Gemete …
Gemete sunt trăirile mele,
Picuri de neant şi de stele,
Ţipăt de râmă strivită,
Mângâiere neoferită.
Mă înţeapă un trandafir în demenţă,
Iubirea din mine cere clemenţă,
Privirea spre cer îmi este întoarsă,
A trăi… mi se pare o farsă.
De oameni mă separă umanul,
Prieten îmi este iarăşi duşmanul,
Alături de harpă-i o sfântă,
Şi melodii depravate îmi cântă.
Fluturi se sinucid spre amurg,
Fericit îi priveşte un demiurg,
Aud cum putrezeşte iubirea,
Cobor în abis, să jelesc omenirea.
Poems in the same category
Un bătrîn
Sunt bătrân cu părul alb și gârbovit
Un baston tocit îmi ține tactul
La buzunarele vieții am cerșit
Să îmi dea, încă, o zi de primăvară.
Spectaculos a înflorit castanul
Ce-și pregătește în candelabre fructul.
Cu mersul încetinit și șchiopătat
Zilele vieții eu le rostuiesc
E târziu , anotimpul m-a înșelat
Doar trandafiri pe alei mă parfumară.
Vreau crizanteme timpului să-i dăruiesc
Dar el îmi dă ninsori de gânduri ce vuiesc.
E ora când la chioșc se vând ziare
Bătrânul cu bastonul lui tocit
N-a mai apărut, nu știm a lui stare
Doar tufele de crizanteme lăcrimară…
Pe ale un nor ușor pașii a stropit
E încă toamnă și castanul a rodit.
În zadar în portugheză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Em vão
Na primavera, com a alma vibrando,
Esperamos a felicidade sonhando,
E no outono, quando as esperanças morrem,
Ainda temos uma nuvem,
Todos nós esperamos em vão
Felicidade que nunca mais volta,
Embalando apenas um sonho fugaz
À noite, o céu está sempre claro,
Voamos com um desejo louco pelo paraíso,
Mas no refrão vemos que ainda era um sonho.
Todos nós esperamos em vão
Felicidade que nos escapa
E na alma eles peneiram amargamente
Pensamentos que nos enganam,
Em vão imploraremos,
Vamos esperar em vão
Felicidade que sempre queremos,
Eu não venho mais!
Todos nós esperamos em vão
Felicidade que nos escapa
E na alma eles peneiram amargamente
Pensamentos que nos enganam,
Em vão imploraremos,
Vamos esperar em vão
Felicidade que tanto queremos
Eu não venho mais!
Grădina Maicii Domnului
Măicuța mea, a ta grădină,
Ce ai ales-o dintre toate,
E astăzi fără de lumină,
Și-i plină de urât și de păcate.
Măicuța mea, fecioară sfântă,
Grădina ta cu har și bunătate,
Creștinătatea astăzi înspăimântă,
Căci florile sunt ofilite și uscate.
A năpădit în inimi buruianul,
Iar volbura ajunge pân la cer,
Icoana lor este acuma banul,
Și toți se închină doar la vistier.
Măicuța mea, a ta grădină,
E plină de scaiete și de pir,
Iar grădinarul e și el de vină,
C-a predicat cuvântul ca un zbir.
În casa ta, bisericuța sfântă,
Costrei și volbură se aștern,
Iar din amvon nu se mai cântă,
Ci se citesc decrete de guvern.
Tu varsă lacrimi, Maica mea...
S-o uzi cu mir și har divin,
Să înflorească pururea în ea,
Doar prunci cu suflet de creștin,
Să taie buruiana-n carne vie
Iar în altarele cu spini și mărăcini,
Lumina sfântă să o reînvie,
Smulgându-i chiar din rădăcini.
,,Nu te enerva" în suedeză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Bara ett ord
Sagt på måfå
Oförsonlig
Det slår ner mig.
hjärtat tror
Tanken mäter det,
Tystnaden är borta
Evigt.
Tyvärr är det min natur,
Men jag säger alltid i mitt sinne:
"Bli inte arg!"
bli inte arg bli inte arg
Ord kan lura.
bli inte arg bli inte arg
Att ingen ilska är bra.
Kanske oavsiktligt ibland blir man påkörd
Med ett ord, det är inte lämpligt.
bli inte arg bli inte arg
Kom igen le och lyssna på mina råd.
Bara ett ord
Det ger mig tunga tankar
Och bara med dem
Det omger mig.
Det är avundsjuka
Det kommer som en börda
Och en obeskrivlig mardröm
Natten i drömmen sänker sig.
Tyvärr är det min natur,
Men jag säger alltid i mitt sinne:
"Bli inte arg!"
bli inte arg bli inte arg
Ord kan lura.
bli inte arg bli inte arg
Att ingen ilska är bra.
Kanske oavsiktligt ibland blir man påkörd
Med ett ord, det är inte lämpligt.
bli inte arg bli inte arg
Kom igen le och lyssna på råden.
