Vreme vine, vreme trece..!
Aș vrea ca seara asta
Să fie una fără sfârșit,
Să-ți spun a mia oară
Că sunt cu tine fericit.
Plutim în pas de dans
Pe melodia preferată,
Și arătăm celor din jur
O dragoste adevărată.
Zâmbim și ne-amintim
Cum noi ne-am cunoscut,
Pe ritm de cânt ne minunăm
Cât timp în doi am petrecut.
Când muzica devine mută
Și ringul se simte părăsit,
Ieșim să ne plimbăm puțin
Că luna ne-ndeamnă la iubit.
Nu stau prea mult pe gânduri
Și sfatul lunii degrabă îl urmez,
Cu un sărut încerc să o surprind
Și-apoi pe bancă lângă ea m-așez.
Nu zăbovim prea mult în noapte
Că-i toamnă și afară se lasă rece,
Ne ridicăm și mergem înspre casă
Iar eu recit,,vreme vine, vreme trece..!
Category: Love poems
All author's poems: Zugun
Date of posting: 28 ноября 2024
Comments: 1
Views: 240
Comments
Poems in the same category
Simfonia lui DE CE
De ce atâta tăcere
S-a așternut peste noi
Când era doar o plăcere
Să ne vorbim amândoi..
De ce azi mă privești cu ură
Când viața nu-i decât o picatură
De ce noi ne-am pierdut în timp
De ce din nou.. ne trece-un anotimp?
De ce-mi rămâi chemare tăcută
Dor sfânt...ce arde necontenit
De ce-mi rămâi cale necunoscută
De ce simt sufletul atât de ostenit.
De ce încâ imi fuge gândul la tine
Spune-mi de ce ?. Dacă nu te intorci
Spune-mi de ce simt cum totul in mine
Uneori, mai vibrează-n armonici.
De ce îmi amintesc a ta privire
Și nu găsesc împotrivire
De ce îmi amintesc al tău zâmbet
Și cât însemna pentru al meu suflet.
De ce nu mi-ai lăsat
Amintirea unei îmbrățişări
De ce mi-ai furat
Plăcerea unei degustări..
De ce, ce-am avut noi
Ai lăsat prematur să moară
De ce timpul l-ai blocat,
L-ai oprit la ul|tima seară..
De ce nu-mi nchid bine ochii
Și parcă imi adie gustul
Vinului de 5 stele
Ce îmi fericea apusul.
Offf....de ce căruta cu "de ce?"
La mine ai răsturnat-o?
Eu, doar voiam să te îmbrățişez,
C-un vin să îmi umpli paharul..
De ce mai esti in visul meu
Când mi-ai rămas atât de rău
De ce în tot din jurul meu
De ce îti caut stralucirea...
De ce un amalgam de sentimente
De dor, încă, mă fac să tresar
De ce-mi revin în gând momente
De ce atâta poezie?.. în zadar.
De ce? De ce? De ce???
Pentru că-i tot ce mi-a rămas
Să scriu ce simt la orice pas
Și scriu în ton cu anotimpul
Ścriu uneori să-mi treacă timpul..
Si scriu că îmi cad frunze si e frig
Că-i timpul toamnei inimilor frânte
Şi-n căderea lor simt cum mă sting
Pierdută in amintirile reci și mute.
Și poate cad că e momentul lor
Să aducă un strop de supărare
Și foșnesc în mine frunze de dor
Mi-e o altă toamna gri si apăsätoare
Dar poate cad nu pentru că vor
Cad pentru lacrimile mele amaref
în dansul lor m-as prinde ușor
Să cad la final in bratele tale..
Cerul afară deja s-a întunecat
E toamnă peste oraş şi-n suflet
Mi-e inima sloi de când ai plecat
Scriu..Și-mi pun singură căldură în suflet
#unpahardepoezie
Toamnă de aur
Octombrie-n prag, cu aerul-n schimbare,
Pictează-n nuanțe calde, peisajul întreg.
Strugurii copți, în coșuri se adună,
Mustul dulce, fermentează, în liniște-și spune.
Frunzele-n roșu, galben, aurii, dansează,
Și-n vânt se-mprăștie, ca fluturi voioase.
