Pomul lăudat!

M-am așezat din nou sub nuc

Ca să vorbesc cu pomul lăudat,

Să-i amintesc când nucă el era

Și peste care țărână eu am dat

 

Din înălțimi acum el mă privea

Și-un zâmbet a trimis spre mine,

Am înțeles că sunt doar un pitic

Și-i vine tare greu să se încline

 

M-am ridicat și-am luat distanță

Să-i văd coroana și toată măreția

Prea mult pe gânduri n-am mai stat

M-am aplecat și mi-am scos pălăria

 

Nu mai era doar un copac cu nuci

Pe care eu cu ușurință să le strâng,

Acum în curtea casei nucul se-nălța

Cu fructul mult prea sus ca să-l ajung

 

Mult, a mai trecut de când noi doi

Am fost, eu un copil, tu pui de nuc,

Și iată, tu te lauzi că prinzi trei sute

Iar eu speranță, ca suta..s-o apuc!

 


Category: Poems about nature

All author's poems: Zugun poezii.online Pomul lăudat!

Date of posting: 7 января 2024

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1115

Log in and comment!

Other poems by the author

Dragă Mărie!

Simt cum mă-ndrăgostesc din nou

De tine scumpa mea soție,

Credeam că nu mai pot să spun

Ce mult eu te iubesc...Mărie

 

Sunt ani de când ești lângă mine

Și totul pare o rutină,

Dar de lipsești mai mult de-o zi

Ceva în mine începe să suspină

 

Abia atunci încep să simt

Că tu îmi ești jumatea,

Și tot ce fac iese pe dos

Iar ziua o confund cu noaptea

 

Timpul parcă se alungește

Până ce pragul case-l treci,

Inima cu greu se potolește

Și îmi doresc să nu mai pleci

 

Da cred că asta e iubirea

Și dragostea adevărată,

E ceea ce nu poți descrie

Iar el și ea mereu..se-așteaptă!

 

 

More ...

Bunica mea!

De mic mi-ai zis să învăț carte

De vreau să fiu, un Om în viață,

Și să nu uit de Sfânta rugăciune

Când ochi deschid, în dimineață. 

 

Apoi tu pixul mi-ai ținut în mână

Și-n doi am tras linii și bastonașe,

Am adunat, scăzut tot împreună

Și înmulțit și împărțit pe bețigașe. 

 

Am buchisit întreg abecedarul

Și literă cu literă am desenat,

Să știu citi, s-ajung un învățat

Mapă să port și nu sapă în sat. 

 

Așa mi-a spus bunica mai mereu

Și mult a vrut, om bun eu să devin,

Să nu mă rușinez de unde am plecat

Și să rămân printre străini...creștin. 

 

Era o simplă bunicuță...făr'de carte

Cu sufletul curat și multă bunătate,

Nu se plângea de boli sau suferință

La Domnul se ruga, să aibă sănătate. 

 

Asta a fost bunica mea frumoasă

Până-ntr-o zi când lume-a părăsit,

Plecând pe toamnă, înspre Paradis

La ani puțini, cum Cineva a stabilit!

More ...

Vreme vine, vreme trece..!

Aș  vrea ca seara asta 

Să fie una fără sfârșit, 

Să-ți spun a mia oară 

Că sunt cu tine fericit. 

 

Plutim în pas de dans 

Pe melodia preferată, 

Și arătăm celor din jur

O dragoste adevărată. 

 

Zâmbim și ne-amintim 

Cum noi ne-am cunoscut, 

Pe ritm de cânt ne minunăm 

Cât timp în doi am petrecut. 

 

Când muzica devine mută 

Și ringul se simte părăsit, 

Ieșim să ne plimbăm puțin 

Că luna ne-ndeamnă la iubit. 

 

Nu stau prea mult pe gânduri 

Și sfatul lunii degrabă îl urmez, 

Cu un sărut încerc să o surprind 

Și-apoi pe bancă lângă ea m-așez.

 

Nu zăbovim prea mult în noapte 

Că-i toamnă și afară se lasă rece, 

Ne ridicăm și mergem înspre casă 

Iar eu recit,,vreme vine,  vreme trece..!

More ...

Nucul!