Och du kommer att veta
För att berätta
i alla fall,
alla som
Bli inte arg!
bli inte arg bli inte arg
Ord kan lura.
bli inte arg bli inte arg
Att ingen ilska är bra.
Bli inte arg!
Să fim buni!
Mă uit în jur si, nu-nteleg,
De unde vine, atâta răutate,
Aș vrea s-adun și, să culeg,
Un mic buchet, de bunătate
Ma rog si, zilnic mă închin,
Și îmi doresc, eu, cu ardoare,
Să văd mereu, Cerul senin,
Și Soarele, cum după nor apare
Dar parcă, a mea ruga zboară,
Și-mi pun mereu o întrebare,
De ce norii, mai rar coboară,
Și nici atunci, nu lasă apa roditoare?
Când mic copil, creșteam în sat,
Îmi amintesc, de cele 4 anotimpuri,
Ca ele azi și, omul s-a schimbat,
Și noi trăim, în rătăcire, alte vremuri
Ne punem întrebări, fără răspunsuri,
Vedem, că tot mai rău, e, pe pământ,
Și ne expunem, permanent la riscuri,
Și nimic sfânt, nu mai e, în cuvânt
Suntem, din ce în ce, mai mândri,
Și lacomi, fără nicio cumpătare,
Cu toții am uitat, să mai fim tandri,
Și uneori chiar mânioși, fără răbdare
Avem cu toții, iubire mare de arginți,
Si ne lipsește, dragostea aproapelui,
Nu știm ce-nseamnă, să fim smeriți,
Avem doar grija trupului și, nu și a sufletului
Cu cel sărac, nu suntem milostivi,
Să-l bucurăm, cât de puțin se poate,
În lumea noastră, suntem captivi,
Și adunăm muncind și, zi și noapte
Vedem cu ochii noștri, nedreptatea,
Și judecăm ușor, cu măsuri diferite,
Si implorăm mereu, Divinitatea,
Să ne ajute și, să-navem suferințe
Nu știm și, nici nu vrem a mai ierta,
Pe cei ce credem, că ne-au greșit,
Și nici să dăm, din pâinea câștigată,
Celor ce-n viață, norocul le-a lipsit
Dacă deschidem, bine, ochii minții,
Vedem în clar, când Sus plecăm,
Cum toți suntem egali, în fața morții,
Nimic material, nici bani, noi nu luăm
Așa că pe pământ, cât mai trăim,
Să nu uităm, să facem fapte bune,
Că doar așa și, nu altfel ne-nbogățim,
Și-n Cartea Vieții, noi vom purta..un nume!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
La capătul lumii
Curg valuri mistere în ceşti de porţelan,
La capătul lumii se piaptăn-o babă,
Foamea răpeşte copilul orfan,
Căldura din soare devine mai slabă.
Ţipă o râmă muşcată de peşte,
Papa ordonă un nou atentat,
Delirul morţii e împăiat la ferestre,
Maica Tereza a mai născut un băiat.
Guiţă ai lumii conducători,
Coteţul li-i strâmt şi napii uscaţi,
Împart pentru plebe otrăvuri, licori,
Şi seara în pat adorm uşuraţi.
Păsări în masă se sinucid,
Perturbate de-un new age prea modern,
Pământul devine tot mai arid,
Înghiţând în abisuri sentimentul matern.
Other poems by the author
Evadare
Eu, neatentul ce întotdeana am gafat,
Şi am simţit firescul ca pe un infern,
Mi-am dat acordul să fiu judecat,
Într-un ospiciu de nebuni modern.
Apărător să-mi fie un bătrân senil,
Iar cel ce mă acuză un uituc,
Și toate faptele de când eram copil,
Să-mi fie prezentate aici la balamuc.
Aprodul cu de-a sila să bage martorii pe ușă,
Iar eu în boxă să dansez cadril,
Să fie totul jăratec și cenușă,
Să simt în mine acest dezastru inutil.
Vacarmul s-a stârnit rapid în sală,
Și toți mă aclamă ca pe o vedetă,
Jurații-mi cer să cad la învoială,
Și să renunț la viața-mi deșuetă.
Într-un final mi s-a rostit sentința,
Exilul printre oameni, de nici un drept privat,
Dar mi-am simțit trădată conștiința,
Și-a doua zi, în zori, am evadat.
Singurătatea absolută
Mă simt aruncat şi suspendat în lume,
Incapabil de a mă adapta în vreun mod,
Sunt consumat şi distrus de propriul nume,
Iar deficienţe şi exaltări, sadic mă rod.
Sunt chinuit în aceiaşi lăuntrică dramă,
Orice mişcare îmi pare tot mai banală,
Mintea îmi este cuprinsă de-o teamă,
Ce crispează a mea faţă de ceară.
Sunt torturat de lumi părăsite,
Abandonat într-o singurătate glacială,
Aici nu am sentimente triste ori fericite,
Ci doar un slab reflex de lumină crepusculară.
