De vrei...!

dimineață

de sfârșit de noiembrie,

ceva mai senină,

aduce-n casă miresme de pini.

o adiere tandră

de ondulații cromatice

atinge tăcerea.

 chiar dacă,

prin 

animația străzii

n-am chef de nimic,

simt sufletul lin și zâmbesc....

Acum persoana e întruchipată

Cu multe măști și-n suflet pată, 

Nu știm cui să-i zicem frate 

ce ne dă speranță 

Și cui dușman pe viață 

Dă-m o mână de ajutor cu șarpele la spate

Din cauza greșelilor neuitate. 

Prieten, zicem celui care ne-a lăsat

în momentele grele

Și dușman celui 

care ne-a ajutat să eșim din ele. 

Uităm de faptele bune, 

Dar ținem minte trădările nebune, 

Luăm în seamă cum e îmbrăcat, 

Dar nu și sufletul curat. 

Uităm de unde ne pornim, 

De cel sărac ne râdem cu zâmbetul pe față, 

Lângă el nu ne oprim, 

Că e dobitoc uitat de viață

Măcar pe o zi sau două

Să uităm că ne plouă

Și să scoatem masca falsă, 

Să râdem cu zâmbetul adevărat

Și cu sufletul curat,

Să prețuim persoana cu care prin greu am trecut, 

Să iertăm dușamunl care rău ne-a făcut, 

Cu ochii închiși să tragem aer adânc în piept, 

Viața să o simțim, măcar, pentru un singur moment

Unei dive

S-a scris astăzi în jurnal,

Că a mai căzut o stea,

Dar, profesional...

Ea, era deja!

Covorul

Întrebând odraslele,

Ele mi-au spus pe șleau,

Covorul ura Paștele,

Că la Paște îl băteau.

Lui Rodion Cămătaru - dădea multe goluri

Era temut ca adversar,

Până în ultima secundă,

Considerat ca unic cămătar,

Ce a dat... fără dobândă.

Unor arbitri - s-a pus VAR și-n Liga I

Au pus VAR pe stadion,

Dar i-ați găsit beleaua,

Și n-o mai dregeți din penson,

Ci dați direct cu bidineaua.

Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial

                                   la cal cu mânere

Calul l-a strunit cu vervă,

Călărind-ul fără frică,

Şi-l hrănea fără rezervă,

Nu cu ovăz, ci cu Urzică.

Lui Marius Urzică - campion olimpic și mondial

                                   la cal cu mânere

I-a zvârlit pe toți la rând,

Dar la Marius șade blând,

Nechezând, apoi explică,

N-am ce-i face... mă urzică.

Epitaf unui șomer

Ca să știe toți drumeții,

Doarme aici ca-n timpul vieții.

Principiul al doilea al corupției

Dacă un polițist acționează asupra unui infractor

cu o forță numită acțiune,

Cel de-al doilea acționează asupra primului

cu o forță Ban-ală, denu-Mită reacțiune.

Principiul al doilea - postulat

Dacă un polițist acționează asupra unui superior

cu o forță numită acțiune,

Cel de-al doilea acționează asupra primului

cu o forță de sus în jos numită Sancțiune.

Legea fecalostaticii

Un om intrat într-un rahat,

Este atras de acesta de sus în jos,

Cu o forță egală cu cât a furat,

Dezlocuind un puternic miros.

Legea presiunii

Presiunea exercitată asupra unui om,

Este invers proporțională cu educația sa.

Legea lui Om

Intensitate cu care omul trece prin viață,

Este proporțională cu studiile efectuate,

Și invers proporțională cu ce el învață,

De la dejecțiile aruncate de societate.

Unui șomer

I-au spus răstit toți de acasă,

Ba chiar și soața sa colerică,

Să-și caute o slujbă frumoasă,

Și de-atunci merge la biserică.

Unui actor

Rolul unui surdo-mut a prins,

Și-a jucat perfect, destins

Însă, din culise o știm,

Că sufleor... era un mim.

Voie bună

Fiecare din alt loc,

Reveniră la baracă;

Ea miroase a busuioc,

El miroase a busuioacă.

Oare de ce doar unii au dreptate

Și când greșesc nu dau socoteală,

Oare nu suntem toți egali în lege

Pedeapsă să primim după greșeală?

Oare de ce doar unii sunt norocoși

Iar pentru alții norocu-i  floare rară,

Când este scris că toți venim egali

Iar după, mulți avem o viață amară.

Oare de ce doar unii dețin bogății

Iar mulți trăim săraci ca vai de noi,

Chiar de muncim din zori în noapte

Tot nu scăpăm de griji și de nevoi.

Oare de ce doar unii vor să fie învățați

Când nimeni nu te-ntreabă de ai carte,

Mai bine e să ai pe undeva o cunoștință

Și-atunci vei fi în vârf și nu dat deoparte.

