6  

Vântul

Nimic nu e al meu,
nici pasul, nici tăcerea;
sunt dansul,
dar nu dansatorul.

Într-un punct fără margini
cad florile timpului,
iar rădăcinile cresc în sus –
spre nicăieri.

Ce rămâne?
Un ecou fără început,
o sete fără formă,
o iubire care nu întreabă.

Category: Diverse poems

All author's poems: RAO poezii.online Vântul

Date of posting: 30 December 2024

Timp de citire: ~1 min.

Views: 787

Log in and comment!

Other poems by the author

Fără urmă

Pasul pe nisip
nu e pas —
e uitare.

More ...

Dansul

Stelele cad
într-un cer fără margini,
iar eu cad cu ele –
cine ține firul?

Tăcerea răspunde,
dar nu are glas.
Tot ce sunt
e doar un pas.

More ...

Cercul fără centru

Nu căuta marginea.
Nici început, nici sfârșit —
doar dans.

More ...

Coacere

Totul fierbe
într-un ceainic nevăzut.
Timpul e abur,
gândul — condens.
Nimic nu s-a născut,
dar totul se transformă
pentru a susține
o formă care nu vrea
să rămână.

More ...

Pe dinăuntru

Dorința se uită pe sine
în fiecare ecou.

Acolo se naște
ce nu poate muri.

More ...

Totuși

Pași nevăzuți
străbat clipa mută –
ecoul rămâne.

Liniștea plouă
peste gândul pierdut –
timpul adoarme.

Un fir de lumină
între două abisuri –
și totuși zâmbim.

More ...

Categories

Love poems Love poems Parting poems Parting poems Poems about nature Poems about nature Spring poems Spring poems Poems dedicated to Mothers Poems dedicated to Mothers Poems for children Poems for children About parental home About parental home Poems for Dad Poems for Dad Poems about animals Poems about animals Poems about death Poems about death Philosophical poem Philosophical poem Confessional poems Confessional poems Sad poems Sad poems Motivational poems Motivational poems Prose Prose Christmas carols Christmas carols Funny poems Funny poems The patriotic poems The patriotic poems Poems March 8 Poems March 8 Easter poems Easter poems New Year Poems New Year Poems Diverse poems Diverse poems Thoughts Thoughts Poems dedicated Poems dedicated Congratulations Congratulations Friendship poems Friendship poems

Poems in the same category

Tăcerea de marmură

În ochi se sting lumini din cer,

Pe buze porti un mut lăcat,

Căci vorba e un crunt mister

În astă lume de păcat

 

Si ori de câte ori în noapte

Ti-ai deschis sufletul curat

Răsplata n-au fost blânde soapte,

Ci izul unui chin turbat.

 

Acolo unde-ai pus credinţă

Si ai iubit cu drag nespus,

Culegi acum doar suterinta

Si visul care s-a apus.

 

Înveti să taci ca o statuie,

Când rănile în piept te dor,

În timp ce viata ta se suie

Spre un tăcut si rece nor.

More ...

7 AM

M-am trezit pe podea, fără limbă,
gura secată… de gânduri,
în față: un pahar cu vin, mort,
și-un plic cu oase de rânduri.

Am deschis căldura pietrei,
cu tâmpla-nfiptă-n paie coapte,
căutam un rost… în greșeli,
printre coaste ude, sparte.

Sub piele crăpată: molii
clocoteau în zarea strâmbă.
Am sorbit tăceri, cu solii,
pulpă amară… scârbă.

Mi-am scuturat șira spinării
peste-o chiuvetă crăpată,
unde buzele uitării
scuipă o pastă… uscată.

Genunchiul visului, închis,
călca pe moloz și termeni.
Fereastra trosnea cu aprins,
un ghem de viermi și semne.

Am zărit o poză… frântă
într-o ceașcă cu dungi grase.
Mi-am pictat o coastă… sfântă
cu unghii albastre, trase.

Aerul venea cu vine
umflate sub pavaje sumbre,
lacrimi mișcătoare…
dansau pe ficat și umbre.

Oglinda crăpa-n spate,
un profil făcut din gheață,
iar laringele, o carte,
scrisă-n limbă de paiață.

Tăceam cu coapsa strânsă
de-un sunet sleit, rânced,
mi-am înfășurat timpanul,
murind de patru ori pe rând.

Apoi m-am rostogolit spre chiuvetă
ca spre sânul unei mame… de tinichea,
am vomitat ce nu trăisem niciodată...
și-am adormit în poziția mea.

More ...

Luna

Lună, de ce mă cauți iar
Prin crengi de toamnă seci?
Eu n-am odihnă, n-am hotar,
Doar gânduri vechi și reci.

