călătorie așa în timp,

Ne alegem perioada, peste 10 ani,

Îi mai adăugăm ani Ceciliei,

Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,

Frumusețea izvorăște din interiorul ei,

Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,

Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...

La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,

La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,

Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,

Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,

Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,

Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,

Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,

Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcută, exact ca pentru gura ei, 

Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,

Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,

Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,

Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,

Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,

Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",

Proteza căzu, se desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,

Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,

Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,

Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, scuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.

Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,

Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,

Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,

Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materialele sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."

Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"

Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"

Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?

Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."

Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"

Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.

Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"

La oss ta en tur gjennom tiden som dette,

Vi velger vår periode, over 10 år,

Vi legger til flere år til Cecilia,

Alltid vakker, uansett alder,

Skjønnhet springer ut fra henne,

Og det gjenspeiles i hennes naturlighet, hennes sans for humor, hennes måte å harmonisere farger fra nære kromatiske områder, hennes friskhet, alltid luktende av de mest interessante indiske blomstene, alle trekkene som beskriver henne,

Skjønnheten blir bevart, enda mer, med alderen blir Cecilia mye mer jovial, morsommere, mer tolerant, mer avslappet, mer leken, har en mer sprudlende personlighet, la oss si...

Vi kunne vært like morsomme når vi fortalte om en ganske unik hendelse i Cecilias liv,

Som 50-åring uttaler Cecilia ord like raskt, musikalsk og riktig som hun pleide,

Men det er også ord eller ordspill som setter henne i vanskeligheter, de er en ganske pinlig utfordring når hun finner seg selv nødt til å snakke offentlig,

Vi kan også si at det skjedde da han var på piknik og beundret det smaragdgrønne gresset,

Hele familien samlet seg, på enga, ved siden av kyrne som stille og boltret seg og gumlet på ugress, hvordan jeg pleide å dytte meg i overkant, som barn, med tannkjøttet som ble brukt til å lage ballonger, med en diameter like stor som måne,

Det er praktisk talt umulig for meg å måle, men uansett, det kom noen ganske store ballonger ut,

Cecilia har det bra, hun ler, hun smiler, mer enn hun ville gjort på 50 år, hun liker mennesker som har en velutviklet sans for humor, bare et merkelig fenomen oppstår, siden hun ga opp sine naturlige tenner, til fordel for protese,

Tannlegen anbefalte finér, men det gjør hun ikke, fordi hun mister dem som spillebrikker og vil forsikre seg om at det nye tannsettet blir komplett og riktig laget, akkurat som munnen hennes,

Tannlegen la et sementsmakende stoff i munnen hennes, og tok formen til protesen,

To uker senere fikk hun beskjed om å komme og hente den og bruke den med tillit til at den var ferdig på alle måter,

Cecilia, glad for å være ute av veien, tar det, trener for å venne seg til det,

Det er omtrent to uker siden hun har hatt det, men Cecilia er en tilpasningsdyktig jente, ingenting kan få henne til å gi opp munterheten, ikke engang det faktum at det er andre tenner,

Hun var sammen med vennene sine på enga, tenkte hun, ikke annet enn å praktisere diksjonen med den nye protesen, rolig, med en viss forsiktighet, og sa ordspill,

Og jenta sa: "Hun selger skjell ved kysten",

Protesen falt, den løsnet øyeblikkelig, du kunne se at noe ikke var helt naturlig, fra måten kjeven hans beveget seg på,

Protesen lander direkte i glasset med kirsebær,

Cecilia var overrasket over hva dårskapen hadde funnet sted,

Hva gjorde tannlegen da han fikset det? Han trodde han ville fiske, for ikke å hjelpe henne med mindre skjeve tenner, han hjalp henne ikke mye med dreiebenken heller, unnskyldte seg høflig, veldig profesjonelt, og fortalte henne at slikt tannarbeid var at det var kjeveortopeden, ikke tannlegen.

Cecilia vet ikke lenger hva hun skal tro, hvordan hun skal se ting for å nå en fellesnevner med konklusjonene sine,

Hun forestiller seg at tannlegen bare lurte henne, utnyttet hennes naivitet, laget protesen hennes i all hast, uten å ta hensyn til munnen hennes, alle detaljene han burde ha sett på, tok pengene hennes og etterlot henne med en protese som overlater mye til være ønsket,

Nervøs, Cecilia nøler ikke lenger, hun åpner raskt telefonen (hun har bare 20 % batteri igjen, så hun trenger å få ut frustrasjonene raskt og effektivt), fra listen over kontakter velger hun legen som ga henne denne gaven,

Hun begynner med sine unnskyldninger: ,, Hei, (jeg vet ikke hvor bra det kan være) lege, jeg heter Cecilia, jeg er 50 år og besøkte deg for to uker siden for en protese, du tok målene til meg, alt gikk bra med tanke på organisering, materialene er holdbare, jeg tror jeg kommer til å kunne bruke protesen i mange år fremover. Mitt eneste problem vet du hva det er? Det faller ut av munnen min hver gang jeg vil snakke, det lar meg ikke mumle to ord, det er forferdelig å ikke kunne snakke, ikke kunne uttrykke hva du tenker på..."

