Draga mea
Simt ca dupa ce eu nu voi mai trai,
Tu aceste versuri le vei citi,
Ai grija ca lacrimile tale
Sa nu ude paginile goale.
Sigur va veni si ziua de apoi;
Doresc sa fie ziua intai a mea
Si niciodata ziua la amandoi.
Nu te speria, va veni si ziua ta!
Vei sta de vorba mereu cu mine
Cu aceste versuri sincere dar pline.
Pline de o iubire adevarata
Cum n-ai apreciat-o niciodata.
La mormantul meu te rog nu sta prea mult.
In “dormitorul de aici” te simt, te ascult.
Pe pamant am trait o alta viata,
Cand ma trezeai in zori de dimineata.
Imi voi aminti de zilele senine,
De noptile cand dormeam in pat cu tine,
De viata plina cu toate ce-au trecut,
De copii nostri care au crescut.
Category: Love poems
All author's poems: Don Florar
#dragamea #iubire #dragoste
Date of posting: 10 апреля
Views: 92
Poems in the same category
CELE DOUĂ IUBIRI
A M CRESCUT ,SUNT BĂIAT MARE,
MAMEI ÎI OFER O FLOARE ,
ȘI -I MAI SPUN CĂ -O IUBESC-
MAMEI OCHII ÎI STRĂLUCESC.
MĂ SĂRUTĂ PE OBRAZ ,
MĂ MÂNGÂE CUM EA ȘTIE ,
APOI RÂDE FACE HAZ ...
ȘI -MI ARATĂ O HÂRTIE!...
ACOLO ERA O ÎNTREBARE,
A CITIT-O MAMA OARE ?
ERA SCRIS DE MÂNA MEA...
CE ESTE IUBIREA?
PUIUL MEU ,AI CRESCUT MARE
IUBIREA DE MAMĂ-I ÎI SFÂNTĂ ,
NU ÎNCETEAZĂ NICIODATĂ...
DAR MAI ESTE O IUBIRE !
SIGUR O SĂ-ȚI DEA DE ȘTIRE!?
Nenăscut
Am clipit
Și tu ai rămas
Fata din trecut
Și m-am mânhnit …
Și într-o clipă am devenit
nenăscut!
Am mai clipit odată
Și ai venit
De undeva din trecut …
Dar unde eu eram cândva,
Tu mă priveai prin timp
nenăscut!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Scrisoarea
Într-o zi oarecare
M-ai lăsat doar cu o scrisoare
Care spunea:"Am plecat pentru totdeauna
Nu mă căuta, nu mă suna"
Mesajul m-a făcut confuză
De ce ai plecat așa fără o scuză?
Durerea pe care o simt e sfâșietoare
Ca un cuțit în inima îndurătoare
Regret tot ce-a fost între noi
Nu va mai exista vreodată un noi
Nici să nu te gândești să te întorci
Sper să te iert până pe-atunci
M-ai omorât cu acele cuvinte
Amintirile mele sunt pierdute
Din vina ta nu mai am încredere în lume
M-ai distrus cu tot cu nume
Acesta e sfârșitul
Cu plecarea ta ai stricat totul
Nu te vreau în raza mea de vedere
Aici ne luăm la revedere.
CHIP CIOPLIT
Am vrut să ating cerul ,
Dar rădăcinile m-au prins
Și m-au legat strâns.
Am vrut să prind lumina
Într-o clepsidră
Dar s-a risipit
Am vrut să spulber durerea
Dar am văzut un chip cioplit
Și mi-a frânt aripa.
Nostalgie!
