Indemn la bunatate
Ata de pe mosorelul vietii mele se sfarseste,
Pot acum sa vad mai bine cate spire au ramas.
De esti plecat de acasa, moartea oriunde te gaseste.
De te rogi sa te amane, nu-ti asculta al tau glas.
Dusmanul sa-l atragi si sa-l apropii, nu-l indeparta.
Mai tarziu va devenii prieten bun in dreapta ta.
Stim cu totii ca viata este trecatoare pe pamant
Si ca mai devreme sau mai tarziu ajungem in mormant.
Indemn acum pe toti care suntem si inca mai traim,
Ca viata sanatoasa nu are pret, sa ne iubim.
Oameni de orice fel, saraci, urati, rai, trebuie sa ne placa,
Asa cum ne trebuie lamaia, sarea si zeama acra.
Nu ignorati oamenii invalizi, vizibil afectati;
Sunt totusi oameni, inspira acelasi aer, suntem frati.
Pentru fiecare exista seara si dimineata
Iar noi toti avem dreptul natural la aceasi viata.
Poems in the same category
De ce?
De ce... ?
De ce s-a muncim azi, și mâine pierdem?
De ce s-a trăim acum dacă totuși vom muri?
De ce s-a fi fericit, dar după să plângi noaptea?
Am doar o întrebare...
De ce să suferi durerea cînd alți sunt fericiti?
De ce să plângi pentru cineva care nici nu te iubeste?
De ce să țipi în tine cînd vrei doar să explici?
De ce să simti durere, pentru ceva de ne descris?
Clipe , zile, luni, și ani...
Ne punem doar o întrebare,
La care nu vei ști răspuns.
Epigrame XXII
Român la muncă în Italia
La Roma ai plecat spăşit,
Ca să îţi faci un viitor,
În Colosseum ai trudit,
Dar doar ca salahor.
Unui beţiv
Setos ai fost de mititel,
De când creşteai cu bona,
Serveai pe-atunci un păhărel,
Acuma … bei cu tona.
Unui june
Trăia frumos ca într-un vis,
Şi-n viaţă n-a avut habar,
Că însurându-se c-un miss,
Se schimbă totul în coşmar.
Unui marinar
În visul tău de marinar,
Ai vrut miss fata de la ţară,
Acum ţi-e viaţa un calvar,
Şi navighezi mai mult pe-afară.
La Polul Nord
A venit cam obosit,
Cu fața ca de pelagră,
Și ne spuse stânjenit:
Am avut o noapte neagră.
Discuţie
Am crezut că e război,
Sau o ceartă între rude,
Însă am aflat apoi:
El e surd iar ea n-aude.
Acuzaţii
După zece ani de chin,
Am decis să rup tăcerea,
Şi acuz al meu destin,
Că mi-a hărăzit muierea.
Ezitare
Ai căutat în lung şi-n lat,
Să-ţi iei o soaţă fără toană,
Tot ai triat şi-ai selectat…
Şi te-ai ales cu-o bună poamă.
Decepţie
Contabila ai vrut-o de soţie,
Şi-a calculat nopţi lungi la masă,
Ţi-a dovedit că ştie meserie…
Şi aţi pierdut o casă.
Decepţie
Pe cârnă, ai vrut-o de soţie,
Şi te jurai solemn şi pe cuvânt,
C-ai s-o iubeşti pentru vecie,
Dar te-a lăsat cu nasu-n vânt.
Sfârșitul unei vrăbiuțe
Tu, vrăbiuță, de ce mai stai,
Acum că anotimpul se răcește?
Nu-ți e frică să te pierzi,
Și sufletul tău să-ți înghețe?
Ba mi-e frică, simt că mor,
Nu-mi mai pot vedea un viitor,
Simt cum inima încet îmi moare,
Iar frigul vrea să mă doboare.
Și atunci de ce mai stai?
Pleacă spre continente calde,
Unde inima îți poate bate,
Fără aceste sentimente reci.
Nu vreau, chiar de-ar trebui,
Inima mea ruptă mi-o poți învinui,
Ea nu-mi permite să-mi las casa baltă,
Ar fi prea sfâșiată de-ar trebui să se despartă.