Toate splendorile lumii aici dispar deodată,
Viaţa îmi este precum soarta unui cimitir,
Trăiesc singurătatea cosmică, desfăşurată,
În clipe haotice ce în nebunie transpir.
Scriu pentru cei ce vor veni după mine,
Că n-am în ce să cred pe acest pământ,
Iar unica scăpare este uitarea, ştiu bine …
Dar ce să uit, când în minte totu-i mormânt?
Nu vreau să mai ştiu nimic de lumea aceasta,
Lacrimile mele să vă înece pe toţi într-o clipă,
Focul meu interior, incendii să vă stârnească,
Să văd peste voi un haos şi-o aprigă frică.
Ciobăniţa
Pe dealul din sat,
Sub pădure aşezat,
Un pâlc de mioare,
Paşte-n răzoare.
Oiţe ţurcane,
Cu iarbă în coarne,
Miei ne-nţărcaţi,
Şi-n piele pătaţi,
Straşnic vegheaţi,
De câinii grupaţi,
Sub fagul bătrân,
Lângă stăpân.
În a vântului şuier,
Se aude un fluier,
O doină de astru,
Cu sunet măiastru.
Pădurea străbate,
Iar păsări mirate,
Se-ntrec a cânta,
Şi-n zbor a dansa.
Mioarele pasc,
Sub doine de basm,
Încet le îngână,
Câinii din stână.
Întreci tu stăpână,
Şi cântul de zână,
Doineşti ciobăniţă,
Precum o crăiţă.
Cu părul de soare,
Dă turmei ocoale,
La miei le doineşte,
Cu triluri celeste.
A lor ciobăniţă,
Cu trup de zeiţă,
Cu chip îngeresc,
Şi mers nelumesc,
Cu pielea de lapte,
Cu buzele coapte,
Ochii safire,
Sclipind de iubire,
Îi poartă în braţe,
Le pune şi moaţe,
Roşii ca focul,
Să pască norocul.
Amurgul se-arată,
Câinii iar latră,
Ciobăniţa tresare,
În stâna apare.
Dinspre pădure,
Încep iarăşi să urle,
Lupii flămânzi,
Cu ochii bolânzi.
Din cingătoare,
Ia fluierul mare,
Şi începe uşor,
O doină de dor.
Lupii tot urlă,
Ciobăniţa din surlă,
Mai tare doineşte,
Pe lupi îmblânzeşte.
Se văd luminiţe,
În poieniţe,
Sunt ochii de lup,
Cum stau şi ascult.
Până în zori,
În câmp cu mohori,
Ciobăniţa doiniră,
Pe lupi îmblânziră.
A doua zi iar,
Un cântec bizar,
Doineşte cu foc,
Şi prinse în joc,
Oiţe cu lupi,
Miei cu căţei,
Lupi cu căţei,
Oiţe cu miei.
Ciobăniţa doineşte,
Pădurea huieşte,
Iarba mult creşte,
Stâna domneşte.
Voi sta şi voi scrie
Voi sta şi voi scrie,
Şi ca să fiu înţeles,
Voi trimite solie,
A mea vorbă în vers...
Voi muşca din hârtie,
Şi-am să scuip unde-am şters.
Voi sta să recit,
Al meu vers neînţeles,
Un mesaj răstignit,
De poeţi mai ales…
Un cuvânt ce-a înviat,
Din om bun şi curat.
Am să stau să citesc,
Ca apoi să-nţeleg,
Ce-i normal şi firesc,
Ce-i sfărmat ori întreg…
Ce ne-ndeamnă să fim,
Şi de ce nu iubim.
Test nuclear .... Mama
Pe locul fostei Mănăstiri
Pe locul fostului Palat,
Pe aleile fostului Parc,
Pe locul testului nuclear
În străfundurile pământului
Unde să te mai caut?
Carne şi os.
Mama
Când m-am născut,
În prima clipă de viață,
În loc de scâncet,
În loc de plânset,
Am rostit cu putere:
Mama ….
Și am rămas mut pe vecie!
A fost jertfa mea închinată
Acestui cuvânt divin…
Sentimentul agoniei
Simt că mă topesc, că mă spulberă vântul,
Mă irosesc şi curg asemenea unui râu,
Îmi simt anulată prezenţa şi gândul,
Şi această simţire nu o pot ţine în frâu.
De propria mea catastrofă rămân şocat,
Sunt incapabil să acţionez sau gândesc,
Cuprins de un întuneric rece şi apăsat,
Printr-o fărâmă de viaţă, încerc să trăiesc.
Stingher ca în halucinaţiile nocturne,
Singuratic ca în clipele de regret,
Ating limita negativă a vieţii taciturne,
Unde iluzia de viaţă îngheaţă complet.
Aş vrea să nu mai ştiu nimic de mine,
Nimeni să nu îmi mai ţină partea,
Să-mi trăiesc agonia ce vine,
Mână în mână cu moartea.