La umbra nucului din curte

Azi eu am lenevit și am citit,

M-a protejat de raza soarelui

De dimineață pân' la asfințit

 

Cu tine am crescut de mic

Până ce eu te-am părăsit,

La școli și studii am plecat

Tu ai rămas und' te-am sădit

 

Și an de an am cules nuci

Pentru dulceață și cozonac,

De ramul tău eu ața am legat

Și m-am dat uța, uța în hamac

 

Ne întâlnim din ce în ce mai rar

Și doar când fructul copt culeg,

Vorbim și la taifas chiar stăm

Și sub coroana ta mă reculeg

 

Acum și eu și tu suntem bătrâni

Și multe am văzut noi pe pământ,

Tu nu poți spune vorbă nimănui

Iar eu le duc cu mine în mormânt

 

Cândva unul din noi nu va mai fi

C-așa pe lumea asta e lăsat,

Te rog de mine tu să-ți amintești

Că te-am sădit, udat și eu nu te-am tăiat,

când rod n-ai dat!

 

More ...

Bucuria vieții!

Ce bine e că sunt copil,

În trup și chip de-adult,

Și lacrima nu mi-o rețin,

Când simt să plâng

 

Ce mult îmi place să vorbesc,

De dulcea mea copilărie,

De satu-n care m-am născut,

Și unde am primit un nume,

 

Ce mândru sunt unde-am ajuns,

Trecând prin școli și greutăți,

Și că nu m-am lăsat învins,

De cei ce ura o sădesc

 

Ce fericit mă simt că mă alinți,

Și permanent ești lângă mine,

Cum aș putea vreodat' să uit,

Iubirea ta...soția mea cea bună

............................

Nu sunt vreun mare menestrel 

Și doar un novice,

Și nici nu-mi doresc să fiu model,

Și doar un om ce crede-n vise

...................................

Vouă mă-nclin și mulțumesc,

Că versurile scrise le citiți,

Făr' a vă ști, vă prețuiesc,

Și-n viața mea sunteți...bine veniți!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

More ...

A căzut norul pe mine!

Sunt ud că a căzut norul pe mine

Și apa m-a pătruns până la piele,

Frigul m-a prins că-s dezbrăcat

Dar nu e bai, au fost zile mai rele.

 

Timp n-am avut să mă ascund

Și m-am trezit cu ceru-ntunecat,

Nimic nu anunța că vine vântul

Și că din adiere, va deveni turbat.

 

Furtuna m-a găsit pe bicicletă

Pe un traseu ce urcă-n munte,

Cu ochiul atent la frumusețea

Pădurii și lacului din amonte.

 

În stânga mă însoțesc copacii

Iar la dreapta Bâtca Doamnei,

Vai cât este de frumos pe-aici

Pedalez pân'la venirea toamnei.

 

Cer ajutorul unui stejar bătrân

Să mă primească sub corola sa,

Până când cerul se va însenina

Iar raza soarelui, mă va usca.

 

Pornesc alert din nou la drum

Însă acum cu sens spre casă,

Am flămânzit și-abia aștept

Să mânc ceva gustos la masă.

..................................

Așa se-ntâmplă des la munte

Să plouă și-apoi vreme bună,

La fel cum este viața noastră

De la născare pân' să apună!

 

 

 

More ...

Poems in the same category

Bocet

Bocet

...

Când prin mine curge seva

Norilor purtați de vânt,

Duc cu mine oare febra

Vremelnicului legământ

De-a renaște pentru-a fi,

Umbră-ntinsă pe câmpii,

Sub ploi ce cad pe îndelete

Să adape-ncet pământul,

Pământul crăpat de sete,

Peste care-a trecut vântul?

...

Au nu sunt parte din natură,

Natura asta care-ndură

Toat-această greutate,

A unei lumi ce-i stă în spate

Și-o seacă și o golește

Și parcă nu se mai oprește,

Parcă tot mai nesătulă?

...

Cine-ar mai putea opri

Al naturii noastre chin,

Pricinuit fără măsură

De lumea tot mai nesătulă,

Ce nu e parte din natură

Și e parcă tot mai plină

De otravă și venin

Și mai lipsită de lumină?

...

Și eu ce-aș putea să fac

Când prin mine curge seva

Norilor purtați de vânt?

Să duc cu mine oare febra

vremelnicului legământ

De-a mă naște pentru-a fi

Într-o pădure, copac

Ucis de om, nu de stihii

Tot mai ucis, veac după veac?

More ...