Doktor: Vel, hvordan snakker du til meg nå?

Cecilia, i en hard tone:,, Doktor, tuller du????!!! Jeg har et problem med protesen du har laget for meg!! Vennligst tak det så snart som mulig!"

Cecilia kommer til konsultasjonene, legen ser, han spør pasienten mer som om han rådet henne:,,Har du hørt om Corega? Vet du i det hele tatt hva det er?

Cecilia: "Selvfølgelig vet jeg, det er proteselimet."

Doktor:,, Hvis du vet, hvorfor bruker du det ikke?"

Cecilia sitter og tenker, hun inngår også dette kompromisset og kjøper Corega. Etter noen netter ble tannkjøttet vant til produktet, dessuten anbefaler Cecilia på det varmeste Corega, for godt fikserte tenner.

Cecilia:,,Det er produktet som aldri har skuffet meg selv fra første søknad! Corega forandret livet mitt!"

Incerc a respira pe nas, s-a terminat cu somnul

Visam pe-un feribot ceva-irelevant fragmentul-

Acum, in pat, metodic trec prin şervețele

Şi contemplez: la ceasul...cinci, ce-oi face aṣa devreme?

Cum am ajuns aşa de slab, să cad de-un virus făcut praf

De un microscopic inamic, eu, un bărbat totuşi voinic

Ce agent Troian m-a dezarmat, de m-a topit, năuc de cap.

Şi inima mi-a obosit, de parc-o noapte-ntreagă am robit

Mă îndârjesc, cu-o nară, să trag aer în piept,

Încetul cu încetul mă decongestionez.

E totuşi prea devreme şi liber vreo trei zile

În loc să stau lejer, mă chinui să fac bine

E început de weekend, ṣi eu mă simt sfârşit

Vreau să mă-ntorc pe nava ce-abia am părăsit

Să încerc în schimb o dată, să las răceala-n vis,

Iar eu să ies cuminte şi bine odihnit, mai după răsărit

Uite-o pasare cum zboara,

Pff a naibii, e o cioara.

Am crezut ca-i ciocarlie,

Asta e de la betie.

Limpezi-mi-ar berea capu',

Hai ca mi-am pierdut si slapu',

Imi lipseste si caciula,

Cineva a dat cu jula.

Sau o fi de la baut?

Numai stiu ce am facut?

Trebuie s-o las mai moale,

Ca raman si fara toale.

A fi fericit, a sta așa
Când deși sunt aici, mă simt altundeva,
În alt spațiu și-n alt timp,
În vremea când nu-mi păsa de nimic.

Avionul are mereu zboruri
Le prind atunci când mai am doruri,
Autocarul mă duce el departe
Ca de liniște să ajung aproape.

Peste mări și țări trec adesea
Doar ca să consum realitatea
Și deși mulți oameni oriunde aș fi,
Tot în singurătate m-aș simți.

(reportaj oniric, cu text, dar nu cu poze de la fața locului)

Un avion care frecventa rute pe timp de noapte s-au abătut de la culoarul de zbor pe care trebuia să-l parcurgă. Nu doar că a întors botul avionului la 90°, deviind astfel de la traiectoria sa, dar pilotul a fost foarte ambițios, trecând prin toate straturile atmosferei planetei care ne găzduiește de atâta timp. A fost un proiect destul de complicat, însuși pilotul a dorit să-l tot amâne, temându-se de fiecare defecțiune tehnică care ar putea apărea pe parcursul călătoriei. Dar motoarele erau în stare optimă de funcționare și vremea a ținut cu pilotul, nu au fost curenți oceanici, turbulențe, nu știu câte alte tornade, vânt care să sufle cu peste 180 km/h și așa mai departe. Așadar, când a părăsit atmosfera planetei Pământ, pasagerii se uitau uimiți, nu le venea a crede. A crezut de cuviință că, fiind în tura de noapte, nu-l va verifica nimeni, nimeni nu-l va lua la întrebări, în plus, visul său din fragedă pruncie era să devină astronom. Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, a avut alte meserii: prezentator meteo, profesor de fizică, mai apoi s-a specializat, a început să predea astrofizică la facultatea din districtul său natal, dar tot nu era destul. Mereu se simțea cu un gol în suflet, considera că trăia în umbra celui ce ar fi putut, de fapt, să fie. A trebuit să fie cu un pas mai aproape de visul său la care a trudit în toți anii de grădiniță, școală, liceu, facultate. Nu-i părea rău că nu a respectat regulamentele interne, chiar se simțea împlinit datorită faptului că era mai aproape de planete, acum le putea vedea în vecinătatea navetei pe care o pilota, nu doar la planetariu sau în filme. Nu-i venea să creadă, plutea de bucurie și la propriu și la figurat. După ce a trecut de prima fază a bucurii ce l-a cuprins, a început să constate și neajunsurile visului său împlinit. De exemplu, ce se făcea când voia să bea apă, desfăcea sticla și din ea ieșeau bule de apă ce pluteau prin cabină, trebuia să sară după ele, să le prindă și să le ,,bea" și nici atunci nu ar fi avut același gust ca pe Pământ.

