Predici

Ce să mă fac cu libertatea fără aripi,

Când cerul mă străbate până în pământ, 

Când visul, steaua ce-mi bătea în noapte, 

Mă cheamă prin lumini ce ard căzând?

Am dezlegat din suflet toate nodurile strânse, 

Dar lanțul lor, topit, mi-a curs în vene reci;

Și-acum sunt liber — un freamăt care merge,

Cu pași mărunți pe-al sorții lungi poteci. 

Mi-am smuls din umeri dorul de înalturi,

Și-l țin în brațe strâns, ca pe un zeu;

Căci libertatea, o rană fără margini,

Mi-a dat un zbor, dar zborul nu-i al meu.

Cui să-i mai cer hotar, cui să-i mai cer cădere,

Când nu mai am nici zid, nici rădăcină-n lut?

Sunt ca un vânt ce-adie în tăcere,

Și-n propria-i suflare s-a pierdut.

O, dați-mi iar o colivie cu ferestre,

Să pot visa că cerul e aproape, viu, 

Căci libertatea fără aripi este

Doar un deșert de lacrimi și pustiu. 

Mi-e bine aici în mijloc de pădure,

Copacii ning cu frunze a mă-ngropa,

Îmi bat în geam privirea să îmi fure,

Să nu mai plângă în așteptarea ta.

Și-mi rătăcește pe potecă tainic pasul,

Și curg asurzitor  năstrușnice izvoare,

Foșnesc copaci și-mi pare că e glasul,

Ce-l scoate omul când sufletul îl doare.

Cobor în neant ca vreascuri să adun,

Să-mi încălzesc tristețile la iarnă,

Să le adorm cu-n vin roze și cu tutun,

Iar cerul peste mine zăpada să o cearnă.

Mai trece-un an împins cu greu din spate,

Și doliul mă străpunge strașnic până-n os,

Din inimă iluzii erup din nou, sfărâmate,

Și-ntregul codru îmi pare-un cimitir frumos.

Sub pașii mei cărarea plânge și se vaită,

Iar astăzi iarba despre tine îmi vorbește,

Iar eu mă simt un lup îndepărtat de haită,

Ce-adulmecă parfumul și urma ta orbește.

Biserica-i pe primul loc la bursă,

Iar milostenia stă atârnată-n garduri,

Dansează sfinți spre ați întinde-o cursă,

Iar popa mustăcește de sub farduri.

Hai vino păcătoaso că-i deschis bazarul,

Și cumpără icoane, insigne și fulare,

Și nu uita să vizitezi și altarul,

Și varsă tot ce ai prin buzunare.

Ți-e crucea strâmtă, hai pune-o pe tarabă,

Și-aduți copiii ca să-nvețe ritualul,

De la amvon ne predică râzând o babă,

Apocalipsa întârzie că îi vândură calul.

Stau îngerii în cercuri și vând aripi,

Iar demonii-și fac cruce cu-amândouă gheare,

Îți vine să te rogi dar trebuie să țipi,

Căci morții din cavouri au început să zboare.

Hai vino să te ung cu mir sfințit,

Și închină-te smerit cu ochii rugători,

Că astăzi în biserici Miracol s-a împlinit,

Preoții orbit-au pe aceia văzători.

Între moarte și-nviere

Stau pe margine de gând,

Trec prin umbrele tăcerii,

Suflet viu, dar muribund.

Între vis și amintire,

Arde timpul nevăzut,

Crucile din cimitire,

Le simt pavăză și scut.

Dincolo de noaptea surdă,

Mă desprind de lut stingher,

Dar lumina mă refuză,

Rătăcind prin adevăr.

Și rămân o trecătoare

Între cer și întuneric,

Legănând în neuitare,

Tot destinul efemeric.

Între moarte și-nviere,

Sunt un râu ce curge lin,

Început și încheiere,

Spre un alt locaș divin.

Azi soarta mi-i crudă

Sub stele eu gem,

Tâmpla mi-i udă, 

Și viața-mi blestem,

Căci totul mă minte,

Și suflet, și trup, 

Pășesc înainte, 

Și urma-mi astup. 

Mi-e noaptea amară,

Gândul mi-e scrum,

Și urlă pe-afară, 

Trupul nebun,

Și-n cenușa ce cade,

Mă caut și plâng,

Iar carnea mă roade,

Și osul mi-l frâng.

În mine se-adună

Tăceri fără grai,

Ca norii de brumă

Pe muguri de plai,

Și gândul mă poartă

Spre margini de lut,

Acolo, a mea soartă, 

Se-ntoarce-n trecut.

Și caut o rază

Prin noaptea din piept,

Dar cerul veghează, 

Străin și nedrept,

Iar clipa se frânge, 

Sub pasul târziu,

Și-n mine se stinge, 

Tot ce-a fost viu.

Oriunde purced,

Pe mări, pe pământ,

Din cer se reped, 

Furtună și vânt,

Și pasul mi-e greu, 

Și drumul mă doare, 

Oriunde sunt eu, 

E-un cer fără soare. 

Sub val de năpaste,

Sub zbucium și chin,

Cu sulița-n coaste,

De-o cruce mă țin, 

Văd păsări cum pleacă, 

M-aș duce și eu, 

Dar zborul mi-l curmă, 

Sufletul greu. 

