De vrei...!

Am o balanta.

Pe un taler e un castel somptuos,mii de diamante,bogății neînchipuite și....singurătatea.

Pe altul e iubirea,doar ea..

Acum alege.

Ai cazut pe gânduri,nu-i așa?

Dar ai înțeles ce e mai prețios în viața,

Care e baza ce aduce fericirea.

Te răscolește

Scoate din tine tot ce ai mai bun

Si te lasă un nebun.

Te lupti si te zbati

Cu toate greutatile ce le ai de rezolvat

Si parca nu se mai termina.

Incerci sa nu mai obosești dar e din ce in ce mai greu sa le ocolești.

Mergi linistit pana dai dupa colt de ele

Si arunca spre tine toate cele rele.

Viața asta,

E din ce in ce mai grea.

Te lupți,te zbați

Dar tot ai ceva de terminat.

Încerci sa nu te mai gândești,

La toate fricile pe care le trăiești.

Viața asta,

Trebuie sa termini ce ai început

Ca de nu,

Vei rămâne doar un nebun

Nu cred in îngeri,nu cred in stele,

Sunt prizonier al vieții,

Obligat să simt și să mor..

Dumnezeu nu poate fi crud,

Așadar,zilele curg infernal,

In zare,umbra negrului final..

Dumnezeu poate fi doar imparțial,

Așadar,nu sper la salvare,

Știu că tentaculele morții mă vor nimici și pe mine.

De ce raiul?

Pacea neființei e la fel de dulce.

Mi-e frica doar de trecerea dintre aici și acolo,

Cu o secundă înaintea morții voi fi în iad,

Cu o secundă după,in rai,

Dar nu cel cu îngeri,ci cel fără grai,

Ca un somn fara vise..

Asta cred,de aceea nu lupt pentru nimic,

Nu sper la rasplata de apoi,

Trubadur trist,ce știe că viața

E un fum ce se risipește..

Lasă-mă să dorm,sa nu mă mai trezesc,

Viața e o cruce,ce paradox,

O port pe spiritul meu de ateu..

Unde ești tu,Zeu?,

Sa iei suferința,nonsensul și spaima..

Îmi trag pașii trist,cu durere,și greu,

E noapte în zare,și-n ultima filă din cartea vieții,

Dar sunt obligat să ajung la ea,

O,viața,te blestem,cu inima rece și grea..

1.Какие добродетели вы цените больше всего?

Надежда, любовь, благорозумие.

2.Качества, котрые Вы больше всего цените в мужчине?

Заботу ко мне, воспитанность, сочувствие к окружающим.

3.Качества, которые Вы больше всего цените в женщине?

Феминность, ум, неподдельность, естественность.

4.Ваше любимое занятие?

Заедать эмоции.

5.Ваша главная черта?

Внимательность (то бишь тревожность). Чувствительность,ранимость.

6. Ваша идея о счастье?

Странно несчастливому человеку рассуждать о счастье. Вероятно психотерапия.

7.Ваша идея о несчастье?

Рабство и насилие.

8.Ваш любимый цвет и цветок?

Цвет-красный, цветок-сирень.

9.Если не собой, то кем Вам хотелось бы быть?

Богатым, психически здоровым и образованным человеком.

10. Где вам хотелось бы жить?

Желательно не на улице.

Если серьёзно "Bel Paese" привлекает.

11.Ваши любимые писатели?

Злой гений Набоков, Булгаков и Лучиан Блага.

12.Ваши любимые поэты?

Мне нравится Шекспир.

13.Ваши любимые художники и композиторы?

Дали, Ханс Циммер.

14.К каким порокам Вы чувствуете наибольшее снисхождение?

Акедия, так как вредит только самому человеку .

15.Каковы Ваши любимые литературные персонажи?

---

16.Ваши любимые герои в реальной жизни?

Хоакин Феникс, Ницше, Платон (мне нравится античность).

17.Ваши любимые героини в реальной жизни?

Леди Ди, Мэрилин Монро, Мари Кюри.

18.Ваши любимые литературные женские персонажи?

Почему-то мне хочется упомянуть Лолиту, больно жалко эту девочку.