De temperatură nici nu mai spunem, frig era tot timpul, cu oricâte pături s-ar fi învelit, indiferent pe ce butoane ar fi apăsat să-i sufle aer cald.

Mâncare nu prea avea, decât pachetele primite de acasă, că și-a vizitat familia în weekend și a primit budincă și zacuscă, care acum erau împietrite.

Îl usturau ochii îngrozitor de la uscăciunea din aer, picături nu mai avea cum să își mai pună, pentru că pluteau prin cabină.

Nu au trecut nici două ore în timp pământean, că deja s-a plictisit de visul lui. A încercat să sune vreun coleg sau supraveghetor de la turnul de control să vină să-l ia și să-l aducă acasă. Nu avea semnal, plus că telefonul mai avea doar 30% baterie și s-ar fi descărcat complet. A rămas așa, plutind în derivă mult și bine, până când s-a trezit. Era iar pe Pământ, nu oriunde, în nu știm ce oraș sau cafenea, ci chiar în dormitorul său din pod, de la el de acasă.

Ce obiect are patru laturi,

Formă de patrat,

Nu putem spune că este chiar tridimensional, dar se pliază destul de bine pe orice suprafață,

Are mai multe întrebuințări:

Cu acest obiect putem șterge praful, ne putem șterge chipul transpirat, în el putem tuși, ne putem sufla nasul, când plângem și încercăm să ne revenim după depresie, când simțim nevoia să strănutăm în ceva și nu vrem să o stropim din cap până în picioare pe persoana de lângă noi, se poate pune și la costum la ocazii speciale sau îl putem pune lângă o vază de flori, pentru a mai adauga culoare mesei pe care stă.

De asemenea, un lucru important de precizat ar fi faptul că vine într-o varietate de modele, culori, desene, imprimeuri, unele au și texte scrise pe ele. Însă lumea care încă mai preferă stilul clasic, vintage și toate sinonimele de genul, îl are cel mai adesea într-o nuanță de bleu spălăcit, cum sunt și blugii prespălați, cu tot felul de pătrate mai mici, când de un albastru mai închis, când galben neon.

Obiectul descris nu ar putea fi decât:

Răspuns: रूमाल

¿Qué podría ser?

¿Qué objeto tiene cuatro lados?

forma cuadrada,

No podemos decir que sea del todo tridimensional, pero se pliega bastante bien sobre cualquier superficie.

Tiene varios usos:

Con este objeto podemos limpiar el polvo, podemos limpiarnos la cara sudorosa, podemos toser, podemos sonarnos la nariz, cuando lloramos y tratamos de recuperarnos de la depresión, cuando sentimos la necesidad de estornudar en algo y no No queremos salpicarlo de pies a cabeza a la persona que tenemos al lado, también se puede poner sobre el traje en ocasiones especiales o podemos ponerlo junto a un jarrón de flores, para darle color a la mesa en la que esté. está sentado.

Además, una cosa importante a mencionar sería el hecho de que viene en una variedad de diseños, colores, diseños, estampados, algunos incluso tienen textos escritos. Pero el mundo que todavía prefiere el estilo clásico, vintage y todos los sinónimos del género, lo tiene más a menudo en un tono azul lavado, como lo son los vaqueros prelavados, con todo tipo de cuadros más pequeños, a veces en un azul más oscuro, cuando es amarillo neón.

El objeto descrito sólo podría ser:

Respuesta: रूमाल

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

Ottobre

Ottobre ha lasciato sulle colline

Tappeti rossi e gialli.

Nuvole d'argento passano in onde

E cantano d'amore i galli.

Guardo sempre il barometro

E tremo quando scende un po',

Perché il sole è sempre più piccolo

Di diametro.

E sotto il cielo caldo come a maggio

I giorni bianchi passano uno dopo l'altro

Più mutevoli e più...

Subdoli.

Ritardato senza tempo,

L'autunno cammina nei giardini

Con le pieghe del manto pieni

Di crisantemi.

E, camminando pigramente

Come una marchesa,

Come se l'intero universo

Guarda dietro a lei sorpreso,

Un lillà, perplesso

Dal suo aspetto da signorina,

È diventato giallo, si appassito

E di emozione è sbocciato

Per la seconda volta...

