La și ‘59

In zare vad amurgul

Si plopii fara frunze

Pe aleii pustii se plimba

Iubirea fara muze.

Ce cauta iubirea?

Te cauta pe tine 

Frumosul din poveste

Cu licariri divine.

Te cauta in lacrimi

Si-n zambete fugare

Te cauta in galaxii

La mii de ani in departare.

Iubirea te gaseste

Oriunde ai fi in lume

Dar de-a ei magie

Nu poti fugi ,oriunde.

Tu esti ce nimeni nu poate fi

Nici astazi,maine ori demult

Caci pentru mine esti doar tu

Esti singura iubire.

Ce toamna frumoasă este în mine cu ceață , cu flori ,cu vise ce mor,

De gânduri uitate ținute de mână spălate de ploaie și îngropate-n nămol.

Ce lume nebună, fără de tine cu doruri aprinse ce ard și mă dor,

Iubirea-mi curge dintr-o fântână din care beau când aprins, când domol.

Pe urmele tale mă plimb furtunoasă,

De mână cu secole apuse de mult,

Te caut în stele și-n hărți norocoasă,

Pământuri privesc și șoapte ascult.

Mă las purtată noaptea de vise,

Ziua mă pierd în gânduri aprinse,

În suflet îmi găsesc adăpostul,

Sunt destul !

Pe patul mut, cu ochiul trist,

Privesc spre cerul nevăzut,

În gânduri parcă mă despart

De tot ce-a fost și ce-am pierdut.

E liniște și-o pace rece,

Ce-nvăluie al nopții ceas,

Iar eu în taină-mi caut vreascuri,

Să aprind iarăși al vieții pas.

O lacrimă-n tăcere cade,

Pe chipu-mi palid, ostenit,

Și-n roșul hainelor se-așterne

Tot dorul meu ne-mplinit.

În ochiul stins se-ascund povești

Ce nimeni poate nu le știe,

Dar astă seară, în tăcere,

Îmi fac din ele poezie.

Pictor trist în visul meu

Mă pictez ca un erou

Salvându-te pe tine

Pentru mine.

Amândoi într-un tablou

Tu ești sunet, eu ecou

Extensia sufletului meu,

Mă pictez al tău erou.

Și prin negura uitării

Tu ești numele iubirii

În visul meu… eu visul tău,

Mă visezi al tău erou.

Și-n albastrul mării

În căderea serii
Gânduri zboară-ntr-un ecou
Mă visez al tău erou.

Te salvez de la uitare

Și te mângâi cu o floare

Eternitatea ne așteaptă

Într-o lume dreaptă. 

Tu ești pată de culoare

Eu sunt singur și mă doare

Te pictez cum te-am iubit…

Povestea mea fără sfârșit. 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Ce viață zbuciumată

Ce stare complicată

Iubirea-i doar o pată

Un nor pe cer senin

Ce regulă-ncurcată

Ce inimă-nodată

Iubirea-i evitată

O boală de cretin

Ce lume-ntortocheată

Ce strâmbă judecată

Iubirea minunată

E-o groapă în destin

Ce rană fermecată

Ce lecție ciudată

Iubirea săgetată

Devine corp străin

Ce liniște bogată

Ce lacrimă uscată

Iubirea cea curată

E-o doză de venin

Ce soartă desculțată

Ce verb de înghețată

Ce-aromă parfumată

Iubirea-i doar un chin

Daca ai stii de cate ori te priveam

Si speram sa nu pleci de langa mine

Dar in inima mea știam

Căci nu esti ultimul capitol al vieti mele

Desi mi-aș fi dorit ca sa te am

Chiar daca singur imi fac răni grele

Si din nimic, totusi speram

Ca tu sa imi fii aleasa vieții mele

Da destinul tau nu ma vrea

Deși iubesc imaginea ta

Deși inca dețin speranțele

Poate am puterea sa rescriu destinele

Ca sa fim amandoi

Ca sa iti privesc chipul in zori

Ca sa te iubesc in culori

Ca sa adorm, privindu-te in ochi.