Roua pe iarbă zilele-și curmă,

Oile urcă răsfirate de turmă,

Pământul își plânge iarba păscută,

Și toată pădurea astăzi e mută.

Mă scutur de friguri pe sânu-ți torid,

Groaza-mi sporește sub mângâieri,

Tot câmpul devine într-o clipă arid,

Și-mi rumeg în taină trăirea de ieri.

Vântul îmi poartă oftatul prin crâng,

Frunzele tremură, moarte în cale,

Raze fierbinți în mine se frâng,

Îngrijorată, umbra, mi te ține de șale.

Pe buzele-ți roșii mi-e ochiul flămând,

Din zâmbetul tău seva îmi trag,

Din iarbă cu patos roua o strâng,

Și bob cu bob îți împletesc un șirag.

Noaptea sfârșește și zori se ivesc,

Iarba surâde la ziua cea nouă,

Stai tristă, și plângi, și privesc,

Cum lacrima ta devine boabe de rouă.

Of, vibrația rea mă copleșea,

Și o mare stea mă urmărea.

Și venind cu puterea unui leu

Ma lovit căzând că un zmeu.

Oh, în timp ce cădeam în întuneric,

Mi-am văzut viața salvată în istoric.

Și mi sa deschis o carte a vieții mele

Și era plină numai cu probleme.

Și uite, că steaua îmi citea din carte,

Amenințându-ma numai cu nedreptate

Mi-a citit că am dus o viață grea,

Pentru că nu aveam alaturi pe cineva!

Și tot căzând mi-am dat seama unde sunt,

Aterizând, văzusem o poartă mare cu foc pe ea,

Și în dată iar vocea malefică îmi vorbea

Și îmi zicea că pe tron voi fi al patrulea.

Auzindu-l vocea malefică sa schimbat

Și râzând, el pe mine ma întrebat

Oare nu vrei sa fii unul dintre noi?

Și îți garantez că vei scăpa de orice nevoi!

Amăgindu-mă, și reclamandu-mi

Mi-a întins niște misterioase cărți,

Și mi-a zis să trag o carte din ele

Și trăgând, am văzut forțele rele.

Începeam a mă plimba prin întuneric,

Căutând măcar ieșire de subt pământ.

Și simțeam o căldură de mi se topea pielea,

Și o mare mâhnire împărțită în bucățele.

Numai o singură forță bună ne ajută,

Iubindu-ne în credința ce este născută.

El ne-a creat să-l slujim nu, să-l mâhnim

Și prin puterea sa ne vom odihni, nu chinui.

Începe casa să respire greu,

Sub urma pașilor care lipsesc,

Dar hainele, rămân mereu,

Iar eu, în lacrimi le privesc.

Cămașa stă, de parcă ieri a fost lăsată,

Cu umerii căzuți până-n podea,

Și parcă așteaptă să fie îmbrăcată,

Dar nu mai este acela ce-o purta.

Pe masa mică, un pieptene de os,

Se uită-ntrebător înspre oglindă,

Dar nu apare chipul cel frumos,

Și palma caldă care să-l cuprindă.

Pe raft, o pălărie stă-nclinată,

De parc-ar ști că îi lipsește fruntea,

Mi-e dor de tine dragă tată,

Și nu găsesc spre tine puntea.

Nimic nu strigă, totul a-nvățat,

Să moară în tăcerea dinăuntru,

La fel și eu, în mine-s cufundat,

Căci puntea simt că e-nlăuntru.

După o iarnă sură și geroasă, 

La fel de sură vine primăvara.

Și viața se întoarce-n scoarța roasă,

Se luptă cu a somnului povară. 

Nu. Nu e timpul încă pentru ape 

Să curgă din zăpada ce topită, 

Pământul însetat ca să-l adape,

Să ude iarba după ger lihnită.

În primul spasm al vieții cerul sare, 

Iar stele cad și scutură pământul. 

Se zbate în convulsii și răsare 

Natura, rupând acoperământul. 

Încet-încet, ieșind de după nouri, 

Ca prima dată-apare Sfântul soare. 

Din lacrimile-i cade, ca și roua, 

Lumina, printre ploaie și ninsoare.

Un joc e joc,

Focul e foc,

Dar ziua e ziua,

Și așa o să fie.

Ochii mei, deschiși mai târziu, 

Sărută ușor asfințitul... 

Of, viață! Ca pe-o durere te știu, 

Şi-ți simt până-n prăsele cuțitul. 

Toate rugăciunile înălțate spre cer, 

Au căzut deodată grămadă, 

Respir numai iarnă și ger, 

Și-s singur în a lumii ogradă. 

Cu mama în brațe, îi caut un leac, 

În cer cineva râde, ușor prefăcut, 

Moartea așteptă la poartă de-un veac, 

Și nu știu de care voci să ascult. 

În propria-mi umbră lumina dispare, 

Și scuip revoltat spre destin, 

Mă pierd de pământ, nu mai caut cărare, 

Și-ntr-o beznă totală ochii îmi țin. 

"Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul",

Căci iară se-mplineste anul,

De când s-a născut cel din cei mai cei

Ce-a scris poeme la umbra unui tei.

"Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul",

De ziua marelui nostru poet.

Cel ce azi ne e Luceafăr

 Al poeziei noastre românești.

"Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul",

Pentru cel ce-a scris și a vorbit frumos

Și-n versuri mereu nobil i-a fost vinul

Și-amorul, pentru neamul românesc.