La streașina casei mele,

    Frumusețea omului 

Nu stă doar în chipul lui 

Nici în vorba cea mieroasă 

Stă în fapta cea frumoasă.

    Geaba ai chipul frumos 

Dacă sufletu-i hidos 

Nu ai strop de empatie 

Bine,doar ție să-ți fie.

    Dumnezeu când ne-a lăsat 

Toți aveam suflet curat 

Numai că unii pe drum 

Și-au pierdut sufletul bun 

     Au pus în loc răutate 

Și împrăștie nedreptate 

Împrăștie doar venin 

Precum șarpele hain 

   La piept cu dragoste îl crești 

Te mușcă când nici gândești 

Îți lasă în suflet rană 

Care n-o să mai dispară.

          Aș vrea, în inimă să fie tot timpul primavară

Când soarele începe pe cer ca să răsară 

Și încălzește pământul amorțit 

De unde ghioceii au răsărit 

       Încet, încet tot câmpul înverzește 

Totul în jur parcă întinerește 

Păsările voioase ciripesc,

Pomii cu toții înfloresc .

       Când soarele îmi mângâie obrazul 

Simt că din inimă dispare tot necazul,

Văd păsările călătoare care vin 

Și parcă zbor și eu cu ele lin 

       În aer se simte miros de levănțică 

Și toată lumea pare fericită 

Aș vrea ca primăvară să nu se mai sfârșească 

Și inima mereu să întinerească.

        Iubesc primăvara cu adevărat,

Pentru că două flori frumoase ea mi-a dat 

Le-am îngrijit cu drag la tinerețe 

Să mă bucur de ele și la bătrânețe .

    De ce copii,nu luați în seamă,

Că aveți aceeași mamă 

V-am legănat cu aceeași mână,

Același sânge vă curge acum prin vână,

Din același piept v-am alăptat 

Cu același drag v-am sărutat 

    La fel de mult pe amândoi,eu vă iubesc 

Cât pe lume mai trăiesc 

De a -ți ști voi cât sufăr,

Cât plâng și cât mă supăr 

Că în loc să fiți uniți

Vă certați și dușmăniți.

    De ce mamă vă certați,

Că doar știți că sunteți frați 

Lumea rea v-a învrăjbit 

Până când v-a despărțit.

A-ți uitat a mea povață 

Să vă ajutați în viață 

  De lacrimi e udă fața 

Asta îmi scurtează viața.

Dați-vă măicuță mâna 

Deacum pentru totdeauna 

Că aveți și voi copii,

Și în curând mamă,ve-ți ști 

Cât necaz părinții poartă 

Când frații între ei se ceartă.

      La troița din răscruce 

O măicuță își face cruce 

Face cruce și se închină 

Cu foc mare la inimă 

      Face cruce și se roagă 

Copiii acas' să se întoarcă,

Că au plecat în larga lume 

Să-și facă un rost anume.

     Se roagă și îngenunche 

Pe copii,domnul să ajute 

Să vină în țara lor 

Unde ea le duce dor.

    Se simte fără putere 

De la domnul, milă cere,

Să nu plece într-o zi 

Fără aș vedea copiii.

   Iartă-mă inima mea 

Că nu ți-am făcut voia.

Inimă nimeni nu știe 

Câte poți să ții în tine,

Multe ofuri ți ascunse 

Și de nimeni nepătrunse.

  Inimă, văd cum te zbați 

Și pe toate tu le rabzi

N-ai curajul să vorbești 

Ce cu mintea tu gândești.

Pe nimeni nu vrei să superi 

Plângi întruna și tot suferi,

Că te-am pus pe locul trei 

Și nu ți-am dat tot ce vrei.

  Inimă,tu ai țipat 

Dar eu , nu te-am ascultat 

Te-ai zbătut și zi și noapte 

Credeai că o să-ți dau dreptate,

Poate nu te-am înțeles 

Sau mi-a fost greu de ales.

  Ți-am pus zid înnălticel 

Nimeni n-a trecut de el.

De mică ți-am închis poarta 

Gândind că asta mi-e soarta 

Nimeni nu a știut să o deschidă 

Și -n brațe, să te cuprindă.

 Bate inimă mai rar 

Te-ai obosit în zadar,

Că eu te-am închis în mine 

Și n-am ascultat de tine .

    De-aș ști că vi tu mâine în zori 

Te-aș aștepta pe pat cu flori 

Și de -ai veni din nou acasă 

Ți-aș pune flori și vin pe masă.

    Sau dacă vi pe înserat 

Când toată lumea s-a culcat 

Doar eu te-aș aștepta în poartă,

Doar eu, și cu a noastră fată 

Și nepoțelul care nu te știe 

Decât, din câte o fotografie.

    Să vezi ce multe s-au schimbat 

De când de acasă ai plecat 

Dar nimeni locul nu ți-a luat 

Și toți cu dor te-am așteptat .

Și îmi trec zilele... pe buze încercând să port un zâmbet 

Și nopțile îmi trec... cu dorul ce mă rupe până la urlet

Și-mi simt trupul arzând de parcă te-ai gândi la mine 

Și gândul mi se agăță de câte-o amintire...

Deși a trecut mai bine de un an

Sunt tot aici blocată între bolovani,

Am împietrit și eu tot stând lângă ei

Au strivit fericirea lăsând-o pradă ciornei.

Și îți trec zilele... tot prefăcându-te că nu mă vezi 

Că nu m-auzi... că nu mă simți....

Că îți lipsesc nu vrei nicicum să crezi

Și-n fiecare zi, nu faci decât să minți!

