1  

Praf de stele

Un praf printre atâtea stele,

Sunt coșmarul printre visele mele,

Sunt un semn interzis, printre o libera trecere spre paradis,

 

Nu pot atinge lumina, e prea departe,

Iar Întunericul e atât de aproape,

mi-e lumina încețoșată la o așa mare distanță,

 

Iar eu tot cad și nimeni nu mă prinde,

sunt o mică ață printre sfori,

O simplă carte uitată ce nu se vinde,

Întunericul ce-ți dă fiori,

 

O lacrimă printre zâmbete,

o inimă la dreapta, nu la stânga,

E lungă cursa, nu mai pot da fuga

Mă îndrept spre întunericul gol,

 

Poate cad spre sol,

în abis, apoi scap de voi, căci printre atâtea furntuni


Category: Philosophical poem

All author's poems: ANONIM poezii.online Praf de stele

Date of posting: 8 February 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1149

Log in and comment!

Other poems by the author

Cinci pàcate

Oamenii, ce inutili cu toții,

Când îi cauți fac pe morții.

Oamenii, ce proști grămadă,

Când să te ajute te îngroapă.

Oamenii, egoiști fără egal

Cu toții te bagă-ntrun calvar.

Oamenii, ipocriți fără de seamăn,

Râd ca ciob de oală spartă.

Oamenii, trădători ca Brutus,

Te dau jos de unde-ai ajuns.

More ...

Intrebari pentru Ateu

Tu ai facut ceva ca s-a existi?
Tu fara plata azi pasesti pamintul.
Tu ai muncit ca azi sa poti privi,
Sau sa auzi si sa rostesti cuvinte?

Si oare astazi cum vei adormi?
Sau oare cine va roti Pamintul?
Si datorita cui te vei trezi
Sau cine pregateste anotimpul?

Noi n-am facut nimic sa existam
Si totusi creator exista
Noi n-am facut nimic sa respiram
Dar  inima nu se opreste.
 

More ...

Din marea mea adâncă

Ploaia rece-n fața mea,

O prezență fără chip.

Un murmur vag răsuna,

Printre umbrele de neatins.

Murimurul , tot mai clar,

Strapungea liniștea,

Linstea apasatoare,

Care vrea să mă doboare !

Să mă arunce în mare ,

Printre umbrele nepăsătoare,

Sa ma ducă departe...

Departe de toate!

Murmurul , tot mai tare ,

Ma ridica din mare,

Marea cea adâncă,

Ce mă împinge spre-o stâncă.

Dar din adâncuri tot răsună,

Acel murmur ce m-adună

Mă ghidează c-o chemare,

Undeva departe de mare .

Spre ecoul ce nu se stinge,

Spre umbra ce n o pot atinge,

Abea acolo n zare,

Nu mai e nici o chemare ....

More ...

Iubit-o

Sufletul meu rafinat,

Cu o inima de aur mat,

Iubirea ta ma încălzește,

Iar frumusețea ta mă răcește.

 

Iubit-o sa sti ca te iubesc,

Chiar dacă nu o sa te doresc,

Eu te voi iubi visând,

Dar în realitate zburând.

 

Te iubesc prin minciuni,

Dar adevărat prin bani,

Plângând după tine,

Fiind total în suspine.

More ...

gandurile unei adolescente

e noapte 

si esti departe 

gandul ca nu ma iubesti 

tot la mine-n creier bate 

 

dar cum sa ma opresc 

cand stiu ca te iubesc 

si ca nu ma potolesc 

caci prin tine ma regasesc 

 

mie dor de tine

mie dor de noi 

eram doi copii amandoi 

si stiu ca nu ma vrei pe mine 

 

sper sa fi fericit 

cu gandul ca te-am iubit 

si incet am innebunit 

More ...

anonim. poezie 5

La ,,Timișoara,, - ziar, minunea

A fost, cred, pentru toată lumea.

 

Păziți Sabatul scris în Carte

De pe acum pe mai departe

 

Voi, neamuri, gloate și voi limbi

De nu mai știi un- să te plimbi, ?

 

Toți : cetățeni de - atâtea feluri ...

Să fiți , cu toți : răpiți la ceruri !

 

Dar pentru asta tre - să fiți

Cu toți :sâmbătari smeriți !

 

Harta e bună , ca pe nouri

De Duhul arătați în roiuri.

 

Porunci prea - binecuvântate :

Cam tre - să le păzim pe toate.

 

Și cei ce sunt ,cum n -a  mai fost :

S -aștepte pe Ysus Hristos !

 

Nu fie uitat dintre toate

Că puiul pisicii se zbate ...

 

Ș - un miel stă în zbucium de chinuri

Iar omul se - ndoapă cu vinuri ...

 

De - ți vine să te dai pe spate

Că -i apa  în oraș și sate ...

 

Dar să sperăm la pomul vieții

Și să salvăm pe toți puieții !

 

More ...

Poems in the same category

SUSPINUL UNUI DOR...

Când lacrima-mi suspină și-mi cade pe obraz,

Când marea și seninul se-ntunecă-n topaz,

Când frunza și pământul se-ating încetișor,

Atunci, din nou, de mine...iar mi se face dor...

 

Mi-e dor din nou de mine, naiva care-am fost,

Mi-e dor de-acele lucruri văzute cu un rost....