Este o dimineață superbă de început de ianuarie, ne aflăm la unul dintre cele mai prestigioase colegii tehnice din județul Suceava, unde distinsa noastră profesoară de engleză, Cecilia (și numele de familie nu îl știm) se află în baie. Mai exact, în baia profesorilor, în partea pentru femei. Este un început de zi destul de anevoios după 4-5 alarme setate pe telefon, una pe la 12:30, alta pe la 2:40, altele două pentru fiul ei și încă una pe la 4:50 dimineața. Primele două au fost pentru a lua antibiotic, după ce a avut ceva infecție cu stafilococ auriu și nu știu câte alte tulpini de nozocomiale și bacterii gram pozitive pe care fii-su i le-a adus de la grădiniță, ultima alarmă a fost pentru a ajunge la timp în stație și a lua autocarul până la liceu, (pentru cine nu știe, Cecilia este navetistă cu 15 ani de experiență în transporturi). În mod normal, Cecilia ar fi putut să ceară concediu până ar fi început să se simtă mai bine, să se recupereze, să devină mai energică, dar o cunoașteți, știți cum e ea. Ea vrea doar olimpici, vrea ca tot ceea ce face să aibă sens, îi place obiectul pe care îl predă și nu doar atât, ea vrea să producă o reformă în predarea acestui obiect, chiar tinde să revoluționeze și să îmbunătățească actul predării până l-ar aduce la rangul de artă. A ales să facă ore suplimentare în starea în care e, pentru că știe că în acest an, olimpiada se va ține la liceul la care predă. În această dimineață însă, Cecilia nu prea a apucat să mai aibă grijă și de ea însăși, fapt pentru care, a trebuit prima dată să meargă la baie. I s-a întins tot rimelul, de la condens, din fericire, își îndepărtează surplusul cu niște șervețele umede. Apoi, cu cele uscate începe să-și sufle nasul, și suflă săraca, că se distrează și profesoarele din cabinele alăturate. Plouă cu comentarii de genul ,, Știi Cecilia, am o mașină de tuns iarba pe care o folosesc să tund junglă din jurul casei și face exact aceleași sunete". Dragi colege profesoare, dați dovadă de empatie și nu mai râdeți de problema Ceciliei, că nu este de glumit cu microbii care circulă, la câți au tot apărut, ca ciupercile după ploaie, am impresia că vine sfârșitul lumii, dar aceasta este realitatea, sunt dezechilibre ecologice, poluare și au apărut bacterii. Și încălzirea globală le ajută să prospere... În fine...Cecilia pune atâta pasiune în suflatul nasul, ca în orice altceva ar face, nu m-a ajutat și pe mine cu niște cărți de care am avut nevoie în urmă cu 10000 de ani? Bineînțeles că da, dar vreau să zic că la ea acasă nici nu se vede culoarea pereților, tencuiala sau dacă are tablouri, că are cărți până la lustră. Și așa arată cam fiecare cameră din apartament. Am înțeles destul de repede că este pasionată de ceea ce face și bravo ei. E greu să mai găsești pasiune în ceva, orice, chiar cred că nimic nu are sens sau poate trebuie să mai caut până să-l găsesc. 

Revenind la povestea noastră, Cecilia își suflă nasul, aruncă șervețelul după ce l-a umplut de secreții și cheaguri de sânge, trage apa. Din păcate, odată cu șervețelul s-a dus în jos, prin conductă și ceasul acela aspectuos și modern pe care l-a primit în septembrie, de ziua ei, de la o prietenă. A alunecat de pe încheietura mâinii, pentru că grăbindu-se inutil (oricum ajungea prima) nu a apăsat destul pe sistemul de prindere. Să ofer un pic de context, ceasul are o brățară termorezistentă, ce rezistă cu succes și la apă, pe cutie cel puțin, scria "rezistență de 500 ATM la apă". Producătorii japonezi n-au mințit privind calitatea produsului pe care Cecilia îl purta, un ceas de la Casio, model G-Shock, cam mare pentru o mână de femeie, de culoare neagră, cadran rotund, care afișa orele cu cifre arabe de culoare albastră. Rezistă, e intact și în ziua de azi, doar că, prin canalizare, a avut alt traseu și s-a revărsat în apa Sucevei, în loc să o însoțească peste tot. Cecilia se panichează, dă anunț la ziar, lipește afișe peste tot prin oraș, cu poze cu ceasul, unde promite recompensă pentru găsirea acestuia.

La o lună, de la începerea căutărilor, este informată că a fost găsit și să vină să și-l revendice. Ajunge la sediul respectiv, vorbește cu doamna de la ghișeu care îi dă ceasul. Cecilia nu prea știe cum să reacționeze, este ceasul ei și totuși parcă nu mai este. De cât timp a stat prin apa unde se revarsă orice, a căpătat o culoare verde militar, va încerca acasă să o înlăture, fie cu penseta, fie cu pila de unghii, fie cu detergent, fie cu ce alte produse de curățare va mai găsi. Serios, parcă nici nu mai seamănă cu ceasul care îi plăcea atât de mult la început...