Miros de pământ umed, de fân și de mere,
O simfonie-n aer, ce inima o umple.
Soarele-apune, cu raze de aur,
Și-n pădure, umbra-și întinde, ușor.
Toamna e-un tablou, pictat cu măiestrie,
O poveste-n culori, de o frumusețe rară.
Scrisoarea!
Ți-am scris din nou ca altădată
Și văd că nu vrei să-mi răspunzi,
Tot ce-mi doresc este o întâlnire
Să pot să îți vorbesc, iar tu s-auzi
Nu vreau să-ți cer ceva anume
Și nici vreo scuză să-mi accepți,
Și doar să-ți zic ce s-a-ntâmplat
Că știu că un răspuns aștepți
Te-ai supărat și ai plecat în grabă
După ce vorbe grele ai aruncat,
Și ai rostit aprig mai multe-acuze
Cuvinte fără rost ce m-au marcat
Am încercat atunci să discutăm
Ca doi prieteni buni, poate iubiți,
N-ai acceptat deloc să am o vorbă
Ne-am despărțit foarte-nvrăjbiți
.........................................................
Acum tot sper să te întorci la mine
Fără s-avem nevoie de scrisoare,
Să ne iertăm pentru-n-mpăcare
Și să rostim...a fost o încercare!
Sentimente
Am început să iubesc,
Felul în care mă tratezi,
De fiecare dată,
Când mă încurajezi.
Vreau să-ți spun,
Prin cuvintele mele,
Că te iubesc,
Pe zi ce trece.
Poate sună ciudat,
Modul adresat,
Dar tu mă faci,
Să mă pierd printre stele.
Am conștentizat,
Că te plac,
Atunci când,
M-ai încurajat.
Dacă ar fi să plec diseară
Dacă ar fi să plec diseară, pe tărâmul de tăcere,
Aș lăsa vântul să-ți aducă o șoaptă plină de putere.
Cu blândețea unui zeu și-un zâmbet cald pe chipul său,
Să-ți șteargă el orice tristețe, cum aș fi vrut s-o fac doar eu.
Dacă ar fi să zbor spre stele, pe curcubeu purtat de gând,
Aș lăsa sufletul din mine să-ți lumineze drumul tău blând.
Iar steaua mea să-ți mângâie părul cu raze strălucind ușor,
Să-ți ocrotească fruntea plină de vise albastre, pline de dor.
Dar de-aș pleca, te rog, zâmbește, căci voi rămâne-n orice colț,
În vânt, în cer, în dorul tainic, sau într-un cântec fără solț.
Privirea ta va fi lumina ce-mi poartă gândul neîncetat,
Chiar de tăcerea-mi va vorbi, eu te iubesc cu-adevărat.
Către tine
Neliniște
Aș vrea să dorm ,dar nu se poate
Gândurile nu se opresc
Țipă din ce în ce mai tare
Liniștea mi-o amorțesc.
Și caut fără încetare, un tratament
Un diagnostic să îți pun
Să te ajut mamaia dragă
Alături încă să îmi rămâi.
De pierd această luptă contra vieții
Măcar voi știi că am făcut
Tot ceea ce eu am putut!
Simfonia lui DE CE
De ce atâta tăcere
S-a așternut peste noi
Când era doar o plăcere
Să ne vorbim amândoi..
De ce azi mă privești cu ură
Când viața nu-i decât o picatură
De ce noi ne-am pierdut în timp
De ce din nou.. ne trece-un anotimp?
De ce-mi rămâi chemare tăcută
Dor sfânt...ce arde necontenit
De ce-mi rămâi cale necunoscută
De ce simt sufletul atât de ostenit.
De ce încâ imi fuge gândul la tine
Spune-mi de ce ?. Dacă nu te intorci
Spune-mi de ce simt cum totul in mine
Uneori, mai vibrează-n armonici.
De ce îmi amintesc a ta privire
Și nu găsesc împotrivire
De ce îmi amintesc al tău zâmbet
Și cât însemna pentru al meu suflet.
De ce nu mi-ai lăsat
Amintirea unei îmbrățişări
De ce mi-ai furat
Plăcerea unei degustări..
