Off,iubire...

E comod să reproșezi,

Ieftin să faci rău;

Din prefață maschezi 

Chipul viciului tău..

 De ce izbești de piatră 

Bărna de sub nas;

Nu te pișcă,nu te mustră 

Din lăuntricul glas?...

Binele neprețuit,

Dificil de conceput,

E însușit și folosit 

Că și personal avut.

Căci pizma prin vene 

Stimula placerea 

De-a ticlui scene,

Stârnind durerea..

Ideal ar fi să ierți 

Din cugetul dezlănțuit 

Și tardiv să nu regreți,

Când nu ai cum să fii mântuit..

Hai că trec și peste asta,

Întorc pagina discret,

Merg înainte și basta 

Fără urme de regret.

Răsuflănd din rărunchi,

Străbat norii cenușii,

Tremurând din genunchi ,

Să nu mă piardă pașii..

Să nu mă tulbure marea,

Când mă bate vântul,

Ce -mi spulberă zarea,

Smulgându -mi veșmântul.

Ziua de ieri mă cheamă 

Din ecoul umbrelor ude

Și mă cuprinde o teamă,

Că din culpă -mi răspunde..

Ziua de mâine -mi surâde 

Din tărâmul ce mă -mbie

Și de brațe mă prinde,

Să mă scape de fobie .

Încep să -mbatränesc;

Îmi șopti oglinda,

Râdea în mine nefiresc,

Privirea mi-o scălda..

Riduri gri și spălăcite 

Îmi pișcau obrazul;

Nopțile -mi sunt bântuite,

Căci mă năpădi talazul..

Șuvițe albe curg,

Ce răsar la întâmplare 

Pe chipu -mi în amurg 

Fără strop de soare..

Umbra anilor apuși 

Mă brăzdau pe piele,

Iar urmele de pași 

Socot zilele mele..

Mai e ceva de lămurit 

Înainte de popas;

Un vis de îndeplinit;

Apoi spun;Bun rămas..

Iubesc în beznă 

Bărbatul de vis;

Dulcea mea caznă,

Picurând din paradis.

Sorb din răsărit 

Zâmbetul din lacrimi;

Al tău chip fericit 

Îl culeg din patimi.

În umbra ta pășesc,

Învăluită de amor,

În tine mă topesc 

Cuprinsă de dor...

Dispăreai ca o himeră 

Printre norii triști.

Mă agățăm ca o iederă 

De gândul că exiști..

De m-aș naște odată,

Să cutreier lumea toată,

Tot pe tine te-aș alege

Să -mi fii sclav și rege.

De s-ar opri ceasul in loc,

Să mă bucur de noroc,

Cât mai ești lângă mine;

Nu știm ce rezervă mâine..

De-aș da timpul înapoi,

S-adun visele cu noi,

Din clipele de neuitat 

Sub pomul incrustat..

Aș da zilele pe-o noapte,

Când mă stropeai cu șoapte 

Și -mi jurai etern iubire 

Cu patos și însuflețire...

De-aș zbura printre stele,

Plutind prin lumi paralele;

Te-aș lua mereu cu mine,

Să pecetluim destine..

Iarna pogorâse -n prag,

Cerne prin văzduh zăpadă 

Peste al nostru drag meleag 

Și gerului căzurăm pradă.

Crivățul suflă pe sticlă 

Dalbe flori de gheață,

Aripi se topesc în pâclă,

Pomii scutură mătreață.

Sub streșini țurțuri de cristal 

Sculptați cu măiestrie,

Sclipesc în zare ireal 

Ca o podoabă vie.

Lacul bocnă se făcuse,

Alunecând sub palmă.

Ecoul chinuit de tuse,

Se chirci sub o năframă,

Țesută din stropi de mătase ,

Ce roiesc in dansul magic,

Fulguie tăcut pe case,

Făurind Momentul tainic.

Prin nămeți plutea agale 

Umbra norilor n culori,

Pașii își croiesc o cale,

Simțind în tălpi fiori...

Pictor trist în visul meu

Mă pictez ca un erou

Salvându-te pe tine

Pentru mine.

Amândoi într-un tablou

Tu ești sunet, eu ecou

Extensia sufletului meu,

Mă pictez al tău erou.

Și prin negura uitării

Tu ești numele iubirii

În visul meu… eu visul tău,

Mă visezi al tău erou.

Și-n albastrul mării

În căderea serii
Gânduri zboară-ntr-un ecou
Mă visez al tău erou.

Te salvez de la uitare

Și te mângâi cu o floare

Eternitatea ne așteaptă

Într-o lume dreaptă. 

