Draga mea

           A M  CRESCUT ,SUNT  BĂIAT  MARE,

          MAMEI  ÎI OFER  O  FLOARE ,

          ȘI -I  MAI  SPUN  CĂ -O IUBESC-

          MAMEI OCHII  ÎI  STRĂLUCESC.

          MĂ  SĂRUTĂ  PE  OBRAZ  ,

          MĂ  MÂNGÂE  CUM  EA  ȘTIE ,

          APOI  RÂDE  FACE  HAZ ...

          ȘI -MI ARATĂ  O  HÂRTIE!...

          ACOLO  ERA  O  ÎNTREBARE,

          A  CITIT-O  MAMA  OARE ?

          ERA  SCRIS  DE  MÂNA  MEA...

          CE  ESTE  IUBIREA?

          PUIUL  MEU  ,AI  CRESCUT  MARE

          IUBIREA  DE  MAMĂ-I  ÎI  SFÂNTĂ ,

          NU  ÎNCETEAZĂ  NICIODATĂ...

          DAR  MAI  ESTE  O  IUBIRE !

          SIGUR  O  SĂ-ȚI  DEA  DE  ȘTIRE!?

Am clipit

Și tu ai rămas

Fata din trecut

Și m-am mânhnit …

Și într-o clipă am devenit

nenăscut!

Am mai clipit odată

Și ai venit

De undeva din trecut …

Dar unde eu eram cândva,

Tu mă priveai prin timp

nenăscut!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Într-o zi oarecare

M-ai lăsat doar cu o scrisoare 

Care spunea:"Am plecat pentru totdeauna

Nu mă căuta, nu mă suna"

Mesajul m-a făcut confuză

De ce ai plecat așa fără o scuză?

Durerea pe care o simt e sfâșietoare 

Ca un cuțit în inima îndurătoare 

Regret tot ce-a fost între noi

Nu va mai exista vreodată un noi

Nici să nu te gândești să te întorci 

Sper să te iert până pe-atunci

M-ai omorât cu acele cuvinte

Amintirile mele sunt pierdute

Din vina ta nu mai am încredere în lume

M-ai distrus cu tot cu nume

Acesta e sfârșitul 

Cu plecarea ta ai stricat totul

Nu te vreau în raza mea de vedere

Aici ne luăm la revedere.

Am vrut să ating cerul ,

Dar  rădăcinile m-au prins 

Și m-au legat strâns.

Am vrut să prind lumina

Într-o clepsidră

Dar s-a risipit

Am vrut să spulber durerea

Dar am văzut un chip cioplit 

Și  mi-a frânt aripa.

E toamnă și eu mă plimb pe-alei

Pentru că vreau să-mi amintesc,

Cum noi demult ne-am cunoscut

Și când am spus întâiul..te iubesc

Pașii mă duc conduși de minte

Prin locuri pe unde ne plimbam,

Și ne țineam noi strânși de mână

Iar eu timid o poezie-ți recitam

Privirea mi-o îndrept spre bănci

Unde adesea noi doi ne-am așezat,

Degeaba gândul îmi fuge în trecut

Când văd și simt că totul e schimbat

Și cum să fie azi cum era altădat

Când ani s-au scurs cam patruzeci,

Doar teiii au rămas și par să spună

Că ne-așteaptă pe aici și la optzeci

Din nou o strâng ușor de mână

Pe doamna ce-mi este azi soție,

Îi simt căldura și toată nostalgia

Iar eu recit din nou aceeași poezie

Nu ne întoarcem și mergem înainte

Spre locul unde savuram o prăjitură,

Aici nu mai găsim cofetăria noastră

Și un local unde servim noi o friptură

Abia acum ne-ntoarcem la mașină

Și ne oprim din drum la mica florărie,

De unde cumpăr un buchet de flori

Și scriu pe panglică...te iubesc Mărie!

Nebuna mea din nebunia noastră,

Desculți lipim afișe pe perete,

Și desenăm crini albi în glastră,

Ca două suprarealistice portrete.

Halate albe dănțuie pe coridor,

Ca umbre de stafii de prin castele,

Iar eu mă simt ca ultimul locuitor,

Sub cerul tău lipsit de stele.

Cămăși de forță avem în garderobă,

Pe care le îmbrăcăm doar de Crăciun,

Iisus din iesle, chicotind, ne-aprobă,

Și bem cu toții smirnă din ceaun.

Ne aplaudă în treacăt câte-un om normal,

Bufnim în râs și fluierăm la Lună,

Apoi executăm un salt mortal,

Cu medicul de gardă împreună.

Cântăm în izolare Odă bucuriei,

Lui Beethoven subit auzul îi revine,

Un paznic cade pradă poeziei,

Și începe să recite Poemele luminii.

Nebuna mea din nebunia noastră,

Ce ne iubim aicea în ospiciu,

Suntem nebuni de inimă albastră,

Și a fi așa nebuni... e un deliciu.

La inceput e plina de dorinta si caldura,

Ca un balon care suporta inca o umflatura

Si trebuie pastrat la aceeasi temperatura.

Asa a fost si este dragostea dintotdeauna,

Toti ne-o dorim sa fie plina, lina precum luna,

Sa fie fie vesnica si sa sporeasca precum spuma.

Dragostea e unica, e sincera, nu tradeaza.

O bagam in apa, o innecam, se invioreaza

Si apoi traieste vie precum apa de agiazma.

Dragostea nu trebuie tradata niciodata!

Am ales-o, am trait-o, s-o ducem pana la moarte;

Cei ce urmeaza s-o preia, s-o duca mai departe.

Vai, cata greutate am suportat!