De ce, ce-am avut noi
Ai lăsat prematur să moară
De ce timpul l-ai blocat,
L-ai oprit la ul|tima seară..
De ce nu-mi nchid bine ochii
Și parcă imi adie gustul
Vinului de 5 stele
Ce îmi fericea apusul.
Offf....de ce căruta cu "de ce?"
La mine ai răsturnat-o?
Eu, doar voiam să te îmbrățişez,
C-un vin să îmi umpli paharul..
De ce mai esti in visul meu
Când mi-ai rămas atât de rău
De ce în tot din jurul meu
De ce îti caut stralucirea...
De ce un amalgam de sentimente
De dor, încă, mă fac să tresar
De ce-mi revin în gând momente
De ce atâta poezie?.. în zadar.
De ce? De ce? De ce???
Pentru că-i tot ce mi-a rămas
Să scriu ce simt la orice pas
Și scriu în ton cu anotimpul
Ścriu uneori să-mi treacă timpul..
Si scriu că îmi cad frunze si e frig
Că-i timpul toamnei inimilor frânte
Şi-n căderea lor simt cum mă sting
Pierdută in amintirile reci și mute.
Și poate cad că e momentul lor
Să aducă un strop de supărare
Și foșnesc în mine frunze de dor
Mi-e o altă toamna gri si apăsätoare
Dar poate cad nu pentru că vor
Cad pentru lacrimile mele amaref
în dansul lor m-as prinde ușor
Să cad la final in bratele tale..
Cerul afară deja s-a întunecat
E toamnă peste oraş şi-n suflet
Mi-e inima sloi de când ai plecat
Scriu..Și-mi pun singură căldură în suflet
#unpahardepoezie
Toamnă de aur
Octombrie-n prag, cu aerul-n schimbare,
Pictează-n nuanțe calde, peisajul întreg.
Strugurii copți, în coșuri se adună,
Mustul dulce, fermentează, în liniște-și spune.
Frunzele-n roșu, galben, aurii, dansează,
Și-n vânt se-mprăștie, ca fluturi voioase.
Miros de pământ umed, de fân și de mere,
O simfonie-n aer, ce inima o umple.
Soarele-apune, cu raze de aur,
Și-n pădure, umbra-și întinde, ușor.
Toamna e-un tablou, pictat cu măiestrie,
O poveste-n culori, de o frumusețe rară.
Scrisoarea!
Ți-am scris din nou ca altădată
Și văd că nu vrei să-mi răspunzi,
Tot ce-mi doresc este o întâlnire
Să pot să îți vorbesc, iar tu s-auzi
Nu vreau să-ți cer ceva anume
Și nici vreo scuză să-mi accepți,
Și doar să-ți zic ce s-a-ntâmplat
Că știu că un răspuns aștepți
Te-ai supărat și ai plecat în grabă
După ce vorbe grele ai aruncat,
Și ai rostit aprig mai multe-acuze
Cuvinte fără rost ce m-au marcat
Am încercat atunci să discutăm
Ca doi prieteni buni, poate iubiți,
N-ai acceptat deloc să am o vorbă
Ne-am despărțit foarte-nvrăjbiți
.........................................................
Acum tot sper să te întorci la mine
Fără s-avem nevoie de scrisoare,
Să ne iertăm pentru-n-mpăcare
Și să rostim...a fost o încercare!
Sentimente
Am început să iubesc,
Felul în care mă tratezi,
De fiecare dată,
Când mă încurajezi.
Vreau să-ți spun,
Prin cuvintele mele,
Că te iubesc,
Pe zi ce trece.
Poate sună ciudat,
Modul adresat,
Dar tu mă faci,
Să mă pierd printre stele.
Am conștentizat,
Că te plac,
Atunci când,
M-ai încurajat.
Dacă ar fi să plec diseară
Dacă ar fi să plec diseară, pe tărâmul de tăcere,
Aș lăsa vântul să-ți aducă o șoaptă plină de putere.
Cu blândețea unui zeu și-un zâmbet cald pe chipul său,
Să-ți șteargă el orice tristețe, cum aș fi vrut s-o fac doar eu.
Dacă ar fi să zbor spre stele, pe curcubeu purtat de gând,
Aș lăsa sufletul din mine să-ți lumineze drumul tău blând.
