Copilăria

Miroase a viață prăbușirea mea,

Și zborul frânt a mângâiere,

Și n-am crezut nicicând că voi avea,

În râsul meu un hohot de durere.

O viață-ntreagă am explorat abisuri,

Și-n grote m-am hrănit cu patimi,

Și mi-am găsit în tainicele visuri,

Exil pe-un umăr ud de lacrimi.

Miroase a vechi coșciugul pregătit,

De funeralii încontinuu-i este dor,

Și zilnic sunt de toți hulit,

Că-n tinerețe am refuzat să mor.

De atunci cu moartea stau la masă,

Și bem fierbinte dimineața câte-o zi,

Iar anii duși mi-i returnează rușinoasă,

Și cred c-o veșnicie voi trăi...

Mi-e soba rece și hornu-nțepenit,

O tristă lampă pâlpâie în agonie,

Mi-e frig, și-s singur, și-s rănit,

Și nemilos mă scurg prin poezie.  

Pe masă plânge-o foaie de hârtie,

Iar albul ei zăpezi siberiene arată,

De frig, condeiul nu mai poate scrie,

Și hibernează într-o rătăcită pată.

Aud un cântec venit din iernile polare,

Pe geamul nins pictează flori de gheață,

Bag iarna-n casă, și-i fac masaj cu sare,

Ninsorile să le salvez și să rămână-n viață.

Îmi bate în tâmple o muză înghețată,

I-aș face-un ceai și am valsa boem,

Dar mâna îmi e sloi și lampa întunecată,

Și îmi este frig, și-s singur, și mă tem...

Îmi e sortit s-alerg întruna,

Să bântui logice extreme,

Să stau cu soarele şi luna,

Şi intrigat să le recit poeme.

Hrănesc gorile ostenite,

Mumii cu vesele chipuri,

Colind peste lumi bântuite,

Şi tălpile-mi ard pe nisipuri.

Prăpădul prin suflet străbate,

Vorbele-mi sunt prăbuşite în gură,

Îmi car amărăciunea în spate,

Şi scuip peste vin şi prescură.

Noaptea îmi mângâie pleoapa,

Beteag, mai fac încă un pas,

Cu umbra-i mă caută groapa,

Mă ridic spre lumini…bun rămas!

Din margini de vis
se naște curgerea –
ne-mbrățișăm.

În fiecare lucru
se naște răsăritul –
totul e acasă.

Fețe îmbătrânite de război;

cuvinte tăvălindu-se în ură ;

pe limbi de foc;torturi;

Patul lui Procust pentru un zâmbet perfect;

a zâmbi ; îngerii care cântă;

ploile de iubire care cad din Cer

si atunci cand totul se crapă;

ferestrele, candelabrele,

bibelourile de portelan,

sufletele,speranțele,

visele, fericirea,

ceainicele, orologiile,

continentele, statuile, dinții;

stele din univers.

Cu fețele îmbătrânite,

ei sunt foarte frumoși.

Au un zâmbet perfect.

Sunt câștigători. Râd.

Joacă acest joc al vieții

și al morții până la sfârșit.

Plouă întruna de un veac,

Ba plouă chiar de sub pământ,

Natura nu-și mai află leac,

Iar Domnul nu mai face legământ.

Mi-e ochiul ud și în orbită,

Iar inima în piept stă inundată,

Mi-e udă pâinea de pe plită,

Iar apa din fântână e udată.

Un nor în curte îmi pare că se joacă,

Că apa-i cățărată în copac,

Iar soarele e dus ca să petreacă,

Căci umbra îmi e moartă de un veac.

Din apocrife aflu cum era uscatul,

Cum soarele zâmbea la răsărit,

Iar mama cred că a mușcat păcatul,

Căci plouă chiar de când m-a zămislit.

Și plouă întruna de un veac,

S-au înecat în valuri toți eroii,

Și-aud o știre de dincolo de lac,

Că moartea-l caută pe fiul ploii.