Și apoi am înțeles că așa este felul tău de a fi,

O superbă mică pe care o iubesc de la o distanță de exact o bătaie de secundă,

(și care sigur acum trebuie să fie morocănoasă 🥺),

Deși nu știu de ce ar fi, n-am nicio idee 😩, dar…

Vai mie, cât e de frumoasă!

Refuz dimineața din lume,

Abia acum am realizat că printre multe altele, există și această opțiune,

Deci daca s-a supărat pe mine, fetița mea frumoasă,

Ii refuz supărarea,

Să aștepte măcar până dimineață.

Vai mie, cât e de frumoasă!

Toată noaptea m-am războit cu somnul,

El m-a înjunghiat în ochi până când am sângerat vise cu tine,

Iar eu l-am dormit și l-am ucis… cel puțin până mâine.

Ce bine că nu e dimineață,

Affhjufcbbnnnb, vai mie, cât ești de frumoasă!

Nici nu știe cât pot să o iubesc,

Și cât de tare vreau să-i dau cea mai strânsă îmbrățișare, mare, mare, mare…

(Mai mare decât ea oricum)

Și să-i spun, hmm… și să-i spun…

Că odată ce o strâng în brațe,  nu-i mai dau drumul nicicum.

Vai mie, cât e de frumoasă!

(Mă gândeam că dacă îi spun cât e de frumoasă, îi distrag atenția și nu observă că am adormit iar și că afară de fapt (nu ești pregătită)… e dimineață 🥺)

Orizontul pare aproape

Împodobit  c-un curcubeu,

Dincolo de largul mării

Ține-n brațe un nor greu.

Noru-n valuri se preface,

Mici șiroaie curg la vale,

Temătoare să nu sece

Pân-la  mare e lungă  cale...

Se strecoară printre stânci

Fir  de apă subțirel

Bucuros când întănlește

Alte fire ca și el.

Iubita mea îţi scriu tardiv,

De aici de la capăt de lume,

Deşi nu mai avem nici un motiv,

Şi nici o vorbă a ne spune.

Iubita mea să-ţi povestesc un vis,

Ce l-am avut  spre seară,

Părea că pe vecie sunt închis,

În a ta lacrimă amară.

Iubita mea mă simt ciudat,

Şi-ntruna gândul mă apasă,

Că prea uşor m-am lepădat,

De-a ta făptură prea frumoasă.

Iubita mea la mine acuma plouă,

Şi-n stropii ce-mi ating obrazul,

Eu simt deopotrivă pe amândouă:

A ta atingere şi extazul.

Iubita mea la mine acum e soare,

Şi-n raza ce mă încălzeşte,

Eu simt făptura-ţi arzătoare,

Şi chipul care mă iubeşte.

Iubita mea nu îţi mai scriu nimic,

Că soarta ne-a învins deopotrivă,

Păstrează însă nedeschisă-n plic,

Scrisoarea mea tardivă.

M-am tăiat într-un pahar

În care vinul tău a curs cândva.

L-am pătat cu sânge cald.

.... Era paharul meu preferat...

Instinctiv am vrut să iau

Un bandaj să mă pansez,

Dar m-am răzgândit... căci curge

Și-asta înseamnă că...trăiesc.

Și l-am lăsat să mă păteze.  

Un moment oarecum fericit...

...Poate această cicatrice,

Va fi semnul c-am trăit.

Știu că va veni momentul 

Când nu va mai curge nimic, 

Dar până atunci îl las să picure 

Și nu mă voi mai împotrivi. 

Căci cioburile lăsate în urmă 

Sunt semnul că am existat. 

Și doar eu știu că acest dezastru

Era paharul meu preferat...

Pe jos, doar cioburi și sânge 

Ce rulează un film întreg. 

Cândva poate le voi strânge 

Azi, vreau doar .. să meditez.

Că mi-ai fost drag... nu mai contează 

...Tu nu m-ai vrut in viața ta

Și-am obosit să trag să văd că-ți pasă 

Cât să mai bat la ușa ta?...

E decembrie pentru a 3- oară 

Sufletu-mi spune să te-aștept 

C-o sa revii c-un vin ultima oară 

De-ai ști ce dor imi e să mă îmbăt...

............................................

M-am tăiat intr-un pahar

În care vinul tău a curs cândva.

Și mi-am dat voie să fiu slabă,

Lacrimile să-mi alunece pe barbă.

Mi-am dat voie să fiu tristă,

Să-mi fie dor de al tău vin.

Am obosit să tot fug de batistă 

Vreau doar să plâng!... mi-e sufletul prea plin.

Ce dor aprins mă arde și mă cheamă,

Din cerul plin de tainice scântei,

Căci pașii mi se pierd fără de teamă, 

Pe drumul scris în inimă de zei?

Îmi este însuși visul aripă și punte, 

Peste prăpăstii reci și necuprinse,

Și zbor tăcut spre culmi de munte, 

Ce par din dorul veacurilor stinse. 

Azi simt că stau în prag de nemurire,

Cu cerul strâns adânc în al tău piept,

Și știu că drumul nu mi-e rătăcire,

Ci un sfârșit în care-am să te-aștept. 

Simt taina nopții cum mă înconjoară,

Cu șoapte reci din stele căzătoare,

Cum dorul tău, o flacără ușoară,

Îmi încălzește inima din depărtare,

Și trec prin lumi ce nu cunosc uitarea,

Cu ochii plini de cer și infinit,

Mi-e chipul tău durerea și alinarea, 

Și fiecare gând un zbor dorit. 

Și cred, mereu, în tainica ivire,

Când nici nu mai contează că exist,

Că te vei naște din lacrimi de iubire, 

Pe un obraz nemângâiat și trist.