Suya dayanıklı saat

Güzel bir Ocak erken saatleri, Suceava ilçesinin en prestijli teknik kolejlerinden birinde, seçkin İngilizce öğretmenimiz Cecilia'nın (soyadını bilmiyoruz) banyodayız. Özellikle öğretmenler tuvaletinde, kadınlar bölümünde. Telefonda biri 12:30'a, diğeri 2:40'a, ikisi oğluna, biri de sabah 4:50'ye kurulu 4-5 alarmın ardından güne oldukça zor bir başlangıç oluyor. İlk ikisi antibiyotik almaktı, Staphylococcus aureus enfeksiyonu geçirdikten sonra ve oğlunun anaokulundan ona başka kaç tane nozokomiyal ve gram pozitif bakteri getirdiğini bilmiyorum, son alarm ise zamanında gelmesiydi. istasyona gidin ve otobüse binerek liseye gidin (bilmeyenler için Cecilia, ulaşım konusunda 15 yıllık deneyime sahip bir banliyö yolcusu). Normalde Cecilia kendini daha iyi hissedene, iyileşene, daha enerjik hale gelene kadar izin isteyebilirdi ama onu tanıyorsun, nasıl olduğunu biliyorsun. O sadece Olimposluları istiyor, yaptığı her şeyin anlamlı olmasını istiyor, öğrettiği konuyu seviyor ve sadece bu da değil, bu konunun öğretiminde reform yapmak istiyor, hatta öğretme eyleminde devrim yapma ve onu geliştirme eğiliminde. sanat düzeyine getirin. Bulunduğu eyalette fazla mesai yapmayı seçti çünkü bu yıl olimpiyatların öğretmenlik yaptığı lisede yapılacağını biliyor. Ancak bu Cecilia'nın kendine bakacak vakti yoktu, bu yüzden ilk kez tuvalete gitmek zorunda kaldı. Bütün maskarası buğulanmadan yayıldı, neyse ki fazlalıkları ıslak mendille siliyor. Sonra kuru olanlarla burnunu sümkürmeye başlıyor ve zavallı şey üflüyor ki yan kulübelerdeki öğretmenler de eğleniyor. "Biliyorsun Cecilia, evin etrafındaki ormanı kesmek için kullandığım bir çim biçme makinem var ve o da aynı sesleri çıkarıyor." gibi yorumlar yağıyor. Sevgili öğretmen arkadaşlarım, empati yapın ve Cecilia'nın sorununa gülmeyi bırakın, yağmurdan sonra mantarlar gibi ortaya çıkıp dolaşan mikropların şaka olmadığını, dünyanın sonunun geldiği izlenimini ediniyorum, ama gerçek bu, ekolojik dengesizlikler, kirlilik ve bakteriler ortaya çıktı. Ve küresel ısınma onların gelişmesine yardımcı oluyor... Neyse... Cecilia burnunu sümkürmeye de başka her şey kadar tutkuyla bakıyor, 10.000 yıl önce ihtiyacım olan bazı kitaplarda bana yardım etmedi mi? Elbette evet ama şunu söylemek istiyorum ki evinde duvarların rengini, sıvasını, tabloları varsa avizelerine kadar kitaplarının olduğunu bile göremiyorsunuz. Ve dairenin neredeyse her odası böyle görünüyor. Yaptığı işe tutkuyla bağlı olduğunu ve ona iyi davranıldığını çok çabuk anladım. Herhangi bir şeyde tutku bulmak zor, gerçekten hiçbir şeyin mantıklı olmadığını düşünüyorum ya da belki de onu bulana kadar aramaya devam etmeliyim.

Hikayemize dönersek Cecilia burnunu sümkürüyor, dokuyu salgılarla ve kan pıhtılarıyla doldurduktan sonra atıyor, su çekiyor. Ne yazık ki, mendille birlikte eylül ayındaki doğum günü için bir arkadaşından aldığı o şık, modern saat de çöpe gitti. Bileğinden kaydı, çünkü gereksiz acelesi yüzünden (zaten oraya ilk varan oydu) tutamağa yeterince sert basmamıştı. Biraz bağlam vermek gerekirse saatin, suya karşı başarılı bir şekilde direnen, ısıya dayanıklı bir bileziği var, kutunun üzerinde en azından "500 ATM suya dayanıklılık" yazıyordu. Japon üreticiler, Cecilia'nın taktığı ürünün kalitesi konusunda yalan söylemiyorlardı; Casio G-Shock saat, bir kadın eli için biraz fazla büyük, siyah, yuvarlak kadran, saatleri mavi Arap rakamlarıyla gösteriyordu. Direniyor, bugün bile sağlam, ancak kanalizasyon yoluyla farklı bir rota izleyerek her yere eşlik etmek yerine Suceva suyuna taştı. Cecilia paniğe kapılır, gazeteye bir ilan verir, şehrin her yerine saatin resimlerini içeren posterler asar ve onu bulanlara bir ödül vaat eder.

Arama başladıktan bir ay sonra kendisine bunun bulunduğu ve gelip onu alması gerektiği bilgisi verilir. O ofise gelir ve kendisine saati veren kasadaki bayanla konuşur. Cecilia nasıl tepki vereceğini gerçekten bilmiyor; bu onun saati ama sanki yokmuş gibi. Ne kadar süredir suyun içinde her şey dökülmüş, asker yeşili bir renk almış, evde ister cımbızla, ister tırnak törpüsüyle, ister deterjanla, ister başka temizlik ürünleriyle çıkarmaya çalışacak. bulabilir. Cidden ilk başta o kadar da beğendiği saate hiç benzemiyor...

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

Esihistoriallinen kala

Ryhmä australialaisia tutkijoita ja avaruusmatkailijoita on uskaltanut osallistua tehtävään, josta he eivät ole koskaan ennen kuulleet, eli matkalle uudella Kepler 170 -raketilla. Raketti on itse asiassa prototyyppi, vielä kehitysvaiheen testausvaiheessa, mutta lupasi, että heidät palkittaisiin rohkeudesta, jos he palaavat turvallisesti maan päälle.

