între ardere și respirație...

Am învățat târziu
arta de a respira sub apă —
când orașul ardea pe dinăuntru
și fiecare stradă
era o venă deschisă.

 

Am învățat
cu plămânii plini de tăcere,
cu pieptul prins în menghina zilei ce vine,
cu fruntea sprijinită de geamul rece
al unei patrii interioare
care nu mai știa să-și pronunțe numele.

 

Sub apă
focul nu se vede,
dar îl simți —
arde ca o idee interzisă,
ca un adevăr spus prea devreme
în fața celor ce trăiesc din amânare.

 

Respir.
Îmi coboară oxigenul în sânge
ca o revoltă tăcută, ritmică, precisă.
Inspir —
și apa îmi intră în oase.
Expir —
și flăcările îmi cresc sub piele.

 

Cine m-a învățat să ard?
Cine m-a condamnat la luciditate?
Cine mi-a spus că aerul a devenit
un privilegiu politic?

 

Sub apă
nu există aplauze.
Există doar inima —
o tobă frântă
care bate pentru cei fără glas,
pentru cei ce-și cară viața
în sacoșe de plastic,
pentru cei ce-și ascund visele
în buzunare găurite de salarii minime.

 

Eu ard pentru ei.
Ard pentru femeia care tace la masa de seară
ca să nu deranjeze echilibrul unei lumi strâmbe.
Ard pentru bărbatul ce înghite umilința
ca pe o pastilă fără apă.
Ard pentru copilul ce întreabă
de ce cerul nu cade
peste atâtea nedreptăți.

 

Și totuși —
sub apă —
învăț să respir fără permisiune.

 

Nu este miracol,
ci disciplina supraviețuirii.
Îți ții frica în palmă
ca pe o monedă ruginită
și alegi să nu o mai cheltui.
Îți legi disperarea de gleznă
până când greutatea îți arată direcția.

 

Arta aceasta nu se predă în școli,
nu are manuale.
Are doar carne,
și oase,
și o conștiință ce refuză să adoarmă.

 

Respir sub apă
în timp ce ard —
și ard pentru că refuz să mă sting.

 

În fiecare inspirație
port cenușa unei generații
care a confundat supraviețuirea
cu viața.
În fiecare expirație
împing spre suprafață
o promisiune aprinsă:

 

că nu ne vom îneca
în propriile compromisuri.

 

Sunt viu.
Nu pentru că mi-e ușor,
ci pentru că aleg.
Aleg să țin ochii deschiși
când sarea ustură.
Aleg să spun numele lucrurilor
chiar dacă limba sângerează.

 

Apa mă apasă —
dar nu mă posedă.
Focul mă mistuie —
dar nu mă reduce la scrum.

 

Între ele,
în această tensiune sacră,
îmi cresc aripile invizibile.

 

Asta e arta:
să transformi arderea în lumină,
înecul în respirație,
frica în verticalitate.

 

Și dacă mă vezi
cu pielea străvezie de atâta apă
și cu ochii aprinși de atâta foc,
să știi —

nu sunt victimă,
nu sunt martir,
nu sunt cenușă.

 

Sunt dovada
că se poate trăi lucid
în mijlocul catastrofei,
că se poate iubi
în plină combustie,
că se poate respira
sub apă —

în timp ce arzi.


Category: Diverse poems

All author's poems: Anna Dzengan poezii.online între ardere și respirație...

Date of posting: 27 February

Timp de citire: ~5 min.

Views: 846

Log in and comment!

Other poems by the author

Diagnosticul tăcerii

Ce criză mondială?
Serios — care?
Cea din ecrane, cu cifrele-n dinți,
sau cea care urcă, mută, prin haine,
când stai singur în cameră
și te miri că nu te mai doare nimic?

 

Nu e despre bani.
Banii fac acrobații în conturi,
vin, pleacă, se pierd,
un spectacol de umbre cu cifre.
E despre golul acela
care nu are IBAN.