Iarna

Iarna mi-a alungat stoluri întregi cu păsări de pradă,

Pradă, este iarna cand își deschide aripile lacome în zbor

spre a-mi răpi natura,

care este prinsă în ura iernii,

natura legată cu lanțuri grele,

ruginite,mazgoasă cu lacrimi și sange,

nu se poate elibera fără să îi pese de moarte.

În moarte e scufundată natura, care se va trezi,

Dacă natura îi va spune: ''Scoală-te și umblă''

Precum Isus i-a dat porunca lui Lazăr.

More ...

CUM AR FI OARE?

    Cum ar fi oare, rătăcind în zadar
    Pe acele străduțe, să mă aflu hoinar,
    Privind toată seara, cum, în amurg,
    Felinarele-n umbre, pierdute, se scurg...
    
    În parcul pustiu, pe o bancă alene,
    O frunză stingheră încet se așterne...
    În somnul teribil al toamnei pustii
    Obosită-n culorile șterse... târzii...
    
    Doar turnul din fier, imuabil și rece,
    Peste cușma de nori, fruntea își trece,
    Oglindindu-și în apă trupul etern,
    În spațiu și timp, veșnic, modern...
    
    Sub arcul din piatră, aș merge încet.
    Să nu tulbur pacea vreunui ascet...
    Să simt în adânc asfințitul de soare,
    Piramida din sticlă cum arde în zare...
    
    Din turnuri de piatră-n purpur' brăzdați,
    Printre norii navalnici din Sena brodați,
    Gurguiele-și cască durerea absurdă,
    Spre marea albastră, a cerului, udă...
    
    Catedrala de suflet sculptată-n cristal,
    În vitralii durată-ntr-un mod ireal,
    Să-și topească culorile vii, transparent,
    În sufletul meu pierdut și absent...
    
    Grav și sensibil, firav porțelan,
    În parfumul urban, fremătând castelan,
    Orologiul bătrân, își dă în vileag,
    Mișcându-și cu greu, minutarul beteag...
    
    Cu ochii mijiți spre cerul neclar,
    Cu inima-n mână, cinstit, eu declar:
    Mi-e dor de Paris... și mi-e sufletu' cav,
    Şi mă simt ca un câine ce zace bolnav…

More ...

Plouă

Plouă, plouă, plouă, plouă...

Prognoza spune, până la ora două,

Plouă, plouă, plouă, plouă...

Cu găleata,

Este gata și omleta,

Plouă, plouă, plouă, plouă...

Că și plantele au nevoie de rouă,

Plouă, plouă, plouă, plouă...

Pisica a născut, are pui, în total sunt nouă,

Plouă, plouă, plouă, plouă ...

Nu s-au terminat și e trecut de ora două,

Plouă, plouă, plouă, plouă...

Este frig afară, stăm singuri pe o bancă sub crengile unui tei să nu ne plouă,

Plouă, plouă, plouă, plouă...

Picăturile formează câte o baltă nouă,

Plouă, plouă, plouă, plouă...

În drum spre casă suntem stropite chiar pe fusta nouă,

Plouă, plouă, plouă, plouă...

Luăm o pătură să ne încălzim, până la urmă e vremea care ne place nouă.

More ...

Adiere de toamnă

                                                                     Adie frunza în vânt,

                                                                     Până cade pe pământ

                                                                     Soarele nu mai răsare ,

                                                                     Afară e numai ploaie.

 

                                                                     Zboară rândunica în vânt,

                                                                     Până ajunge în văzduh

                                                                     În grădină , nu sunt flori,

                                                                     Afară sunt numai nori.

 

                                                                     Veverița cară ghinde,

                                                                     Pentru puiul cel cuminte

                                                                     Și ariciul cară mere ,

                                                                     Pentru puiul care cere.

 

                                                                     Copacii s-au veștejit,

                                                                     Fără frunze s-au trezit

                                                                     Ele sub copaci stăteau,

                                                                     Ca o obosită doamnă 

                                                                     Precum adieri de toamnă.

More ...

Femeia si liliacul

Parfumul greu de liliac se varsă,

Prin geamuri larg deschise spre amurg,

Iar amintiri în piept încep să ardă,

Ca niște râuri care-n suflet curg.

 

Ea trece lin, cu pas de catifea,

Purtând în plete movul de poveste,

O floare vie-n flăcări de mătase,

Așa cum doar în vis femeia este.

 

Și se confundă chipul ei cu floarea,

În adierea serii, caldă și ușoară,

Esență pură de parfum și dor,

Ce arde-n fiecare primăvară.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