Binele de rău..
E comod să reproșezi,
Ieftin să faci rău;
Din prefață maschezi
Chipul viciului tău..
De ce izbești de piatră
Bărna de sub nas;
Nu te pișcă,nu te mustră
Din lăuntricul glas?...
Binele neprețuit,
Dificil de conceput,
E însușit și folosit
Că și personal avut.
Căci pizma prin vene
Stimula placerea
De-a ticlui scene,
Stârnind durerea..
Ideal ar fi să ierți
Din cugetul dezlănțuit
Și tardiv să nu regreți,
Când nu ai cum să fii mântuit..
Poems in the same category
Chemare
Niciodata sa nu te opresti
Cand lumea iti spune
Ca esti
Prea tanar sau prea batran.
Sa nu zabovesti
Pe tarmuri, pe culmi,
Niciodata sa nu obosesti
In somnul prea dulce
Al unei genuni.
Sa mergi zi de zi, ceas de ceas,
Spre orizontul din tine,
Spre zorii altei minuni,
Implinindu-ti chemarea de a fi
Aici si acum,
Povestea nescrisa
A altei lumi.
Mulțumesc
Și dacă suferința naște poezie..
Atunci de ce ne e frică să greșim?
Dacă trăim într-o iluzie..
De ce ne mai amăgim?
Visăm ,amăgindu-ne ,
La orizonturi largi cu neputință
Și ne avântăm iubindu-ne ,
Trecând în neființă .
În scrisori de adio și poeme
Sufletul renaște din cenușă
Ducându-ne în puncte extreme,
Succesul va bate la ușă.
Acaparat
Oh suflet drag ,
Oare după ce masca
Se ascunde zâmbetul?
Zâmbetul blând al copilului
Care râde din orice
De soare se bucură,
De vânt,
De ploaie,
De apus,
De răsărit,
Copilul acela blajin
Chiar inocent
Care ai fost o dată ...
Ignorant l-ai abandonat
În frig și nepăsare
Lăsat după a societății mască
După griji și frici
După încordare și rigiditate
Cerul numai întunecat îl vezi
Frigul îl simți...
Uiți să privești stelele
Fară întuneric ele nu s ar vedea
Uiți să visezi
Să trăiești cu și pentru visul tău
Căci un visător te ai nascult
Acaparat de propia lume ai devenit
Și totuși adânc în tine
Stelele luminează
Focul viu arde
Răsuflare are
Aminte adu ți
Că din praf de stele și lumină
Presărate de suflu divin
Viață ai luat
Speranță să te îndrume
Spre bucurie și vise dulci
Că ale unui copil
Acum trăiești
În armonie cu tine
Iar se te bucuri de flori ,
De zâmbete,
De viață .
Întoarcerea în haos
La începutul lumii aş vrea să trăiesc,
În vârtejurile demonice ale haosului originar,
Să vibrez de o nelinişte universală şi să iubesc,
Orice trăire din neantul stingher şi precar.
Simţirea mea să pâlpâie de acest efort,
De aceste nebunii, văpăi şi negre abisuri,
Să ating infinitul şi să pot să-l suport,
Să ucid întristarea şi să râd peste visuri.
Legile lumii să dispară în interiorul meu,
Şi-n această topire, să mă plictisesc,
Haosul ca o bestie să mă muşte mereu,
Atunci să plâng, dar să râd că trăiesc.
Un apocalips răsturnat, izvorât din aspiraţii,
Cu groază şi bucurii în acelaşi timp,
O întoarcere în haos şi în ale lui senzaţii,
Pe care nu le voi oferi niciodată în schimb.
După "noi"
Azi mă întreb... ce a rămas din noi
Din tot ce ieri a fost să fie
Un vis, o faptă, o dorință?
Sau gânduri purtate în neființă?
În șoaptă îmi răspund..."doar eu!"
Să scriu povestea fără sfârșit
Căutând răspunsuri iară și iară
Și tot ce a rămas în final netrăit...
Tot ce-a rămas?.... e poezia
Unde azi se scaldă amintirea,
Mâine iubirea își caută menirea
Si durerea își așteaptă mântuirea.
Tot ce-a rămas?....să pot iubi
Cât pot și vreau și clar pe cine
E tot ce am, ce pot să dau,
Chiar de la schimb n-o face nimeni.
Renunţarea
M-aş retrage în cel mai groaznic deşert,
Aş renunţa la tot pentru singurătatea absolută,
Viaţa în lumea asta goală a devenit ceva incert,
Iar bucuria, fericirea este o trăire mută.
Pentru ce nu plesnesc ori nu mă risip în bucăţi?
De ce nu curg asemeni unui izvor de munte?
Să pot să zbor înspre infinităţi,
Şi-n haos trupu-mi să fie o punte.