 

Am devenit experți în supraviețuire
și am rămas ucenici la trăit.

 

Scroll. Like. Next.
Repeat.
Metronomul acesta ne macină zilele,
ne consumăm în miniaturi de sens,
în dialoguri de-o silabă
și apropieri cu termen de garanție.

 

Ne e frică să simțim
fără martori, fără ecrane,
fără confirmarea unui „share” virtual.
Dacă nu am postat,
oare am fost cu adevărat acolo?

 

Și totuși —
din când în când —
cineva frânge ritmul.
Își ridică privirea din flux,
respiră adânc, ca după un înec,
și își amintește, brusc,
că a fost, cândva, viu.

 

Aceasta e revoluția reală:
nu una strigată prin piețe,
nu una virală, cu mii de afișări,
ci una tăcută, sub piele.
O insurecție a interiorului.

 

Să simți din nou.
Să-ți pese.
Să rămâi în loc.

 

Fiindcă, poate,
criza nu e un zid —
ci crăpătura prin care începem
să vedem lumina,
altfel.

More ...

Candela vieții

Pe chipul ei aștri sau stins.

În părul ei ninsori au nins. 

Iar ochii ei și-acum păstrează, 

Sclipirea care radiază.

 

În sufletu-i sunt adunate,

tristeți și bucurii de-o viață.

Iar mâinile mici și ridate,

ne mângâie în fiecare dimineață.

 

Azi ninge nu știu a câta oară...

Din cer în părul ei fulgii coboară.

Sunt binecuvântări cerești,

Ea este icoana vieții pământești.

 

Trec anii necruțători peste tine,

puterile ți se știrbesc ușor.

Aștepți cu dor copilul ce nu vine

iar sufletu-ți e mistuit de dor.

 

Vocea caldă și blajină

iarăși icoanelor se închină.

În ruga ta către Dumnezeu

ceri binele copilului tău.

 

Pictat rămâne chipu-i sfânt

acolo, printre îngeri ești o minune. 

Aici, prin viața pe pământ

icoana pentru închinăciune.

 

Pe chipul ei mereu vor arde

noi aștrii luminoși și vii.

Ea este călăuza pentru mai departe

pentru al omenirii neam, pentru copii.

 

Ea este MAMA - candela mereu aprinsă.

Ea este rugăciunea către Dumnezeu trimisă.

Cât mama ne mai este în viața, 

pleacă urechea la a ei povață.

More ...

Jefuiți...

Jefuiți legal…
niciun cod penal
nu e aplicabil
hoțului maleabil.

Cunoscut după viteză,
mințindu-ne-n antiteză,
crezându-l sub control vigilent,
uităm că este docent.

Trece prin și peste noi,
de-i soare, furtuni ori ploi…
zicem că-l stăpânim,
conștienți că ne mințim.

Jefuiți legal…
niciun cod penal
nu are articol de-ncadrare
a „Timpului”, hoț în calificare.

More ...

Să ne doară frumos...

Mi-a rămas atârnat soarele.
Da.
Acel soare al copilăriei,
care nu știa să apună
și nu cerea explicații.

 

Încă ne atârnă de pleoape cerul.
Îl purtăm când clipim,
când ne prefacem maturi,
când ne legăm șireturile zilei
și ieșim în lume ca și cum
n-am fi învățat frica pe de rost.

 

Noi
suntem pluralul unei singure inimi.
Ne amintim împreună,
ne doare la fel,
ne vindecăm pe rând.

 

Norii nu se mai rețin.
Trec.
Ne traversează copilăria,
ne udă genunchii juliți ai memoriei,
dar nu mai pot strica zorii.
Zorii sunt deja în noi.

 

Noi am crescut din firimituri de lumină,
din mesele unde tăcerea era rugăciune,
din „mai așteaptă puțin”
și „o să fie bine”.

 

Noi știm cum sună lipsa.
Are vocea mamei strigându-ne seara,
are ecoul pașilor care n-au mai venit,
are gustul pâinii rupte egal
ca să ajungă tuturor.