Și preferi să mori acum înfrigurată,
În a iernii răceală cruntă?
De ce vrei să te pierzi pe tine?
Nu te gândești că poate nu-i bine?
Chiar de-i bine, chiar de nu-i,
Eu nu voi spune asta nimănui,
Chiar de-mi va fi voința smulsă,
Gheare de gheață inima să-mi străpungă.
Acum te rog, lasă-mă în pace,
Pleacă și găsește-ți o altă cale,
Eu rămân aici, în agonia mea perfidă,
Și nimeni nu va putea să mă oprească.
Bine, voi pleca, micuță pasăre,
Lăsându-te în această nepăsare,
Te vei pierde singură pentr-o prostie,
Și nimeni nu va putea să te salveze.
În frig, înghețată și slăbită,
Vrăbiuța cade-n zăpadă rănită,
Cu ochii închiși și-o inimă frântă,
Singurătatea-i cruntă i-a luat sfârșit.
Nimeni nu-i aude strigătul îndurerat,
Durerea ei se pierde-n neant,
O vrăbiuță, acum uitată de toți,
Moare sub cerul rece și înfrânt.
Doar natura-i plânge moartea,
Aruncând fulgi grei peste ea,
Acoperind-o cu un strat de nea,
Să-i ascundă toată durerea.
Suflet al meu, vrăbiuță înghețată,
Simți cum frigul și durerea te omoară,
Sacrificiul tău e o iubire neuitată,
Împărtășind cu toți această năpastă.
Motivație
Nu plânge azi pentru ce a fost ieri
Inundă-te de zâmbet și curaj
Fii pozitiv și nu înceta să speri
Înlătură din suflet acel bandaj
Privește viața ca pe un cadou
Și nu uita să mulțumești lui Dumnezeu
Căci te-a trimis pe acest pământ
Să aduci bucurie,nu să te simți înfrânt
Uităm care ne e rostul pe pământ
Azi ești aici,mâine poate-n mormânt
Nu pierde timpul fiind supărat
Căci viața trece și totul poate fi uitat.
Straturi geologice
învelișul viu al pămânului este ca o carte
scrisă într-un cod secret
nedecriptibil
fiecare pagină echivalează cu un strat geologic
cu o filă galbenă
de pe care s-au șters aproape toate literele
au rămas doar oasele celor primiți în chirie
în apartamentele cu încălzire centrală și aer condiționat
din asamblurile rezidențiale ale vieții
mumiile eviscerate
și îmbălsămate
ca să nu stârnească mirosuri greu de suportat
în cărțile de istorie
virușii insensibili la toate schimbările climatice
caii morți din vremurile războaielor nabucodonosoriene
dinozaurii
o carte începută odată cu descoperirea obiceiului prost
de a ne ilustra gândurile
mustind de idealuri în stare de putrefacție
împinse până în zilele noastre
și
mai ales
de milioane de hectolitri de sânge
parcă prea mult pentru cinci milenii de încleștări fratricide
sub stindardul terorii
culminând cu prăbușirea Turnurilor Gemene...
Deșertăciune
unii încep cu sfârșitul poveștii
chestia asta cu viața și lumea este o mizerie
victima sărută mâna călăului
criminalul se întoarce la locul faptei
rupându-și hainele de pe dânsul
plângând în hohote
negustorii de carne vie
merg duminica la biserică
nebunii cu grupa de sânge AB(IV)
( grupa lui Isus Cristos!)
scăpați din ospicii
împart dreptatea în justiție
nimeni nu mai este interesat de mecanica lui Hook
cu privire la deformarea sau alungirea lucrurilor
în funcție de o forță elastică K
denumită constanta lui Kafka
de absurdul voluptos al vieții în care trăim
fără nicio logică
suntem singurele ființe care merg în două picioare
împotriva legilor gravitației
și nu este în regulă
nu este în regulă nici moartea
ca singura variabilă admisă în toate disciplinele existenței
presupoziția potrivit căreia legile materiei sunt inalterabile
nu au suport în timpul existenței noastre
totul e deșertăciune
cum spune eclesiastul
prefațând începutul poveștii…
De ce?
