Într-o zi ne vine rândul..
Suntem oripilați de morți,
Ne pitulam ca niște hoți;
Privim doar din depărtare
Pierderea cuiva ce doare.
Deși avem aceiași soartă;
Toti ajungem materie moartă.
Totuși ne ferim de subiect
Ca de un mediu infect.
Suntem nepăsători și reci,
Afisam lacrimi seci,
Trecând pe lângă funeralii,
Atenți doar la detalii.
Cine s a stins,de ce și cum
Dispărut pe ultimul drum,
Însoțit de fețe identificate
De morbida curiozitate.
Rostim cu jumătate de gură
Recital din Scriptura,
Un Dumnezeu sa l ierte
Pentru ființele inerte.
Ne izolam etanș de gândul,
Ca într o zi ne vine rândul,
Căci ne ar expune fatal
Unui blocaj mintal...
Category: Philosophical poem
All author's poems: Keller Gabriela
Date of posting: 14 июля 2024
Views: 419
Poems in the same category
O dorința, o suferință
Vânt pustiu peste suflet suflă încet,
Mă simt doar un schelet,
Fără viață, fără sens, incomplet,
Cu o sincopă, dar și-un vis secret.
Un zâmbet blajin să mai înflorească,
În văzduhuri nesfârșite să mai rătăcească,
Viața vreau s-o deslușesc,
Cu un surâs copilăresc.
Tot ce simt, în caiet să povestesc,
Să desenez, iar versurile ți le șoptesc,
Poate-ai să vezi că lipsesc,
Poate-ai să-nțelegi ce năzuiesc.
Iar de nu, poate cândva,
Peste caietul vechi, prăfuit,
O adiere ușoară va trece-așa,
Deschizându-l iar...
A mea dorință, a mea suferință...
Ce-ar fi...
De-ar ști omul când să vină,
De-ar ști omul când să plece,
De-ar sti noaptea că-i lumină,
De-ar sti când e focul rece;
De-ar zbura stând în picioare,
De-ar privi împărătește,
De-ar tăcea în gura mare,
De-ar iubi tot ce-l urăște;
De-ar zâmbi la tot necazul,
De-ar fi plânsul lui un râset,
De-ar întoarce-n-veci obrazul,
De-ar trăi doar pentru suflet;
De-ar lăsa ce-i rău în urmă,
De-ar gândi cu bunătate:
Ar rămâne vie umbră,
Și-ar fi veșnic peste toate.
Din și pentru iubire…
Fiecare an din viața noastră ne învață câte o lecție
Uităm să trăim, ne privim în oglindă zi de zi de parcă nu vedem aceeași reflexie
De fiecare dată… de fiecare dată uităm să facem un pas înapoi
Pentru a vedea apusul ascuns de după gunoi
Gonim grăbiți după averi, și totuși suntem săraci
Uităm să trăim, te îmbraci grăbit și tot mai repede te dezbraci
Și nu de haine, ci de viața în sine
Ai găsit la el tot ce lipsește din tine?
Eu ma-ndoiesc, căci tot ce ai pierdut odată
Se vede azi la marginea inimii tale, e o poză veche, înrămată
Copil fiind, aștepți cu nerăbdare să crești
Bătrân devii, iar de la viață timp cerșești
Uităm să trăim, ne-ntoarcem în trecut spunându-ne că puteam schimba ceva
Ca puteam iubi mai mult, ca puteam alege altceva
Treci bucuros prin viață dar uiți ca de fiecare dată când clipești
Ești cu un centimetru de secundă mai aproape să te risipești
Suntem paradoxali
Ne naștem, trăim și murim din și pentru iubire
Dar când ai timp să te iubești pe tine?
Iubim ploaia, dar dormim atunci când plouă
Iubim doar ce ni se cuvine nouă
Uităm să trăim, lăsăm în urmă praf și picături de stele
În viitor, cândva, poate ne vom ghida după ele.
Orgia timpului și Spațiului
Sărman suflet
Sărman suflet, atât de fragil,
Desertul durerilor te arde,
Imaginea morții te-arunca-n abis,
Cine a scris a vieții carte?
Pe ultima filă, brutal, nu subtil,
Crud pus-a cuvântul moarte...
Sărman suflet, speranta-i departe,
Și florile pier, și totuși pe cer
Straluce o stea, și vin dimineți,
Și freamătă viața în lume...
