Serenitate
Sst! să nu treziți cumva sufletele elefanților
adormiți
puțini au privilegiul să verse o lacrimă
pe-o bucată de fildeș
într-un cimitir al elefanților singuri
din care lipsesc crucile de piatră
florile vii
dragostea omului
înclinați-vă capetele în fața acestor oase îngălbenite de timp
neîngropate
de milioane de ani sufletele neprihănite ale elefanților
umblă prin grădinile nesfârșite ale Cerului
aducând zâmbetul pe buzele Marelui Creator
.
elefanții își plâng și ei morții ca și noi
oamenii
îi poartă cu dânșii zile întregi
pe cei bolnavi și bătrâni
îi lasă să plece singuri în ultima lor călătorie
aici un elefant îndrăgostit de viață s-a prefăcut în stâncă
când vântul lovește fără milă în inima pietrei
se aud țipetele de durere ale elefanților vii din Chobe
și zgomotul asurzitor al lacrimilor celor rămași
.
Sst!
Category: Thoughts
All author's poems: aurel_contu
Date of posting: 13 мая 2019
Added in favorites: 1
Views: 1882
Poems in the same category
... semne
... semn 1
Creatorul mergând îngândurat,
lovi din greșeală
"Cuvântul"...
Big-Bang se auzi deodată.
... semn 2
La început,
Adam plutea deasupra pământului,
și nu se putea bucura
de minunățiile acestuia.
-Creatorule, creatorule!
-Ah, gravitația! Iartă-mă Adame...
Şi a zis Dumnezeu:
-Să fie 9,80...
Și a fost 9,80.
Iar omul n-a mai putut zbura.
... semn 3
Lumina cădea cu stropi mari ca o ploaie,
pe pământul arid și în flăcări.
Viața și Moartea...
Și a sfârâit duhul lumii:
-Aleluia, Aleluia!
Și lumina s-a ridicat la ceruri,
Iar focul a intrat în pământ.
Și a fost ziuă...
Și a fost noapte...
Prevăzând apusul
Curând, un brâu de neguri va încinge
Acest tărâm al basmelor diurne...
Iar în adâncu-i hău de negre urne,
Bătrâne creste corpu-și vor prelinge...
Aproape înecată-n văi nocturne,
Cu ea, în freamăt casa mă va-mpinge...
Și când afară totul se va stinge,
Cuprins voi fi de stoluri taciturne...
Dar de voi accepta întunecarea
Cu-acea naturalețe a luminii,
Se va găsi ca, poate, întristarea
Să nu m-apese-n chipul cum arinii
Se frâng în vijelii ce bat cărarea:
S-adorm ușor, cu liniștea grădinii...
Timpul
Timpule te rog sa nu mai treci
Te grabesti sa pleci pe veci
Nu stiu ce-am facut cu tine,
Te-am pierdut si nu mi-e bine
Tot incerc sa te opresc
(Sa te fac sa intelegi)
Ca enorm eu imi doresc
Sa te-n part cu ce iubesc
Nu te scurge iar din mine
Nu te pierde in multime
Lasi in loc dureri absurde
Stingi un foc cu ganduri sumbre
In miracole si vise
Iara bat la porti inchise
Si tinand la piept destinul
Hai te rog sa-mi stingi suspinul
Miros de mai (remake from a song)
Tu purtai
Acel miros de mai
Pacat ca nu-l voi mai mirosi
Pentru ca nu mai avem ce vorbi
Vorbe urate mi-ai aruncat
Si de ele amintindu-mi lacrimi am varsat
Tu purati
Acel miros de mai
Dar mirosul nu avea valoare
A te purta frumos stii oare?...
In loc de tipete
Puteam avea clipe de liniste
Dar tu le-ai distrus
Dintr-un simplu cuvant spus
Tu purtai
Acel miros de mai
Dar era doar pe haine
Inima mirosea a cadavre
Numai Dumnezeu m-a vindecat
Fara El nu m-as fi ridicat
De acolo de unde tu m-ai daramat
Poate tu purtai
Acel miros de mai
Dar nu era pe interior
Ci pe exterior
Masinile scumpe
Nu-ti dau vreo fala,vreun renume
Sunt doar bunuri materialiste
Nu lucruri sufletiste
Tu purtai
Acel miros de mai
cu nimic nu valoreaza
Pentru ca inima nu-tie inca treaza...
stihuri diamantine //7
ceața
silențioasă insidioasă
înaintează acoperă copleșește
vârfurile semețe ale munților-
salutând veghind străjuind
călit imperturbabil
bradul
Mi-e dor!
