Ploaia

Timpul fuge, galopând,

Nu stă locului nicicând,

Nu ne dă răgaz o clipă,

Purtați pe -a lui aripă;

Spre zările necunoscute,

Pe cărări demult uitate,

Unde umbre se perindă 

Anii scurși să -i surprindă 

În tăcerea rămasă în urmă,

Cernând argint de brumă 

Peste amintiri ce șoptesc 

Și -n suflete de cuibăresc.

Pe tărâmul viselor apuse,

Gândul parcă se oprise;

Se crease de fapt o iluzie,

Din ale simțului confuzie?!..

Ori fusese doar o recapitulare 

Din a conștiinței mustrare?!..

Sfârșitul e mereu aproape,

Vremea ticăie -n pleoape.

Vine ziua ultimului ceas,

Ce ne îndeamnă la popas 

Pe drumul ce va sta pe loc,

Când piesa ta iese din joc...

O să mă prefac că nu -mi pasă,

Că viața merge înainte 

Fără tine într-o zi ploioasă,

Pierdută -n golul din cuvinte.

Te voi lăsa undeva pe drum,

Ce duce spre nicăieri.

Voi trece prin foc și prin scrum 

Până rămân fără puteri.

Mă voi agăța de mâine,

Ce-a fost ieri, voi șterge;

Vom deveni două străine,

Chiar dacă sufletul plânge...

Ți -am indeplinit dorința;

Nu mai avem nimic în comun.

Îmi aștept tăcut sentința 

Și -mi caut locul în surghiun.

Dă -mi răgaz, mă voi obișnui 

Cu tăcerile apăsătoare.

În mine mă voi ghemui 

Până va zâmbi un soare...

Ceea ce era trist odinioară,

Va fi doar o rană moartă,

Ce nu poate să mai doară;

Eu te iert... și tu mă iartă...

Trec anii, timpul zboară,

Dacă -mi va fi dor de tine,

Tânjesc să nu mai doară,

Că mi te -ai smuls din mine.

Chiar de mi-e greu și pustiu 

Și amintirea ta mă cheamă,

Iar cerul scuipă cenușiu 

Și mă -nväluie cu teamă.

Promit să nu mai ezit,

Deși nu mă cred pe cuvânt.

Privindu -mi chipul umezit,

M-aș lepăda de jurământ.

Ce m-așteaptä dincolo de ziduri?..

Un sărut pe obraz,o îmbrățișare?..

Și mă tulburi printre gânduri 

Tu, soră, fără înfățișare..

Trăim în diferite lumi;

Eu,un om de rând și simplu.

Tu te pierzi printre culmi.

Eu, desculț prin viață umblu..

Agățată -n cuie

Poza ta -mi surâde,

Subtilă -n Ironie 

Din ramă de desprinde;

Răzbați din trecut,

Te strecori sub ușă,

Mă privești tăcut,

Te scuturi de cenușă.

Mă apropii,te ating,

Fumegând,te pierzi;

Amintirile se sting 

În ochii tăi verzi..

Desculță în noapte 

Urmez a ta nălucă,

Te culeg din șoapte,

Dorul de tine usucă...

Trepidez in ecou,

Să te dau uitării,

Risipindu-mä în goluri 

Și -n liniștea zării...

Tremură ramura sub brumă 

Și se prelinge ca o spumă 

Pe scoarța pomului cărunt,

Ale cărui frunze -n vânt 

Fură smulse peste noapte 

De tomnaticele șoapte.

Și picta culori pe ele

Cerul din pulbere de stele;

Țesea covorul de aramă 

Pe-a țărânei palmă.

Și -l uda cu stropii reci,

Împrăștiindu-l pe poteci.

Stol de păsări rătăcite,

De la frigură zbârcite

Se furișară printre nori,

Croindu -și drum spre zori.

Pustiu văzduhul fremăta,

Năframa negurei purta 

Peste străzile -amortite,

Bântuite doar de spirite 

Și urma pașilor grăbiți 

Sub o streașină pitiți,

Plină de mâl și rugină,

Scârțâie -n surdină;

Cerne toamnă peste noi,

Al ei plânset printre fii...

Dragă ,scumpă surioară 

Nu va fi clipă să nu doară,

Că te-ai îndepărtat de mine,

Căci țin enorm la tine..

Am greșit și mi pare rău,

Și mi e dor de chipul tău;

Am răscolit prin amintiri,

Dezvăluind uitatele trăiri.

Căci port in mine vină,

C-am fost de voi străină;

Alături nu ți -am.fost,

Regretul nu-și mai are rost.

Nu din ură am.vorbit;

M-ai judecat prea pripit.

Pizma nu mă definește ,

Doar suferința mă umbrește.

Să te fac părtaș la ea,

A fost greșeala mea...