Plăcerea mea este avântul ce mă prăbuşeşte,
Înălţările mele sunt căderi în abisuri,
Explozia mea este iubirea ce mă copleşeşte,
Iar zboru-mi spre neant este aterizarea în visuri.
Melodii izvorăsc din mine în nopţile fără somn,
Vrăjile se dezvoltă asemeni unui flux,
Cântând îngereşte mă îndeamnă să dorm,
Şi apoi liniştite se sting în reflux.
Eu sunt omul care va râde în clipa supremă,
În agonia finală şi-n clipa ultimei tristeţi,
Voi ridiculiza viaţa-mi tristă şi boemă,
Din suflet mi se vor naşte nopţi şi dimineţi.
Voi renunţa la tot în numele sângelui meu,
Voi declara nule toate trăirile avute,
Căci fiinţa mi s-a transformat într-un zeu,
Ce-a furat focul şi vraja din iubiri noi născute.
Chemare
Niciodata sa nu te opresti
Cand lumea iti spune
Ca esti
Prea tanar sau prea batran.
Sa nu zabovesti
Pe tarmuri, pe culmi,
Niciodata sa nu obosesti
In somnul prea dulce
Al unei genuni.
Sa mergi zi de zi, ceas de ceas,
Spre orizontul din tine,
Spre zorii altei minuni,
Implinindu-ti chemarea de a fi
Aici si acum,
Povestea nescrisa
A altei lumi.
Mulțumesc
Și dacă suferința naște poezie..
Atunci de ce ne e frică să greșim?
Dacă trăim într-o iluzie..
De ce ne mai amăgim?
Visăm ,amăgindu-ne ,
La orizonturi largi cu neputință
Și ne avântăm iubindu-ne ,
Trecând în neființă .
În scrisori de adio și poeme
Sufletul renaște din cenușă
Ducându-ne în puncte extreme,
Succesul va bate la ușă.
Acaparat
Oh suflet drag ,
Oare după ce masca
Se ascunde zâmbetul?
Zâmbetul blând al copilului
Care râde din orice
De soare se bucură,
De vânt,
De ploaie,
De apus,
De răsărit,
Copilul acela blajin
Chiar inocent
Care ai fost o dată ...
Ignorant l-ai abandonat
În frig și nepăsare
Lăsat după a societății mască
După griji și frici
După încordare și rigiditate
Cerul numai întunecat îl vezi
Frigul îl simți...
Uiți să privești stelele
Fară întuneric ele nu s ar vedea
Uiți să visezi
Să trăiești cu și pentru visul tău
Căci un visător te ai nascult
Acaparat de propia lume ai devenit
Și totuși adânc în tine
Stelele luminează
Focul viu arde
Răsuflare are
Aminte adu ți
Că din praf de stele și lumină
Presărate de suflu divin
Viață ai luat
Speranță să te îndrume
Spre bucurie și vise dulci
Că ale unui copil
Acum trăiești
În armonie cu tine
Iar se te bucuri de flori ,
De zâmbete,
De viață .
Întoarcerea în haos
La începutul lumii aş vrea să trăiesc,
În vârtejurile demonice ale haosului originar,
Să vibrez de o nelinişte universală şi să iubesc,
Orice trăire din neantul stingher şi precar.
Simţirea mea să pâlpâie de acest efort,
De aceste nebunii, văpăi şi negre abisuri,
Să ating infinitul şi să pot să-l suport,
Să ucid întristarea şi să râd peste visuri.
Legile lumii să dispară în interiorul meu,
Şi-n această topire, să mă plictisesc,
Haosul ca o bestie să mă muşte mereu,
Atunci să plâng, dar să râd că trăiesc.
Un apocalips răsturnat, izvorât din aspiraţii,
Cu groază şi bucurii în acelaşi timp,
O întoarcere în haos şi în ale lui senzaţii,
Pe care nu le voi oferi niciodată în schimb.
După "noi"
Azi mă întreb... ce a rămas din noi
Din tot ce ieri a fost să fie
Un vis, o faptă, o dorință?
Sau gânduri purtate în neființă?
În șoaptă îmi răspund..."doar eu!"
Să scriu povestea fără sfârșit
Căutând răspunsuri iară și iară
Și tot ce a rămas în final netrăit...
Tot ce-a rămas?.... e poezia
Unde azi se scaldă amintirea,
Mâine iubirea își caută menirea
Si durerea își așteaptă mântuirea.
Tot ce-a rămas?....să pot iubi
Cât pot și vreau și clar pe cine
E tot ce am, ce pot să dau,
Chiar de la schimb n-o face nimeni.
Renunţarea
M-aş retrage în cel mai groaznic deşert,
Aş renunţa la tot pentru singurătatea absolută,
Viaţa în lumea asta goală a devenit ceva incert,
Iar bucuria, fericirea este o trăire mută.
