Minutemen
Constatarea
că
oamenii când se aranjează
pe peron
la metrou
e aiurea, rău.
Într-o lume ideală,
oamenii
s-ar așeza la capetele de ieșire
ale stației de
metrou.
Dar nu e așa-
Seara a venit,
lumina străzii se
strecoară
doar clipa asta mă
învață
să trăiesc,
pace să regăsesc.
Pe stradă,
oameni
mulți,
trecuți,
depășiți
de tot ce înseamnă,
căile uitate
ale zilei
aleia
normale.
Eram în statie,
la tramvai,
16 mai exact,
urma să ajung la
un event de fițe
un event
de uitat.
Și lângă mine o
fată
anormal
de reală,
mă întreabă
mai vine 16?
Sigur,
zic, e abia
10.
S-a liniștit,
s-a uitat
la mine
și mi-a zis
nu vreți să aflați
ce va fi
mâine,
înaintea altora?
Și cum eram
așa,
cum să zic-
în așa fel,
am zis
de ce nu?
Râdea,
râdea așteptând pe 16
și mi-a dat un număr
de telefon
cu 0725 înainte.
Am ajuns la locație
a treia seară
o casă
veche
iedera multă,
întuneric mult,
acolo înăuntru.
Și sun la sonerie
a sunat ca și clopotul
unei biserici
acolo în cartier,
la miezul nopții,
a nopții.
Am așteptat un pic,
s-a auzit dinăuntru
un șuierat,
un fel de viscol,
demult uitat.
Un deget s-a strecurat
prin yală,
o unghie vișinie
a apărut
și ușa s-a deschis
pe dinafară.
În fața mea
un chip
de femeie
în vârstă,
mărgele la gât,
dar fară
trup.
Capul îi stătea
pe un platou
două pahare
pline cu ceva lichid
vișiniu
păreau cerceii
la urechi.
Mi-a deschis ușa,
larg.
Să intru,
să nu mă
descalț,
să uit tot ce știam
înainte
și să închid ușa
pe dinăuntru.
M-am uitat la ea
cum pleca din fața
ușii,
capul acela pe platou
lăsă în urmă
bănuți de aur
la fiecare pas,
la fiecare mișcare.
Și am intrat,
am ajuns într-o
cameră,
lumânări,
ceas,
tablouri,
miros de cafea
proaspăt prăjită.
O masă rotundă și ea
deasupra unui scaun,
bănuți de aur
o înconjurau,
ea plutea.
Ce vrei?
Doar să stiu, spuse ursitoarea
că să-ți zic,
ce vă fi mâine.
Se uita la mine,
ochii îi erau violeți,
părul negru ca de
sârma
degetele,
încovoiate
vocea
descentrată,
din păr îi ieșeau
gândaci,
păianjeni și ochii -
violeți
lașau
mai mulți ochi,
aruncați pe
masă.
Ceasul din spatele ei
bate,
se intoarece spre el,
îi văd ochii din ceafă
și gura
spunând ceva
ininteligibil -
râdea.
Se întoarse spre mine,
așa cum
pământul se întoarce
împotriva soarelui
în fiecare an.
A împrăștiat
multe cărți
în fața mea
și –
vei avea o viață
minunată deși
e tristă acum,
e tristă
ca și tristețea
unui corb,
în fata unei
stânci
goale.
Dar, curând,
vei întâlni zeița ta,
demonul tău,
ieșind din marea neagră
ca un ceai negru
turcesc.
Și va ieși din mare,
cu brațele deschise
și părul
strâns
cum erau sopranele
pe vremuri.
Te va lua de pe nisip,
și te va duce,
acolo unde știe ea,
în palatul ei,
cu slujitori,
cu slujitoare,
și cu scaune,
multe.
Și vei fi cu ea
o vei asculta în fiecare
seară
cântându-ți
toate poemele,
lumii,
toate istoriile
continentelor,
viața ca pe un
cântec
cu final nedefinit.