Am inghitit si apa, am rezistat.

Mereu pe fata mea ai tot calcat

Si niciodata nu m-am suparat.

Acum, eu sunt afara inghetat.

Tu calci pe mine mereu si ne-ncetat;

Nu simti durerea care ma apasa,

Treci peste mine si intri-n casa.

Simt caldura cum vine pe sub usa;

Ma simt bucuros, ca o matusa

Cand copiii se zbenguie in casa

Si de griji nicidecum nu le pasa.

M-ai lovit si m-ai strivit de multe ori,

Iar usa, de cate ori mi-a dat fiori!

Cand nu se inchide, se impotriveste

Si de fiecare data ma zdreleste.

Greu tu tragi usa ca sa se inchida.

Vezi cum eu de multa apa m-am umflat,

Nu gandesti, dar uita-te in oglinda.

Te infurii si tot tragi neincetat.

Vai cate greutate am suportat!

Am inghitit si apa, am rezistat.

Dar pentru ce atat’ sa mai support?

Vine o vreme cand spui;” Nu mai pot!”

Asa ca eu va spun la toti acum;

“Fiti rezistenti si mereu un prag bun.

Nu cedati la frig si umezeala,

Stapanul pentru toti are-o socoteala”.

Vai, ce frig mi-e jumatatea de afara!

Cand in iarna grea gerul ma doboara.

Jumatatea mea din casa-mi spune:

“Stai linistit ca esti pe maini bune”

Ata de pe mosorelul vietii mele se sfarseste,

Pot acum sa vad mai bine cate spire au ramas.

De esti plecat de acasa, moartea oriunde te gaseste.

De te rogi sa te amane, nu-ti asculta al tau glas.

Dusmanul sa-l atragi si sa-l apropii, nu-l indeparta.

Mai tarziu va devenii prieten bun in dreapta ta.

Stim cu totii ca viata este trecatoare pe pamant

Si ca mai devreme sau mai tarziu ajungem in mormant.

Indemn acum pe toti care suntem si inca mai traim,

Ca viata sanatoasa nu are pret, sa ne iubim.

Oameni de orice fel, saraci, urati, rai, trebuie sa ne placa,

Asa cum ne trebuie lamaia, sarea si zeama acra.

Nu ignorati oamenii invalizi, vizibil afectati;

Sunt totusi oameni, inspira acelasi aer, suntem frati.

Pentru fiecare exista seara si dimineata

Iar noi toti avem dreptul natural la aceasi viata.

La inceput e plina de dorinta si caldura,

Ca un balon care suporta inca o umflatura

Si trebuie pastrat la aceeasi temperatura.

Asa a fost si este dragostea dintotdeauna,

Toti ne-o dorim sa fie plina, lina precum luna,

Sa fie fie vesnica si sa sporeasca precum spuma.

Dragostea e unica, e sincera, nu tradeaza.

O bagam in apa, o innecam, se invioreaza

Si apoi traieste vie precum apa de agiazma.

Dragostea nu trebuie tradata niciodata!

Am ales-o, am trait-o, s-o ducem pana la moarte;

Cei ce urmeaza s-o preia, s-o duca mai departe.

Vai, cata greutate am suportat!

Am inghitit si apa, am rezistat.

Mereu pe fata mea ai tot calcat

Si niciodata nu m-am suparat.

Acum, eu sunt afara inghetat.

Tu calci pe mine mereu si ne-ncetat;

Nu simti durerea care ma apasa,

Treci peste mine si intri-n casa.

Simt caldura cum vine pe sub usa;

Ma simt bucuros, ca o matusa

Cand copiii se zbenguie in casa

Si de griji nicidecum nu le pasa.

M-ai lovit si m-ai strivit de multe ori,

Iar usa, de cate ori mi-a dat fiori!

Cand nu se inchide, se impotriveste

Si de fiecare data ma zdreleste.

Greu tu tragi usa ca sa se inchida.

Vezi cum eu de multa apa m-am umflat,

Nu gandesti, dar uita-te in oglinda.

Te infurii si tot tragi neincetat.

Vai cate greutate am suportat!

Am inghitit si apa, am rezistat.

Dar pentru ce atat’ sa mai support?

Vine o vreme cand spui;” Nu mai pot!”

Asa ca eu va spun la toti acum;

“Fiti rezistenti si mereu un prag bun.

Nu cedati la frig si umezeala,

Stapanul pentru toti are-o socoteala”.

Vai, ce frig mi-e jumatatea de afara!

Cand in iarna grea gerul ma doboara.

Jumatatea mea din casa-mi spune:

“Stai linistit ca esti pe maini bune”

Ata de pe mosorelul vietii mele se sfarseste,

Pot acum sa vad mai bine cate spire au ramas.

De esti plecat de acasa, moartea oriunde te gaseste.

De te rogi sa te amane, nu-ti asculta al tau glas.

Dusmanul sa-l atragi si sa-l apropii, nu-l indeparta.

Mai tarziu va devenii prieten bun in dreapta ta.

Stim cu totii ca viata este trecatoare pe pamant

Si ca mai devreme sau mai tarziu ajungem in mormant.

Indemn acum pe toti care suntem si inca mai traim,

Ca viata sanatoasa nu are pret, sa ne iubim.

Oameni de orice fel, saraci, urati, rai, trebuie sa ne placa,

Asa cum ne trebuie lamaia, sarea si zeama acra.

Nu ignorati oamenii invalizi, vizibil afectati;

Sunt totusi oameni, inspira acelasi aer, suntem frati.

Pentru fiecare exista seara si dimineata

Iar noi toti avem dreptul natural la aceasi viata.