Eu te-am iubit!

oare dragostea mea merită salvată?

și dacă ți o dau...va mai fi întreagă?

te gândești la mine ca la un posibil inamic..

eu nu sunt inamicul nimănui,

as spune ca sunt doar plină de frici..

mi-am lăsat curajul la poartă, tu ia-l.

oare sunt cea bună sau doar un salvamar?

nu mai știu să număr, defect profesional.

inca știu să citesc, te pot citi în poezii.

oare sunt încă vie? sau pe muchie de cuțit 

nu știu dacă știu ce vreau, mai lasă-mă puțin,

as vrea sa cred ca nu ma doare..

dar te caut în răspunsuri, semne, zâmbete și duhuri.

nu știu cine sunt, poate de asta nu știu încă ce vreau,

dar cred ca vreau sa stau cu tine, sa nu ma mai chinui la fel de mult.

o energie străină bate la ușa mea,

eu nu îi deschid, o las ca să mă vrea..

o las ca să mă cânte, să mi spună povești,

iar noaptea să mi dezvăluie că încă mă iubești.

iau trenul pân' la tine, dar nu știu unde ești,

aș vrea să fiu cu tine, nu să culeg cireși,

oare dacă te strig, mă vei chema de acolo?

am să ți aflu adresa și vom fi pentru totdeauna –

....împreună...iar dragostea mea salvată.

Zeiță cu chipul de ceară,

Te rog alină suferința mea,

Primește dragostea mea,

Așa nu te voi uita.

Privesc pe geamul aburit,

La ochii tăi închiși,

De ce nu ma privești?

Nu ma mai iubești?

Chipul tău e neschimbat,

La fel și vocea ta,

De ce te ai îndepărtat?

Ma simt respins, ce pot sa fac...?

Nu primesc niciun răspuns,

Oare e totul in capul meu?

Nu, ea e aici, doar o privesc,

Sau doar mi-o imaginez...

Mă plimbam pe drumul lung. 

A cărui farmec a murit! 

Sub luna mare...plină de mister.

Misterul singurei iubiri.

Trecuseră sub această lună

Un fior ce nu-l știam

Era fiorul iubiri!

Pe care încă nu-l cunoșteam.

Peste veacurile vieții 

Peste umbra tinereții 

Peste sufletele stinse

Cu ale sale zgârieturi

Îmi intrai suptil în viață

Cu o vorbă, două, trei. 

Până când, din neștiute

Te iubeam! chiar de nu crezi. 

Și acuma îmi doresc

Ca de-a cuma ca să fim

Două frunze pe o creangă. 

Dar o creangă fără spini... 

         Cozac Ionela.

As vrea sa-ti dau in dar o stea

Sa te calauzeasca in soapte

Sa-ti amintesti mereu de ea

Tu cand te uiti pe cer in noapte

Sa sti mereu cand soarele apune

Apare ea de nicaieri si-ti spune

Eu pentru tine sunt aici, si am sa raman o vreme

Am fost aleasa de un print ca sa iti dau putere

Voi straluci in ochii tai mereu cand ma privesti

Si am sa te fac sa-ti fie dor , sa vrei, sa ma doresti

Dar daca te intorci si pleci am sa ma sting incet

Pan ce voi fi un punct pe cer, voi disparea complet.

Si va renaste in gandul tau

Dorinta vie de a iubi din nou

Speranta ca-ntr-o zi pe cer

O stea va straluci in eter

Aceeasi stea care odata

Iti lumina privirea toata

Si te urma vadit in noapte

Nu ezita sa-ti fie aproape.

Atârna pe balcon

Printre ruine se mai zărea, ici colo

Câte un ciob se suflet

Era cât mai putea de sensibilă

Simțea o durere în coasta din care a fost creată la începul lumii

Zâmbea, dar îi trecea, cu un alint al vântului ce-i năvălea obrajii

Suspina, era visatoare, ofta că nu mai poate iubi

Căci rănile sunt adânci, parcă au diabet, se vindecă foarte greu

O să treacă, dacă nu durerea, măcar ziua prezentă.

