Ca o frunză frântă 

Ruginit-am timpuriu

Sub stropii ce frământă

Din cerul cenușiu. 

În vârtej mă poartă 

Pe căi întortocheate 

Bătătorita soartă 

De vise -nlăcrimate...

La răspăntie de drum 

Mă saltă văntul, aprig,

Suflând din bucium,

Mă-nvăluie de frig...

Lipsită de căldură, 

Mă pierd în neputință, 

Pe ramura ce tremură 

Sorbită n neființă..

Golașă de culoare

Ce ma-mplinea odată;

Azi mistuie sub soare 

Iubirea mea uitată...

O zi din viață iar s a dus,

Înghițită de -un apus 

Și multe altele se duc 

Printre foșnete din nuc.

Și ne trecem ca o frunză 

Smulsă de a toamnei briză.

Timpul Fuge,nu iartă,

Nu zăbovește la poartă.

Anii se scurg în zare

In stol de păsări călătoare;

Rămân doar amintirile 

Și -n urmă, cărările..

Brăzdate de pași,

Netezite de urmași.

Îmbătrânim peste noapte,

Nu mai râvnim departe,

Doar păstrăm cu sfințenie 

Gradul nostru de rudenie.

Cântărim ce -am moștenit,

Ce-am lăsat,ce-am oferit.

Cugetăm la cele defecte

Din jurnalul cu secrete.

Regretăm că -i scurt pasajul,

Și ne fură peisajul 

Secvențelor de neuitat 

Într-un prelung oftat...

-De ce râule,suspini 

Și oftezi din greu?..

-Vezi, mă sufoc în mărăcini,

Împânzite cu deșeu 

Scuip mortăciuni la mal,

Mă sec pe zi ce trece,

Slab mi -e fluxul în aval

Și arșița mă stoarce..

Uitară ploile de noi ,

Sub pietre mă topesc;

Sunt o mâzgă de noroi,

Nu mai susur,nu clipesc..

Setoasă pasărea zbură,

Fiarele fugiră -n lume.

Frisoanele mă scutură 

Și gura mi -e in spume ..

Off, omule cum te mai scalzi,

Fără apa -mi cristalină:

Ce -a rămas din mine

Este numai a ta vină...

Purtăm povara păcatelor 

Ca pe-o cruce pe umeri;

Cădem pradă umbrelor 

Și ne simțim fără puteri.

Ne răscolește trecutul,

Ne pândește din culise,

Bântuindu -ne sufletul 

Cu realități nescrise.

Noi păstrăm sub preș 

Gândul la râvnita zi,

Când pasul nu dă greș,

Iar apa îl va limpezi.

Însă piatra tot rămâne 

Agățată de gurmaz 

Ca o pată de rușine,

Tatuată pe obraz.

Ce-a fost,nu se mai pierde 

Timpul nouă ne -apartine;

De ne stinge ori ne arde,

Dreptul nouă ne revine...

Un strigăt in noapte,

Strecurat printre șoapte;

Mă cuprinseră fiorii,

Se prăbușiră norii.

Vântul bate -n geam,

Visele se frâng de ram.

Năluci se-nvărt la ușă,

Împrăștiind cenușă.

Pereții zgârie n urechi 

Și scuipă praf in ochi.

Becul arde n piept;

Eu pe tine te aștept..

Somnul nu mă năucește,

Larma nu mai slăbește.

Mă sufoc În pernă 

Cu izul din tavernă.

Patul scârțâie sub mine;

Și mi-e rece fără tine.

Ceasu -n ochi se zbate,

Ticăitul lui răzbate 

SI mă trezi din morți 

În fața unor porți...

Din fundal răzbate -o melodie,

Iar suspansul prin aer adie;

Se va juca pe scenă pantomimă 

Vulgară, stângace și obscenă.

Se ridică la teatru cortina,

În sală se stinge lumina;

Actorul face reverență,

Izbucnesc aplauze -cadentă.

Pe placul celor ce vor amuzament;

Nu zbucium aprins,nici sentiment.

Căci altfel nu s-ar simți în largul lor,

Nici n-ar putea juca același rol.

Vor fals chiar și în zămbet, și -n privire 

În locul unei vorbe de iubire;

Să pară mai buni,mai frumoși,

Să -și ascundă rănile, părând curajoși.

Din culise forfotă se -aude;

Se pregătesc păpușile nude 

Pentru un spectacol de pomină 

Cu artă reală,dar străină.

Și totuși,piesa avu succes,

Slujind meschinului interes;

Să pară fiecare mai cizelat 

Sub chipul unui artist consacrat.