Otettuaan riskit, joille he ovat alttiina, tajutaen, että he eivät ehkä näe päivänvaloa enää, he ottivat haasteen vastaan, ottivat kaiken tarvitsemansa, heille annettiin kahdenlaisia varusteita (yksi raketissa ollessaan ja toinen raketissa ollessaan tulee kuu ja heidän on mentävä Jupiterin kuun Europan pinnalle). Heidän tehtävänsä on tutkia ja analysoida taivaankappaletta Europaa, josta on kuultu enemmän teorioita, mutta pohjimmiltaan ei mitään konkreettista. Mysteeri on sitäkin suurempi, että sille annettiin tämä nimi "Europa", hyvin yleinen nimi, koska siellä on Euroopan maanosa ja Europa FM:n muodostuminen, mutta näen tässä nimessä jotain tuttua, eikö se jotenkin viittaa siihen. ajatus, että se voisi luvata elämänmuotojen olemassaoloa, olivatpa ne jopa mikro-organismeja? Ja jos totta, niin: Miltä päivä Europalla näyttäisi?, Montako tuntia vuorokaudessa siellä on?, Mikä olisi keskilämpötila? , Onko taivas siellä jonkin tietyn värinen, kuten millaisena me näemme maan päällä?, Onko niillä vuodenaikoja vai onko se ikuinen talvi?, Kun otetaan huomioon, että se on vesiinen planeetta, onko siellä aaltoja?

Rohkeat tutkijamme antavat meille vastauksen kaikkiin kysymyksiin. Lennonjohtotorni varmistaa, että kaikki tarvittavat tarkastukset on tehty lentoonlähtöön ja moottoreiden käynnistymiseen, potkurit pyörivät nopeammin ja nopeammin, ne sammuvat. He käyvät läpi kaikki maapallon ilmakehän kerrokset, he tärisevät parhaansa mukaan, he eivät voi enää edes pitää silmiään auki ja he ovat poistuneet ilmakehästä. Nyt raketti liikkuu edelleen kohti Eurooppaa, mutta hitaammin, ikään kuin se kelluisi, mitä se itse asiassa tekee.

Yhteenvetona matkastaan sanon, että kuukauden kuluttua he saapuivat Eurooppaan, kuukaudessa, jolloin he selvisivät vain tonnikalasäilykkeistä, kapseleista, jotka korvaavat päivittäisen aterian, he ovat kuivuneet ja heidän luutiheys on laskenut. He eivät ole käyneet kylvyssä kuukauteen, mutta menestys vaatii uhrauksia.

He saapuivat, he nousivat raketista, he kävelivät Europan jäätyneen valtameren pinnalla. Vaara liukastua ja nyrjähtää nilkka ei ole kuin jäähallissa, koska painovoima ei ole kuin maan päällä, kosketan pintaa jaloillani silloin tällöin, en koko ajan, se on enemmän hyppykävelyä. Laserilla, joka sulattaa, kiehuu ja nesteyttää kaikenlaista materiaalia, he tekivät reiän Europan pintaan ottaakseen näytteitä, todisteita elämästä, mitä tahansa. Sitten siihen reikään työnnetään sähkötanko. Kun se havaitsee olentoja, se laukaisee verkon, jolla se saa ne kiinni. Maan ajassa ei ole kulunut varsinaistakaan tuntia, että he olisivat jo saaneet jotain. Mitä järkeä on jäädä loukkuun, jos hän ei pääse ulos siitä reiästä, koska se on liian pieni? Tutkijat suurentavat reikää laserilla. He vetivät esiin suuren eläimen, joka oli suunnilleen uutisissa kerrottujen rantavalaiden kokoinen. Laitoin hänet hänen kokoiseen inkubaattoriin ja otin hänet rakettiin.

Hän näyttää melko tunnottomalta, kun hän on jo kuolemassa, koska hänet vietiin luonnollisesta elinympäristöstään.

Yksi tutkijoista ottaa kartaston merieläinten anatomiasta Europalla. Katsokaa sitä kalaa, se näyttää lahnalta yhdistettynä monniin. Suu on melko mielenkiintoinen, nenä on neliömäinen ja siinä on viikset.

Aluksi he luulivat sen olevan harvinainen laji Felinae Purcicae natāre -valtakunnasta, mutta kun he pistivät häntä verta, DNA-testin tulos oli vähintäänkin järkyttävä.

Tutkijat pitivät vankeudessa jäätynyttä valtamerikissaa, erityisesti makean veden Nebelungia. Hän oli yksi harvoista vedenalaisista Nebelungeista (vaikuttaa melko vanhoilta), jotka todella elävät Europa-kuun tyyneissä vesissä. Se oli harmaa kuin Nebelung-kissat maan päällä. Se on kalan muotoinen, mutta atlasin mukaan se olisi kissa. Joten se ei voi olla muuta kuin hylke, jos sillä on sekä kissan että kalan ominaisuuksia.