19.Ваше любимое блюдо, напиток?

Банановый сплит, мятный чай.

20.Ваши любимые имена?

Своё.

21.К чему Вы испытываете отвращение?

К рвоте.

22.Какие исторические личности вызывают Вашу наибольшую антипатию?

Воздержусь от ответа.

23.Ваше состояние духа в настоящий момент?

Удовольствие, спокойствие, увлечённость. 

24.Ваше любимое изречение?

----

Hemingway se înreabă retoric și-acum

„pentru cine bat clopotele!”

ne întrebăm și noi

din când în când

fiecare în dreptul nostru

n-am înțeles însă niciodată de ce scatii

își iau speriați zborul din  turla bisericii

.

și de ce aerul plesnește ca o bucată de sticlă

.

cine se teme de bocetul clopotului

care se sparge în urechile surde ale timpului

.

răspunsul e ca un sloi de gheață

în mijlocul oceanului arctic

.

un moment de reculegere

.

nu am o reprezentare exactă a morții

dar asta ne amintesc clopotele

și-oricât de puternici am fi

nu putem să ne astupăm cu toții urechile

să ne ferecăm sufletele

ca să oprim ecoul lugubru al bronzului

.

și-atunci ne zăvorâm în noi înșine

printre spaimele noastre ancestrale

păstrând în amintirea femeilor sacrificate pe altarele bărbaților morți

.

un moment de reculegere

.

din întunericul cel mai negru al minții

ne împresoară vânătorii de capete

canibalii

vikingii

aztecii

întreaga cohortă a morții

ne ajunge din urmă blestemul sângelui

țipetele disperate a celor rămași fără inimi

rânjetul sadic al zeilor

iar noi

ultimele vlăstare ale umanității

ridicăm din umeri într-un simulacru de părere de rău

.

un moment de reculegere

Străzile pustii și întunecate

Pline de speranțe moarte,

De vise uitate,

Și de lacrimi pictate.

Oameni pierduți pentru atâtea păcate,

Pentru vise spulberate,

De oameni cu răutate.

Speranța cere dreptate,

Pentru dorințele luptate,

Pentru visele recâștigate. 

Pentru oamenii fără păcate,

Și cu scop fără moarte,

Lupetele pentru fericire,

Pentru o simplă amintire.

Luptele pentru secrete,

Și adevăruri pictate din bunătate,

Pentru o simplă omenire,

Care cere o menire.

Pentru oamenii cu răutate,

O nouă speranță se naște,

Din dorința de putere,

Pentru vise fără pierdere,

Pentru acea fericire,

Dorită de omenire.

Nu te mai văd pe strada mea

Să îți admir făptura ta divină,

De care sunt atât de fermecat

Chiar dacă ești doar o străină

Era o vreme când te vedeam

Și dimineața și pe-nserat,

Plutind ușor cu pasul legănat

Cu păru-n coc și elegant legat

Nu știu dacă cândva vei reveni

Să pot să văd ce n-am putut uita,

Și nici dacă cumva curaj voi prinde

Să te invit și să flirtăm la o cafea

Până vei apărea sau nu pe stradă

Voi pune rând cu vers pe o hârtie,

Și-l voi ruga pe bunul Dumnezeu

Să mă inspire să-ți scriu o poezie

Știu cum voi începe prima strofă

Că a trecut pe strada mea o fată,

Și-am să închei precum povestea

A fost tare demult...a fost odată!

Oare de ce doar unii au dreptate

Și când greșesc nu dau socoteală,

Oare nu suntem toți egali în lege

Pedeapsă să primim după greșeală?

Oare de ce doar unii sunt norocoși

Iar pentru alții norocu-i  floare rară,

Când este scris că toți venim egali

Iar după, mulți avem o viață amară.

Oare de ce doar unii dețin bogății

Iar mulți trăim săraci ca vai de noi,

Chiar de muncim din zori în noapte

Tot nu scăpăm de griji și de nevoi.

Oare de ce doar unii vor să fie învățați

Când nimeni nu te-ntreabă de ai carte,

Mai bine e să ai pe undeva o cunoștință

Și-atunci vei fi în vârf și nu dat deoparte.