 

Noi purtăm timpul ca pe-o haină prea mare,
cu mânecile pline de trecut,
dar refuzăm să o scurtăm.
Pentru că acolo, în tiv,
stă ascuns soarele.

 

Și da,
încă atârnă de pleoapa ochiului.
Îl lăsăm acolo.
Să ne doară frumos.
Să ne lumineze când uităm
cine am fost
și de ce continuăm
să fim
împreună.

More ...

Te-am căutat

Azi am avut nevoie de mâna ta
dar ai fost ocupat cu alt ceva,
nu am insistat să te chem aproape
deși știu că…nu am drepturile toate
ca să zic că ești al meu,
și nu vreau ca să-l supăr pe prea-bunul Dumnezeu.

Azi am vrut ca să merg cu tine la braț
și să vorbim cu nesaț
despre una, despre alta, așa ca altă dată
când oră după oră trecea neobservată,
fiindcă-n ochii tăi eu ochii îmi vedeam
iar vorbele de pe buze duios le desprindeam.

Azi peste tot ți-am căutat privirea
ca sa-ți găsesc în ochi sclipirea
care mi-a luminat multe seri la rând
și cu ea adormeam fredonând
o melodie despre suflete pereche
pe care o auzeai la tine în ureche.

Azi am căutat clipa
ca să-ți întind aripa
sufletului care te poartă mereu
desculț prin gândul meu
unde pășești cu atâta duioșie
iar cu fiecare pas lași în urmă armonie.

Azi la piept vreau să te strâng cu dor
să simți acel mistuitor fior
ce arde-n mine ca focul din Olimp
ce-ți luminează ochii în care mă alint
precum copilul în brațele maicii sale,
unde își va găsi mereu dulcea alinare.

Azi am căutat să-ți aud vocea caldă
care în tandrețuri mă scaldă
ca marea cu valurile ei
îmi șoptești duios privind în ochii mei,
cum sorb vorbele de pe buzele-ți cărnoase
și inima mea de inima ta încet cu încetul se coase.

Azi am căutat pașii pe aleea spre casa
unde la geam te așteaptă aleasa
cu chipul senim și sufletul blând
în care te așteaptă mereu și oricând
să pășești cu atenție pragul sufletului ei
la fel cum pășești iarna pe alei.

Azi și nu doar azi, te caut pe tine
oriune, oricând vei fi lângă mine
ești parte din gândul, inima și sufletul meu
precum altarul e loc de-nchinăciune către Dumnezeu
la fel mă înclin în fața dragostei mult răbdătoare
pentru că o cunosc ca o binecuvântare.

More ...

Ultima cădere

Ultima mea cădere

să-mi fie în brațele tale —
pasăre ostenită de zbor,
care nu mai revendică cerului nimic
decât un prag unde să-și strângă aripile.

Dacă vor cădea astrele
din zenitul sufletului meu,
una câte una,
ca niște semințe de lumină strivite
de prea multă ardoare,

 

lasă-le să cadă.

 

Eu nu voi plânge.

 

Am obosit să-mi adun universul
în palmele ce nu cunosc minciuna.
Am obosit să-mi port inima
ca pe o lampă aprinsă
prin volburi de tăceri.

 

De aceea îți spun:
ultima mea cădere
să fie în tine.

 

Chiar dacă cerul din mine
se va clătina
ca o catedrală de sticlă
izbită de crivățul destinului,
chiar dacă se vor frânge constelații
din carnea viselor mele,

 

vreau să rămână martoră
doar luna.

 

Ea —
tăcută, rotundă, fidelă,
ca o lacrimă ce refuză căderea.
Să vegheze arderea mea,
să privească fără teamă
cum mă aprind
în focul tău blând și implacabil,
cum mă desfac
ca o corolă de jar
pe buzele nopții.

 

Pentru că dragostea,
când e autentică,
nu mântuiește —
mistuie.