Nu plânge nici cerul,nici lira cea grea,
Și timpul o clipă în loc nu va sta
Când tu o sa pleci, ducând cu tine misterul...
Sărman suflet, ar trebui mii de stele sa cadă,
Valuri uriașe sa urle, nori negrii s-acopere cerul
Secunda in loc sa se-opreasca
Când tu vei zbura spre lumea cerească...
Îmi bate la orice
Îmi bate inima ca o bicicletă,
Că toate m au văzut cochetă,
Chiar și soarele se uită,
Și spre mine chiar se mută.
Inima nu se oprește,
Când prietena sosește,
Și pe mine mă silește,
Cu întrebări prietenoase.
Autor Nicoleta postovan
O dorința, o suferință
Vânt pustiu peste suflet suflă încet,
Mă simt doar un schelet,
Fără viață, fără sens, incomplet,
Cu o sincopă, dar și-un vis secret.
Un zâmbet blajin să mai înflorească,
În văzduhuri nesfârșite să mai rătăcească,
Viața vreau s-o deslușesc,
Cu un surâs copilăresc.
Tot ce simt, în caiet să povestesc,
Să desenez, iar versurile ți le șoptesc,
Poate-ai să vezi că lipsesc,
Poate-ai să-nțelegi ce năzuiesc.
Iar de nu, poate cândva,
Peste caietul vechi, prăfuit,
O adiere ușoară va trece-așa,
Deschizându-l iar...
A mea dorință, a mea suferință...
Ce-ar fi...
De-ar ști omul când să vină,
De-ar ști omul când să plece,
De-ar sti noaptea că-i lumină,
De-ar sti când e focul rece;
De-ar zbura stând în picioare,
De-ar privi împărătește,
De-ar tăcea în gura mare,
De-ar iubi tot ce-l urăște;
De-ar zâmbi la tot necazul,
De-ar fi plânsul lui un râset,
De-ar întoarce-n-veci obrazul,
De-ar trăi doar pentru suflet;
De-ar lăsa ce-i rău în urmă,
De-ar gândi cu bunătate:
Ar rămâne vie umbră,
Și-ar fi veșnic peste toate.
Din și pentru iubire…
Fiecare an din viața noastră ne învață câte o lecție
Uităm să trăim, ne privim în oglindă zi de zi de parcă nu vedem aceeași reflexie
De fiecare dată… de fiecare dată uităm să facem un pas înapoi
Pentru a vedea apusul ascuns de după gunoi
Gonim grăbiți după averi, și totuși suntem săraci
Uităm să trăim, te îmbraci grăbit și tot mai repede te dezbraci
Și nu de haine, ci de viața în sine
Ai găsit la el tot ce lipsește din tine?
Eu ma-ndoiesc, căci tot ce ai pierdut odată
Se vede azi la marginea inimii tale, e o poză veche, înrămată
Copil fiind, aștepți cu nerăbdare să crești
Bătrân devii, iar de la viață timp cerșești
Uităm să trăim, ne-ntoarcem în trecut spunându-ne că puteam schimba ceva
Ca puteam iubi mai mult, ca puteam alege altceva
Treci bucuros prin viață dar uiți ca de fiecare dată când clipești
Ești cu un centimetru de secundă mai aproape să te risipești
Suntem paradoxali
Ne naștem, trăim și murim din și pentru iubire
Dar când ai timp să te iubești pe tine?
Iubim ploaia, dar dormim atunci când plouă
Iubim doar ce ni se cuvine nouă
Uităm să trăim, lăsăm în urmă praf și picături de stele
În viitor, cândva, poate ne vom ghida după ele.
Orgia timpului și Spațiului
Sărman suflet
Sărman suflet, atât de fragil,
Desertul durerilor te arde,
Imaginea morții te-arunca-n abis,
Cine a scris a vieții carte?
Pe ultima filă, brutal, nu subtil,
Crud pus-a cuvântul moarte...
Sărman suflet, speranta-i departe,
Și florile pier, și totuși pe cer
Straluce o stea, și vin dimineți,
Și freamătă viața în lume...
Nu plânge nici cerul,nici lira cea grea,
Și timpul o clipă în loc nu va sta
Când tu o sa pleci, ducând cu tine misterul...
