OH, CÂT DE MULT…

    M-am întrebat de-atâtea ori… 
    Cum este cerul fără nori,
    Fără de lună şi de sori -
    M-am întrebat de-atâtea ori… 
    
    M-am întrebat de-atâtea ori… 
    Cum este ziua fără zori,
    Fără de stele şi cocori -
    M-am întrebat de-atâtea ori… 
    
    M-am întrebat de-atâtea ori… 
    Cum ar fi viaţa în culori,
    Şi-n suflet să mi te scobori -
    M-am întrebat de-atâtea ori…

    Ce bine mă simt,
    hainele mele sunt albe, 
    sufletul transparent, 
    amprentele mate, 
    umbrele mele curate...
    
    Voi staţi aici..., 
    aşteptându-mi greşeala,
    pândindu-mi din umbră, 
    primul meu pas spre eşec,
    primul meu gest, 
    care mă va pierde...
    
    Dar în mine sunt numai EU...
    Casa sufletului meu a fost dereticată, 
    odăile mele, acuma sunt curate,
    aerisite, bine luminate, 
    umbrele nu-şi mai au rostul 
    şi nici eşecuri nu vor mai fi..

    Amurgul, din tăceri, coboară greu în mare, 
    Întunecându-mi calea, cu umbre trecătoare.
    Am rătăcit pe ţărmul fuioarelor de nor, 
    Topit în adierea visării-n care mor... 
    
    Şi preţ de-o clipă, oprit-am să respir, 
    Mireasma nopţii, ce-i risipită în zefir. 
    Căci în lumina lunii, am strălucit rubin, 
    Ce se înneacă-n sânge, vâscos şi cristalin... 
    
    Şi cum stăteam, gândind la cerul plin de stele... 
    Sclipind în şirul destrămat al gândurilor mele... 
    Am ezitat în van, căci nu vroiam să-l rup, 
    Trădat de neputinţă şi chiar de propriul trup... 
    
    Ca-ntr-un final probabil, sau început de soare, 
    Ce curge ca o lavă, mustind întreaga zare, 
    Voi sparge creuzetul culorilor stelare: 
    Din moarte, voi renaşte mareele solare…

 .  A mai trecut un ceas... 
    şi s-a irosit în zadar,
    un ceas petrecut fără tine,
    fară şoapta zâmbetului tău, 
    fără umbra ta...
    Şi-apoi, un minut şi o secundă 
    a picurat, şi-a curs fecundă, 
    şi nimic n-a mai rămas, 
    nicio lacrimă n-a mai căzut, 
    peste seceta inimii mele.
    
    În această, tristă oră, 
    pe nimeni n-am iubit...
    Ci doar am urât, 
    şi nu voi mai fi val, 
    nici sărut, nici furtună...
    Căci fără tine mă sting, 

    şi mă pierd în neant,
    ca o stea, în prag de dimineaţă.

Am privit soarele preț de o clipă, prin bucățica de sticlă verzuie pe care tocmai o culesesem de pe țărm, alegând-o dintr-o sumedenie de scoici și alte cochilii sparte. În mâna întinsă, roteam iar și iar, bucățica de sticlă șlefuită de nisipul și de valurile mării, căutând o nuanță cât mai apropiată de culoarea mării... Grea misiune, fiindcă marea, schimbătoare și capricioasă, întocmai ca o cadână, îmi înșela privirea, amestecându-și culorile cu fiecare val...

Țineam într-o pungă, toate comorile găsite pe țărm: scoici de toate felurile și mărimile, bucățele sparte de coral, precum și bucățele de sticlă șlefuită de toate culorile, albe, maronii, verzi, și albastre... Cele roșii sau galbene erau rarisime, așa că pe acelea le prețuiam cel mai mult... dar, cea mai rară - unică aș putea spune! - era o bucățică de sticlă de culoare violetă, regina absolută a colecției mele!

Apoi, am returnat mării comorile furate, care s-a și grăbit să le ascundă privirilor mele sub valu-i verde și pentru-o clipă, m-am așezat direct pe nisip, cu vârfurile degetelor de la picioare mângâiate de spuma caldă a valurilor care mureau încet, în timp ce și eu mă abandonam cu totul sub lenea razelor de soare, numărând în gând valurile... unu, doi, trei, patru... și încercând să-mi potolesc bătăile inimii după ritmul lor...

