De m aș găsi .
Voi pleca în lumea largă,
Doar cu mine și o desagă
Unde pașii mă vor duce,
Purtăndu-mi stoic a mea cruce.
Poate norocu-mi iese -n cale,
Învărtindu-mă-n spirale;
Să -mi ghicesc al meu destin,
Să mă dezbrac de clandestin.
Să mi găsesc rostul în viață,
Strecurăndu-mă prin ceață,
Valul mării să-l străbat
Spre un tărâm uscat..
Unde visele pierdute
Încolțesc din nou,vândute
Sufletelor fără prihană,
Rugându-se la o icoană.
Mă scotocesc prin buzunare,
Să găsesc ceva valoare;
Hazardul Să mi -l tărguesc
Din hoinărit Să mă trezesc.
Category: Philosophical poem
All author's poems: Keller Gabriela
Date of posting: 2 сентября 2024
Views: 354
Poems in the same category
Perpetuum tumultum
Ți-s cărările-ncurcate,
de gânduri necurate,
ce-ți răsar necontenit,
și-amar în tine au sădit.
Făr' de seamăn simțăminte,
jelesc nestăvilit morminte;
îngropata-i tu mâhnirea,
spre sfânta-ți ispită: nemurirea.
Paradis făgăduit ca un blestem,
din Iad pe cine să mai chem?
străini ți-s toți, toate-s departe;
osemintele ți-s vii,
speranțele moarte.
Ce-ar fi...
De-ar ști omul când să vină,
De-ar ști omul când să plece,
De-ar sti noaptea că-i lumină,
De-ar sti când e focul rece;
De-ar zbura stând în picioare,
De-ar privi împărătește,
De-ar tăcea în gura mare,
De-ar iubi tot ce-l urăște;
De-ar zâmbi la tot necazul,
De-ar fi plânsul lui un râset,
De-ar întoarce-n-veci obrazul,
De-ar trăi doar pentru suflet;
De-ar lăsa ce-i rău în urmă,
De-ar gândi cu bunătate:
Ar rămâne vie umbră,
Și-ar fi veșnic peste toate.
UITĂM
Uităm să privim la păsări și flori,
La cerul cu nori, la soare și stele,
Uităm să iubim lumina din noi,
S-o lăsăm să răzbată prin piele...
Uităm, mult prea des, uneori,
Să citim, să cântăm, să zâmbim,
Către pomii ce înalță-nspre nori,
Senine troițe ce se roagă sublim...
Uităm că prin venele noastre,
Fără grabă, curge aur lichid,
Uităm că din noi, câmpiile vaste,
Către cer, subtil, se deschid...
Uităm că zburăm fără umbră,
Uităm că pășim fără pas,
C-am sorbit din pocalul cu ambră,
Până când nimic n-a rămas...
Uităm că pe frunte ne stă înscris,
Haloul ființelor caste,
Uităm că Cerul, pentru noi, îi deschis,
Și purtăm, cu toții, o rană sub coaste...
Să uităm, stă în firea umană,
Să iertăm, mai aproape de zei,
Suntem îngeri ce coboară în strană,
Să cânte etern, psalmul verdelui Rai...
Carabie de dor
Suflet drag ,
Peste oceane de cuvinte
Al meu dor -
Corabie sa fie
Pânză de speranță
În larg sa-l poarte
În vânt lin șoptit
Al amorului vis
Trecând peste întinderi nesfârșite
Doar în al meu suflet sfârșit
Orizontul harta sa mi fie
Spre un răsărit așteptat
O raza de lumina vie
În dar sa mai primesc
Călăuză sa mi fie
În corul de voci mute
Urmarea Mioriței: Moldovan
Dar mioara cea laie
Se duce vioaie
Prin negrul zăvoi
La țarcul de oi
La cânii mai mari
Cei aprigi și tari
Pă-l crunt mi-l ochește
Și bravă rostește:
- Dulăule dragă
Diseară nu-i șagă
Că al nostru stăpân
E la capăt de drum
Că la apus de soare
Vor să ni-l omoare
Ciobanul vrâncean
Și cu cel ungurean
Chiar după păscut
Că e mai avut.