Mi-e dor de satul de sub deal,
Unde-am învățat carte,
De oameni și de vorba lor,
De tata ce m-așteaptă
Mi-e dor de casa de la țară,
Și de copilăria mea,
Mi-e dor de tine scumpă mamă,
Că ai plecat făra-lăsa adresa ta
Mi-e dor de gârla de pe vale,
Plină de vacile ce le pășteam,
De apa din Siret-ul mare,
Unde noi vara ne scăldam
Mi-e dor și de bunicii mei,
Care demult s-au dus,
Îmi amintesc ce ei mi-au spus,
Să nu uiți copile de Iisus
Mi-e dor de drumul prăfuit,
Pe unde alergam desculț,
Ce bine-ar fi să fiu copil,
Cu minte de adult
Și îmi mai este tare dor,
De cei plecați în lumea fără dor,
Mi-e dor de toate cele,
Mi-e dor!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
... semne
... semn 1
Creatorul mergând îngândurat,
lovi din greșeală
"Cuvântul"...
Big-Bang se auzi deodată.
... semn 2
La început,
Adam plutea deasupra pământului,
și nu se putea bucura
de minunățiile acestuia.
-Creatorule, creatorule!
-Ah, gravitația! Iartă-mă Adame...
Şi a zis Dumnezeu:
-Să fie 9,80...
Și a fost 9,80.
Iar omul n-a mai putut zbura.
... semn 3
Lumina cădea cu stropi mari ca o ploaie,
pe pământul arid și în flăcări.
Viața și Moartea...
Și a sfârâit duhul lumii:
-Aleluia, Aleluia!
Și lumina s-a ridicat la ceruri,
Iar focul a intrat în pământ.
Și a fost ziuă...
Și a fost noapte...
Prevăzând apusul
Curând, un brâu de neguri va încinge
Acest tărâm al basmelor diurne...
Iar în adâncu-i hău de negre urne,
Bătrâne creste corpu-și vor prelinge...
Aproape înecată-n văi nocturne,
Cu ea, în freamăt casa mă va-mpinge...
Și când afară totul se va stinge,
Cuprins voi fi de stoluri taciturne...
Dar de voi accepta întunecarea
Cu-acea naturalețe a luminii,
Se va găsi ca, poate, întristarea
Să nu m-apese-n chipul cum arinii
Se frâng în vijelii ce bat cărarea:
S-adorm ușor, cu liniștea grădinii...
Timpul
Timpule te rog sa nu mai treci
Te grabesti sa pleci pe veci
Nu stiu ce-am facut cu tine,
Te-am pierdut si nu mi-e bine
Tot incerc sa te opresc
(Sa te fac sa intelegi)
Ca enorm eu imi doresc
Sa te-n part cu ce iubesc
Nu te scurge iar din mine
Nu te pierde in multime
Lasi in loc dureri absurde
Stingi un foc cu ganduri sumbre
In miracole si vise
Iara bat la porti inchise
Si tinand la piept destinul
Hai te rog sa-mi stingi suspinul
Miros de mai (remake from a song)
Tu purtai
Acel miros de mai
Pacat ca nu-l voi mai mirosi
Pentru ca nu mai avem ce vorbi
Vorbe urate mi-ai aruncat
Si de ele amintindu-mi lacrimi am varsat
Tu purati
Acel miros de mai
Dar mirosul nu avea valoare
A te purta frumos stii oare?...
In loc de tipete
Puteam avea clipe de liniste
Dar tu le-ai distrus
Dintr-un simplu cuvant spus
Tu purtai
Acel miros de mai
Dar era doar pe haine
Inima mirosea a cadavre
Numai Dumnezeu m-a vindecat
Fara El nu m-as fi ridicat
De acolo de unde tu m-ai daramat
Poate tu purtai
Acel miros de mai
Dar nu era pe interior
Ci pe exterior
Masinile scumpe
Nu-ti dau vreo fala,vreun renume
Sunt doar bunuri materialiste
Nu lucruri sufletiste
Tu purtai
Acel miros de mai
cu nimic nu valoreaza
Pentru ca inima nu-tie inca treaza...
stihuri diamantine //7
ceața
silențioasă insidioasă
înaintează acoperă copleșește
vârfurile semețe ale munților-
salutând veghind străjuind
călit imperturbabil
bradul
Mi-e dor!