E toamnă și eu mă plimb pe-alei
Pentru că vreau să-mi amintesc,
Cum noi demult ne-am cunoscut
Și când am spus întâiul..te iubesc
Pașii mă duc conduși de minte
Prin locuri pe unde ne plimbam,
Și ne țineam noi strânși de mână
Iar eu timid o poezie-ți recitam
Privirea mi-o îndrept spre bănci
Unde adesea noi doi ne-am așezat,
Degeaba gândul îmi fuge în trecut
Când văd și simt că totul e schimbat
Și cum să fie azi cum era altădat
Când ani s-au scurs cam patruzeci,
Doar teiii au rămas și par să spună
Că ne-așteaptă pe aici și la optzeci
Din nou o strâng ușor de mână
Pe doamna ce-mi este azi soție,
Îi simt căldura și toată nostalgia
Iar eu recit din nou aceeași poezie
Nu ne întoarcem și mergem înainte
Spre locul unde savuram o prăjitură,
Aici nu mai găsim cofetăria noastră
Și un local unde servim noi o friptură
Abia acum ne-ntoarcem la mașină
Și ne oprim din drum la mica florărie,
De unde cumpăr un buchet de flori
Și scriu pe panglică...te iubesc Mărie!
Nebuna mea din nebunia noastră
Nebuna mea din nebunia noastră,
Desculți lipim afișe pe perete,
Și desenăm crini albi în glastră,
Ca două suprarealistice portrete.
Halate albe dănțuie pe coridor,
Ca umbre de stafii de prin castele,
Iar eu mă simt ca ultimul locuitor,
Sub cerul tău lipsit de stele.
Cămăși de forță avem în garderobă,
Pe care le îmbrăcăm doar de Crăciun,
Iisus din iesle, chicotind, ne-aprobă,
Și bem cu toții smirnă din ceaun.
Ne aplaudă în treacăt câte-un om normal,
Bufnim în râs și fluierăm la Lună,
Apoi executăm un salt mortal,
Cu medicul de gardă împreună.
Cântăm în izolare Odă bucuriei,
Lui Beethoven subit auzul îi revine,
Un paznic cade pradă poeziei,
Și începe să recite Poemele luminii.
Nebuna mea din nebunia noastră,
Ce ne iubim aicea în ospiciu,
Suntem nebuni de inimă albastră,
Și a fi așa nebuni... e un deliciu.
CELE DOUĂ IUBIRI
A M CRESCUT ,SUNT BĂIAT MARE,
MAMEI ÎI OFER O FLOARE ,
ȘI -I MAI SPUN CĂ -O IUBESC-
MAMEI OCHII ÎI STRĂLUCESC.
MĂ SĂRUTĂ PE OBRAZ ,
MĂ MÂNGÂE CUM EA ȘTIE ,
APOI RÂDE FACE HAZ ...
ȘI -MI ARATĂ O HÂRTIE!...
ACOLO ERA O ÎNTREBARE,
A CITIT-O MAMA OARE ?
ERA SCRIS DE MÂNA MEA...
CE ESTE IUBIREA?
PUIUL MEU ,AI CRESCUT MARE
IUBIREA DE MAMĂ-I ÎI SFÂNTĂ ,
NU ÎNCETEAZĂ NICIODATĂ...
DAR MAI ESTE O IUBIRE !
SIGUR O SĂ-ȚI DEA DE ȘTIRE!?
Nenăscut
Am clipit
Și tu ai rămas
Fata din trecut
Și m-am mânhnit …
Și într-o clipă am devenit
nenăscut!
Am mai clipit odată
Și ai venit
De undeva din trecut …
Dar unde eu eram cândva,
Tu mă priveai prin timp
nenăscut!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
Scrisoarea
Într-o zi oarecare
M-ai lăsat doar cu o scrisoare
Care spunea:"Am plecat pentru totdeauna
Nu mă căuta, nu mă suna"
Mesajul m-a făcut confuză
De ce ai plecat așa fără o scuză?
Durerea pe care o simt e sfâșietoare
Ca un cuțit în inima îndurătoare
Regret tot ce-a fost între noi
Nu va mai exista vreodată un noi
Nici să nu te gândești să te întorci
Sper să te iert până pe-atunci
M-ai omorât cu acele cuvinte
Amintirile mele sunt pierdute
Din vina ta nu mai am încredere în lume
M-ai distrus cu tot cu nume
Acesta e sfârșitul
Cu plecarea ta ai stricat totul
Nu te vreau în raza mea de vedere
Aici ne luăm la revedere.