Râvnesc și urzesc
Un gând nebunesc
Vor viața să-i curme
Să ne lege în turme
Și după amurg
Să ne vândă în târg.
- Mioriță laie,
Laie, bucălaie,
Dar ce-a zis stăpânul,
Al nostru, românul?
- E cam șovăielnic
Și își scrie pomelnic
Ceva cu o nuntă
Și-o mamă căruntă
E doar istovit
Fără vlagă, sleit
Tu dă-te încoace
Să-i rupi de cojoace
Să-i joci în picioare
Să-i muști unde-i doare
Ești cel mai frățesc
Și mai bărbătesc,
Dar scarmănă-i bine
În seara ce vine
Că iarba-i de miei
Și dulăul de ei
Gonește-i la vale
Să ne piară din cale
Uitați să ne fie
Să se ducă-n pustie!
Și dulăul plecă
Și mi-i încăieră
În dosul stânii
Laolaltă cu cânii
Și-i scărmănă tare
De cerură iertare
Pe câmp alergând,
Din ochi lăcrimând.
Iar cel moldovan
Rămas ortoman
Își găsi un loc
Și făcu un foc
Sus în țara ielelor
Unde-i iarba fiarelor
Regina albinelor
Și ursitul zânelor.
Din desagă a scos
Un fluier frumos
Fluieraș de fag
Și zise cu drag
Un cântec de crai
Pe-o gură de rai.
Moldovan
de Vali Brașoveanu
1 mai 2023
Vinovăție pe nedrept
Sunt un copil fără crezare
Eu vinovată-n toate
O fată ce simte acuzare
Şi poate aveți dreptate.
Dar simt durerea ce o port
Că mă distruge-n viaţă
Simt că un suflet este mort
Și că vă dă speranță.
Simt cum se stinge-n fața voastră
Un suflet de nisip.
Mai bine rămân singură
Fără al vostru chip.
Nu sărbătoriile contează
Când eu am pierdut tronul meu
Simt cum toți mă-ndepărtează
Şi aşa va fi mereu.
Vreau doar puțină libertate
Ce e aşa de greu
Vreau să fie egalitate
Și să rămân tot eu.
Perpetuum tumultum
Ți-s cărările-ncurcate,
de gânduri necurate,
ce-ți răsar necontenit,
și-amar în tine au sădit.
Făr' de seamăn simțăminte,
jelesc nestăvilit morminte;
îngropata-i tu mâhnirea,
spre sfânta-ți ispită: nemurirea.
Paradis făgăduit ca un blestem,
din Iad pe cine să mai chem?
străini ți-s toți, toate-s departe;
osemintele ți-s vii,
speranțele moarte.
Ce-ar fi...
De-ar ști omul când să vină,
De-ar ști omul când să plece,
De-ar sti noaptea că-i lumină,
De-ar sti când e focul rece;
De-ar zbura stând în picioare,
De-ar privi împărătește,
De-ar tăcea în gura mare,
De-ar iubi tot ce-l urăște;
De-ar zâmbi la tot necazul,
De-ar fi plânsul lui un râset,
De-ar întoarce-n-veci obrazul,
De-ar trăi doar pentru suflet;
De-ar lăsa ce-i rău în urmă,
De-ar gândi cu bunătate:
Ar rămâne vie umbră,
Și-ar fi veșnic peste toate.
UITĂM
Uităm să privim la păsări și flori,
La cerul cu nori, la soare și stele,
Uităm să iubim lumina din noi,
S-o lăsăm să răzbată prin piele...
Uităm, mult prea des, uneori,
Să citim, să cântăm, să zâmbim,
Către pomii ce înalță-nspre nori,
Senine troițe ce se roagă sublim...
Uităm că prin venele noastre,
Fără grabă, curge aur lichid,
Uităm că din noi, câmpiile vaste,
Către cer, subtil, se deschid...
Uităm că zburăm fără umbră,
Uităm că pășim fără pas,
C-am sorbit din pocalul cu ambră,
Până când nimic n-a rămas...