Mi-e dor de satul de sub deal,
Unde-am învățat carte,
De oameni și de vorba lor,
De tata ce m-așteaptă
Mi-e dor de casa de la țară,
Și de copilăria mea,
Mi-e dor de tine scumpă mamă,
Că ai plecat făra-lăsa adresa ta
Mi-e dor de gârla de pe vale,
Plină de vacile ce le pășteam,
De apa din Siret-ul mare,
Unde noi vara ne scăldam
Mi-e dor și de bunicii mei,
Care demult s-au dus,
Îmi amintesc ce ei mi-au spus,
Să nu uiți copile de Iisus
Mi-e dor de drumul prăfuit,
Pe unde alergam desculț,
Ce bine-ar fi să fiu copil,
Cu minte de adult
Și îmi mai este tare dor,
De cei plecați în lumea fără dor,
Mi-e dor de toate cele,
Mi-e dor!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Other poems by the author
Aluzii
mereu ocolesc poiana cu narcise sălbatice
în luna lui Marte
și depăn cu ochii firul pașilor tăi
te-mbrățișez în gând cu îndârjirea iasomiei de iarnă
a magnoliei galbene
între două bătăi de inimă și un zâmbet nostalgic
în singurătatea clipei
la geamul tău zăpada încă strălucește feeric
nu-i nici o cale să alungăm iarna dintre noi
mușcata sângerează și acum acolo
în glastră
ca un apostrof răstignit
pe crucea speranței
am înțeles
și voi face calea întoarsă
dar voi reveni cât de curând
ascuns într-un mugure …
Incantații
am știut că nu exiști cu adevărat
mi-am ascultat inima
care a mai bătut și-n alte piepturi
în alte vieți
și nu te-ntâlnise
nu auzise despre tine
asemenea zvonuri circulă printre inimi
dar eu n-am încetat să te caut
Poezie
femeie de moravuri ușoare
metresă
te-aș compara cu Diane Poitiers
însă nu pot
te apropii mai degrabă de flușturatica
Marguerite Gautier
o damă cu camelii otrăvite
accesibilă tuturor
degeaba ostenesc Cavalerii Mesei Rotunde să găsească urmele Sfântului Graal
potirul din care a țâșnit sângele lui Hristos
ești chiar tu
Poezie…
Personificări
în spatele oricărei trăiri ratate exist-o speranță
cel puțin una
nu mai e niciun secret pentru nimeni în acest joc
de-a v-ați asunselea
pierzi tramvaiul în drum spre servici
nu moare nimeni
vine altul
te-mpedici în mărăcinii stufoși ai gândului
te ridici în alt gând
prima lecție la cursul primar despre viață
fără profesor
începe mereu cu speranța
Jack și vrejul de fasole a lui Joseph Jacobs
pare o poveste pentru copii
în fapt
aceasta este definiția subliminală a speranței
marioneta tâmpă din teatru de păpuși Țăndărică
statuia vivantă din Cișmigiu
la fel
personificăm totul la modul comic
scaunele lui Eugène Ionesco
în camera goală
rămân de departe singura realitate palpabilă…
Liste
să nu-mi spui că ai mai vrea și o bucată de cer
pe lângă inima mea
ar fi prea mult
nu-mi cere ce nu-ți pot da și nu-ți poate da nimeni
lista ta de dorințe a ajuns la sfârșit
e timpul să te uiți și peste lista mea
scurtă
cu un singur punct
„primeștie-mă în sufletul tău
să dorm acolo o noapte!”
atât
e destul de puțin și nu există nicio primejdie
să rămân dincolo de noaptea aceasta
fiindcă eu sunt ca o pasăre
îmi place mai mult albastru infinit al cerului
decât orice
urăsc colivia în care ai vrea să mă închizi
dar parcă aș intra înăuntru o noapte
(când nu mă poți expune prietenilor tăi
ca pe un papagal pornografic!)
să văd cu ochii mei ce schelete ascunzi
în debaraua ta sinistră
a gândului…
Despre alt fel de gramatică
verbul „a fi” e aproape identic cu verbul „ a merge”
doar mergând poți să zici că exiști
(să aduni la un loc „a fi” cu „a merge”! )
strivit între ele substantivul comun „lume”
(suma tuturor „celor ce sunt”, indiferent de felul cum sunt!),
dă sens substantivului efemer viață
( definind doar jumătatea care există și merge!)