Sărman suflet, ar trebui mii de stele sa cadă,
Valuri uriașe sa urle, nori negrii s-acopere cerul
Secunda in loc sa se-opreasca
Când tu vei zbura spre lumea cerească...
Îmi bate la orice
Îmi bate inima ca o bicicletă,
Că toate m au văzut cochetă,
Chiar și soarele se uită,
Și spre mine chiar se mută.
Inima nu se oprește,
Când prietena sosește,
Și pe mine mă silește,
Cu întrebări prietenoase.
Autor Nicoleta postovan
Other poems by the author
Suflă vântul...
Vântul suflă, urlă,smulge
Cu furie oarbă de jivină,
Răscolește -n jur și frânge
Arbuști de la rădăcină.
Ridică -n sus brațele moi,
Se -nvarte -n cerc , în salturi,
Lăsând pomii reci și goi,
Împrăștiați pe asfalturi.
Bulgări de țărână scuipă,
Bate -n de față și din spate,
Pișca obrazu-n pripă,
Mușcă din buzele crăpate..
Pufăie prin păr și piele,
Spumegă pe ape line,
Tulbură bolta de stele,
Moțăind printre ruine..
Până ziua de mâine,
Când cu pașii de felină
Spre meleaguri străine,
Se depărtase în surdină...
Mă întorc, iubitul meu
Mă întorc, iubitul meu
Pe drumul presărat cu flori,
Luminat de curcubeu
Fără strop de nori.
Mă aștepti în prag
Cu zâmbetul pe buze;
Chipul tău atât de drag
Îl pictam pe frunze.
Mă privești visător,
Eu în brațe te cuprind;
Să-mplinesc al meu dor
Din suflet și gând.
Îmi șoptești cu freamăt,
Mă săruți cu pasiune,
Cu senzații Mă îmbăt,
Mă dezbraci de rațiune.
Timpul de l-am stăvili ,
Iubirea s o pecetluim,
Să ne supunem febrili
Și n inimi s o zidim..
Rugăminte
Nu lăsa inimă crudă,
Nu mă arde, să mă udă,
Căci mă topesc de dor
După al tău amor.!
Nu săra pe rană,
Nu stropi dojană;
Eu pe buze te rostesc,
Prin eul tău trăiesc..!
Nu m-azvărli prăpăstios
Cu gândul răutăcios;
Eu te visez în noapte
Și te strig în șoapte!..
Nu -ti îngheța privirea,
Nu -mi curma simțirea;
Eu te iubesc cu patimă
Și te suspin în lacrimă!..
Nu -ti cer imperios,
Doar te rog frumos;
O vorbă dulce, mângâiere
Pentru lăuntrica durere!..
Intr -un sloi de gheață
Te -ai îngrădit pe viață;
Otrăvindu -mă încet
În cuget și în suflet!..
Din ecoul unimii
De ce inimă alergi,
Mi te opui și negi,
Că iubindu -l,ai greșit
Sufletul nepotrivit.
Ești o neastâmpărată
Și de val purtată;
Rațiunea mi-o ignori
Slobodă să zbori..
Și -ti aud suspinul,
Freamătul și chinul;
Sub lacăt te încătușez,
De avânt să te calmez..
Te bosumfli și bocești
După craiul din povești
Călare pe un armăsar,
Ce te -a pus din nou pe jar.
Timpul vindecă și tace
De lacrimi te va stoarce,
Te va obloji de rană
Și -ti va sufla dojană.
Nu te mai zbate,nu râvni,
Patima nu mi -o stârni
Doldora de cicatrici,
Tot după amor oftici..
Aș da clipele rămase
De trecut eu mă dezbrac ,
Adulmecând torentul
Cu viitorul mă îmbrac,
Cutreierând prezentul.
Anii mei se scurg,
Cu răsunet mă străpung,
Risipiți în amurg
Din urmă nu -i ajung.
Mă privește din oglindă
Chipul de demult
Și ploaia rece udă
Obrazul meu adult.
Parcă ieri creșteam
Cu pletele in vânt;
Matur, să fiu tânjeam
Pe aripi de avânt.
Aș da clipele rămase
Copil să mai colind
Tinerețile frumoase,
Bătrânețea, ocolind...
Din nou spre soare
Steaua mea s-a stins,
Frunza palidă,a plâns,
Raza gândului ardea
Visului ce -mi surâdea..