Pentru tine sunt in stare

Ca sa rescriu destine

Pentru ca ma gandesc des la tine, 

Am nevoie de atingerile tale calde

Imi spui ca sinto ceva si ca ma placi

Da nu-i de ajuns sa te schimbi

Iar eu nu mai vreau, nu mai pot

Sa pierd timp

Pentru ceva ce nu mai are rost

Pentru ceva ce doar credeam

Ca e frumos

Da-i al naibii de dureros

Trebuia sa pun de mult stop

Da n-am avut curaj

Cand eram langa tine

Parca eram in sevraj

Imi asum tot, imi asum tot

Imi asum tot ce-a fost intre noi

Imi asum durerea, tristețea

Ce-am trăit o pt amandoi (bis)

Fiindcă am fost fericita

S-asta nu voi nega

A fost un vis frumos

Dar realitatea zice altceva

Imi asum tot, imi asum tot

Imi asum tot ce-a fost intre noi

Imi asum durerea, tristețea

Ce-am trăit o pt amandoi

Tin prea mult la tine

Da nu pot comtimua

Iubirea ce mi-o oferi

E toxică si grea

Am rupt bucăţi din mine

Pentru inima ta

Dar drumul catre noi

Nu-l mai pot înfrunta

Imi asum tot, imi asum tot

Imi asum tot ce-a fost intre noi

Imi asum durerea, tristețea

Ce-am trăit o pt amandoi

Afara e lumina,

Dar in mintea mea e ceata si intuneric

Un intuneric adanc care nu are de gand sa dispara,

Ganduri intunecate se aduna cu fiecare zi ce trece.

 

In fiecare dimineata care pare sa fie urmatorul cosmar sau continuare lui,

Ma intreb unde sunt acele persoane...

Acele persoane care mi-au jurat eternitate si intelegere?

Acele persoane care m-au adus in acest punct ca mai apoi sa isi vada de viata lor.

 

Mi s-a spus ca asa va fi, dar n-am vrut sa cred...

Am vrut sa sper ca pot mai mult, ca la mine va fi diferit

Dar presupun, ca asa mi-a fost scris,

Asa trebuie sa fie povestea mea.

 

Dar oare finalul va fi cum e cunoscut de toti?

Va fi un final fericit, care se termina cum e normal?

Va fi un final care va avea loc mai devreme?

Sau va fi un final atat de diferit incat nimeni nu va trece peste el?

În haosul din minte

Mai poți gândi ceva?

Mai poți vedea lumina

Ce cândva lumina?

Și-n haosul din minte

Ce mai poți auzi?

E liniște în juru-ți?

Sau un dezastru e?

Cândva, în mintea-aceasta

Zâmbete tu pictai

Iubire, fericire

Și totul roz era

Și-acum vine întrebarea

Oare ce s-a întâmplat?

Ce mi-a schimbat iar mintea

Din roz în negru, alb

În pădurea adâncă și întunecată,

Cu copaci înalți și frunze vânturate,

Păsările cântă în armonie dulce,

Și totul în jur e o minune.

de ALEXANDRU GABRIEL

Am trecut si eu prin ploaie, vint ,si furtuna.

Am invatat ce este sentimentul veti.

Sperndu-ma de toate am reusit sa devin ceva in viata.

Nici cind nu am dat nimanui cu piciorul.

Mi-am obtinut ceia ce am dorit.

Scopul meu a fost o simpla privire.

Am iubit ceia ce a fost al meu.    

Iar acum sunt ceia ce am o inima de aur.

Ceia ce stie ce este o mikuta de fata.

N-am mirosit niciodata iasomie,dar poate la anul,

Caci auzind despre frumosul ei parfum,

Gandindu-ma la un liliac de vara,

Am luat un puiet in ajunul Craciunului,

O creanga vestejita,infipta intr-un ghiveci ce era,dar,

Puteam sa simt deja,ascuns in spatele cojilor de portocala,

In aburii vinului fiert,fantoma florilor albe.