Oare de ce în lume există nedreptate

Și ne mințim unii pe alții neîncetat,

Când bine-ar fi să pedepsim minciuna

Iar adevărul prin orice mijloc...căutat!

Nu mă întreba de cărări
mereu îmi reneg plecările
nici gândurile nu le întreba
au fugit de acasă
poate conştiinţa
dar la ce bun
mă vizitează doar duminica
în spatele bisericii

Nu mă întreba încotro mă îndrept
s-ar putea să ne ciocnim nepăsările
nu mă întreba de nimic
obosiți de aşteptare
vom respira doar trecut

Un colţ de munte
se prăvale
peste lacul meu de lacrimi

Astăzi nu sunt acasă
poate mâine
vom juca şotronul copilăriei
rugându-ne să rămânem
acolo unde ne-am văzut prima oară
în praful timpului

Pe întinderea alba de nea,un punct neînsemnat;

Universului nu-i pasa de noi

Și totuși,sufletul ,conștiința,gândirea,

Fac din noi un ceva minunat..

Ratacesc printre ruine 

Descoperind spirite în cărțile vechi,

Fiecare om e un templu înalt 

In cetatea vieții 

Si-un picur doar in imensul Cosmos..

Când clopote bat,

Se stinge un univers,

O viață pe care poetii-au inchis-o în vers...

Când stele dispar 

O lacrimă cade și gânduri se zbat:

Bieți muritori sau spirite eterne 

Zburând dincolo de cerul înalt?

(Monica)

Mă duce gândul fără să-mi spună,

departe în copilăria mea din sat,

Și mă oprește lângă o poartă

zicându-mi, deschide ești așteptat.

Fac doi pași rapid pân' lângă gard

și privesc în curtea părăsită,

Totu-i pustiu nu simt nicio mișcare

și casa pare a fi nelocuită.

Doar câinele mă latră dintr-o cușcă

și furios se uită către mine,

Parcă ar vrea ham, ham să spună,

nu te cunosc, pleacă străine.

Nu mai strig, privesc pe drum,

dar și pe-aici nimeni nu trece,

Treabă îmi fac scot o găleată

și sorb paharul plin cu apă rece.

Bag mâna în buzunarul hainei

și-ntrebător iau telefonul,

Îl sun pe tata și-i zic că am venit,

îmi zice da și-oprește tonul.

Trece un timp până deschide ușa

în mână cu un baston cu tijă,

Ochii îi plâng când chipu-mi vede

și-i șterge-ncet cu mare grijă.

Trage ușor zăvorul porții și vorbă

aspră aruncă înspre câine,

 Ne-mbrățișăm și îmi șoptește....

să știi că te-așteptam pe mâine.

Ne așezăm pe banca de la drum,

ca să-și îndrepte spatele,

Și trist îmi spune de dureri și,

c-a-ncercat..toate tratamentele.

Este seară și se lasă cu răcoare,

așa că amândoi intrăm în casă,

Stăm de vorbă și ne povestim,

dar tristețea greu ne-apasă.

Deodată, mă trezesc și gândul

mi-l întreb nedumerit,

De ce m-a dus fără de știre la

locul unde am copilărit.

Profund în judecată mi-a explicat,

că n-am mai fost demult prin sat,

Să-l văd pe tata ce-i bolnav și

să vorbesc cu mama ce-a plecat.

Deabia acum eu rușinat am înțeles,

că gândul doar a vrut să-mi spună,

Să merg la tata cât mai des, până ce

soarele și pentru el, nu urcă..să apună.

Iubesc privirea ta senină

De care m-am îndrăgostit,

Încă din timpul studenției

Cănd ochii tăi i-am întâlnit. 

Demult a început povestea

Iubirii noastre făr 'de sfârșit,

Și binecuvântare s-a revărsat

Peste cămin, când fiul a venit. 

Eram doi tineri cu multe vise

Fără a ști că viața-i nemiloasă,

Până ce lovituri noi am primit

Chiar, de la acei primiți în casă. 

Am mers pe drumul nostru drept

Și am trăit cum ne-a fost soarta,

Iar viața permanent ne-a învățat

Când, și cui să 'nchidem poarta. 

Am plâns, am râs și n-am cedat

Ispitelor ce ne-au ieșit în cale,

În doi luptă am dus și am învins

Și dealul, uneori, l-am făcut vale. 

Acum după o viață cu de toate

Sunt fericit că visu-i împlinit,

Și mulțumiri înalț...la Domnul

Rugându-L să rămân...fiul iubit!