Pentru ce nu plesnesc ori nu mă risip în bucăţi?
De ce nu curg asemeni unui izvor de munte?
Să pot să zbor înspre infinităţi,
Şi-n haos trupu-mi să fie o punte.
Plăcerea mea este avântul ce mă prăbuşeşte,
Înălţările mele sunt căderi în abisuri,
Explozia mea este iubirea ce mă copleşeşte,
Iar zboru-mi spre neant este aterizarea în visuri.
Melodii izvorăsc din mine în nopţile fără somn,
Vrăjile se dezvoltă asemeni unui flux,
Cântând îngereşte mă îndeamnă să dorm,
Şi apoi liniştite se sting în reflux.
Eu sunt omul care va râde în clipa supremă,
În agonia finală şi-n clipa ultimei tristeţi,
Voi ridiculiza viaţa-mi tristă şi boemă,
Din suflet mi se vor naşte nopţi şi dimineţi.
Voi renunţa la tot în numele sângelui meu,
Voi declara nule toate trăirile avute,
Căci fiinţa mi s-a transformat într-un zeu,
Ce-a furat focul şi vraja din iubiri noi născute.
Other poems by the author
Tu ai ultimul cuvânt
Tânjeam să zbor
Prin crăpăturile de nori,
Pe fermecatul covor
Și mă cuprindeau fiori.
Ecoul tău mă legăna,
Dorul de tine mă curta,
Mă - nfrigură furtuna,
Comutându-mi soarta.
Și mă stropise ploaia,
În gol mă prăbușesc,
Mă -nvălui văpaia,
Udă leoarcă mă trezesc...
Răsuflu împăcată;
Te privesc dormind;
Pe buza ta mușcată
Surâsuri se perind...
Nu mai visez nicicând,
Departe să m-avănt,
In inimă și -n gând
Țu ai ultimul cuvânt..
Asfințitul
Pe pereți se scurg
Stropii de amurg,
Luna strălucește
Sub streașină clipește.
Pomii moțăiau,
În vânt se legănau.
Amorțit pământul
Își reflecta veșmântul.
Soarele se stinge
Prin gene se prelinge
Și negura se așterne,
Moleșeala cerne.
Prin frunzișul voalat
Pasărea s -a pitulat ,
Amuțind din ciripit
Și clipoci pripit..
Doar liliecii forfoteau,
Întunecimea iscodeau,
Doar cucuveaua glăsuia,
Asfințitul bântuia...
Îngăduie -mi o șansă
Îngăduie -mi o șansă
Și nu vei regreta;
Inima mi -e arsă
De absența ta.
Viața mi -e pustie,
Fără tine nu exist.
Sufletul în ploaie
Se prelinge, trist.
Făptura ta,iubire,
O culeg din lacrimi,
Dulcele meu mire
Năzuit de patimi.
Îți mai aduci aminte;
În genunchi mă implorai,
Cerșeai sub jurăminte
Trupu-mi fără grai.
În brațe te am cuprins,
Te -am sărutat fierbinte
Cu patos reaprins
Din simțurile frânte..
Cad sufletele goale .
Ne naștem din fire
Din surâsul primăverii,
Însetați de iubire
Până n cerul gurii
Și pornim la drum,
Râvnind o jumătate,
Purtați de zbucium
Spre o zeitate...
Ne amorezăm în pripă,
Cuprinși de amețeală
Și fericirea se -nfiripă
Prin piele, senzuală. .
Cu fiori de fierbințeală
Ne hrănim din iluzii,
Că făptura ideală
E în spatele oglinzii.
Si din ploaia cu petale,
Și vise sfărâmate
Cad sufletele goale
Cu aripile tăiate ..
Pasărea iubirii
Cântă pasărea iubirii
La fereastra unei fete
In asfințitul serii,
Legând două suflete.
O vara-ntreaga ciripi
De pe ramura -nfllorata
Fâlfâind ușor din aripi
De a lor amor mișcata.
Venise toamna ruginie,
Palise trilul ei divin,
Răgușise de la ploaie,
Despartind a lor destin.
Purta idila lor in gânduri
Printre frunzele uscate,
Ciugulea din ea frânturi
Sub privirile tăcute.
Se cuibari de gerul iernii
In scorbura de Sub geam,
Râvnind blândețea vremii,
Noi la sobă ne chirceam.
Visam o nouă primăvară
Cand glasul ei de mierla,
Cândva cu flori ne cununara ,
Dăruind din ea o perlă...
Moșule, deschid fereastra
Te dor oasele, bătrâne,
Din rărunchi trosnesti și gemi.
Nu mai speri ziua de mâine
Si de umbra ta te temi.