Uităm că pe frunte ne stă înscris,
Haloul ființelor caste,
Uităm că Cerul, pentru noi, îi deschis,
Și purtăm, cu toții, o rană sub coaste...
Să uităm, stă în firea umană,
Să iertăm, mai aproape de zei,
Suntem îngeri ce coboară în strană,
Să cânte etern, psalmul verdelui Rai...
Carabie de dor
Suflet drag ,
Peste oceane de cuvinte
Al meu dor -
Corabie sa fie
Pânză de speranță
În larg sa-l poarte
În vânt lin șoptit
Al amorului vis
Trecând peste întinderi nesfârșite
Doar în al meu suflet sfârșit
Orizontul harta sa mi fie
Spre un răsărit așteptat
O raza de lumina vie
În dar sa mai primesc
Călăuză sa mi fie
În corul de voci mute
Urmarea Mioriței: Moldovan
Dar mioara cea laie
Se duce vioaie
Prin negrul zăvoi
La țarcul de oi
La cânii mai mari
Cei aprigi și tari
Pă-l crunt mi-l ochește
Și bravă rostește:
- Dulăule dragă
Diseară nu-i șagă
Că al nostru stăpân
E la capăt de drum
Că la apus de soare
Vor să ni-l omoare
Ciobanul vrâncean
Și cu cel ungurean
Chiar după păscut
Că e mai avut.
Râvnesc și urzesc
Un gând nebunesc
Vor viața să-i curme
Să ne lege în turme
Și după amurg
Să ne vândă în târg.
- Mioriță laie,
Laie, bucălaie,
Dar ce-a zis stăpânul,
Al nostru, românul?
- E cam șovăielnic
Și își scrie pomelnic
Ceva cu o nuntă
Și-o mamă căruntă
E doar istovit
Fără vlagă, sleit
Tu dă-te încoace
Să-i rupi de cojoace
Să-i joci în picioare
Să-i muști unde-i doare
Ești cel mai frățesc
Și mai bărbătesc,
Dar scarmănă-i bine
În seara ce vine
Că iarba-i de miei
Și dulăul de ei
Gonește-i la vale
Să ne piară din cale
Uitați să ne fie
Să se ducă-n pustie!
Și dulăul plecă
Și mi-i încăieră
În dosul stânii
Laolaltă cu cânii
Și-i scărmănă tare
De cerură iertare
Pe câmp alergând,
Din ochi lăcrimând.
Iar cel moldovan
Rămas ortoman
Își găsi un loc
Și făcu un foc
Sus în țara ielelor
Unde-i iarba fiarelor
Regina albinelor
Și ursitul zânelor.
Din desagă a scos
Un fluier frumos
Fluieraș de fag
Și zise cu drag
Un cântec de crai
Pe-o gură de rai.
Moldovan
de Vali Brașoveanu
1 mai 2023
Vinovăție pe nedrept
Sunt un copil fără crezare
Eu vinovată-n toate
O fată ce simte acuzare
Şi poate aveți dreptate.
Dar simt durerea ce o port
Că mă distruge-n viaţă
Simt că un suflet este mort
Și că vă dă speranță.
Simt cum se stinge-n fața voastră
Un suflet de nisip.
Mai bine rămân singură
Fără al vostru chip.
Nu sărbătoriile contează
Când eu am pierdut tronul meu
Simt cum toți mă-ndepărtează
Şi aşa va fi mereu.
Vreau doar puțină libertate
Ce e aşa de greu
Vreau să fie egalitate
Și să rămân tot eu.
Other poems by the author
Binele de rău..
E comod să reproșezi,
Ieftin să faci rău;
Din prefață maschezi
Chipul viciului tău..
De ce izbești de piatră
Bărna de sub nas;
Nu te pișcă,nu te mustră
Din lăuntricul glas?...
Binele neprețuit,
Dificil de conceput,
E însușit și folosit
Că și personal avut.
Căci pizma prin vene
Stimula placerea
De-a ticlui scene,
Stârnind durerea..
