Urletul Iernii
Tăcut îmi e gândul și vocea mie stinsă.
Brațe-amorțite ,dea gheții strânsoare
Se chinuie parcă ,sa mă ridice.
Vântul lovește cu disperare ,ca o nălucă dispare.
Și urlet demonic în sparte ecouri , se pierde prin zare.
Și totul e alb și negru se face de sunet demonic
Cer pastelat cu volbure ape își scutură norii.
Cărări ce se-ntind sub poale de munte
Și brazi ce se-nclină, supuși ar fi parcă .
De frică se ascund sub a negrei mantă.
Și ape repezi sub gheață tăcute
Drum își croiesc prin a muntelui rocă.
Ca la un semn ,de a Lui poruncă.
Tăcute sunt toate și liniștea-i mută,
Mai rău ca, gândul prin a omului minte.
Totu-i adormit și totul visează, în liniște cruntă.
La zile de vară ,cu caldele raze a bătrânului soare.
Așteaptă ca timpul cu a lui mână, magie să facă,
Luni să transforme într-o secundă deodată.
Și totul așteaptă să se trezească din a urletului iarnă.