Oare de ce în lume există nedreptate

Și ne mințim unii pe alții neîncetat,

Când bine-ar fi să pedepsim minciuna

Iar adevărul prin orice mijloc...căutat!

Privește draga mea la ram

La muguri și la floarea lor,

Cât de frumos este copacul

Tabloul viu, în fața ochilor

Și de te uiți tu mai atent

Poți admira dansul albinei,

Ce florii-i fură tot nectarul

Din zori pân' la finalul zilei

Iar printre frunze poți zări

Cum păsări își fac cuiburi,

Și-ai să distingi din ciripit

Gama Major pusă pe triluri

Așa că te invit la o plimbare

De mână să ne ținem strâns,

Să vezi petalele cum zboară

Și cum pământul totu-i nins

Pe-alei îți voi șopti prin vers

Cuvinte dulci și pline de iubire,

Și din copaci flori îți voi dărui

Ca semn de-aleasă prețuire

Pe banca ninsă ne vom așeza

Să-ți zic câte-n lună și-n stele

Și-am să mă întind în poala ta

Să uit că am avut și clipe grele

Când seara ne va trimite-acasă

Vom lua cu noi povestea noastră,

Ca peste timp s-avem ce povesti

La o cafea, ghicită...la fereastră!

Îmi amintesc cum îmi spuneai

Că sunt al tău unic talisman,

Și ce rapid tu te-ai schimbat

Și-am devenit al tău dușman

Răceala multă am simțit la tine

Și mai mereu motiv de ceartă,

Orice spuneam ducea la iritare

Iar eu naiv spuneam...mă iartă

Toți cei din jur mă întrebau?

De unde mi se trage supărarea,

Iar eu râzând le răspundeam

Sunt bine și coboram privirea

Târziu am înțeles ce se întâmplă

Când între noi nimic nu a mai fost,

Iar să lungim ceva ce nu mai merge

Era o pierdere de timp și fără rost

Și a urmat o despărțire tare grea

După un timp de viață împreună,

Iar rana ni s-a vindecat la amândoi

Când altcuiva am spus, noi...noapte bună!

Te chem, dar nu vrei să m-auzi,

Și simt cât de departe-mi ești,

Cred că tu ceva mie-mi ascunzi,

Motiv găsești să nu-mi vorbești

Nu știu de ce privirea-mi ocolești,

Și ești mereu cu ochii în pământ,

Doar zi-mi că încetezi să mă iubești,

Și că iubirea a fost o frunză-n vânt

De vrei să pleci, nu stau în calea ta,

Voi înțelege că ai găsit pe-altcineva,

Și unde...poate îți vei găsi fericirea,

Ce nu se află la mine și...altundeva

Nu-ți voi aduce niciun fel de acuze,

Și dimpotrivă sincer îți voi mulțumi,

Și de-i nevoie, voi prezenta și scuze,

Că n-am știut prea bine a prețui/iubi

.............................

A fi îndrăgostit de cineva e minunat,

Și să primim iubire cu toții ne dorim,

Și ce frumos este când omu-i binecuvântat,

De Cel de Sus, ce ne îndeamnă...să iubim!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

La umbra nucului din curte

Azi eu am lenevit și am citit,

M-a protejat de raza soarelui

De dimineață pân' la asfințit

Cu tine am crescut de mic

Până ce eu te-am părăsit,

La școli și studii am plecat

Tu ai rămas und' te-am sădit

Și an de an am cules nuci

Pentru dulceață și cozonac,

De ramul tău eu ața am legat

Și m-am dat uța, uța în hamac

Ne întâlnim din ce în ce mai rar

Și doar când fructul copt culeg,

Vorbim și la taifas chiar stăm

Și sub coroana ta mă reculeg

Acum și eu și tu suntem bătrâni

Și multe am văzut noi pe pământ,

Tu nu poți spune vorbă nimănui

Iar eu le duc cu mine în mormânt

Cândva unul din noi nu va mai fi

C-așa pe lumea asta e lăsat,

Te rog de mine tu să-ți amintești

Că te-am sădit, udat și eu nu te-am tăiat,

când rod n-ai dat!