CHIP CIOPLIT
Am vrut să ating cerul ,
Dar rădăcinile m-au prins
Și m-au legat strâns.
Am vrut să prind lumina
Într-o clepsidră
Dar s-a risipit
Am vrut să spulber durerea
Dar am văzut un chip cioplit
Și mi-a frânt aripa.
Nostalgie!
E toamnă și eu mă plimb pe-alei
Pentru că vreau să-mi amintesc,
Cum noi demult ne-am cunoscut
Și când am spus întâiul..te iubesc
Pașii mă duc conduși de minte
Prin locuri pe unde ne plimbam,
Și ne țineam noi strânși de mână
Iar eu timid o poezie-ți recitam
Privirea mi-o îndrept spre bănci
Unde adesea noi doi ne-am așezat,
Degeaba gândul îmi fuge în trecut
Când văd și simt că totul e schimbat
Și cum să fie azi cum era altădat
Când ani s-au scurs cam patruzeci,
Doar teiii au rămas și par să spună
Că ne-așteaptă pe aici și la optzeci
Din nou o strâng ușor de mână
Pe doamna ce-mi este azi soție,
Îi simt căldura și toată nostalgia
Iar eu recit din nou aceeași poezie
Nu ne întoarcem și mergem înainte
Spre locul unde savuram o prăjitură,
Aici nu mai găsim cofetăria noastră
Și un local unde servim noi o friptură
Abia acum ne-ntoarcem la mașină
Și ne oprim din drum la mica florărie,
De unde cumpăr un buchet de flori
Și scriu pe panglică...te iubesc Mărie!
Nebuna mea din nebunia noastră
Nebuna mea din nebunia noastră,
Desculți lipim afișe pe perete,
Și desenăm crini albi în glastră,
Ca două suprarealistice portrete.
Halate albe dănțuie pe coridor,
Ca umbre de stafii de prin castele,
Iar eu mă simt ca ultimul locuitor,
Sub cerul tău lipsit de stele.
Cămăși de forță avem în garderobă,
Pe care le îmbrăcăm doar de Crăciun,
Iisus din iesle, chicotind, ne-aprobă,
Și bem cu toții smirnă din ceaun.
Ne aplaudă în treacăt câte-un om normal,
Bufnim în râs și fluierăm la Lună,
Apoi executăm un salt mortal,
Cu medicul de gardă împreună.
Cântăm în izolare Odă bucuriei,
Lui Beethoven subit auzul îi revine,
Un paznic cade pradă poeziei,
Și începe să recite Poemele luminii.
Nebuna mea din nebunia noastră,
Ce ne iubim aicea în ospiciu,
Suntem nebuni de inimă albastră,
Și a fi așa nebuni... e un deliciu.
Other poems by the author
Si dragostea apune
La inceput e plina de dorinta si caldura,
Ca un balon care suporta inca o umflatura
Si trebuie pastrat la aceeasi temperatura.
Asa a fost si este dragostea dintotdeauna,
Toti ne-o dorim sa fie plina, lina precum luna,
Sa fie fie vesnica si sa sporeasca precum spuma.
Dragostea e unica, e sincera, nu tradeaza.
O bagam in apa, o innecam, se invioreaza
Si apoi traieste vie precum apa de agiazma.
Dragostea nu trebuie tradata niciodata!
Am ales-o, am trait-o, s-o ducem pana la moarte;
Cei ce urmeaza s-o preia, s-o duca mai departe.
Pragul de la usa
Vai, cata greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Mereu pe fata mea ai tot calcat
Si niciodata nu m-am suparat.
Acum, eu sunt afara inghetat.
Tu calci pe mine mereu si ne-ncetat;
Nu simti durerea care ma apasa,
Treci peste mine si intri-n casa.
Simt caldura cum vine pe sub usa;
Ma simt bucuros, ca o matusa
Cand copiii se zbenguie in casa
Si de griji nicidecum nu le pasa.
M-ai lovit si m-ai strivit de multe ori,
Iar usa, de cate ori mi-a dat fiori!