 

Și eu nu pretind salvarea.

 

Vreau doar
ca ultima mea cădere
să fie în brațele tale —

 

iar luna
să păstreze taina
că am fost, pentru o clipă,
mai multă lumină
decât toate stelele mele.

More ...

Poems in the same category

Până-ntr-o zi

În ochii tăi vedeam lumina

Și știu că și tu în ai mei,

Până-ntr-o zi când ți-ai ferit privirea

De teamă... să nu te pierzi în ei.

 

În ochii tăi citeam dorință

Și știu că și tu în ai mei,

Până-ntr-o zi când ai crezut de cuviință 

Să pleci... fără în brațe să mă iei.

 

Pe buze ți-am purtat dulceața 

Și știu că și tu pe a mea,

Până-ntr-o zi când ridicat-ai fortăreața

Tăcerii... când sufletu-mi de dor gemea.

 

Pe buze ți-am purtat parfumul

Și știu că-n tine inima creștea 

Până-ntr-o zi când mi-ai luat vinul

Și m-ai lăsat pe foi să îmi vărs setea.

 

 

 

 

 

 

More ...

Darul iubirii

Din catedralele sufletelor triste se ridică la cer
cântecele inimilor noastre,
Cântece ce vor să îți vestească haosul infernal
în care se scaldă omenirea.
Vibrațiile muzicii zguduie magistral bolțile albastre
ale cerului domnesc,
Scormonind apoi toate colțurile Universului
pentru a-ți da de veste.


Plutind pe portativul stelelor, notele se rostogolesc într-o avalanșă nebună
Spre cel mai îndepărtat întuneric unde se termină materia cosmosului.
Aici, în tărâmul începutului și sfârșitului,
într-o singurătate absolută
Dumnezeu își doarme armonia pierdută
în leagănul uitărilor eterne.


Murmurul trist al umanității întrerupe
visarea solemnă a bunului Domn
Care ascultând ondulațiile pline de durere
ale cântecelor noastre triste
Hotărăște să ne îndulcească durerea
cu darul veșnic al iubirii.

More ...

Bolovanul

~ Din Viaţă ~

 

Bolovanul de carierã

E şi greu şi colţuros.

Şi e tare la cerbice,

Chit cã n-are niciun os!

 

Bolovanul de carierã,

N-are fraţi, n-are surori;

Şi-ntr-o parte, niciodatã,

Nu se dã, nici sã-l omori!

 

Bolovanul de carierã,

N-are bai dacã-l loveşti.

Nu îl doare. Da-ţi rãspunde

Cu expresii româneşti.

 

Bolovanul de carierã,

Are multe de-nvãţat;

Dar, mai sec îi este miezul,

Cu cât e mai mult udat.

 

Bolovanul de carierã,

Cã-i român, cã-i italian,

E trântit de toatã lumea:

El rãmâne bolovan!

 

- Satiră - 

More ...

Picătura

Timpul tace.
Doar infinitul
îmbrățișează.

Curg –
dar nu mă mișc.
Sunt apa
și setea.

Iubirea șoptește:
„Nu e nimic
în afară de tine.”

More ...

Poemboem

 

 

Între regăsire și rațiune,

Între a pleca între a te iubi pe tine 

 

Între amintiri și traume,

Între sentimente nespuse și anxietate

Între a te îmbrățișa și a nu mai aștepta








More ...

Visul meu nemuritor.....

La apusul zorilor 

Pe cărarea norilor

Lângă vârful munţilor 

Îmi stă speranţa.....

 

Suflă vânt devastator 

Peste brazii de lângă izvor 

Dezbină echilibrul din decor 

Asta îmi este viața.......

 

O poveste de amor 

Un suflet cald şi visător

Ce prin lume-i călător

Îşi pierde speranţa......

 

Poate doru-i trecător

Visul meu nemuritor 

Dulce, abstract, copleșitor

Pentru el îmi dau şi viaţa....

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