Fără să mai țin seama de arșița zilei, cu briza sărată ce-mi arde colțul buzelor, am închis ochii, întinzându-mă pe spate, și punându-mi pe fiecare ochi câte-o bucățică de sticlă verde șlefuită de mărimea unei monezi obișnuite, așa după cum în vechime, marinarii așezau pe ochii închiși ai tovarășilor răpuși de mare, plata luntrașului pentru traversarea Styx-ului...

Și preț de-o clipă, am murit și eu puțin, îngânat de valuri și briză, mângâiat de soare și nori, cu gustul sărat al mării pe buze, fără vlagă în brațe, cu sufletul destrămat în zgomotul ritmic al propriei mele inimi risipite în spuma valurilor... Eram țărm...

    Zburat-au norii albaştrii,
    ‘Verzind copacii,
    Peste câmpuri, peste vii,
    ‘Roşind-mi macii purpurii… 
    
    Zburat-au stoluri de cocori,
    ‘Negrind adâncuri de păduri,
    Peste vale, peste munte,
    ‘Nălbind tâmplele cărunte...
    
    Zburat-au fluturi mii în soare,
    Umplând cerul de culoare,
    Peste mări, şi peste râuri,
    Gonind liniştea din crânguri...
    
    Zburat-au gândurile toate,
    Citind versurile-n carte,
    Peste muguri, peste moarte,
    Blestemând rimele-n parte...

Oare pentru a câta oară,

Intru-în casă ies afară

Închid ușa și-o deschid

Parcă mă strânge un zid.

Soarele privește blând,

Are el ceva în gând,

Raza lui deschide căi

De la munte până-n văi.

Mii și mii de gândăcei,

Fac curat în case mici

Cu iarna au terminat,

Nu e timp nici de cântat.

Gospodarii-is prin ogradă,

Toatâ  lumea are treabă

Primăvara se arată

De la culme până-n baltă.

Natura-i toată înflorită

Ca o inimă de fată;

Primăvara poartă ie

Și flori vii la pălărie. 

Îmi imaginez cum stai pe o parte,

Ochii tăi, obosiți, în întuneric nu se împotrivesc.

Noaptea te-nvăluie cu vise aparte,

În care călătorești fără să știi că eu te privesc.

Îți dau cu grijă părul deoparte,

Ca și cum ți-aș atinge chipul în gând,

Mă pierd în plinătatea pleoapelor tale frumoase,

Acolo unde liniștea e mai adâncă decât orice cuvânt.

Îți ating obrazul cu mâna mea stângace,

Căutând să simt esența lumii din care ai răsărit… cu grijă, să nu te trezesc

Și simt cum frumusețea ta răspândește un calm divin,

În timp ce eu mă pierd în tot ce ești.

Îmi îndrept privirea spre genele tale,

Ce te păzesc de întunericul de afară,

Fiecare detaliu subtil al feței tale mă fascinează,

Și te privesc așa… în neștire, ca și cum te-aș descoperi pentru prima oară.

Două fire de păr jucăușe îți dansează pe frunte,

Ca niște scântei rebele, obosite de odihna prea multă,

Dornice să te trezească-n jocul lor vesel… mă rog de ele să tacă,

Să pot să te privesc cat e noaptea de lungă.

Îmi opresc privirea la buzele tale în formă de semilună ,

Mă întreb la ce visezi și prin ce tărâmuri te plimbi,

În respirația noastră comună se împletește o șoaptă,

Și-aș vrea ca noaptea să rămână blocată în timp.

Mai intrebat daca te iubesc cu adevarat
Ti-am raspuns si nu am ezitat
Din tot sufletul meu te voi iubii mereu
Pentru ca tu esti totul meu

Mai bine sufar in tacere
Numai sa stiu ca tu esti bine
Ma multumesc cu ce pot
Fiinca te iubesc pe tine

Nu vreau sa ma lasi, orice ar fi
Pentru ca te iubesc si as suferii
Inima ar plange cu lacrimi de suspin
Si tu nu ai sti ca sufar pentru tine

Lucrul cel mai important
Pentru mine, este ca tu sa fi bine
Chiar daca voi suferii pt tine
Pentru ca te iubesc pe tine

Neconditionat vei simti
Iubirea mea fata de tine
Dar fara suferita si suspine
Te protejez ca sa fi tu bine

Plang uneori, fara ca tu sa sti
Ma intrebi ce am si cu zambet
Iti raspund…nu am nimic
Dar nu… respect ceea ce iubesc

Cand altii iti vor intoarce spatele
Eu voi fi langa tine
Voi merge pana in panzele albe pentru tine
Pentru ca… te respect si te iubesc

Iartă-mă... iar imi e dor...

