Setea stropilor de soare

Nu-mi fac probleme,

Nu mă pierd în dileme;

Totul merge ca pe roate 

Fără doar și poate...

Sunt gânduri ce răsar,

Când pare totul în zadar,

Iar stâncile se prăbușesc 

Și de eșecuri mă izbesc..

Din răsputeri m-agät de ele 

Și mă furnică pe piele

Sentimentul de izbândă,

Ca și o flacără plăpândă.

Deșertul dacă -l voi străbate,

Mă voi lepăda de poate,

Ce nu-mi dă pace uneori 

Și adună -n mine nori.

Când voi ajunge la liman,

Nu voi mai rătăci în van;

Nu mă poticnesc de-un poate,

Ce mă lovește iar în coate..

i

Anii trec pe răsuflate,

De -al vremii gând brăzdate,

Lasă -n urma lor citate 

Pe pietre înlăcrimate.

Pt suflete pierdute,

De firul vieții rupte,

Jelind marile iubiri,

Se cuibăresc în amintiri.

Pe cărările pustii,

Cu pași tăcuți și goi

Ne perindăm și noi;

Tineri ori cărunți 

Suntem idem, mărunți...

Doar o punte ne desparte 

Între naștere și moarte,

De-a fi sau a nu fi,

Pe-un altar ne-am jertfi 

Să fim stăpâni pe soartă,

Creionând pe -o hartă 

O clipă de eternitate 

Între ziuă și noapte..

Tânjeam să zbor 

Prin crăpăturile de nori,

Pe fermecatul covor 

Și mă cuprindeau fiori.

Ecoul tău mă legăna,

Dorul de tine mă curta,

Mă - nfrigură furtuna,

Comutându-mi soarta.

Și mă stropise ploaia,

În gol mă prăbușesc,

Mă -nvălui văpaia,

Udă leoarcă mă trezesc...

Răsuflu împăcată;

Te privesc dormind;

Pe buza ta mușcată 

Surâsuri se perind...

Nu mai visez nicicând,

Departe să m-avănt,

In inimă și -n gând 

Țu ai ultimul cuvânt..

Tuna bolta -nvolburată

Din privirea -i încruntată 

Peste suflarea amorțită 

De frig învăluită.

Ploaia nu zăbovi să ude

Trupuri uscate și ude,

Ce -și căutau cu disperare 

Un adăpost, oarecare...

Vântu sufla-n rafale,

Smulgănd ramuri și petale;

Se poticni la o răscruce,

Scrută zările năuce.

Stărni haita de fiare

S o ia la goană,pe cărare,

Adânc să sape în spărtură,

Peticindu -și o scorbură.

Răcnea din adăncuri marea,

Tulburăndu-si culoarea,

Scuipă spume de furie

Pt a vremii vitregie...

Din Ceruri o voce plănsă 

Vibra pe o rază neatinsă;

Aripi frânte să culeagă 

Și s -aline lumea -ntreagă...

Prin crăpături bătea un vânt,

Scotea din țâțâni și din fire,

Rupea tăcerea din mormânt,

Ce mișună prin clădire.

Fredona, făcând piruete,

Scârțâia prin pardoseală,

Izbea în goană de perete,

De te cuprinde amețeală...

Frunzări cartea de pe masă,

Uitată acolo de ceva vreme,

Jerpelită, zbârcitä și roasă,

Dar ticsită de gânduri în poeme..

Mă urmează, suflând in ceafă 

Prin culoarul rece , obscur;

Flutură -n aer o eșarfă,

Scuturând -o de cusur.

Mă pitul sub un paravan 

De vântu ce mi dä târcoale,

Dar tentativa mi-e în van ,

C-am stârnit în el rafale..

Îngăduie -mi o șansă 

Și nu vei regreta;

Inima mi-e arsă 

Din absența ta.

Viața mi-e pustie,

Fără tine,nu exist.

Sufletul în ploaie 

Se prelinge trist..

Făptura ta, iubire 

O culeg din lacrimi,

Dulcele meu mire

Năzuit de patimi..

Îți mai aduci aminte;

În genunchi mă implorai,

Cerșeai sub jurăminte 

Trupu-mi fără grai..

În brațe te-am cuprins,

Te-am sărutat fierbinte,

Cu patos reaprins 

Din simțurile frânte...

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melankoli

Vilken stubbe, vilket gråt på hösten...

Och den vilda skogen ylar -

I snäckorna låter en bom,

Och damen börjar mer ynkligt.

- Lyssna, du, väl, älskling,

Gråt inte och var inte rädd -

Hör hur hårt, från djupet,

Jorden för honom kallar oss...