Iar steaua mea să-ți mângâie părul cu raze strălucind ușor,
Să-ți ocrotească fruntea plină de vise albastre, pline de dor.
Dar de-aș pleca, te rog, zâmbește, căci voi rămâne-n orice colț,
În vânt, în cer, în dorul tainic, sau într-un cântec fără solț.
Privirea ta va fi lumina ce-mi poartă gândul neîncetat,
Chiar de tăcerea-mi va vorbi, eu te iubesc cu-adevărat.
Către tine
Neliniște
Aș vrea să dorm ,dar nu se poate
Gândurile nu se opresc
Țipă din ce în ce mai tare
Liniștea mi-o amorțesc.
Și caut fără încetare, un tratament
Un diagnostic să îți pun
Să te ajut mamaia dragă
Alături încă să îmi rămâi.
De pierd această luptă contra vieții
Măcar voi știi că am făcut
Tot ceea ce eu am putut!
Other poems by the author
Norul!
Pe cer curg norii negri plini de apă,
Pe care preoții prin rugă-ncearcă,
Să fie auziți, să se deschidă trapa,
Și Dumnezeu spre noi, fața să-ntoarcă
Dar norii încărcați, purtați de vânt,
Se duc plutind, de noi nici că le pasă,
Par supărați pe oameni și pământ,
Și picătura binecuvântată nu o lasă
Apa din râuri e tot mai puțină,
Izvorul de mult timp a secat,
A dispărut și apa din fântână,
Țăranul amărât, dă vaca la tăiat
Trăim azi vremuri tare tulburate,
Și-n bine refuzăm să ne schimbăm,
Postim tot postul, fără a face fapte,
Și un bănuț celor în nevoi nu dăm
Pădurea nu mai atrage ploaia,
Că a rămas golită de copaci,
Iar noi nu știm să-ntoarcem foaia,
Străinilor ce ne-au furat, lăsat săraci
Atunci, cum norul să sloboadă,
Picuri de apă pe-a noastră glie,
Când văd că țara-i toată pradă,
Vânată și înstrăinată prin hoție
...............................
Dar știu cum am putea aduce norul,
Și apă binecuvântată să primim,
Vânt să le facem, cum vrea poporul,
Celor ce ne-au furat și jaful să-l oprim!
Cartea veche!
Mă plimb de unul singur pe alei
Urmandu-ți pașii de sub frunze,
Care mă duc spre banca noastră
Și unde lacom gustam a tale buze.
Privesc nostalgic și-mi amintesc
Câtă speranță ne puneam în viitor,
Și câte planuri mai aveam în minte
Fără să știu că doar eram un visător.
M-așez pe scândura ruptă de vreme
Și scot din buzunar o carte veche,
Din care vreau să pot citi un vers
Dar, cui să-l zici când n-ai pereche.
Încet și răbdător dau câte-o filă
Și mă opresc unde-i numele tău,
Recit în gând ce-am scris cândva
Pentr-o puștancă, fiind tânăr flăcău.
Închid ușor cartea plină de amintiri
Și mă ridic fără a ști unde pornesc,
Ceva în mine mă furnică și înțeleg
Că tot pe tine dragă Mărie...te iubesc!
Nu înțeleg!
Nu pot să înțeleg de ce
La toți ne este foarte greu,
În țara-n care ne-am născut
De unde vreau să plec și eu
Nu înțeleg de ce ne păcălesc
Când noi prin vot i-am ales,
Și am crezut în tot ce au promis
Pâna-am văzut că au doar interes
Vorbim cu ei când ne-ntâlnim
Și nu le cerem vreo pomană,
Decât să-și țină al lor cuvânt
Și să-și păstreze fața lor umană
Pe zi ce trece tot mai mulți plecăm
Peste hotare în țari ce ne doresc,
Fiindcă aici vedem că-i nedreptate
Iar dincolo corect ei ne plătesc
Și tot mai des rămâne locul gol
Că cei ce pleacă nu se mai întorc,
Chiar dacă-aici trăiesc părinții lor
Cu griji, nevoi ce de puteri îi storc
Nu știm cum să mai punem votul
Că toți ne spun ce mult le pasă,
Dar când ajung acolo sus ne uită
Iar frații noștri nu-s aduși..acasă!