Ideal ar fi să ierți
Din cugetul dezlănțuit
Și tardiv să nu regreți,
Când nu ai cum să fii mântuit..
Trec anii...
Trec anii în galop
Pe cărări bătătorite,
N-ar zăbovi un strop,
Doar lasă urme prăfuite
Impregnate de -amintiri,
Care dor și răscolesc
Din intensele trăiri,
Ce din suflet izbucnesc.
Pe tărâmul fără nume
Ne cheamă din trecut,
Să dedicăm o lume
Timpului de noi, pierdut.,
In zadar, fără vreun rost
Intr -o clipă de tumult
Rămăși fără adăpost...
De -am recupera cumva,
De -am putea vreodată
Pe acel ceva ori cineva
Prin lacrima vărsată.,
În taină, nopții la rând..
O șansă de -am primi în dar,
Să nu fie doar un gând,
Înecat într-un pahar,
Ci un vis purtat de noi,
Menit să fie călăuză,
Când privim iar înapoi
Cu regretul iar pe buză..
Dulcele amar
În ochii tăi se scaldă marea,
Ma scufund in ea,plutesc.
Pt o clipă-mi țin suflarea,
Sa pot rosti un te iubesc..
Glasul tău ma înfioară ,
Ma -nvaluie seducător;
Ca un sunet de vioară,
Penduland amețitor.
Arde mâna ta sub haină,
În trupul tău Ma cuibăresc.
Mă săruți in taină
Ma dorești si te doresc.
Sa fugim in lume oare,
Unde nimeni nu ne știe ?...
Si iubirea nu mai doare;
Sa fim soțul si soție
Ma iei in brațe si oftezi,
Cuprins de vise colorate,
Ce ai stăruit sa le pictezi
Pe cearșafuri șifonate.
Ne vedem diseară iar;
Sa uitam de ieri, de mâine,
Purtați de dulcele amar,
Ca soarta nu ne aparține..
Fragmente din toamnă
Burnița de dimineață
Și văzduhul amorțit
Picura din ceață
Din cerul ostenit
Aripa din scoarță
Tănguia răzleț,
Înlemnită la față,
Pișcată de îngheț.
Copacii ruginiți
Din petale curgeau,
Priveau încremeniți,
Din ramuri se frângeau..
Răgușit pământul
De frig ,se înăspri,
Luptându-se cu vântul,
Trupește se zbărci....
Să -mi fie bine și nu greu..
Iarăși plec departe
Mânată de vise deșarte
Din ambiții meschine,
Ce se lipesc de mine
Și mă poartă -n țări străine
Pt traiul de mai bine.
Unde aștept cu-nfrigurare,
Să vină ziua cea mare,
Să plec din nou acasă,
Căci dorul tulbură, apasă .
Orizontul nu-mi deschide
Alte porți,ci râde,
C- am ajuns o slugă,.
Ce șade pe-o buturugă
Și -si plânge de milă
În poziția -i umilă.
Sărut pământul meu natal,
Cuprinsă de amar și val;
Aș da orice să fie altfel,
Să nu mă ard la portofel,
De-aș renunța la drumul meu,.
Să mi fie bine și nu greu..
Ruga din noi
Cad trupuri pe -asfalt
Din gura cerului înalt;
Suflete îngenuncheate
De geana zării picurate.
Și curg șiroaie,
Descompuse de ploaie ,
Mistuite de vânt,
Alunecând pe pământ..
Negura se lasă
Peste oaza de pucioasă;
Ochii triști stropesc
Din stele sclipesc.
Tânguia -n surdină
O cântare divină
De dor și de jale,
Fremătănd vocale.
Luna dintre nori
Presăra scrisori
Brațelor întinse
In rugile aprinse.
Din cenușă plămădită
Țâșnea făptura oglindită
În chip și asemănare
Din milă și iertare...
Binele de rău..
E comod să reproșezi,
Ieftin să faci rău;
Din prefață maschezi
Chipul viciului tău..
De ce izbești de piatră
Bărna de sub nas;
Nu te pișcă,nu te mustră
Din lăuntricul glas?...
