Off,iubire...

Plouă ca din găleată,

Nu se mai oprește odată..

Nemulțumiți ne ofticăm;

Starea vremii invocăm.

Visăm soare și frumos,

Nu chipul cerului noros.

Apoi când căldură vine,

Parcă iar nu este bine;

Ne topim de zăpușeală 

Și ne ia cu amețeală,

Tânjim umbra unui nuc 

Și -un pahar rece cu suc.

Ne rugăm să vină toamnă,

Prețuită ca o doamnă,

Chiar de ne paște nostalgia

Și ne seacă nevralgia.

Firea noastră efemeră,

Similară -n orice sferă,

Nu găsește alinare.

Este -n perpetuă mișcare;

Cerșim reformă cu ardoare,

Stropită cu sudoare.

Și așa va fi și iarna;

Nu ne mai place haina,

Ce ne ferește de frig,

Mușcăm lacom din covrig..

Dar uite vine primăvara,

Tot simțim în noi povara;

Ori că -i albă,ori că -i meargă,

Pe obraz nuanța -i acră..

Omule, trăiește, ți viața,

Lasă moftu și prefața...

Gânduri care dor,

Purtate de vânt,

Scuturate din nor

Doboară la pământ..

Cuvinte ce rănesc 

Suflete curate,

Cu amar plătesc 

O doză de dreptate..

Simțăminte ce stârnesc 

Lacrimi pe furiș 

Din iubiri ce ofilesc,

Zâmbindu-ne pieziș...

Regretele ce rod,

Zdrentuind veșminte 

De pe trupul schilod,

Închipuit de minte..

Amintiri ce răscolesc 

Privirile răvășite 

Și -n noapte șoptesc,

Invocând din spirite..

Întâmplări ce copleșesc,

Împovărând la extrem.,

Împrejurări ce definesc 

Efemerul din sistem..

Furia vântului năprasnic 

Peste meleagul pașnic,

În toiul nopții răbufnise,

Cu zbucium se dezlănțuise.

Se izbi , suflând,de ziduri,

Scârțâind printre rânduri,

Frânse crengile în treacăt,

Scuipând fior și geamăt..

Stârni val torențial,

Împrăștiindu -se-n aval,

Lăsând däre de nisip,

Se răsucea în fel și chip.

Săltat din țâțâni,

Smulgea din rădăcini,

Tropăia pe streșini,

Călcând în străchini..

Un răstimp se îmblânzi,

Ostenit, în zori de zi;

Adulmecă pe furișate 

Ținutul ce îl va răzbate..

Iarna pogorâse -n prag,

Cerne prin văzduh zăpadă 

Peste al nostru drag meleag 

Și gerului căzurăm pradă.

Crivățul suflă pe sticlă 

Dalbe flori de gheață,

Aripi se topesc în pâclă,

Pomii scutură mătreață.

Sub streșini țurțuri de cristal 

Sculptați cu măiestrie,

Sclipesc în zare ireal 

Ca o podoabă vie.

Lacul bocnă se făcuse,

Alunecând sub palmă.

Ecoul chinuit de tuse,

Se chirci sub o năframă,

Țesută din stropi de mătase ,

Ce roiesc in dansul magic,

Fulguie tăcut pe case,

Făurind Momentul tainic.

Prin nămeți plutea agale 

Umbra norilor n culori,

Pașii își croiesc o cale,

Simțind în tălpi fiori...

Printre alge mișcătoare 

Două lebede pluteau;

Veneau din depărtare 

Și pe valuri dănțuiau.

Culegeau din apäraie, 

Unduindu-si grațios

Penajul in șiroaie 

În ritm silențios  

Vântul le da târcoale, 

Ciufulindu le obrazul, 

Împrăștiind petale, 

Dezlănțui talazul.

Înaripatele sublime

În tandem pecetluit 

Întrupau la înălțime 

Visul de a fi iubit..

Pe vatra bătrânească 

Lumini din cer roiau,

Prin sticlă să răzbească,

Pe zid alunecau..

Sub streașina-  împăienjenită

Mișună un furnicar 

Din tencuiala găurită,

Acompaniat de un bondar..

Izul odăii învechite 

Greu ofta din mădulare,

Ușile zbârcite 

Scârțâiau din mădulare..

Pe rafturile ramolite,

Printre pete siropoase 

Sar muștele, ademenite 

De firimituri soioase..

