Pomul lăudat!

Privește draga mea spre cer

Să vezi ce tristă este luna,

Ne simte că suntem străini

Și cred că știe unde-i vina

Pe-alei, pe seară ne plimbăm,

Și strâns ne ținem noi de mână,

Încrezător îți spun că mi-aș dori

Pe viitor să-mi fii a mea stăpână

Dar nu primesc niciun răspuns

Și parcă nu auzi ce îmi doresc,

Ești lângă mine, dar nu cu mine

Și simt că în zadar eu îți vorbesc

Ne știm de când eram copii

În satul nostru de sub deal,

Și mă vedeam iubit să-ți fiu

Dar cred c-am fost luat de val

Ai acceptat să stăm de vorbă

După a noastră tristă despărțire,

Eu tot sperând poate voi fi iertat

Și pași în doi s-avem spre fericire

Imensa-fost a mea dezamăgire

Când verde-n față mi-a zis c-are iubit,

Că m-a iertat, dar niciodată n-o să uite

Că visul de iubire...rămàne...neîmplinit!

Mă uit la muntele Ceahlău, cum norii

în juru-i se adună,

Și-mi amintesc ce-au prognozat, că

azi în Neamt va fi furtună.

Parcurgem un traseu spre Vârful Toaca,

plecați când soarele a răsărit,

Și vrem s-ajungem sus să admirăm

ținutul și-apoi în jos pe asfințit.

Purtăm în spate multe merinde

ce drumul ni-l îngreunează,

Dar fără ele n-avem putere, s-atingem

vârful pe timp de-amiază.

Înaintăm ținându-ne de mâini și

sprijiniți pe bețe de alun,

Când obosim, pentru un timp campăm,

vorbim și iar din nou la drum.

Ajungem sus pe munte, așa cum

planuri ieri noi ne-am făcut,

Și de aici scrutăm tot peisajul și

cerului trimitem un salut.

Întindem masa pe bucăți de stâncă

și din bucate degustăm,

În timp ce poze facem și de frumosul

văii ne minunăm.

Ne strângem tot bagajul și ne grăbim

s-o luăm la vale,

Plângând, că peste tot avem dureri,

iar eu mă țin de șale.

Abia când coborâm simțim că e

mai greu mersul în jos,

Așa, că-ncetișor alunecăm, spunând

,, Doamne cât este de frumos".

Pe înserat ne adunăm cu toții, într-un

local aflat sub munte,

Și la un șpriț stăm la taifas și povestim

voioși, vrute...nevrute.

Din-naltul cerului cad fulgi de nea
Pe ale noastre amintiri de altadat',
De care-acum cu greu îmi amintesc
Că anii m-au cuprins și te-am uitat.

Da, chipul tău îmi mai apare-n vis
Și mă întreabă, de ce am renunțat,
Că, doar eram atât de-'ndrăgostiți
Și cine m-a vrajit și m-a influențat.

Apoi, în șoaptă-mi zici că mă iubești
Și niciodată, iubirea ta...nu s-a oprit,
Chiar și acum când vremea.. e târzie
Iar eu, demult, demult, te-am părăsit.

Am încercat în timp, să-ți cer iertare
Dar mi-a lipsit curajul de-a mărturisi,
Că inima-mi era furată... de altă fată
Și n-am putut rosti cuvântul... părăsi.

.................................

Acum și tu și eu, suntem căsătoriți
Și ani frumoși.. am adunat în viață,
Avem copii, nepoți și feicire-n casă
Așa că cer frumos, de poți..mă iartă!

Cât aș vrea, să fiu și eu...poet
Să scriu rânduri... să vă placă,
Fac efort, ca vers... să-mi iasă
Nu mă las... tot omu-ncearcă.

Prin școli, în timp, am învățat
Ce trebuie să știu în astă viață,
Cuvintele rostite să aibă...sens
Și, de la înțelept să iau..povață.

Ziua, seara și chiar pe înnoptat
Când mi-apar în gând...povești,
Scot din buzunar, stilou, hârtie
Mâzgâlesc, dorind să mă citești.

Stau de vorbă cu-a mea muză
Să mă-nspire... să mă-ndrume,
Să mă joc, de-a rima-n... vers
Poezii să fac...puse-n volume.

Scriu ce simt și cum mă simt
Făr' a avea pretenții de... artist,
Tot ce știu e că...nu mă opresc
Criticilor...cu stoicism... rezist!

Când ajungi să-ți numeri anii

Tare-ai vrea să oprești roata,

Sau măcar timpul s-o strice

S-o repari și să-ți vezi soarta

Când ești tânăr habar n-ai

Cât de ușor trece vremea,

Gându-ți este doar s-aduni

Și să îți sporești averea

Când îți faci un rost în viață

Uiți spre cer să mai privești,

Și gândești că tot ți se cuvine

N-ai de ce cuiva, să mulțumești

Când apar dureri, nevoi în casă

Atunci grabnic pe pământ cobori,

Și-ntelegi că ești un simplu călător

Cu bilet plătit sau nu și, ai să zbori

Când ești sănătos și ai de toate

Nu uita ca mâine vei fi un bătrân,

Viața nu ți-o irosi că vorba spune

Apa trece, pietrele și faptele rămân!

O adiere îmi aduce-n dimineață

Parfumul florilor ce vor să plece,

E toamnă, plouă și-i frig pe-afară

Și trist mă simt, că vremea trece. 

Mă uit și-mi văd copacul tinereții

De care multe amintiri mă leagă,

De-atunci, de ieri și azi, că ducem

Eu boli și el un putregai în creangă. 