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

¡Olvídate de la nostalgia!

La lágrima de la nieve entre las campanillas.

Siempre tiene un propósito,

Es un eco del invierno que ha pasado,

Lo que ya no despierta un sueño perdido.

Olvídate de la nostalgia,

¡No más lágrimas!

siempre canta

¡Tu primavera!

Olvídate de la nostalgia

pasado,

canta alegria

Que nos conocimos.

Un viejo amor deja recuerdos,

Pero también abrir caminos a nuevos amores.

El sol aparece a veces sonriendo.

Olvídate de la nostalgia,

no hables de ella

Y de ojos azules

¡Limpia tu lágrima!

Olvídate de la nostalgia,

Es un tema pasado,

canta alegria

Que nos conocimos.

Olvídate de la nostalgia,

¡No más lágrimas!

siempre canta

¡Tu primavera!

Olvídate de la nostalgia,

no hables de ella

Y de ojos azules

¡Limpia tu lágrima!

Y de ojos azules

¡Limpia tu lágrima!

Olvídate de la nostalgia,

¡No más lágrimas!

siempre canta

¡Tu primavera!

Olvídate de la nostalgia

pasado,

canta alegria

Que nos conocimos.

¡Olvídate de la nostalgia!

Fluturi albi şi roşii,

Şi pestriţi, frumoşi,

Eu îi prind în plasă,

Când mama mă lasă.

Eu îi prind din zbor,

Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,

Că sunt mititei,

Şi frumoşi, şi-mi plac,

Dar eu nu le fac

Nici un rău, deloc.

Şi dacă mă joc

Cu vreunul, ştiu

Binişor să-l ţiu

Şi pe toţi, din plasă,

Îi ajut să iasă,

Şi să plece-n zbor

După voia lor.

Sommerfugler

Hvite og røde sommerfugler,

Og variert, vakkert,

Jeg fanger dem i nettet,

Når min mor forlater meg.

Jeg fanger dem på flukt,

Men jeg dreper dem ikke;

Men jeg ser på dem,

At de er små,

Og vakre, og jeg liker dem,

Men jeg gjør dem ikke

Ingen skade, ikke i det hele tatt.

Og hvis jeg spiller

Med noen, jeg vet

Hyggelig å ha ham

Og alle, fra nettet,

Jeg hjelper dem

Og ta fly

Etter deres vilje.

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

Muita sensibilidade

A sensibilidade é boa à sua maneira. É bom ser sensível, lamentar quando alguém vivenciou acontecimentos menos agradáveis, estar com ele, ouvi-lo, tranquilizá-lo, compreendê-lo, aliviar seus sofrimentos, suspirar com ele, chorar com ele. envolvê-los quando estiverem com frio, enfaixá-los quando o gato os arranhou (que também foi culpa deles arranhá-los, porque não sabem brincar com isso), colocar uma bolsa de gelo neles da geladeira por causa de um tornozelo torcido, enxugar as lágrimas, dar remédio para baixar a febre, protetor labial para evitar que fiquem tão rachadas, desinfetar as cutículas sangrentas quando não sabiam fazer as unhas, queriam ter unhas mais compridas do que tinham naturalmente, porque é a moda, e agora só têm sangue, vamos colocar mosquiteiros, para que não mordam tanto, chupem o sangue, não transmitam malária nem febre amarela, vamos levar inseticidas, se eles ainda insistem em entrar em casa, vamos pegar também um ventilador para dispersar o cheiro dos inseticidas, deixar a janela entreaberta para que os mosquitos não entrem e saia o cheiro do inseticida. Vamos ajustar a caldeira para dar também água quente, não só fria, porque aí será necessário ainda mais cuidado. As economias não levam realmente em conta as necessidades individuais das pessoas; são mais uma necessidade egoísta de um homem.

Também não vamos economizar nos suplementos que fortalecem o sistema imunológico, como a vitamina C, que tem um sabor deliciosamente cítrico e não custa muito, é acessível, você consegue com uma simples limonada, então não temos motivos para deixar de comprá-lo .

Vamos comprar blusas grossas e fofas, que só servem para ficar em casa. Vamos levar a máscara de cuidado facial, máscara que previne o aparecimento precoce de pés de galinha e linhas de expressão. Somos muito jovens para ter rugas!

Em geral, a sensibilidade é irmã da generosidade e do cuidado, mas o que fazemos quando ela foge do controle, atinge novos patamares, não tem limites? Essa ainda é uma sensibilidade benéfica, saudável e bem compreendida? Não, claro que não. Já algo em nosso jeito de ser está rangendo, e essa sensibilidade é o principal sintoma. Seria apropriado nos perguntarmos: “Por que sou assim?”, “Estou exagerando?”, “O que me leva a ter reações tão intensas a coisas essencialmente triviais?”