De ce... ?
De ce s-a muncim azi, și mâine pierdem?
De ce s-a trăim acum dacă totuși vom muri?
De ce s-a fi fericit, dar după să plângi noaptea?
Am doar o întrebare...
De ce să suferi durerea cînd alți sunt fericiti?
De ce să plângi pentru cineva care nici nu te iubeste?
De ce să țipi în tine cînd vrei doar să explici?
De ce să simti durere, pentru ceva de ne descris?
Clipe , zile, luni, și ani...
Ne punem doar o întrebare,
La care nu vei ști răspuns.
Epigrame XXII
Român la muncă în Italia
La Roma ai plecat spăşit,
Ca să îţi faci un viitor,
În Colosseum ai trudit,
Dar doar ca salahor.
Unui beţiv
Setos ai fost de mititel,
De când creşteai cu bona,
Serveai pe-atunci un păhărel,
Acuma … bei cu tona.
Unui june
Trăia frumos ca într-un vis,
Şi-n viaţă n-a avut habar,
Că însurându-se c-un miss,
Se schimbă totul în coşmar.
Unui marinar
În visul tău de marinar,
Ai vrut miss fata de la ţară,
Acum ţi-e viaţa un calvar,
Şi navighezi mai mult pe-afară.
La Polul Nord
A venit cam obosit,
Cu fața ca de pelagră,
Și ne spuse stânjenit:
Am avut o noapte neagră.
Discuţie
Am crezut că e război,
Sau o ceartă între rude,
Însă am aflat apoi:
El e surd iar ea n-aude.
Acuzaţii
După zece ani de chin,
Am decis să rup tăcerea,
Şi acuz al meu destin,
Că mi-a hărăzit muierea.
Ezitare
Ai căutat în lung şi-n lat,
Să-ţi iei o soaţă fără toană,
Tot ai triat şi-ai selectat…
Şi te-ai ales cu-o bună poamă.
Decepţie
Contabila ai vrut-o de soţie,
Şi-a calculat nopţi lungi la masă,
Ţi-a dovedit că ştie meserie…
Şi aţi pierdut o casă.
Decepţie
Pe cârnă, ai vrut-o de soţie,
Şi te jurai solemn şi pe cuvânt,
C-ai s-o iubeşti pentru vecie,
Dar te-a lăsat cu nasu-n vânt.
Sfârșitul unei vrăbiuțe
Tu, vrăbiuță, de ce mai stai,
Acum că anotimpul se răcește?
Nu-ți e frică să te pierzi,
Și sufletul tău să-ți înghețe?
Ba mi-e frică, simt că mor,
Nu-mi mai pot vedea un viitor,
Simt cum inima încet îmi moare,
Iar frigul vrea să mă doboare.
Și atunci de ce mai stai?
Pleacă spre continente calde,
Unde inima îți poate bate,
Fără aceste sentimente reci.
Nu vreau, chiar de-ar trebui,
Inima mea ruptă mi-o poți învinui,
Ea nu-mi permite să-mi las casa baltă,
Ar fi prea sfâșiată de-ar trebui să se despartă.
Și preferi să mori acum înfrigurată,
În a iernii răceală cruntă?
De ce vrei să te pierzi pe tine?
Nu te gândești că poate nu-i bine?
Chiar de-i bine, chiar de nu-i,
Eu nu voi spune asta nimănui,
Chiar de-mi va fi voința smulsă,
Gheare de gheață inima să-mi străpungă.
Acum te rog, lasă-mă în pace,
Pleacă și găsește-ți o altă cale,
Eu rămân aici, în agonia mea perfidă,
Și nimeni nu va putea să mă oprească.
Bine, voi pleca, micuță pasăre,
Lăsându-te în această nepăsare,
Te vei pierde singură pentr-o prostie,
Și nimeni nu va putea să te salveze.
În frig, înghețată și slăbită,
Vrăbiuța cade-n zăpadă rănită,
Cu ochii închiși și-o inimă frântă,
Singurătatea-i cruntă i-a luat sfârșit.