Îmi duc la gură ceașca de cafea

Și cu placere-mi sorb licoarea,

În timp ce ziarul zilei, răsfoiesc

Aflând că se apropie...ninsoarea. 

Aud cum scumpa mea soție zice

Că mă așteaptă...cu micul dejun,

Las florile și amintirile, deoparte

Și-n grabă...rugăciunea-mi spun. 

Gustăm din cele puse, în farfurii

Și plan ne facem...de cumpărături,

Vom merge-n piață și la...market

S-avem în beci la iarnă...murături. 

Îmi sun feciorul și-a noastră noră

Că sigur vor și ei, ceva...de pleșcă,

Zâmbesc Mariei, care îmi amintește

Ei banii pun de casă, n-au să plătească. 

Uit anii, vârsta și chiar că-mbătrânesc

Și-s mulțumit cu ce-am făcut în viață,

Copaci eu am sădit, să ne umbrească

Când bătrânei vom fi și eu și a mea soață!

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Vinter

--- 1 ---

Från luften sållar den fruktansvärda vintern snömolnen,

Långa resande trojaner samlade i en hög på himlen;

Flingor flyger, svävar i luften som en svärm av vita fjärilar,

Sprider frossa på landets bleka axlar.

Det snöar på dagen, det snöar på natten, det snöar igen på morgonen!

Med en silverkedja klär sig de stolta landet;

Den runda, bleka solen förutses bland molnen

Som en dröm om ungdomar bland de gångna åren.

--- R ---

Det är helt vitt på fälten, på kullarna, runt omkring, i fjärran,

Som vita spöken försvinner de uppträdda popplarna i smöret,

Och på den ödsliga sträckan, utan spår, utan väg,

Du kan se de förlorade byarna under de vita rökmolnen.

--- 2 ---

Men snön slutar, molnen flyr, den önskade solen

Det lyser och skingra havet av snö.

Här är en lätt släde som går över dalarna...

Det klirrade av skallror i den glada luften.

--- R ---

Det är helt vitt på fälten, på kullarna, runt omkring, i fjärran,

Som vita spöken försvinner de uppträdda popplarna i smöret,

Och på den ödsliga sträckan, utan spår, utan väg,

Du kan se de förlorade byarna under de vita rökmolnen.

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...

Şi codrul sălbatec vuieşte -

Răsună-n coclauri un bucium,

Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,

Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -

Ascultă cum greu, din adâncuri,

Pământul la dânsul ne cheamă...

Melankólia

Micsoda tuskó, micsoda jajgatás ősszel...

És a vad fa üvölt -

Hangzik a fülkagylóban egy bumm,

A hölgy pedig szánalmasabban kezdi.

- Figyelj, te, oké, kicsim!

Ne sírj és ne félj...

Halld, milyen keményen a mélyből,

Neki a föld hív minket...

Stau copiii sus la vie,
Primeniti frumos cu ie,
Pe picioare cu itari
Numai buni de pandari.

Printre frunze vantul adie,
O naluca pe arie invie.
In mintea  micilor pandari,
Langa surla cu bondari.

Se agita micii voinici.
Cu priviri parca de arici,
Sufla vantul printre randuri
Fug copiii printre prunduri.

Se opresc se linistesc,
Si in urma lor privesc.
- Ce-a fost asta mai pandari,
Am lasat via la bondari.

Din pânza neguril lăsate 

Răzbea volbura de ciori,

Din roiul frunzelor uscate, 

Împrăstiau in jur fiori. 

Pomii dezgoliți tresar 

Sub croncănitul zgomotos, 

Ce trâmbița -n ecou bizar

Mesajul corbului spinos.

Apoi ploaia întrerupse 

Zarva iscata din senin .

Cardul smead tăcuse, 

Curmat de un suspin. 

Se pitulă într-o spărtură,

Rotinndu-și ochii cei de sticlă, 

Tânjind stropii de căldură, 

Iscodind prin păclă.

Vântul alunecă din nori,.

Zgribulindu le penajul,

Răscolindu I până n pori

Și I cuprinseră vârtejul. 

Cu aripi frânte, fără vlagă

Se dezlegară de furtună, 

Agățăndu se de o creangă,

Piloteau sub clar de lună. 

Vine noaptea ,pregătită de culcare

Susură în deal izvorul ,către o apă mare.

Doar tăcerea o mai rupe ,un lătrat de câine

Și câte un dor se furișează ,tiptil lângă mine.

Câte  o boare mai adie ca o mângiere

Luna leneșa se ascunde, după un nor și piere....

Încurând e sus pe creastă strălucind în lumea ei vastă,

Și cu raza-i de lumină bate în fereastră.

Câte-un geam cu ochii în vale,parcă stă de ștrajă,

Și-în puzderia de stele,Ursa Mare-i trează.

Câte-un gând își ia avânt,nefiresc îmi  pare

Sus spre necuprins,până la Carul Mare.

Parcă mai ușor îmi este ,să vorbesc cu stele

Când tăcerea mă rănește în clipele grele.

Trag  perdeaua  din fereastră și le chem  în casă,

Le prind pe toate și le pun în glastră.

Doi munți înalți se privesc

Față în față, fiindcă-s măreți.

Formele lor se oglindesc

În apele lacului, zâmbăreți.

Deasupra lor un cer senin.

Păziți de pădurea de brazi,

Cu roci cristaline de penin,

Creând un grup de camarazi.

Din cerul albastru soarele

Își trimite razele multiple

Spre lac, căutând culoarele

Spectrului de culori centuple.

Imaginile Lacului Maroon

Și clopotele Maroon în față,

Baghetă a Colorado-n creion

Privirea mea din nou se răsfață.