Mă udă bolta cu cenușă,
Arunc cheia de la ușă,
Că să nu mă -nchid în casă,
Zdrențuită și ploioasă...
Îmi pierd urmele în zare
Și amintirile în mare;
Mă vindec când mă doare
Și zbor din nou spre soare..
Suflă vântul...
Vântul suflă, urlă,smulge
Cu furie oarbă de jivină,
Răscolește -n jur și frânge
Arbuști de la rădăcină.
Ridică -n sus brațele moi,
Se -nvarte -n cerc , în salturi,
Lăsând pomii reci și goi,
Împrăștiați pe asfalturi.
Bulgări de țărână scuipă,
Bate -n de față și din spate,
Pișca obrazu-n pripă,
Mușcă din buzele crăpate..
Pufăie prin păr și piele,
Spumegă pe ape line,
Tulbură bolta de stele,
Moțăind printre ruine..
Până ziua de mâine,
Când cu pașii de felină
Spre meleaguri străine,
Se depărtase în surdină...
Mă întorc, iubitul meu
Mă întorc, iubitul meu
Pe drumul presărat cu flori,
Luminat de curcubeu
Fără strop de nori.
Mă aștepti în prag
Cu zâmbetul pe buze;
Chipul tău atât de drag
Îl pictam pe frunze.
Mă privești visător,
Eu în brațe te cuprind;
Să-mplinesc al meu dor
Din suflet și gând.
Îmi șoptești cu freamăt,
Mă săruți cu pasiune,
Cu senzații Mă îmbăt,
Mă dezbraci de rațiune.
Timpul de l-am stăvili ,
Iubirea s o pecetluim,
Să ne supunem febrili
Și n inimi s o zidim..
Rugăminte
Nu lăsa inimă crudă,
Nu mă arde, să mă udă,
Căci mă topesc de dor
După al tău amor.!
Nu săra pe rană,
Nu stropi dojană;
Eu pe buze te rostesc,
Prin eul tău trăiesc..!
Nu m-azvărli prăpăstios
Cu gândul răutăcios;
Eu te visez în noapte
Și te strig în șoapte!..
Nu -ti îngheța privirea,
Nu -mi curma simțirea;
Eu te iubesc cu patimă
Și te suspin în lacrimă!..
Nu -ti cer imperios,
Doar te rog frumos;
O vorbă dulce, mângâiere
Pentru lăuntrica durere!..
Intr -un sloi de gheață
Te -ai îngrădit pe viață;
Otrăvindu -mă încet
În cuget și în suflet!..
Din ecoul unimii
De ce inimă alergi,
Mi te opui și negi,
Că iubindu -l,ai greșit
Sufletul nepotrivit.
Ești o neastâmpărată
Și de val purtată;
Rațiunea mi-o ignori
Slobodă să zbori..
Și -ti aud suspinul,
Freamătul și chinul;
Sub lacăt te încătușez,
De avânt să te calmez..
Te bosumfli și bocești
După craiul din povești
Călare pe un armăsar,
Ce te -a pus din nou pe jar.
Timpul vindecă și tace
De lacrimi te va stoarce,
Te va obloji de rană
Și -ti va sufla dojană.
Nu te mai zbate,nu râvni,
Patima nu mi -o stârni
Doldora de cicatrici,
Tot după amor oftici..
Aș da clipele rămase
De trecut eu mă dezbrac ,
Adulmecând torentul
Cu viitorul mă îmbrac,
Cutreierând prezentul.
Anii mei se scurg,
Cu răsunet mă străpung,
Risipiți în amurg
Din urmă nu -i ajung.
Mă privește din oglindă
Chipul de demult
Și ploaia rece udă
Obrazul meu adult.
Parcă ieri creșteam
Cu pletele in vânt;
Matur, să fiu tânjeam
Pe aripi de avânt.
Aș da clipele rămase
Copil să mai colind
Tinerețile frumoase,
Bătrânețea, ocolind...
Din nou spre soare
Steaua mea s-a stins,
Frunza palidă,a plâns,
Raza gândului ardea
Visului ce -mi surâdea..
Mă udă bolta cu cenușă,
Arunc cheia de la ușă,
Că să nu mă -nchid în casă,
Zdrențuită și ploioasă...
Îmi pierd urmele în zare
Și amintirile în mare;
Mă vindec când mă doare
Și zbor din nou spre soare..