Ochii iar mi-i stăpânesc cu greu 

Iar îți scriu...Știu! Sunt o proastă...

Poate-așa am fost mereu...!?

Știu că tu mi-ai interzis

Să te caut...să te sun...

Însă am un dor nestins,

De parfumul tău de vin...

Fără vise... numai gânduri...

Doar ele mă-mbrățișează

Când prins între zeci de rânduri 

Sufletu-mi se-atrofiază...

Oare-ți mai aduci aminte

Cum zâmbeam unul la altul?...

Oare-o clipă-ți trec prin minte

C-am împărțit vinul și patul?...

Ne-am privit...ne-am întâmplat 

La final ai contemplat...

Cum tăcerea mă doboară 

Și teama cum mă omoară...

M-ai tratat ca pe un monstru

...cică îți eram frumoasă...

Te comporți ca și c-un "stalker"

Mă vezi și faci cale-ntoarsă....

Te-ai gândit oare ce faci?...

Felul tău de "bun rămas"?...

Nu ți-a fost c-am deplasat

De la "premium", la acuzat!?...

N-am băut de mult se pare,

La tine gându-mi scapă mereu

Mi-e dor... și nu-i doar o-ntâmplare 

E-un dor din ce în ce mai greu...

...Speranțe tind să mă pătrundă

Să te aștept cu nerăbdare...

Vinul tău buzele-mi să simtă,

Poezia ta să curgă în pahare...

Desculț pe plajă îmi aleargă visul

Etern pribeag, bătrân și fără zile

Cu pașii grei ce răscoleau nisipul

Lovit de valuri albe de dor și iubire

Dar unde-mi fugi? Unde te duci?

Pe ce cărări vrei să pășești ast' noapte?

Ce speri, ce vrei, ce lacrimi dulci

Brăzdează adanc în buzele sărate?

Eu sunt aici de-un veac și înc-o noapte

De-o zi și-o viață tot îți caut chipul

În falduri albe de valuri înspumate

Ce-n voal de nuntă ascundeau nisipul

Chemarea mea plutește peste ape

Din ceas în ceas spre ceruri se avântă

Și cere ca din gând să se adape

O inimă ce-n neguri veșnice s-afundă

Desculț pe plajă îmi aleargă visul

Eternul june plin de zile bune

Cu albe degete în pumn strânge nisipul

Ce-i azi, ce-i ieri, cine-mi poate spune?

Măriucăi - Nenumita visului și a existenței mele 

Si lumea ma stia destul de bine

Caci nu eram atribuit doar unui bloc…

Cand te-au desprins, din dragoste de mine,

Puteam sa jur ca tu te vei lipi la loc…

Atat de tare am crezut in tine,

Atat de tare am crezut in noi…

Ca nu ma asteptam sa ne zdruncine

Un simplu strop cazut din alte ploi.

Si m-am trezit in mijlocul furtunii…

De frica si de teama, amutit,

Mi-as fi dorit sa fiu cum au spus unii,

In lantul tau, un caine asmutit.

N-am vrut sa-ti spun ramai, caci de  iubire

Te simti chiar si cu vina tot mereu legat,

Chiar daca uneori, prin ratacire,

Te vezi adesea parca obligat

S-asculti povestile parca mai bune,

Sa ratacesti si-a altora poteci,

Sa crezi ca totul e mai bun in lume

Decat poveastea-n in care tu petreci.

Nu te acuz, vreau doar sa-ti spun ca daca,

In drumul meu ceva, ca despicat,

Cumva m-ar fi trimis pe alta cale,

Nici daca ar fi fost justificat,

Din dragoste de tine, din iubire,

N-as fi facut un pas, n-as fi tradat,

Cat flacari se zbateau intr-o mocnire

Si ploaia dintre noi n-a incetat….