Cand nu se inchide, se impotriveste
Si de fiecare data ma zdreleste.
Greu tu tragi usa ca sa se inchida.
Vezi cum eu de multa apa m-am umflat,
Nu gandesti, dar uita-te in oglinda.
Te infurii si tot tragi neincetat.
Vai cate greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Dar pentru ce atat’ sa mai support?
Vine o vreme cand spui;” Nu mai pot!”
Asa ca eu va spun la toti acum;
“Fiti rezistenti si mereu un prag bun.
Nu cedati la frig si umezeala,
Stapanul pentru toti are-o socoteala”.
Vai, ce frig mi-e jumatatea de afara!
Cand in iarna grea gerul ma doboara.
Jumatatea mea din casa-mi spune:
“Stai linistit ca esti pe maini bune”
Indemn la bunatate
Ata de pe mosorelul vietii mele se sfarseste,
Pot acum sa vad mai bine cate spire au ramas.
De esti plecat de acasa, moartea oriunde te gaseste.
De te rogi sa te amane, nu-ti asculta al tau glas.
Dusmanul sa-l atragi si sa-l apropii, nu-l indeparta.
Mai tarziu va devenii prieten bun in dreapta ta.
Stim cu totii ca viata este trecatoare pe pamant
Si ca mai devreme sau mai tarziu ajungem in mormant.
Indemn acum pe toti care suntem si inca mai traim,
Ca viata sanatoasa nu are pret, sa ne iubim.
Oameni de orice fel, saraci, urati, rai, trebuie sa ne placa,
Asa cum ne trebuie lamaia, sarea si zeama acra.
Nu ignorati oamenii invalizi, vizibil afectati;
Sunt totusi oameni, inspira acelasi aer, suntem frati.
Pentru fiecare exista seara si dimineata
Iar noi toti avem dreptul natural la aceasi viata.
Si dragostea apune
La inceput e plina de dorinta si caldura,
Ca un balon care suporta inca o umflatura
Si trebuie pastrat la aceeasi temperatura.
Asa a fost si este dragostea dintotdeauna,
Toti ne-o dorim sa fie plina, lina precum luna,
Sa fie fie vesnica si sa sporeasca precum spuma.
Dragostea e unica, e sincera, nu tradeaza.
O bagam in apa, o innecam, se invioreaza
Si apoi traieste vie precum apa de agiazma.
Dragostea nu trebuie tradata niciodata!
Am ales-o, am trait-o, s-o ducem pana la moarte;
Cei ce urmeaza s-o preia, s-o duca mai departe.
Pragul de la usa
Vai, cata greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Mereu pe fata mea ai tot calcat
Si niciodata nu m-am suparat.
Acum, eu sunt afara inghetat.
Tu calci pe mine mereu si ne-ncetat;
Nu simti durerea care ma apasa,
Treci peste mine si intri-n casa.
Simt caldura cum vine pe sub usa;
Ma simt bucuros, ca o matusa
Cand copiii se zbenguie in casa
Si de griji nicidecum nu le pasa.
M-ai lovit si m-ai strivit de multe ori,
Iar usa, de cate ori mi-a dat fiori!
Cand nu se inchide, se impotriveste
Si de fiecare data ma zdreleste.
Greu tu tragi usa ca sa se inchida.
Vezi cum eu de multa apa m-am umflat,
Nu gandesti, dar uita-te in oglinda.
Te infurii si tot tragi neincetat.
Vai cate greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Dar pentru ce atat’ sa mai support?
Vine o vreme cand spui;” Nu mai pot!”
Asa ca eu va spun la toti acum;
“Fiti rezistenti si mereu un prag bun.
Nu cedati la frig si umezeala,
Stapanul pentru toti are-o socoteala”.
Vai, ce frig mi-e jumatatea de afara!
Cand in iarna grea gerul ma doboara.
Jumatatea mea din casa-mi spune:
“Stai linistit ca esti pe maini bune”
Indemn la bunatate
Ata de pe mosorelul vietii mele se sfarseste,
Pot acum sa vad mai bine cate spire au ramas.