Oh suflet drag,

In miez de noapte iar nu dorm 

Si dupa el tanjesc

Cu foc in inima 

Si aspru regret

Ma gandesc ce ar fi fost ?

Unde am fi ajuns ? 

Dar oare ...? 

Si iar ma trezesc 

Ca am uitat sa traiesc 

 În amintiri ma pitesc 

Doar acolo siguranta gasesc 

Si caldura iluzorie primesc 

Cand doar de fapt ma amagesc ...

Ma cobor si nu reusesc 

Sa mai ating stele ce lucesc 

În înaltu" ceresc ...

Si aleg 

A vedea ce mi-ai daruit 

Si mereu invatat 

Sa rad,

Sa zambesc,

Sa i-au viata la misto,

Si sa traiesc frumos,

Caci cu amintirile am sa traiesc 

Si dupa cum mi ai spus

Cand n-am sa mai fiu  

O viata frumoasa 

In urma am sa las 

Presarata cu momente de haz

Si zambete cand e necaz 

Caci cu veselie am trait 

Fara regrete si amagiri

Nu cu lacrimi amare 

Cu parfumul greoi incarcate

Al unor trairi de mult uitate.

Merg pe-o stradă foarte-ngustă!

Pașii-mi spun să mă grăbesc,

Dar nu pot e pojghiță de gheață,

Frică-mi e să nu alunec, s-o pățesc

Am în mâna dreaptă un baston,

Să-mi ajut piciorul stâng la mers,

Care doare, c-a fost rupt..pardon,

Și acum, n-am alta cale de ales

Las frigu-afară și urc iute în birou,

Unde așteaptă dosare spre soluționare,

Le analizez pe toate și scriu în stilou,

Ziua deplasării, pentru o verificare

La serviciu suntem, mereu aglomerați,

Dar ne dăm silința și nu amânăm,

Muncim în echipă făr' a fi stresați,

Tot ce-avem în lucru, iute procesăm

Oameni cu idei, ne cer ajutor,

Strict pe-a noastră competență,

Știm că ei, sunt al nostru viitor,

Și-i consiliem, cu multă prudență

Unii investesc, pentru-a produce,

Bunuri de consum și alte servicii,

Alții fac comerț, cu diverse produse,

Și unii și alții, vor să aibă beneficii

Zilnic se afirmă, sunteți birocrați,

Și corupți cu toții, fără deosebire,

Însă cred și spun, suntem tehnocrați,

Și da, hoția e o boală, fără lecuire

Speranța, e în oamenii onești, cinstiți,

Care sunt mulți și nu pot fi păcăliți,

De cei puțini ce-n viață-s necinstiti,

Și care cu siguranță vor fi..pedepsiți!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Fereastra-mi este larg deschisă

Și simt în nări aer rece de toamnă,

E frigul dimineții de octombrie

Când gându-mi e la tine doamnă

Și nu doar gândul îmi e plecat

Cu el s-a dus și dorul pentru tine,

Acum eu stau la geam și-aștept

Să-ți aud pașii, venind spre mine

Când ai plecat nu am putut să cred

Că nu te vei întoarce din nou la mine,

Și seama nu mi-am dat ce te-a durut

Nici câte supărări ai adunat în tine

Abia când singur am rămas în viață

Am înțeles ce mult și unde am greșit,

Punând accent și interes pe muncă

Uitând că unde nu-i iubire, e sfârșit

Am să renunț la egoism și la rutină

Și îmi voi face timp pentru iubire,

Știind că doar așa o-ntorc la mine

Și-n viața să trăim din nou..în fericire!

Mă plimb pe o alee pietruită 

Puțin mai sus de casa noastră, 

Și trag cu ochiul chipul să-ți văd 

Udând mușcata de la fereastră. 