Iar când cortina va cădea,

Iar sala goală va rămânea;

Ce va mai fi din  tot ce-am jucat,

Când măștile -n gol s-au eclipsat?..

Happiness is not a destination, it is a way of life

suspină decorațiunea care avusese ca destinație finală 

sufrageria Mirelei.

În acea seară

ajunsesem și eu artefact al aceleiași sufragerii -

victimă colaterală.

Nu-mi fac probleme,

Nu mă pierd în dileme;

Totul merge ca pe roate 

Fără doar și poate...

Sunt gânduri ce răsar,

Când pare totul în zadar,

Iar stâncile se prăbușesc 

Și de eșecuri mă izbesc..

Din răsputeri m-agät de ele 

Și mă furnică pe piele

Sentimentul de izbândă,

Ca și o flacără plăpândă.

Deșertul dacă -l voi străbate,

Mă voi lepăda de poate,

Ce nu-mi dă pace uneori 

Și adună -n mine nori.

Când voi ajunge la liman,

Nu voi mai rătăci în van;

Nu mă poticnesc de-un poate,

Ce mă lovește iar în coate..

i

forma mea se schimbă în fiecare zi

după cum răsare Soarele

sau cântă păsările

încerc zădarnic să rămân în mine

în omul de-acum

să șterg cu buretele înmuiat în apele Timpului

memoria mea asimptotică

ancestrală

acea de vânător

de culegător de fructe și scalpuri

sărind din epocă în epocă

din genă în genă

și  regăsindu-mă mirat pretutindeni

în tot ce-am fost de-a lungul  milioanelor de ani de istorie

adunat la un loc

într-o arhivă a evoluției

digitalizată

inaccesibilă înțelegerii mele

împovărătoare

infiltrându-se insidios

 în locurile mele de restriște

în arborele meu genealogic de la Facere

desconspirînd omul cavernelor

canibalul

regele zeu al  Egiptului

creștinul din amfiteatrele romane

sfârtecat de leii

gladiatorul nemilos

migratorul sălbatic        

maiașul înfrățit cu civilizațiile extraterestre

renascentistul îndrăgostit de arte

internautul perplex și extatic

da

forma mea trece prin toate furcile caudine ale minții

într-un joc ocult de abstragere secvențială a realității latente

din mine

care mă înspăimântă

descoperind îngrozit că n-am fost niciodată singur

în măsură să-mi asum viața

n-am făcut decât să mai adaug un capitol în acest fișier cosmic

deschis cu mult înainte de naștere…

Un meșter în lemn vestit,

Pe Isus la zugrăvit,

Și în locul potrivit,

La biserică găsit,

Pe Isus la așezat.

Preotul a mulțumit 

Și din suflet și-a dorit,

Cineva dacă ar vrea 

Să aducă icoana,

Maicii domnului cea sfântă 

In stânga să fie ea,

Căci așa e datina.

Dar trecură ceva timp,

Și-am simțit că ar fi bine,

In biserică să fie,

Aceea care lipsea.

Maica sfântă,Maica sa  .

Ca să duc icoana mea,

Am luat ocazia....

Nu am stat a aștepta,

Că ma luat cineva.

Ajuns chiar mia mulțumit 

Că a fost cu cineva. ..

Nici bani nu a vrut să ia .

Vrând să dau icoana mea,

Am aflat că cineva,

Își dorește ca să de-a,

Acest dar drept mulțumire 

Și mia spus povestea sa:

Iubitul meu cel dorit,

La momentul potrivit,

Cu greu a fost lămurit,

La biserică să vie,

Pentru a noastră cununie .

După ce ne-am cununat,

Cu alaiul am plecat,

Și în drum cine a ieșit ?

O maică ce nu avea,

Nimenia pe lângă ea... 

Preotului a cerut,

Să intrăm în casa sa..

Și a spus uite așa:

Eu doresc să pot lăsa,

Tot ce am doresc a da,

Astor tineri fericiți,

În veci să fie iubiți.

Asta este darul care,

A fost dăruit de ea.

Tânăra drept mulțumire,

Icoana a dăruit,

Fiind pusă-n locul care,

Preotul la destinat,

Toată lumea-i mulțumită 

Fie Domnul lăudat.

În săli reci, cu legi în mână,

Magistrați își scriu destinul,

Salarii mari, pensii de-o seamă,

Puterea-n mână, fără milă.

Sentințe grele, fără de rost,

Justiția-i oarbă, fără de glas,

Dictatură tăcută, fără de seamă,

 Într-o lume unde dreptatea-i moartă.

Poporul tace, supus și trist,

În fața legilor nedrepte,

Magistrații-și joacă rolul,

Într-un teatru al absurdului.