Binele neprețuit,
Dificil de conceput,
E însușit și folosit
Că și personal avut.
Căci pizma prin vene
Stimula placerea
De-a ticlui scene,
Stârnind durerea..
Ideal ar fi să ierți
Din cugetul dezlănțuit
Și tardiv să nu regreți,
Când nu ai cum să fii mântuit..
Trec anii...
Trec anii în galop
Pe cărări bătătorite,
N-ar zăbovi un strop,
Doar lasă urme prăfuite
Impregnate de -amintiri,
Care dor și răscolesc
Din intensele trăiri,
Ce din suflet izbucnesc.
Pe tărâmul fără nume
Ne cheamă din trecut,
Să dedicăm o lume
Timpului de noi, pierdut.,
In zadar, fără vreun rost
Intr -o clipă de tumult
Rămăși fără adăpost...
De -am recupera cumva,
De -am putea vreodată
Pe acel ceva ori cineva
Prin lacrima vărsată.,
În taină, nopții la rând..
O șansă de -am primi în dar,
Să nu fie doar un gând,
Înecat într-un pahar,
Ci un vis purtat de noi,
Menit să fie călăuză,
Când privim iar înapoi
Cu regretul iar pe buză..
Dulcele amar
În ochii tăi se scaldă marea,
Ma scufund in ea,plutesc.
Pt o clipă-mi țin suflarea,
Sa pot rosti un te iubesc..
Glasul tău ma înfioară ,
Ma -nvaluie seducător;
Ca un sunet de vioară,
Penduland amețitor.
Arde mâna ta sub haină,
În trupul tău Ma cuibăresc.
Mă săruți in taină
Ma dorești si te doresc.
Sa fugim in lume oare,
Unde nimeni nu ne știe ?...
Si iubirea nu mai doare;
Sa fim soțul si soție
Ma iei in brațe si oftezi,
Cuprins de vise colorate,
Ce ai stăruit sa le pictezi
Pe cearșafuri șifonate.
Ne vedem diseară iar;
Sa uitam de ieri, de mâine,
Purtați de dulcele amar,
Ca soarta nu ne aparține..
Fragmente din toamnă
Burnița de dimineață
Și văzduhul amorțit
Picura din ceață
Din cerul ostenit
Aripa din scoarță
Tănguia răzleț,
Înlemnită la față,
Pișcată de îngheț.
Copacii ruginiți
Din petale curgeau,
Priveau încremeniți,
Din ramuri se frângeau..
Răgușit pământul
De frig ,se înăspri,
Luptându-se cu vântul,
Trupește se zbărci....
Să -mi fie bine și nu greu..
Iarăși plec departe
Mânată de vise deșarte
Din ambiții meschine,
Ce se lipesc de mine
Și mă poartă -n țări străine
Pt traiul de mai bine.
Unde aștept cu-nfrigurare,
Să vină ziua cea mare,
Să plec din nou acasă,
Căci dorul tulbură, apasă .
Orizontul nu-mi deschide
Alte porți,ci râde,
C- am ajuns o slugă,.
Ce șade pe-o buturugă
Și -si plânge de milă
În poziția -i umilă.
Sărut pământul meu natal,
Cuprinsă de amar și val;
Aș da orice să fie altfel,
Să nu mă ard la portofel,
De-aș renunța la drumul meu,.
Să mi fie bine și nu greu..
Ruga din noi
Cad trupuri pe -asfalt
Din gura cerului înalt;
Suflete îngenuncheate
De geana zării picurate.
Și curg șiroaie,
Descompuse de ploaie ,
Mistuite de vânt,
Alunecând pe pământ..
Negura se lasă
Peste oaza de pucioasă;
Ochii triști stropesc
Din stele sclipesc.
Tânguia -n surdină
O cântare divină
De dor și de jale,
Fremătănd vocale.
Luna dintre nori
Presăra scrisori
Brațelor întinse
In rugile aprinse.
Din cenușă plămădită
Țâșnea făptura oglindită
În chip și asemănare
Din milă și iertare...