Tu ești pată de culoare

Eu sunt singur și mă doare

Te pictez cum te-am iubit…

Povestea mea fără sfârșit. 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

La umbra copacului bătrân, cu frunze grele,
Ce-n Chindie stă martor la pași rătăciți,
Am stat, doi copii înveșmântați în tăcere,
Pe ruina unei cetăți, niște îndrăgostiți.

Mi-ai spus de bobba și eu de dorul mocnit,
Ți-am ținut mâna, cu sfială regescă,
Și-un sărut pe-obraz ți-am lăsat înflorit,
Ca o rugă fierbinte, dar firească.

Ai zâmbit. Și tot soarele s-a-nclinat,
Căci zâmbetul tău, preafrumoasă domniță,
E lumina ce-n sângele meu s-a vărsat,
Și-a lăsat viața cu rost și voință.

Pe Minecraft făceai bodega Junimii,
Eu semănam floarea-soarelui din cuvânt,
Și râdeai de-a mea faimă în rândul lumii,
Dar m-adorai, în tăcere, adânc și blând.

Mi-ai dat o carte, cu fir de catifea,
Micutele Doamne, oh, și scrisul tău rar,
Prima liturghie pe hârtia mea,
Primul semn că nu-s singur și-n zadar.

Tu, medic al sufletului istovit,
Ai redat viață gândului meu pierdut,
Ai luat gândacul de drum obosit
Și l-ai făcut rege-ntr-un regat nevăzut.

Iar azi, când se-nvârte lumea-ntr-un joc,
Eu stau în colț, cu inima-n palmă,
Scriu, iubesc, mă topesc ca un foc,
Și-n tăcere îți spun: tu-mi ești cea mai dragă.

Dacă ai fi păcatul ce-n veci sfințește,
Aș păcătui fără frică, fără oprire,
Dacă ai fi o boală ce nu se gătește,
Aș refuza orice leac, cu iubire.

Căci tu mi-ai dat mai mult decât cer,
Mi-ai dat sens, mi-ai dat zâmbet, mi-ai dat regat,
Și-acum, cu-al meu condei stingher,
Îți spun că te port în mine ca pe-un legat.

Mă uit la cer, e de-un albastru senin

Mi te închipui atât de frumos și de lin,

Prin gânduri mi te plimbi mai mereu

Dar ești atât de departe... de sufletul meu...

Aș mai vrea încă o dată să ne vedem întâmplător 

Așa aș mai potoli un pic al meu dor,

Să pot să te îmbrățişez măcar o ultimă dată 

Si-un vin să savurăm în doi cum n-am făcut-o vreodată...

Nu pot să te scot din gând nici un minut

Deși uneori aș vrea să pot să mă ascund

De vise, speranțe... de al meu gând 

Să nu mai doară atât de tare...cum ne-am pierdut...

Sărutul e o floare

Aparte, fără frunze,

Nu are nici petale,

Doar cele patru buze.

Ce dis-de-dimineaţă,

Că-i soare sau că plouă,

Se ating cum faţă-n faţă

Stau două câte două.

E floarea ce-i seduce

Pe toţi cu al său nectar,

Dă mierea cea mai dulce

Iubiţilor în dar.

Tot timpul înfloreşte

Şi poate fi culeasă

De-ndrăgostiţi prin parcuri,

Grădini, pe lângă casă.

E gingaşă din fire

Şi roşie precum focul,

Miroase a iubire

Şi dor, bat-o norocul!

   Te voi căuta mereu cu ochii închiși,
    Acolo unde, într-o mare albastră de iriși,
    Apusul de soare arde mocnit în ochii tăi,
    Iar trupul tău curge fluid în munți și văi...
    
    Te voi căuta cu mâinile întinse-nspre cer,
    Așa precum orbul își caută drumul prin ger,
    Pipăindu-te cu patimă până la lună și stele,
    Memorându-ți, pe-întuneric, fiecare petec de piele...
    
    Te voi avea cu buzele arse de setea de tine,
    Cu vinul ființei tale curgându-mi prin vine,
    Îmbătat de aroma de tei al părului tău,
    Mă plec peste tine - ca o umbră, ca un hău...
    
    Te voi avea din amurg și până în zori,
    Cu trupul ostenit pe un pat de iarbă și flori,
    Te voi avea, cu orice preț, din nou, la noapte -
    Căci în noi mocnește un jar clădit din șoapte...
    
    (Partea l-a, Ciclul „Căutări”)

Trimite tu inima ta

S-o țin in noaptea mea aprinsă ,

Să bată în bezna din mine 

Ca o rană dulce, neatinsă. 

Trimite tu privirea ta

Să o mai văd  în dimineață ,

Să-mi lumineze inima 

Și sa mă umple de speranță