Nimeni nu-i aude strigătul îndurerat,
Durerea ei se pierde-n neant,
O vrăbiuță, acum uitată de toți,
Moare sub cerul rece și înfrânt.
Doar natura-i plânge moartea,
Aruncând fulgi grei peste ea,
Acoperind-o cu un strat de nea,
Să-i ascundă toată durerea.
Suflet al meu, vrăbiuță înghețată,
Simți cum frigul și durerea te omoară,
Sacrificiul tău e o iubire neuitată,
Împărtășind cu toți această năpastă.
Motivație
Nu plânge azi pentru ce a fost ieri
Inundă-te de zâmbet și curaj
Fii pozitiv și nu înceta să speri
Înlătură din suflet acel bandaj
Privește viața ca pe un cadou
Și nu uita să mulțumești lui Dumnezeu
Căci te-a trimis pe acest pământ
Să aduci bucurie,nu să te simți înfrânt
Uităm care ne e rostul pe pământ
Azi ești aici,mâine poate-n mormânt
Nu pierde timpul fiind supărat
Căci viața trece și totul poate fi uitat.
Straturi geologice
învelișul viu al pămânului este ca o carte
scrisă într-un cod secret
nedecriptibil
fiecare pagină echivalează cu un strat geologic
cu o filă galbenă
de pe care s-au șters aproape toate literele
au rămas doar oasele celor primiți în chirie
în apartamentele cu încălzire centrală și aer condiționat
din asamblurile rezidențiale ale vieții
mumiile eviscerate
și îmbălsămate
ca să nu stârnească mirosuri greu de suportat
în cărțile de istorie
virușii insensibili la toate schimbările climatice
caii morți din vremurile războaielor nabucodonosoriene
dinozaurii
o carte începută odată cu descoperirea obiceiului prost
de a ne ilustra gândurile
mustind de idealuri în stare de putrefacție
împinse până în zilele noastre
și
mai ales
de milioane de hectolitri de sânge
parcă prea mult pentru cinci milenii de încleștări fratricide
sub stindardul terorii
culminând cu prăbușirea Turnurilor Gemene...
Deșertăciune
unii încep cu sfârșitul poveștii
chestia asta cu viața și lumea este o mizerie
victima sărută mâna călăului
criminalul se întoarce la locul faptei
rupându-și hainele de pe dânsul
plângând în hohote
negustorii de carne vie
merg duminica la biserică
nebunii cu grupa de sânge AB(IV)
( grupa lui Isus Cristos!)
scăpați din ospicii
împart dreptatea în justiție
nimeni nu mai este interesat de mecanica lui Hook
cu privire la deformarea sau alungirea lucrurilor
în funcție de o forță elastică K
denumită constanta lui Kafka
de absurdul voluptos al vieții în care trăim
fără nicio logică
suntem singurele ființe care merg în două picioare
împotriva legilor gravitației
și nu este în regulă
nu este în regulă nici moartea
ca singura variabilă admisă în toate disciplinele existenței
presupoziția potrivit căreia legile materiei sunt inalterabile
nu au suport în timpul existenței noastre
totul e deșertăciune
cum spune eclesiastul
prefațând începutul poveștii…
Other poems by the author
Si dragostea apune
La inceput e plina de dorinta si caldura,
Ca un balon care suporta inca o umflatura
Si trebuie pastrat la aceeasi temperatura.
Asa a fost si este dragostea dintotdeauna,
Toti ne-o dorim sa fie plina, lina precum luna,
Sa fie fie vesnica si sa sporeasca precum spuma.
Dragostea e unica, e sincera, nu tradeaza.
O bagam in apa, o innecam, se invioreaza
Si apoi traieste vie precum apa de agiazma.
Dragostea nu trebuie tradata niciodata!
Am ales-o, am trait-o, s-o ducem pana la moarte;
Cei ce urmeaza s-o preia, s-o duca mai departe.
Pragul de la usa
Vai, cata greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Mereu pe fata mea ai tot calcat
Si niciodata nu m-am suparat.