În viață iertăm spre-a fi iertați,

Să fim de traume vindecați.

Tânjind al tău zâmbet,

Te voi purta mereu in suflet.

Sui pe cărarea-ngustă către izvor,

Că n-am mai fost tocmai de-un an,

Cu greu pășesc și-mi târâi un picior,

Ce rupt a fost, lovit de-un bolovan

Dar cum aș putea să nu mă duc,

Și apa să o gust, fruntea să-mi ud,

Să mă întind pe iarba de sub nuc,

Umbră să simt și ciripitul să-l aud

Mă voi ascunde apoi după stâncă,

Poate-am noroc să văd vreo capră,

În jur o să-mi pun flori de brâncă,

Și liniștit o voi aștepta să treacă

Până ce capra va veni să se adape,

Voi admira feeria pădurii de foioase,

Nu voi lăsa privirii nimic să-i scape,

Scrutând peisajul unei țări frumoase

........................................

Ziua s-a scurs spre soare-apune,

Și capra nu am văzut-o să coboare,

Pădurea mi-a vorbit, să pot a spune,

Feriti copacii, ca drujba..să nu-i doboare!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Vlăguită ,amețită

Zi de iarnă prelungită

Mohorâtă și geroasă ,

Ne-a ținut destul în casă .

De prin hornuri fumul suie

Depărtarea-i străvezie

Iar pe crengile golașe

Numai ciorile-și fac case.

Gheața tropotu-și aude

Unda apei se ascunde

Soare blând de ce nu-ți pasă

De așa vreme ,nemiloasă?

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Vinter

--- 1 ---

Fra luften siler den forferdelige vinteren snøskyene,

Langreiste trojanere samlet i en haug på himmelen;

Flak flyr, svever i luften som en sverm av hvite sommerfugler,

Sprer frysninger på landets bleke skuldre.

Det snør om dagen, det snør om natten, det snør igjen om morgenen!

Med sølvkjede kler de stolte landet seg;

Den runde, bleke solen er spådd blant skyene

Som en drøm om ungdom blant årene som har gått.

--- R ---

Det er helt hvitt på jordene, på åsene, rundt, i det fjerne,

Som hvite spøkelser forsvinner de trengede poplene i smøret,

Og på den øde strekningen, uten spor, uten vei,

Du kan se de tapte landsbyene under de hvite røykskyene.

--- 2 ---

Men snøen stopper, skyene flykter, ønsket sol

Det skinner og fjerner havet av snø.

Her er en lett slede som går over dalene...

Det klirret av rangler i den muntre luften.

--- R ---

Det er helt hvitt på jordene, på åsene, rundt, i det fjerne,

Som hvite spøkelser forsvinner de trengede poplene i smøret,

Og på den øde strekningen, uten spor, uten vei,

Du kan se de tapte landsbyene under de hvite røykskyene.

Iarna rece tu gheata

Printe amintiri trec

Iarna rece tu viața

Mi as dori sa mai petrec

Iarna rece tu ninsoare

Printe poezii te pierd

Iarna rece tu arzătoare

Fa ma te rog sa mai cred

Iarna calda tu foc

Da mi ceva mai rece

Iarna calda,nu poți?

A fii a mea feblețe

Iarna soare tu rece

Ai sa vezi intr o zi?

Iarna nu mai poate trece

Cât te iubeam de mici copii.

Marea-mi mângâie gleznele obosite

Soarele moare în valuri de argint,

Urmele mele pe plajă-s adâncite,

In cel mai cald si magic labirint.

Nisipul fin îmi ţine cald la tălpi,

lar briza sărată mă strigă pe nume,

Se sting pe cer ultimele sclipiri

Sunt cea mai fericită de pe lume.

Amurgul verii moare pe pământ

Rămân doar eu, o mască de pistrui

Cu trupul ars de soare si de vânt

Să ascult al mării cântec amărui. 

    Soarele verii va muri în curând.
    Prin nori plumburii, pe cerul flămând,
    Păsări străine vor pleca fără niciun cuvânt,
    Iar noi vom trece prin ploi și prin vânt...
    
    Pășind pe frunzele moarte așternute pe jos,
    Într-un covor colorat, moale și gros,
    Ce fel de om grăbit ești tu de nu mai vezi,
    Cum toamna asta brumărește brazii verzi?
    
    Te uită, ploaia-mi bate-n geam cu șoapte,
    În casă-i pace cu aromă de mere coapte,
    Învinețit, amurgul se ivește-nspre fânațe,
    Iar eu, înfrigurat, te strâng sfios în brațe...
    
    Hai să ciocnim în cinstea lunii pline de-afară,
    O cană de vin fiert cu dafin și cu scorțișoară,
    Să-mi fii și să-ți fiu umbră, prelungă pe perete,
    Scăldată în lumina ce tremură-n secrete...