Uscativ, palid la față
Zaci in scaun cu rotile
Si te scufunzi in ceață,
Blocat în vorbe inutile.
Pufai din țigara stinsă,
Sorbi din paharul gol;
Iar povestea ta nescrisă
E ferecata la subsol.
Joci in lumea ta fictiva,
Te complaci la izolare
În odaia ta captiva
Fără cer ori soare..
Din coltul tăcut răzbate
Radioul îmbătrânit cu tine;
Notele -I șterse și mate
Te imită in suspine..
Moșule, deschid fereastra
Nu mustra,nu bombani:
Nu te -mpotrivi și basta
Sa -ți vezi rostul de păianjeni...
Tu ai ultimul cuvânt
Tânjeam să zbor
Prin crăpăturile de nori,
Pe fermecatul covor
Și mă cuprindeau fiori.
Ecoul tău mă legăna,
Dorul de tine mă curta,
Mă - nfrigură furtuna,
Comutându-mi soarta.
Și mă stropise ploaia,
În gol mă prăbușesc,
Mă -nvălui văpaia,
Udă leoarcă mă trezesc...
Răsuflu împăcată;
Te privesc dormind;
Pe buza ta mușcată
Surâsuri se perind...
Nu mai visez nicicând,
Departe să m-avănt,
In inimă și -n gând
Țu ai ultimul cuvânt..
Asfințitul
Pe pereți se scurg
Stropii de amurg,
Luna strălucește
Sub streașină clipește.
Pomii moțăiau,
În vânt se legănau.
Amorțit pământul
Își reflecta veșmântul.
Soarele se stinge
Prin gene se prelinge
Și negura se așterne,
Moleșeala cerne.
Prin frunzișul voalat
Pasărea s -a pitulat ,
Amuțind din ciripit
Și clipoci pripit..
Doar liliecii forfoteau,
Întunecimea iscodeau,
Doar cucuveaua glăsuia,
Asfințitul bântuia...
Îngăduie -mi o șansă
Îngăduie -mi o șansă
Și nu vei regreta;
Inima mi -e arsă
De absența ta.
Viața mi -e pustie,
Fără tine nu exist.
Sufletul în ploaie
Se prelinge, trist.
Făptura ta,iubire,
O culeg din lacrimi,
Dulcele meu mire
Năzuit de patimi.
Îți mai aduci aminte;
În genunchi mă implorai,
Cerșeai sub jurăminte
Trupu-mi fără grai.
În brațe te am cuprins,
Te -am sărutat fierbinte
Cu patos reaprins
Din simțurile frânte..
Cad sufletele goale .
Ne naștem din fire
Din surâsul primăverii,
Însetați de iubire
Până n cerul gurii
Și pornim la drum,
Râvnind o jumătate,
Purtați de zbucium
Spre o zeitate...
Ne amorezăm în pripă,
Cuprinși de amețeală
Și fericirea se -nfiripă
Prin piele, senzuală. .
Cu fiori de fierbințeală
Ne hrănim din iluzii,
Că făptura ideală
E în spatele oglinzii.
Si din ploaia cu petale,
Și vise sfărâmate
Cad sufletele goale
Cu aripile tăiate ..
Pasărea iubirii
Cântă pasărea iubirii
La fereastra unei fete
In asfințitul serii,
Legând două suflete.
O vara-ntreaga ciripi
De pe ramura -nfllorata
Fâlfâind ușor din aripi
De a lor amor mișcata.
Venise toamna ruginie,
Palise trilul ei divin,
Răgușise de la ploaie,
Despartind a lor destin.
Purta idila lor in gânduri
Printre frunzele uscate,
Ciugulea din ea frânturi
Sub privirile tăcute.
Se cuibari de gerul iernii
In scorbura de Sub geam,
Râvnind blândețea vremii,
Noi la sobă ne chirceam.
Visam o nouă primăvară
Cand glasul ei de mierla,
Cândva cu flori ne cununara ,
Dăruind din ea o perlă...
Moșule, deschid fereastra
Te dor oasele, bătrâne,
Din rărunchi trosnesti și gemi.
Nu mai speri ziua de mâine
Si de umbra ta te temi.
Uscativ, palid la față
Zaci in scaun cu rotile
Si te scufunzi in ceață,
Blocat în vorbe inutile.
Pufai din țigara stinsă,
Sorbi din paharul gol;
Iar povestea ta nescrisă
E ferecata la subsol.
Joci in lumea ta fictiva,
Te complaci la izolare
În odaia ta captiva
Fără cer ori soare..
Din coltul tăcut răzbate
Radioul îmbătrânit cu tine;
Notele -I șterse și mate
Te imită in suspine..
Moșule, deschid fereastra
Nu mustra,nu bombani:
Nu te -mpotrivi și basta
Sa -ți vezi rostul de păianjeni...