De esti plecat de acasa, moartea oriunde te gaseste.
De te rogi sa te amane, nu-ti asculta al tau glas.
Dusmanul sa-l atragi si sa-l apropii, nu-l indeparta.
Mai tarziu va devenii prieten bun in dreapta ta.
Stim cu totii ca viata este trecatoare pe pamant
Si ca mai devreme sau mai tarziu ajungem in mormant.
Indemn acum pe toti care suntem si inca mai traim,
Ca viata sanatoasa nu are pret, sa ne iubim.
Oameni de orice fel, saraci, urati, rai, trebuie sa ne placa,
Asa cum ne trebuie lamaia, sarea si zeama acra.
Nu ignorati oamenii invalizi, vizibil afectati;
Sunt totusi oameni, inspira acelasi aer, suntem frati.
Pentru fiecare exista seara si dimineata
Iar noi toti avem dreptul natural la aceasi viata.
Si dragostea apune
La inceput e plina de dorinta si caldura,
Ca un balon care suporta inca o umflatura
Si trebuie pastrat la aceeasi temperatura.
Asa a fost si este dragostea dintotdeauna,
Toti ne-o dorim sa fie plina, lina precum luna,
Sa fie fie vesnica si sa sporeasca precum spuma.
Dragostea e unica, e sincera, nu tradeaza.
O bagam in apa, o innecam, se invioreaza
Si apoi traieste vie precum apa de agiazma.
Dragostea nu trebuie tradata niciodata!
Am ales-o, am trait-o, s-o ducem pana la moarte;
Cei ce urmeaza s-o preia, s-o duca mai departe.
Pragul de la usa
Vai, cata greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Mereu pe fata mea ai tot calcat
Si niciodata nu m-am suparat.
Acum, eu sunt afara inghetat.
Tu calci pe mine mereu si ne-ncetat;
Nu simti durerea care ma apasa,
Treci peste mine si intri-n casa.
Simt caldura cum vine pe sub usa;
Ma simt bucuros, ca o matusa
Cand copiii se zbenguie in casa
Si de griji nicidecum nu le pasa.
M-ai lovit si m-ai strivit de multe ori,
Iar usa, de cate ori mi-a dat fiori!
Cand nu se inchide, se impotriveste
Si de fiecare data ma zdreleste.
Greu tu tragi usa ca sa se inchida.
Vezi cum eu de multa apa m-am umflat,
Nu gandesti, dar uita-te in oglinda.
Te infurii si tot tragi neincetat.
Vai cate greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Dar pentru ce atat’ sa mai support?
Vine o vreme cand spui;” Nu mai pot!”
Asa ca eu va spun la toti acum;
“Fiti rezistenti si mereu un prag bun.
Nu cedati la frig si umezeala,
Stapanul pentru toti are-o socoteala”.
Vai, ce frig mi-e jumatatea de afara!
Cand in iarna grea gerul ma doboara.
Jumatatea mea din casa-mi spune:
“Stai linistit ca esti pe maini bune”
Indemn la bunatate
Ata de pe mosorelul vietii mele se sfarseste,
Pot acum sa vad mai bine cate spire au ramas.
De esti plecat de acasa, moartea oriunde te gaseste.
De te rogi sa te amane, nu-ti asculta al tau glas.
Dusmanul sa-l atragi si sa-l apropii, nu-l indeparta.
Mai tarziu va devenii prieten bun in dreapta ta.
Stim cu totii ca viata este trecatoare pe pamant
Si ca mai devreme sau mai tarziu ajungem in mormant.
Indemn acum pe toti care suntem si inca mai traim,
Ca viata sanatoasa nu are pret, sa ne iubim.
Oameni de orice fel, saraci, urati, rai, trebuie sa ne placa,
Asa cum ne trebuie lamaia, sarea si zeama acra.
Nu ignorati oamenii invalizi, vizibil afectati;
Sunt totusi oameni, inspira acelasi aer, suntem frati.
Pentru fiecare exista seara si dimineata
Iar noi toti avem dreptul natural la aceasi viata.