Îmi iubesc eu limba,

Îmi iubesc poporul,

Îmi iubesc tezaur din greu dobandit!

Îmi iubesc eu ţara,

Îmi iubesc şi neamul 

Îi iubesc pe toţi din toata inima.

Dar oare, eu nu ma vor lăsa....

Ştiu ca gandesc prostii,

Dar daca... 

Ei se vor duce lasându-mă in urma,

Fara regret...

Şi fara emotii?

NU,NU,NU!

Eu îi voi face sa regrete,

Sa se intoarcă, sa ma ia si pe mine cu ei 

În barcă 

Cepoi Viorel

Și cât de mult am stat fără tine 

Și cât de rău mi a parut

Și mi plăcea tare de tine 

Țineam la tine atât de mult.. 

În seara asta nu mai oftez că nu vorbim 

Ai în plan să mi aduci un fir de trandafir 

Așa e? Sau doar e imaginația mea ? 

Că răspunsul tău, fiori îmi va da.. 

Și acum mă bucur că vorbim din nou 

Vorbim despre tot până și de noi 

Cum am ajuns iar să vorbim 

Îmi dai senzația ca tu vrei sa creștem un copil 

Și asa mult îmi place de tine.. 

Mai mult decât oricine 

Și lumea e rea și ne judecă pe amândoi 

Hai să ne scriem problemele, și sa dăm foc acelor foi 

Și totul va dispărea, și va fi doar tu și noi 

Și curcubeul va apărea, și subiectul va fi tot despre noi 

Parcă nu mai am nici o frica de când vorbesc cu tine iar 

Parcă mesajele sunt doar de amintire 

M as bucura tare sa ne aducem aminte peste 10 ani 

Cum copii noștri vor spune 

,, așa comunicau mami cu tati cândva"


de Rotariu Roxana Ariana

Când spun amor , eu  spun  iubire ,

Când  spun  iubire , spun  amor ,

Și-n  fericita  potrivire 

Găsesc  mereu , același  dor  ..

Când spun iubire , spun  dorință  ,

Iar când  dorință spun , mi-e  dor 

De  minunata  consecință 

A  unei  clipe  de  amor  . 

Când spun  acestea , ca  un cântec 

Răsună  glasul  meu , ușor  ,

Vibrând  în  suflet  și  în  pântec 

Romanța  dulcelui  amor  ..

Atunci , sărut  a  pozei  gură  ,

Și-n  fericirea  cea  de  vis 

Renaște-o  clipă  din  natură ,

Duetul  nostru  interzis  ..  

Stefan Kaurek

Trec verile și au sa vină ierni o mie
Si eu tot stau sub sălcii obidoase,
Si simt că pân la vară au să mai fie;
Strigăte-n fulgere și ploi ce udă-n oase.

Peste pământ vin umbrele rapace,
Si eu caut în suvenir un anotimp;
În care n-ascultam vocile nopții,
Si urmele de pași ale lor mei sa prind.

Pacostea mea, are adăpost furtuna,
Ascunsă-n fulgere ce-astupa un război;
A cărui strigate chemă în zadar Fortuna.
Pe-un câmp de jertfe stinse, ce-alcătuie al meu stroi.

Respir aerul vieți blânde 

precum aburul creiat de frig

unde curg mângâieri solide

ca o speranță fără să oblig

Deschid privirea-n profunzine 

cu speranță pentru-o nouă zi

când tulburele are limpezime

precum frunzișul din brazi

Caut realitatea s-o pun-n poem

ce va străluci de bine

ridicând la rangul de suprem

mângâieri cu mâini fine

Constantin STanciu

Uitându-mă la ploaie,

Simțind un vânt plăpând,

Remarcat-am o schimbare,

A caldei vremi de până când!

Și stând așa, spre cer privind,

Spre norii falnici, grămădiți,

Un stol de păsări văd pornind,

Spre un loc mai cald și mai senin.

E anotimpul grandios...

Ba chiar – misterios,

Îl privesc ca pe un dar,

E toamnă-n gând și-n calendar!