Mi-e dor de-aceea ființă ce toate le credea,

Iar vicleșugul lumii în veci nu îl vedea....

Mi-e dor de curcubeie, de zâmbet, de fior,

Mi-e dor de și de momentul să mi se facă dor!

 

În ochii mei, acum, o pasăre-și ia zborul...

Iar eu, în toamnă, rămân numai cu dorul....

More ...

Esti uitat

Cazi usor, alina-mi dorul
Eu privesc, cum trece norul
Tu esti soarele, izvorul
Nu zimbesc, sunt trecatorul.

E pustiu si cald e somnul
Fara griji, se naste pomul
Clipa-i una, care-i rolul
Te apleci usor, ca omul!

Azi, nu treci, cum mai treceai
Linistea incet se lasa
Nu pasesti, cum o faceai
Treci usor, nu iti mai pasa.

Simplu, roz, nestiutor
Greu, galbui, si-ndurerat
Esti cu aripi, plin de dor
Esti poem, dar esti uitat.

More ...

Frunze fără culoare și sens

Frunze fără culoare și sens,

N-au scăriță dar au loc de treaptă,

Pentru toată 

More ...

AVANSEZ INAPOI

Merg pe un șirag de perle cu picioarele goale, și murdare.

Plutesc pe un pământ imaginar, desi îl pot avea pe cel adevărat, diferența este ca cel imaginar este mult mai curat pentru picioarele mele care în comparație cu el par mai curate. 

Vreau sa simt iarba fina printre degete și sa simt șiragul de perle la gât, dar este mult pana voi ajunge de sus în jos.

Vreau sa am cerul aproape, vreau sa fiu în centrul oceanului sa ii simt respirația, vreau sa știu ce știu ei……

Dar limitarea noastră este de neimaginat în comparație cu acesta răsuflarea de cunoaștere, este ceva ce este de neatins, de necuprins cu mâinile, dar cu picioarele curate pe pământul adevărat s-ar putea afla…..

Se unește neștiința cu știința, care au fost împreună de la sfârșit, și nu am ascultat ca trebuie sa fie împreună pentru a funcționa ca un tot unitar, rotita  care iti arata necunoscutul deja cunoscut de tine, dar ai ținut sa ascunzi, pentru ca ai considerat ca este valoros, dar altceva ii da valoarea, ci anume aflarea lui…..

Chiar dacă este neînțeles la o anumită perla din șirag, va face sa se vadă adevarata înțelegere.

La finalul începutului perlele se vor face ce trebuia sa fie de la început, acel pământ adevărat care sa aflat tot timpul în dedesubtul tău, desi tu ai dorit și ai crezut ca este sus.

Niciodată nu vom știi care este scopul, pentru ca deja este îndeplinit, și nu ai prins momentul aflării pierdută fiind în pamantul imaginar…..

 

More ...

Noi și lumea

Privim în adâncul nostru,

In suflet curg picuri de sânge, 

O lacrimă grea azi ne cade,

Dar lumea nu stie a plange-

Grabita, fugind după lucruri,

Și faima, la noi nu ajunge,

Și singuri pe calea aceasta

A vieții,  tristețea,ca spinii ne-npunge...

Și toate acestea pot face

De cremene sufletul nostru,

Dar tocmai durerea adâncă

Să fie înțeleptul ce naște

În inima noastră de stâncă

Umanul,și mila, și poate

In lumea aceasta prea rece, 

Prea neagra și întunecată,

Spiritu-ti treaz azi fi-va

O stea ce lumini va petrece

Pe ochii pierduți ai mulțimii,

Și poate o clipă și alții

Prin inima lor azi vor trece,

Și cerul cel negru al lumii

Va-aprnde  noi stele din nou

Și lumea va fi mai frumoasa,

Și viața spre sensu-i profund

Încet și adânc iar va merge...

 

 

More ...

De vorbă cu Eminescu

M-am așezat la masă, într-o noapte,
Când gîndul nu-și mai află locul în universul mut,
Și-am ascultat în tăcere vechi șoapte
Venind din vremea unui dor trecut.
 
L-am întrebat de ce e cerul rece
Și de ce stelele se ard pe rând,
De ce durerea , ea prea încet trece
Și lasă plumb pe suflet și pe gînd.
 
El n-a vorbit prin vorbe de ocară,
Ci mi-a arătat un codru des și mut,
Unde-o frunză galbenă coboară
Și plânge tot ce-a fost și s-a pierdut.
 
Mi-a spus că viața-i doar o scurtă clipă
Între-o tăcere veche și-un apus,
Și că pe-acest pământ cu grea risipă
Doar cela ce iubește rămâne sus.
 
L-am întrebat apoi de ce ne doare
Atât de tare propria noastră cruce,
De ce căutăm mereu o altă zare
Când drumul tot la el acasă duce.
 
Mi-a zis să-mi plec privirea spre fântână
Și să ascult cum apa plânge-nadânc,
Căci omul poartă lumea în a sa mână
Și-și taie singur sufletul mult prea adânc.
 
Și m-a lăsat așa, cu a lui privire
Aruncată înspre luna de argint,
Să-nțeleg că tot ce-a fost a fost iubire
Și că pe lume doar atât e-ntins.
 
Tăcusem amîndoi sub vechea lampă,
Privind cum noaptea-și cerne al ei fum,
Și-am știut că rana ce m-adapă
E tot un drum... necunoscutul drum.
More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