Pe dușumeaua năclăită 

Forfotea un șoricel 

Sub scoarța ronțăită,

Se-adăposti de motănel..

Tiptil negura nocturnă 

Învălui așezământul,

Șoptind un noapte bună 

Acoperind pământul..

umbra mea dispăruse, vai, deodată
(se dizintegrase nevăzută ca un atom)
degeaba strigasem şi bătusem din poartă
în poartă
nimeni nu văzuse pe-acolo vreo umbră
umblând fără om

bătrânii spuneau că umbrele-şi însoţeau
trupurile în peregrinările lor
( încoresetate de-o voinţă supremă )
dar umbra mea fugise chiar înainte să mor!
şi-atunci, mă întreb, cum naiba să ies
din această stânjenitoare dilemă?

simplu, fără să priveşti înapoi
( îi auzii glasu-n urechi cum mă scurmă )
dacă am încăput, iubitule, într-o inimă
amândoi
de ce n-am încăpea tot așa… într-o umbră?

Te rog să-mi fii primăvară

În această toamnă fără de culori  

Și adu-mi de poți o sclipire magică  

Din ai tăi mirifici ochișori

Te rog rămâi aproape  

Nu pleca și tu acum  

Pe meleaguri depărtate  

Să-mi devină sufletul scrum

Te rog, mai dă-mi un ultim sărut  

Unul la fel de dulce ca la prima întâlnire  

Și o ultimă flacără-n suflet  

Aducându-mi o mică zvâcnire

Iar atunci când singur voi rămâne  

Te voi păstra în ale mele amintiri  

Cu acea gingașă privire  

Așa cum eram la începuturi

Și, o dată cu plecarea ta,  

Ia-mi, te rog, și toate deznădejdile  

Și-n liniștea nopții, amintirea-mi va aduce alinarea  

Iar, în vise, ne vom reîntâlni, iubita mea.

Am găsit urma ta
în amintirile mele
ca pe niște piese
într-un domino
vocea ta
îmi bucură simțurile
în serile tărzii
peste sufletele noastre
atârnă o lume
care ne strivește
doar visele noastre
scapă spre un timp infinit

Iubirea mea e caldă și arde doar în mâinile tale pentrucă inima ta e singura ce aprinde focul din inima mea

Te aștept în miez de noapte să înflorești în inima ca o floare a cărui sărut e singurul ce vindecă o altă floare, precum floare mea a carui petale sunt ofilite, tu doar poți să înflorești petale de a dorului meu mângâiere

Și mai simt că tu și eu suntem singuri ce sunt combatibili în ale iubirii arte și știu asta atât de sigur, și știi de ce?

Viața mea e ca o pânză golă și ponosită și doar a ta culoare poate să-mi transforme infernul în paradis

Și ai spune, că orice alt suflet ar putea colora o viață a cărui fundal e pustiu, dar oricâți ar încerca să cucerească acel suflet, ar mâhni doar de frustrare,  nicidecum nu s-ar bucura să-și găsească sufletul pereche când sunt conștienți că nu orșicine e alesul acelei vieții și suflet

  Doar unicul ce poate aduce culoare e cel care a fost trimis de Dumnezeu, și acel răspuns la rugăciunile acelui suflet ești tu

De într-o zi vreun dor de noi te va lovi

Să mă cauți în versuri ce ți le-am pictat. 

lubirea, dorul și durerea  rămân scrise-n poezii

Și nesfârșita clipă când eu... te-am așteptat.

Să nu regreți sfârșitul ce între noi n-a fost

Căci niciodată nu este prea târziu!

Sunt poezii scrise din inimă c-un rost

Pentru o clipă când mi-am dorit să-ți fiu.

De într-o zi dorul nu-l vei putea opri

Încearcă către mine să faci un gest de-un pas

Căci negreșit în toate mă vei întâlni

Păstrând o umbră de speranţă, pentru un bun rămas..

Veștejit de neiubire

Sufletul meu plânge

Scoica aparențelor

Ascunde perla esenței mele.

Strălucirea spiritului meu

E umbrită de imaginea mea,

Sunt o lira veche pe lângă care oamenii trec nepăsători

Neștiind că dacă îi ating coardele

Va canta minunat,

O frunza care cade nebăgată in seama,

Frumusețea ei pierzandu-se in Neamț..

Sufletul meu plânge și strigă:

Sunt aici,de ce nu mă vezi?

E târziu,dar mai lupt prin cuvânt sa strălucesc..

Mă vezi?..