Ma uitam la acel arbust,cum o mama se uita la copilul ei,

Cu o lumina ce se varsa asupra sa,pana ce creste,

Pentru ca mai departe flacara lui sa o incalzeasca.

Si pe masura ce zilele treceau,se rupeau file din calendar,

Puietul a crescut si cum primavara a spart zidul de gheata al iernii,

Am scos ghiveciul in fata casei sa asculte:

Cantecul pasarilor ce soseau de dupa hotarele de nicaieri,

Ploaia mocnind cum cade pe asfaltul uscat,

Adierea vantului atunci cand albastrul cerului se innegreste,

Zgomotul masinilor nervoase ce se intorceau acasa...viata.

Intre timp cate un mugur incepea sa creasca,apoi mai multi,

Pana cand intr-o seara de aprilie,cand luna a rasarit din praf de stele,

Si arunca spre pamant cu unde aurii de satelit,

In acea lumina,se vedea cum iese singura,timida si verde,o frunza,

Apoi mai multe,pana cand n-am putut sa le mai numar.

Insa ceva in mine se schimbase,asa cum intr-o zi insorita vine furtuna,

Si totusi,cumva micul arbust isi pierduse insemnatatea.

Prea ocupat ducand o viata de om,treceam pe langa ghiveciul din fata casei,

Precum raul de pietre ce isi vede de cursul lui.

Aparusera si primele flori odata cu sarutul cald al verii,

Albe,ovale,le priveam de la fereastra in timp ce scriam aceste randuri,

Vedeam cum oamenii se opreau sa le miroasa,cum se aplecau,

Sa rupa cate o floare sa-i poarte parfumul acasa,

Dar ceva in mine se opunea;ma impacam cu gandul ca mai tarziu,

Voi iesi si am sa simt mireasma florilor,dar nu s-a intamplat niciodata.

Era deja mijlocul lui august,

Acum frunzele nu se mai vad de flori,

Puteam sa simt in aer prospetimea lor de cum deschideam fereastra;

Era ca o chemare,a unei voci angelice venita din inima muntilor,adanc in padure,

Ce te indeamna sa te detasezi de tine,sa plutesti in urma ei,

Ca sa ajungi pe malurile unui lac de safir,in mijlocul unei paduri de brazi.

E locul unde te-ai nascut,pajistea viselor tale intrerupte,

Simti cum ultimele particele din tine se duc departe in zborul fluturilor,

Te simti atras de adancurile apei si te afunzi tot mai adanc,

Si pe masura ce cazi vocea se aude din ce in ce mai infundata,

Pana cand nu o mai auzi deloc si te trezesti din vis.

Eu nu am raspuns chemarii,nu pot spune ca am refuzat-o,dar am amanat-o,

Si o amanam de fiecare data.

Un fior rece am simtit la venirea lui octombrie,

De parca auzeam tipetele unei fiare cum se stinge,

Natura sangereaza si isi varsa ultimele lacrimi inainte de a deveni rece.

Niciodata nu stii cand vine sfarsitul,

Cand auzi pentru ultima data vocea unui om mort.

Azi mi-am amintit de acea voce angelica si cat de mult insemna,

Cum poate o iubire simpla,dar pura sa ajunga doar franturi,

Ce vor muri odata cu ultimele flori de iasomie...si doar o floare a mai ramas,

O ultima chemare slaba;de aceasta data am raspuns,

Mi-am umblat picioarele goale prin bruma ierbii,pana in fata casei,

Unde un ghiveci pe jumatate spart,tinea loc unei plante uscate,

Asemenea unei buruieni pe care urma sa o smulg.

Acolo am simtit ultima suflare a naturii,

Cand floarea uscata din palma s-a sfaramat si s-a lasat dusa in bataia vantului,

Lasand in urma firmiturile unei dorinte...si vocea a murit de tot.

N-am mirosit niciodata iasomie,dar poate la anul.