Acum, eu sunt afara inghetat.
Tu calci pe mine mereu si ne-ncetat;
Nu simti durerea care ma apasa,
Treci peste mine si intri-n casa.
Simt caldura cum vine pe sub usa;
Ma simt bucuros, ca o matusa
Cand copiii se zbenguie in casa
Si de griji nicidecum nu le pasa.
M-ai lovit si m-ai strivit de multe ori,
Iar usa, de cate ori mi-a dat fiori!
Cand nu se inchide, se impotriveste
Si de fiecare data ma zdreleste.
Greu tu tragi usa ca sa se inchida.
Vezi cum eu de multa apa m-am umflat,
Nu gandesti, dar uita-te in oglinda.
Te infurii si tot tragi neincetat.
Vai cate greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Dar pentru ce atat’ sa mai support?
Vine o vreme cand spui;” Nu mai pot!”
Asa ca eu va spun la toti acum;
“Fiti rezistenti si mereu un prag bun.
Nu cedati la frig si umezeala,
Stapanul pentru toti are-o socoteala”.
Vai, ce frig mi-e jumatatea de afara!
Cand in iarna grea gerul ma doboara.
Jumatatea mea din casa-mi spune:
“Stai linistit ca esti pe maini bune”
Draga mea
Simt ca dupa ce eu nu voi mai trai,
Tu aceste versuri le vei citi,
Ai grija ca lacrimile tale
Sa nu ude paginile goale.
Sigur va veni si ziua de apoi;
Doresc sa fie ziua intai a mea
Si niciodata ziua la amandoi.
Nu te speria, va veni si ziua ta!
Vei sta de vorba mereu cu mine
Cu aceste versuri sincere dar pline.
Pline de o iubire adevarata
Cum n-ai apreciat-o niciodata.
La mormantul meu te rog nu sta prea mult.
In “dormitorul de aici” te simt, te ascult.
Pe pamant am trait o alta viata,
Cand ma trezeai in zori de dimineata.
Imi voi aminti de zilele senine,
De noptile cand dormeam in pat cu tine,
De viata plina cu toate ce-au trecut,
De copii nostri care au crescut.
Si dragostea apune
La inceput e plina de dorinta si caldura,
Ca un balon care suporta inca o umflatura
Si trebuie pastrat la aceeasi temperatura.
Asa a fost si este dragostea dintotdeauna,
Toti ne-o dorim sa fie plina, lina precum luna,
Sa fie fie vesnica si sa sporeasca precum spuma.
Dragostea e unica, e sincera, nu tradeaza.
O bagam in apa, o innecam, se invioreaza
Si apoi traieste vie precum apa de agiazma.
Dragostea nu trebuie tradata niciodata!
Am ales-o, am trait-o, s-o ducem pana la moarte;
Cei ce urmeaza s-o preia, s-o duca mai departe.
Pragul de la usa
Vai, cata greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Mereu pe fata mea ai tot calcat
Si niciodata nu m-am suparat.
Acum, eu sunt afara inghetat.
Tu calci pe mine mereu si ne-ncetat;
Nu simti durerea care ma apasa,
Treci peste mine si intri-n casa.
Simt caldura cum vine pe sub usa;
Ma simt bucuros, ca o matusa
Cand copiii se zbenguie in casa
Si de griji nicidecum nu le pasa.
M-ai lovit si m-ai strivit de multe ori,
Iar usa, de cate ori mi-a dat fiori!
Cand nu se inchide, se impotriveste
Si de fiecare data ma zdreleste.
Greu tu tragi usa ca sa se inchida.
Vezi cum eu de multa apa m-am umflat,
Nu gandesti, dar uita-te in oglinda.
Te infurii si tot tragi neincetat.
Vai cate greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Dar pentru ce atat’ sa mai support?
Vine o vreme cand spui;” Nu mai pot!”
Asa ca eu va spun la toti acum;
“Fiti rezistenti si mereu un prag bun.
Nu cedati la frig si umezeala,
Stapanul pentru toti are-o socoteala”.