 

Stai sus și pari atât de clară,
De parc-ai ști ce sunt,
În mine-i noapte mult mai amară
Decât acest pământ.

 

Am iubit mult. Și prost. Și greu.
Și tot ce-am fost s-a frânt,
Ce-am vrut să fiu n-a fost al meu,
Ci vis nelegământ.

 

Tu mă privești cu ochi străin,
Rotund, tăcut, egal,
Eu nu mai știu de-s om deplin
Sau gând bolnav, fatal.

 

Cândva credeam că dorul trece
Ca frunza-n vânt de toamnă;
Acum el stă, și mă petrece
Spre-o margine nebună.

 

Aud în mine pași ce vin,
Dar nimeni nu-i afară,
Mi-e mintea plină de suspin,
Inima, o povară.

 

Spune-mi, tu, lună fără nume,
Ce vezi când mă privești?
Un om pierdut între două lumi
Sau vis ce nu mai ești?

 

Că simt cum gândul se destramă
Și totu-i fum și ceață,
Iubirea mi-a fost rană-n rană,
Nu binecuvântare, viață.

 

Rămâi pe cer, nu coborî,
Nu-mi da răspuns deplin,
Mai bine lasă-mă-a pieri
Crezând că m-ai înțeles puțin.

More ...

Şi tălpile au urechi

Prin crăpătura îngemânării am privit cu dor de început.

Respiraţia dimineţii am simţit-o pe obraz

Ca pe ceva ce îmi amintea de prezenţă , de fiinţare .

Din lumea rămânerii în repaus în lumea începutului

Trecerea era lină , era un tumultum de dorinţe ,

De pleoape deschise , de priviri împopoţonate

Cu semne de întrebare .

Am cerut braţelor întânderi peste trupurile goale ,

Uscăţive coloane resemnate .

Paşii s-au format în voia lor lăsând urme involuntare

Atunci când tălpile au auzit drumul .

Buza genunchiului împărţea săruturi tângâietoarelor chemări .

Câte rămâneri în urmă vor fi ?

More ...

Timp pierdut

Simt cum viața mi se scurge prin propriile mâini,

Iar eu parcă am prins rădăcini.

Am stagnat și în adâncuri am alunecat,

M-am cufundat și m-am înecat.

Timpul trece iar eu stau în loc 

Iar în trecut nu mai pot să mă întorc.

Timpul trece iar eu sunt neajutorată,

Și parcă devin din ce în ce mai deteriorată.

De abis rădăcinile m-au îmbrățișat 

Iar speranța din mâini mi-a alunecat.

Timpul trece dar eu nu pot face nimic pentru a-l opri 

Iar propriul sine știe doar a mă asupri.

Un sentiment de dor inexplicabil 

A unui trecut irevocabil.

Un trecut ce totuși îmi lasă un gust amar,

Unul care s-a simțit ca un coșmar.

Sunt prizonieră a unei nostalgii amare

Și nu am cale de scăpare.

Nostlagie pentru atâta timp pierdut,

Ce în durere l-am petrecut.

N-am putut să mă bucur nicidecum,

De timpul estompat oricum.

More ...

Psalmi - XLI - Chipul meu nu mă mai cunoaște

 

Doamne,

mă uit în oglindă și nu mă mai găsesc.

Nu mai știu cine sunt,

nu mai știu cine am fost

și cum am ajuns să mă privesc

dintr-un loc străin.

 

Am fost o dată viu,

cu o lumină care ardea în suflet,

dar acum chipul meu se estompează

în aburul unui trecut prea îndepărtat.

 

Ți-am spus, Doamne, că Te caut,

dar nu știu nici cum să Te recunosc

într-un trup care nu mai îmi este al meu.

Pășesc printre umbre

și fiecare pas mă duce mai departe

de acea ființă care am fost cândva.

 

Chipul meu nu mă mai cunoaște.

Pielea mea își poartă amintirile

ca pe niște poveri de neîndepărtat.

Înăuntru nu mai am decât dorința

de a mă regăsi în Tine.

 

Doamne, fă-mi lumina să mă regăsească.

Ridică-mi chipul pierdut

și așază-l în fața Ta.

Dă-mi înapoi acea formă

care nu se va risipi niciodată

în uitare.

 

Eu nu am uitat de Tine,

dar am uitat cine sunt.

Împărtășește-mi, Doamne,

ceea ce nu mai știu.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍
#Interesting  Autor: Sorin T (tsorin)
This site uses cookies. By continuing to browse, you agree to the use of cookies. Cookie Policy.