Você encontrará a resposta perdida em algum lugar do seu passado. A sensibilidade de que estamos falando surge como resultado de um episódio traumático da vida? Você não demorou tanto quanto esperava em uma prova e desde então decidiu desistir de tudo, achando que não adianta mais? Você não teve as oportunidades que esperava? Você não foi capaz, devido às circunstâncias, de fazer algo que se propôs a fazer? Se a resposta for “sim” para pelo menos metade delas, então não estamos falando exatamente de sensibilidade, mas de uma reação adversa a coisas que aconteceram, que nos machucaram momentaneamente e deixaram uma ferida não curada completamente.

Como tal ferida poderia ser curada? Coçando cada vez mais. Sentado e analisando, de onde vem essa raiva acompanhada de sensibilidade? Você teve a coragem de ir para não sei que faculdade sueca. E aos 19 anos é preciso muita coragem, para pegar o voo, para sair da casa dos pais, de uma cidade do interior, justamente para um grande centro universitário. E aí o que ver, o caminho para o sucesso e faculdades interessantes para passar no currículo, não é apenas salpicado de momentos de paz, ela é daquelas que gosta de gritar, berrar, humilhar os alunos por não pronunciarem perfeitamente esta língua do norte - o germânico, que não conheço perfeitamente os tempos verbais, que não domino a gramática e a sintaxe... ainda é perfeito? Eu nem sei o que seria perfeito, quão perfeito seria, e não acho que a perfeição subjetiva deva importar. Se existissem alguns padrões objetivos, então sim, vale a pena aderir a eles, tentar alcançá-los, porque assim o progresso pode realmente ser medido e observado. Ao passo que, se são metas que apenas uma pessoa deseja, as demais não, não faz sentido nos compararmos, de qualquer forma não podemos avaliar ou pesar nada do que ouvimos. É certo que quem humilha os alunos por não saberem perfeitamente tem o coração de um silvicultor que derruba árvores numa esteira rolante sem olhar o que deixou para trás. Sim, os critérios de avaliação são muito objetivos, como pode você, como uma mulher de 58 anos, que só se cercou de sueco a vida toda, considerar que uma estudante de 19 anos deve ser igual a você em domínio, em habilidade ? Estamos aí para aprender, se nascêssemos prontos para aprender não nos matricularíamos em nenhuma especialização e pronto, do que precisaríamos se já soubéssemos? Não era mais barato, sem aluguel, sem viagens de trem, sem dormitórios, sem associação à biblioteca, sem comida e muitas outras utilidades? É engraçado o que acontece quando mulheres de 58 anos julgam você pelos seus próprios valores. É como se o aluno meditasse para uma criança de 8 anos. Ele mal consegue escrever em sua própria língua naquela época, muito menos em inglês, francês... Não seria traumatizante começar a repreendê-lo por não ter tido tempo de dominar perfeitamente o conteúdo? Enquanto? que a pessoa que dá aulas particulares se torna vaga na expressão? Tempo, ou seja, ele poderia ter negociado com a mãe para pedir que ela o desse à luz aos 5 meses, e não aos 9 meses, como é normal, para aparecer no mundo mais cedo, para aprender mais cedo, só porque é isso que a pessoa quer quem dá aulas. Há também a questão do tempo terrestre. Enquanto vivermos no mesmo planeta, todos teremos a mesma quantidade de tempo, 24 horas, não mais.

Esta perfeição subjetiva dos outros dá origem a sensibilidades de todos os tipos. Nem faz sentido desejar tocá-lo. Não sabemos o que quer a pessoa que não está feliz conosco. Não sabemos o que ele pensa, como pensa, o que prefere, o que não prefere, quanto, o quê, como e em que medida.

A perfeição subjetiva dos outros é paralisante, tanto emocional quanto factualmente. Se o aluno for humilhado toda vez que abre a boca, ele ainda terá a confiança de que tem chance de se tornar um bom falante de sueco? Será que ela ainda encontrará forças, no fundo da alma, para continuar, para querer praticar, ler, melhorar, até obter a fluência, a cadência e a musicalidade da língua? Não, não tem como. Ele tinha boas intenções que desmoronaram ao longo do caminho.

A perfeição subjetiva dos outros desacelera, reprime. É como fazer com que seu professor planeje cada som, quando e como dizê-lo. Essa técnica de aprendizado não o intimidaria? Onde está a paixão, o encanto, a beleza mais irregular e versátil da linguagem? Quando você terá tempo para focar no vocabulário, gramática, sintaxe e no que ela quer quando o foco está sempre em como você fala? Não se torna um obstáculo que você não consegue superar? Corrigido como acontece com testes de múltipla escolha. Você se deparou com uma pergunta para a qual não sabe a resposta correta, embora já tenha respondido bem. O que você está fazendo? Você fica preso aí e não segue em frente, só porque lá você não conhece? Seria uma grande perda, tanto para o avaliador quanto para você (em primeiro lugar).

Como resposta à perfeição subjetiva dos outros, devemos construir o nosso próprio conjunto de valores, a nossa própria perfeição, cuja atenção, ser objetiva, por vários motivos: para não atingir aquela sensibilidade que nos impede de fazer o que queremos e sentimos até isso evoluímos, tanto quanto é humanamente possível, não sendo constrangidos por outros, por outros aspectos e por outras circunstâncias.