În fiecare dimineată
iți va oferi
micul dejun
pe care nu-l vei uita
niciodată:
parizer,
chifle unse
cu mustar,
ceapă verde
și ceai turcesc,
negru.
Apoi, veți avea copii,
și ei vor pleca
la un moment dat,
înapoi în marea neagră
ca un ceai turcesc,
negru.
Dar tu vei îmbătrâni
și vei muri,
fără să-ți fi dat seama
că de fapt,
vei muri înainte
ca ea să se fi
născut.
În cameră
ceasul nu mai bate
într-un tablou
de pe perete,
personajele
încep să se miște,
fară să știe
de ce.
Ea în fața mea,
miroasea
a smoală,
chipul galben,
dinții negrii,
pielea
ca de hârtie.
Și un sentiment de
neliniște,
mă cuprinde.
Să plec,
să ies,
să fug de aici.
Scot o hârtie,
de 100 de lei
i-o dau,
se uită la ea și întinde
degetul negru,
cu unghia vineție
zgârie hârtia,
scoate zerourile
și le aruncă pe
masă.
Ochii de pe masă,
orice rău aș fi făcut înainte,
i-aș fi lăsat pe masă,
dar nu acele zerouri,
care s-au lipit imediat,
de ochii
ei-
parcă purta
ochelari.
Îmi spune,
nu,
ia banii ăștia-
să fii pe nisip
în următoarea noapte
când voi
ieși cu brațele
deschise
din marea
ca un ceai turcesc,
negru.
Și cumpără-mi
un castel,
cu slujitori
și slujitoare,
să fie scaune multe.
Și eu în schimb,
te voi trezi,
în fiecare dimineața cu
viața ca pe un
cântec
cu final nedefinit.
Vom avea în fiecare
dimineață,
chifle proaspete,
parizer,
mult mustar și
ceapă verde.
Într-o lume ideală,
eu nu aș fi murit,
înainte ca tu să te fi
născut.
Category: Love poems
All author's poems: Sorin T (tsorin) 
Date of posting: 14 November 2025
Timp de citire: ~8 min.
Views: 673
Other poems by the author
Love poems
Parting poems
Poems about nature
Spring poems
Poems dedicated to Mothers
Poems for children
About parental home
Poems for Dad
Poems about animals
Poems about death
Philosophical poem
Confessional poems
Sad poems
Motivational poems
Prose
Christmas carols
Funny poems
The patriotic poems
Poems March 8
Easter poems
New Year Poems
Diverse poems
Thoughts
Poems dedicated
Congratulations
Friendship poems
Poems in the same category
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Yin-Yang
anca_nistor
25 October
"Și moartea însăși naște o iubire"- atât de frumos descrisă speranța în continuitatea vieții. 🙏
Străin în sinele său
anca_nistor
24 October
Ai descris perfect omul zilelor noastre, îndepărtat de sinele său autentic, rătăcit în plăcerile și cerințele deșarte ale lumii exterioare. Frumoase v...
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Gabriel Trofin
23 October
Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Eu cred că-s lacrima lui Dumnezeu
Silvia Mihalachi
23 October
Și eu cred că sunteți ,,lacrima lui Dumnezeu,,… Dovadă sunt frumoasele , creștine motivații în versurile poeziei, o poezie binecuvântată de Biblie...
Caut un om
Gabriel Trofin
22 October
Mulțumesc frumos Anca... Mă bucur că îți plac versurile mele!
Caut un om
anca_nistor
22 October
Ai un talent desăvârșit! Mulțumesc pentru toate stările pe care reușești să le transpui in vers🙏
Poem
Deea
21 October
Mulțumesc
Sunt singur
anca_nistor
21 October
Profund și răscolitor de frumos descrisă însingurarea .Felicitări!
Catastrofa din mine
Monica P
20 October
Profund și frumos,felicitări!!!💌
Un lup printre oi
Irina Alexandra
18 October
Superb!!!