Vai, ce frig mi-e jumatatea de afara!
Cand in iarna grea gerul ma doboara.
Jumatatea mea din casa-mi spune:
“Stai linistit ca esti pe maini bune”
Draga mea
Simt ca dupa ce eu nu voi mai trai,
Tu aceste versuri le vei citi,
Ai grija ca lacrimile tale
Sa nu ude paginile goale.
Sigur va veni si ziua de apoi;
Doresc sa fie ziua intai a mea
Si niciodata ziua la amandoi.
Nu te speria, va veni si ziua ta!
Vei sta de vorba mereu cu mine
Cu aceste versuri sincere dar pline.
Pline de o iubire adevarata
Cum n-ai apreciat-o niciodata.
La mormantul meu te rog nu sta prea mult.
In “dormitorul de aici” te simt, te ascult.
Pe pamant am trait o alta viata,
Cand ma trezeai in zori de dimineata.
Imi voi aminti de zilele senine,
De noptile cand dormeam in pat cu tine,
De viata plina cu toate ce-au trecut,
De copii nostri care au crescut.
Si dragostea apune
La inceput e plina de dorinta si caldura,
Ca un balon care suporta inca o umflatura
Si trebuie pastrat la aceeasi temperatura.
Asa a fost si este dragostea dintotdeauna,
Toti ne-o dorim sa fie plina, lina precum luna,
Sa fie fie vesnica si sa sporeasca precum spuma.
Dragostea e unica, e sincera, nu tradeaza.
O bagam in apa, o innecam, se invioreaza
Si apoi traieste vie precum apa de agiazma.
Dragostea nu trebuie tradata niciodata!
Am ales-o, am trait-o, s-o ducem pana la moarte;
Cei ce urmeaza s-o preia, s-o duca mai departe.
Pragul de la usa
Vai, cata greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Mereu pe fata mea ai tot calcat
Si niciodata nu m-am suparat.
Acum, eu sunt afara inghetat.
Tu calci pe mine mereu si ne-ncetat;
Nu simti durerea care ma apasa,
Treci peste mine si intri-n casa.
Simt caldura cum vine pe sub usa;
Ma simt bucuros, ca o matusa
Cand copiii se zbenguie in casa
Si de griji nicidecum nu le pasa.
M-ai lovit si m-ai strivit de multe ori,
Iar usa, de cate ori mi-a dat fiori!
Cand nu se inchide, se impotriveste
Si de fiecare data ma zdreleste.
Greu tu tragi usa ca sa se inchida.
Vezi cum eu de multa apa m-am umflat,
Nu gandesti, dar uita-te in oglinda.
Te infurii si tot tragi neincetat.
Vai cate greutate am suportat!
Am inghitit si apa, am rezistat.
Dar pentru ce atat’ sa mai support?
Vine o vreme cand spui;” Nu mai pot!”
Asa ca eu va spun la toti acum;
“Fiti rezistenti si mereu un prag bun.
Nu cedati la frig si umezeala,
Stapanul pentru toti are-o socoteala”.
Vai, ce frig mi-e jumatatea de afara!
Cand in iarna grea gerul ma doboara.
Jumatatea mea din casa-mi spune:
“Stai linistit ca esti pe maini bune”
Draga mea
Simt ca dupa ce eu nu voi mai trai,
Tu aceste versuri le vei citi,
Ai grija ca lacrimile tale
Sa nu ude paginile goale.
Sigur va veni si ziua de apoi;
Doresc sa fie ziua intai a mea
Si niciodata ziua la amandoi.
Nu te speria, va veni si ziua ta!
Vei sta de vorba mereu cu mine
Cu aceste versuri sincere dar pline.
Pline de o iubire adevarata
Cum n-ai apreciat-o niciodata.
La mormantul meu te rog nu sta prea mult.
In “dormitorul de aici” te simt, te ascult.
Pe pamant am trait o alta viata,
Cand ma trezeai in zori de dimineata.
Imi voi aminti de zilele senine,
De noptile cand dormeam in pat cu tine,
De viata plina cu toate ce-au trecut,
De copii nostri care au crescut.