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Winter

--- 1 ---

Aus der Luft siebt der schreckliche Winter die Schneewolken,

Lange reisende Trojaner versammelten sich auf einem Haufen am Himmel;

Flocken fliegen, schweben in der Luft wie ein Schwarm weißer Schmetterlinge,

Verbreitet Gänsehaut auf den blassen Schultern des Landes.

Es schneit tagsüber, es schneit nachts, es schneit wieder am Morgen!

Mit einer Silberkette kleidet sich der stolze Landmann;

Die runde, blasse Sonne wird zwischen den Wolken vorhergesagt

Wie ein Traum der Jugend im Laufe der Jahre.

--- R ---

Es ist alles weiß auf den Feldern, auf den Hügeln, in der Ferne,

Wie weiße Geister verlieren sich die aufgereihten Pappeln in der Butter,

Und auf der einsamen Strecke, ohne Gleise, ohne Straße,

Unter den weißen Rauchwolken sieht man die verlorenen Dörfer.

--- 2 ---

Doch der Schnee hört auf, die Wolken fliehen, die ersehnte Sonne

Es leuchtet und vertreibt das Schneemeer.

Hier ist ein leichter Schlitten, der über die Täler fährt…

Das Klirren von Rasseln hallte durch die fröhliche Luft.

--- R ---

Es ist alles weiß auf den Feldern, auf den Hügeln, in der Ferne,

Wie weiße Geister verlieren sich die aufgereihten Pappeln in der Butter,

Und auf der einsamen Strecke, ohne Gleise, ohne Straße,

Unter den weißen Rauchwolken sieht man die verlorenen Dörfer.

Se trec în valuri corbii croncănind cu toții, 
Pe cer îngreunat, sub semnul gri al morții, 
Un tren își cântă melancolic singurătatea într-o gară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

În astă tristă, sumbră și mică adunare, 
Cu mâinile-nfundate adânc în buzunare, 
Ne-am regăsit peronul, înfrigurați la o țigară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

Copaci s-au descărnat de frunze într-o jale,
Așternându-ni-le cu protest în cale,
De ne-ntrebăm, în neputința zloatei de afară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

Iar ploaia asta crudă, măruntă, umedă și rece, 
Ce îmi pătrunde-n suflet și care nu mai trece, 
S-a prefăcut în lacrimi a nu știu câta oară, 
A câta toamnă-i, Doamne, iară?

Tuna bolta -nvolburată

Din privirea -i încruntată 

Peste suflarea amorțită 

De frig învăluită.

Ploaia nu zăbovi să ude

Trupuri uscate și ude,

Ce -și căutau cu disperare 

Un adăpost, oarecare...

Vântu sufla-n rafale,

Smulgănd ramuri și petale;

Se poticni la o răscruce,

Scrută zările năuce.

Stărni haita de fiare

S o ia la goană,pe cărare,

Adânc să sape în spărtură,

Peticindu -și o scorbură.

Răcnea din adăncuri marea,

Tulburăndu-si culoarea,

Scuipă spume de furie

Pt a vremii vitregie...

Din Ceruri o voce plănsă 

Vibra pe o rază neatinsă;

Aripi frânte să culeagă 

Și s -aline lumea -ntreagă...

(mărturii ale evoluției geologice)

La Vama Veche putem vedea o frumoasă colecție de scoici chiar pe nisip,

Sună telefonul, dar eu nu particip,

Revin așadar la scoici,

Fiecare unică în felul ei,

Cu povestea ei,

Cochilii din alte epoci

Și chiar și roci,

Din cine știe ce perioade, cuaternar, cretacic,

Unele chiar au un aspect aparte, parcă au fost aduse din Pacific, 

Dar cele mai multe sunt cele simple, clasice, albe cu striații,

Telefonul este pus pe vibrații,

Oricum, nici nu mă interesează,

În apa mării picioarele-mi avansează

Să mai caut și alte scoici,

Îmi fac loc printre mai mulți copii cu căței și doici,

Găsesc chiar și melci mezozoici,

Cochilie în nuanțe de portocaliu, asemeni celor de apus de soare,

Care la licitație ar fi de mare valoare,

Dar nu licitez nimic, o țin pentru mine,

Vom călători împreună oriunde, prin hoteluri, cămine,

Altele sunt în nuanțe de violet, mov, lila,

Nu putem opri acea idilă, 

Să venin să mai căutăm și alte scoici, melci pleistocenici,

Când arămii, când maronii, gălbui, verde smarald, când mai rotunzi, când mai tronconici,

Marea ascunde frumuseți de neînchipuit,

Idee cu care încă nu m-am obișnuit.

conversații aprinse

la miezul nopții-

greierii din gradină

nu au nici ei somn