Știu că privești și-mi vezi privirea 

Dar nu dorești să tragi perdeaua, 

Nu poți uita că am plecat atunci 

Când pe pământ se punea neaua. 

Nici eu nu am ceva de explicat 

Că doar am discutat cu voce tare, 

Și ne-am adus acuze fără număr 

Făr 'a rosti cuvântul greu...iertare. 

Acum zăpada s-a topit de mult 

Și primăvara frumusețea își arată, 

Aminte îmi aduc cum ne plimbam 

Nimic nu se vedea să ne despartă. 

Aș vrea să-ți fac un semn cu mâna 

Însă nu știu dacă ești singurică, 

Așa că am să mă întorc și mâine 

Sperând, poate perdeaua...se ridică!

Aseară pe frunze am călcat

Simțind adânc tristețea lor,

Că nu mai sunt de vreun folos

Și toate pe pământ uscate mor.

Din primăvară până-n toamnă

Pe crengi au fluturat în vânt,

Și adăpost le-a oferit la păsări

Primind răsplată frumosul cânt.

La umbra lor au odihnit țăranii

Când soarele le ardea fruntea,

Și deseori l-a protejat pe câlător

De ploaie, tunet și vreme rea.

Privesc pe jos patul de frunze

Și mă întind puțin să odihnesc,

Profit că soarele încă-ncălzește

Deschid o carte și-un rând citesc.

Prea mult nu pot să zăbovesc

Că noaptea vine cu răceala ei,

Culeg o frunză și trist îi spun

Cu toți murim...ne facem hlei!

De ce e frig și inima mă doare,

Iar tu nu simți răceala dintre noi,

Stăm amândoi tăcuți în așteptare,

Și știm că pe-năuntru suntem goi

Ne punem tot mai des o întrebare,

De ce noi nu mai suntem ca-nainte,

Când știm că-n viața totu-i încercare,

Și uneori călcăm pe jar fierbinte

Și știm cu siguranța amândoi,

Că drumul nostru n-a fost un vis,

Am stat în vânt, bătuți de ploi,

Și nimeni și nimic nu ne-învins

A fost și greu, dar am trecut,

Peste necazuri, ce au durut,

A fost ușor și ne-a plăcut,

De mână tot timpul ne-am ținut

Pe calea vieții am evitat,

Să-ne-acuzăm unul pe altul,

Și am știut să ne purtăm,

Și-n spate să ne ducem sacul

Și anii ni s-au adunat cu plus,

Riduri adânci lăsând pe chipuri,

Și tinerețea ni s-a dus pe-ascuns,

La fel cum fură apa din nisipuri

..................................

În tinerețe totul ți se cuvine,

Nu știi să scazi și doar sa-aduni,

Iar când timpul bătrâneții vine,

Spui rugăciuni, speri în minuni .............................. 

Un sfat aș da acum eu tuturor,

Trăieste, dar nu cu viața la pariu,

Și toate să le faci la timpul lor,

Ca nu cumva să fie...prea târziu!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Și eu mai scriu din când în când vreun vers 

Dar făr' a ști că cineva face popas să îl citească, 

Când azi mai toți doar știm s-aducem critici 

Și chiar cu vorbe grele în cel ce scrie să lovească. 

Nu e ușor să mulțumești pe toți din astă breaslă 

Cu versul tău și-a ta filozofie despre viață, 

Când suntem diferiți, precum frunza pe cracă 

Așa că mă bazez pe cel deștept ce din nimic învață. 

Citesc și mulțumesc la toți ce scriu cu pasiune 

Și afișează vers cu rimă pe rândul lor de poezie, 

Atunci și eu mă-ndemn și chiar visez să fiu ca ei 

Să scriu ce simt, când simt să scriu ceva pe o hârtie. 

Vouă mă-nclin și către buna voastră muză 

Și mult aștept cu drag pe toți să vă citesc, 

Iar de găsiți puțin răgaz și pentru al meu vers 

Vă rog frumos, un mic popas...și zic...vă prețuiesc!