Oare merităm?
Din cer cad picături de apă
Pe care toți le așteptăm,
Este o mare binecuvântare
Dar nu știu dacă o merităm
Suntem atât de plini de ură
Și am uitat să dăruim iubire,
În jur este multă minciună
Dar toți sperăm la mântuire
Ne ducem zilnic la biserici
Și ne rugăm la Domnul Sfânt,
Dar amânăm să facem fapte
Cât mai trăim pe-acest pământ
Pe mulți ne doare adevărul
Când cineva ni-l spune-n față,
Îl dușmănim pentru-ndrăzneală
Și mai apoi îl ținem la distanță
Ne vine tare greu ca să iertăm
Pe cei ce fără vină ne-au rănit,
Cu ușurință acuzăm și judecăm
De parcă niciodată n-am greșit
Iată de ce mă-ntreb de merităm
Să cadă peste noi picuri de apă,
Dar cine-s eu să judec, când știu
Că-n groapă cade..cel ce sapă!
Aș fi..!
Străin aș fi în astă lume
Fără privirea ta senină,
Precum e cerul fără stele
Și soarele lipsit de lună
Sărac aș fi pe-acest pământ
Fără prezența ta lângă mine,
Tot aurul din lume de-aș avea
Nu te-ar putea înlocui pe tine
Nefericit aș fi eu între oameni
Fără ființa ta să fie printre ei,
Întreaga lume mi-ar fi ostilă
Și chiar dușmani, amicii mei
Dar fericit mă simt că tu exiști
Fără a fi străin printre prieteni,
Cel mai bogat făr' niciun cont
Iubit de tine, fără a fi un nimeni!
Nu știu!
Încerc să mă apropii din nou de ea,
Nu știu de mă va accepta sau refuza,
Ne-am despărțit, singurătatea-i grea,
Mă-ntreb...mă va ierta sau acuza?
Îndepărtarea ei sau poate-a mea,
În timp s-a petrecut, făra-nțelege,
Ceva a dispărut, poate comunicarea,
Și nu văd cine ,,amarul" să-l dezlege
Unul pe lângă altul, zilnic trecem,
Și ne ferim privirile de-a-se-ntâlni,
Viața noi în penibil ne-o petrecem,
Și ura e mai mare, decăt cuvântul,,a uni",
Voi continua să lupt, pe-un loc minat,
Și fericirea s-o împărțim la amândoi,
Pentru că simt că nu s-a terminat,
Iubirea noastră cea visată...născută-n doi!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Norul!
Pe cer curg norii negri plini de apă,
Pe care preoții prin rugă-ncearcă,
Să fie auziți, să se deschidă trapa,
Și Dumnezeu spre noi, fața să-ntoarcă
Dar norii încărcați, purtați de vânt,
Se duc plutind, de noi nici că le pasă,
Par supărați pe oameni și pământ,
Și picătura binecuvântată nu o lasă
Apa din râuri e tot mai puțină,
Izvorul de mult timp a secat,
A dispărut și apa din fântână,
Țăranul amărât, dă vaca la tăiat
Trăim azi vremuri tare tulburate,
Și-n bine refuzăm să ne schimbăm,
Postim tot postul, fără a face fapte,
Și un bănuț celor în nevoi nu dăm
Pădurea nu mai atrage ploaia,
Că a rămas golită de copaci,
Iar noi nu știm să-ntoarcem foaia,
Străinilor ce ne-au furat, lăsat săraci
Atunci, cum norul să sloboadă,
Picuri de apă pe-a noastră glie,
Când văd că țara-i toată pradă,
Vânată și înstrăinată prin hoție
...............................
Dar știu cum am putea aduce norul,
Și apă binecuvântată să primim,
Vânt să le facem, cum vrea poporul,
Celor ce ne-au furat și jaful să-l oprim!
Cartea veche!
Mă plimb de unul singur pe alei
Urmandu-ți pașii de sub frunze,
Care mă duc spre banca noastră
Și unde lacom gustam a tale buze.
Privesc nostalgic și-mi amintesc
Câtă speranță ne puneam în viitor,
Și câte planuri mai aveam în minte
Fără să știu că doar eram un visător.