Ți-am scris din nou ca altădată

Și văd că nu vrei să-mi răspunzi,

Tot ce-mi doresc este o întâlnire

Să pot să îți vorbesc, iar tu s-auzi

Nu vreau să-ți cer ceva anume

Și nici vreo scuză să-mi accepți,

Și doar să-ți zic ce s-a-ntâmplat

Că știu că un răspuns aștepți

Te-ai supărat și ai plecat în grabă

După ce vorbe grele ai aruncat,

Și ai rostit aprig mai multe-acuze

Cuvinte fără rost ce m-au marcat

Am încercat atunci să discutăm

Ca doi prieteni buni, poate iubiți,

N-ai acceptat deloc să am o vorbă

Ne-am despărțit foarte-nvrăjbiți

.........................................................

Acum tot sper să te întorci la mine

Fără s-avem nevoie de scrisoare,

Să ne iertăm pentru-n-mpăcare

Și să rostim...a fost o încercare!

Mă cert cu tine mai mereu

Că nu te-oprești de a fura,

Din anii mei tot mai puțini

Timpule, cât pot eu îndura?

Când m-am născut a fost ursita

Care mi-a zis că voi atinge suta,

Și mi-a urat să am noroc în viață

Și-atent la cum se-nvârte roata.

În timp, ai apărut tu, măi timpule

Și-ai început să iei puțin câte puțin,

Până m-ai dus la vârsta bătrâneții

Fără puteri și doar cu rugă la divin.

Mi-ai luat fără să știu copilăria

Și a urmat la rând și anii tinereții,

La schimb mi-ai dat ceva din boli

Pe care le tratez în zorii dimineții.

Cu toate astea simt să-ți mulțumesc

Că anii vieții mi-au fost prelungiți,

Dar îndrăznesc la tine cu o rugăminte

Timpule, mai lasă-mi timp și ani linistiți!

Ce fericit mă simt când spui

Că sunt așa cum m-ai visat,

Și mulțumesc Celui de Sus

Că jumătatea bună mi-a lăsat

Tu ai venit cândva spre mine

Iar eu m-am pus în calea ta,

Și de aici a început povestea

Pe care nicicând n-o poți uita

Era pe timp frumos de toamnă

Când amândoi ne-am întâlnit,

Și am simțit cum cordu-mi bate

Cu puls mărit de om îndrăgostit

Dar cum să-i spui ce te frământă

Cuiva ce nici măcar nu te cunoaște,

Așa că doar am aruncat un zâmbet

Sperând că-n viitor ceva se naște

Și mult nu a durat s-o văd din nou

Pe bancă la căminul studențesc,

Când lângă ea ușor m-am așezat

Și tupeist i-am spus ce îmi doresc

Speranțe nu mi-a dat prea multe

Pentru-a ieși cu mine la plimbare,

Dar a cerut un mic timp de gândire

Răspuns, ce l-am citit..ca aprobare

Și nu m-am înșelat că am aflat

Că cererea mi-a fost acceptată,

Și de atunci am rămas împreună

C-așa a hotărât a noastră soartă

Eram atât de tineri și visători

În astă lume plină de păcat,

Cu greu, ușor am trecut anii

Iar pe dușmani noi i-am iertat

Și timpul a trecut peste noi doi

Făr' a ne spune că îmbătrânim,

Dar cine se mai uită-n buletin

Când zi de zi mai mult.. noi ne iubim!

Azi am trecut pe la părinți,

Că n-am fost de-atâta timp,

Mereu pe ei îi găsim frânți,

De munca grea din câmp

Ajung la poartă, câinele latră,

Străini ne simte, nu ne mai știe,

Mă sui pe gard, arunc o piatră,

Degeaba, nimeni nu văd să vie

Împing și mă strecor în curte,

În scârtâit uràt de balamale,

Simt miros plăcut de turte,

Și-aud un zăngănit de oale

De după ușă se ivește mama,

Având drept sprijin un baston,

Cu mare grijă, își pune năframa,

Iar peste umeri poartă palton

În spate-ncovoiat apare tata,

Pe cap purtând căciulă neagră,

La câine face-un semn să tacă,

Și înspre noi încep să meargă

Înaintăm spre ei cu pas vioi,

Simțind cum dorul ne împinge,

Mâna le-o sărutăm la amândoi,

În timp ce ochiul nostru plânge

Pe banca dinaintea casei stăm,

Sub via care-ncepe să rodească,

Și multe amintiri mai depănăm,

Rugându-ne ca ei să mai trăiască

Când vorbele de duh s-au terminat,

Ne ridicăm pentru-a-intra în casă,

Unde-s bucate multe de gustat,

Și un vin roșu într-un ulcior pe masă

E bucurie multă în casa de la deal,

Când ne-adunăm să stăm la masă,

Și cât de bine e în satul tău natal,

Când ai părinți, ce te doresc acasă

Șederea noastră nu e prea lungă,

Și-n liniște ne spunem noapte bună,

Simțind cum mama vrea să plângă,

O-mbrățișăm și ne rugăm ca Domnul..

să o mai  tină