M-așez pe scândura ruptă de vreme
Și scot din buzunar o carte veche,
Din care vreau să pot citi un vers
Dar, cui să-l zici când n-ai pereche.
Încet și răbdător dau câte-o filă
Și mă opresc unde-i numele tău,
Recit în gând ce-am scris cândva
Pentr-o puștancă, fiind tânăr flăcău.
Închid ușor cartea plină de amintiri
Și mă ridic fără a ști unde pornesc,
Ceva în mine mă furnică și înțeleg
Că tot pe tine dragă Mărie...te iubesc!
Nu înțeleg!
Nu pot să înțeleg de ce
La toți ne este foarte greu,
În țara-n care ne-am născut
De unde vreau să plec și eu
Nu înțeleg de ce ne păcălesc
Când noi prin vot i-am ales,
Și am crezut în tot ce au promis
Pâna-am văzut că au doar interes
Vorbim cu ei când ne-ntâlnim
Și nu le cerem vreo pomană,
Decât să-și țină al lor cuvânt
Și să-și păstreze fața lor umană
Pe zi ce trece tot mai mulți plecăm
Peste hotare în țari ce ne doresc,
Fiindcă aici vedem că-i nedreptate
Iar dincolo corect ei ne plătesc
Și tot mai des rămâne locul gol
Că cei ce pleacă nu se mai întorc,
Chiar dacă-aici trăiesc părinții lor
Cu griji, nevoi ce de puteri îi storc
Nu știm cum să mai punem votul
Că toți ne spun ce mult le pasă,
Dar când ajung acolo sus ne uită
Iar frații noștri nu-s aduși..acasă!
Oare merităm?
Din cer cad picături de apă
Pe care toți le așteptăm,
Este o mare binecuvântare
Dar nu știu dacă o merităm
Suntem atât de plini de ură
Și am uitat să dăruim iubire,
În jur este multă minciună
Dar toți sperăm la mântuire
Ne ducem zilnic la biserici
Și ne rugăm la Domnul Sfânt,
Dar amânăm să facem fapte
Cât mai trăim pe-acest pământ
Pe mulți ne doare adevărul
Când cineva ni-l spune-n față,
Îl dușmănim pentru-ndrăzneală
Și mai apoi îl ținem la distanță
Ne vine tare greu ca să iertăm
Pe cei ce fără vină ne-au rănit,
Cu ușurință acuzăm și judecăm
De parcă niciodată n-am greșit
Iată de ce mă-ntreb de merităm
Să cadă peste noi picuri de apă,
Dar cine-s eu să judec, când știu
Că-n groapă cade..cel ce sapă!
Aș fi..!
Străin aș fi în astă lume
Fără privirea ta senină,
Precum e cerul fără stele
Și soarele lipsit de lună
Sărac aș fi pe-acest pământ
Fără prezența ta lângă mine,
Tot aurul din lume de-aș avea
Nu te-ar putea înlocui pe tine
Nefericit aș fi eu între oameni
Fără ființa ta să fie printre ei,
Întreaga lume mi-ar fi ostilă
Și chiar dușmani, amicii mei
Dar fericit mă simt că tu exiști
Fără a fi străin printre prieteni,
Cel mai bogat făr' niciun cont
Iubit de tine, fără a fi un nimeni!
Nu știu!
Încerc să mă apropii din nou de ea,
Nu știu de mă va accepta sau refuza,
Ne-am despărțit, singurătatea-i grea,
Mă-ntreb...mă va ierta sau acuza?
Îndepărtarea ei sau poate-a mea,
În timp s-a petrecut, făra-nțelege,
Ceva a dispărut, poate comunicarea,
Și nu văd cine ,,amarul" să-l dezlege
Unul pe lângă altul, zilnic trecem,
Și ne ferim privirile de-a-se-ntâlni,
Viața noi în penibil ne-o petrecem,
Și ura e mai mare, decăt cuvântul,,a uni",
Voi continua să lupt, pe-un loc minat,
Și fericirea s-o împărțim la amândoi,
Pentru că simt că nu s-a terminat,
Iubirea noastră cea visată...născută-n doi!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Silvia Mihalachi