și golește de conținut sensul substantivului neutru, opus, „lucru”
( jumătatea cealaltă, aflată sub predicatul verbului „a fi”, fără „a merge”!)
o pasăre împușcată într-o aripă, de pildă,
o floare ruptă,
un om la vârsta a treia, după un accident vascular,
încetul cu încetul devenim lucruri
ne prăbușim în abisul înghețat al verbelor „a fi ”și a „crede”,
care înseamnă speranță,
unde nici chiar celebra formulă a lui Einstein, E=mc²
nu ne ajută prea mult,
fiindcă niciodată energia E a verbului a fi
nu poate fi egală cu masa m a substantivului viață
de înmulțit cu viteza c² a speranței, în vid,
unde aceasta ajunge, dar de unde nu se mai întoarce…
Stridențe
deschizi televizorul dimineața ca un robot
să afli ce se mai întâmplă în lume
cum va fi vremea
timpul probabil
câți s-au mai omorât din dragoste
sau gelozie
câți au mai murit în accidente de circulație
ori cât au mai crescut prețurile la carne de porc
nu că te-ar interesa neapărat soarta omenirii
direcția de deplasare a Terrei
alinierea planetelor după Pământ
nici vorbă
e prea devreme să-ți bat capul cu asemenea lucruri
încă nu ți-ai revenit din crunta beție a somnului
pesemne că nici nu vrei
cine ar strica o oră sublimă de somn
pentru douăzeciși patru de ore mizerabile de viață
e ca interesul câinelui lui Pavlov la sunetul clopoțelului
un reflex condiționat
sau ca galbenul de pe ecranele televizoarelor LCD
breking news
ceva asemenea țipătelor insolente ale unor bufnițe noaptea
care te face să salivezi
să-ți iei porția de spaimă și anxietate
pentru tot restul zilei
avalanșa de reclamele mincinuoase despre orice vrei
reluate cu obstinație
asaltul de kitch și prost gust
la scară industrială
pe netrezite
sfințirea indecentă și atemporală a Catedralei Mântuirii Neamului
la o sută de ani de la Marea Unire
neterminată...
Aluzii
mereu ocolesc poiana cu narcise sălbatice
în luna lui Marte
și depăn cu ochii firul pașilor tăi
te-mbrățișez în gând cu îndârjirea iasomiei de iarnă
a magnoliei galbene
între două bătăi de inimă și un zâmbet nostalgic
în singurătatea clipei
la geamul tău zăpada încă strălucește feeric
nu-i nici o cale să alungăm iarna dintre noi
mușcata sângerează și acum acolo
în glastră
ca un apostrof răstignit
pe crucea speranței
am înțeles
și voi face calea întoarsă
dar voi reveni cât de curând
ascuns într-un mugure …
Incantații
am știut că nu exiști cu adevărat
mi-am ascultat inima
care a mai bătut și-n alte piepturi
în alte vieți
și nu te-ntâlnise
nu auzise despre tine
asemenea zvonuri circulă printre inimi
dar eu n-am încetat să te caut
Poezie
femeie de moravuri ușoare
metresă
te-aș compara cu Diane Poitiers
însă nu pot
te apropii mai degrabă de flușturatica
Marguerite Gautier
o damă cu camelii otrăvite
accesibilă tuturor
degeaba ostenesc Cavalerii Mesei Rotunde să găsească urmele Sfântului Graal
potirul din care a țâșnit sângele lui Hristos
ești chiar tu
Poezie…
Personificări
în spatele oricărei trăiri ratate exist-o speranță
cel puțin una
nu mai e niciun secret pentru nimeni în acest joc
de-a v-ați asunselea
pierzi tramvaiul în drum spre servici
nu moare nimeni
vine altul
te-mpedici în mărăcinii stufoși ai gândului
te ridici în alt gând
prima lecție la cursul primar despre viață
fără profesor
începe mereu cu speranța
Jack și vrejul de fasole a lui Joseph Jacobs
pare o poveste pentru copii
în fapt
aceasta este definiția subliminală a speranței
marioneta tâmpă din teatru de păpuși Țăndărică
statuia vivantă din Cișmigiu
la fel
personificăm totul la modul comic
scaunele lui Eugène Ionesco
în camera goală
rămân de departe singura realitate palpabilă…
Liste
să nu-mi spui că ai mai vrea și o bucată de cer
pe lângă inima mea
ar fi prea mult
nu-mi cere ce nu-ți pot da și nu-ți poate da nimeni
lista ta de dorințe a ajuns la sfârșit
e timpul să te uiți și peste lista mea
scurtă
cu un singur punct
„primeștie-mă în sufletul tău
să dorm acolo o noapte!”
atât
e destul de puțin și nu există nicio primejdie
să rămân dincolo de noaptea aceasta
fiindcă eu sunt ca o pasăre
îmi place mai mult albastru infinit al cerului
decât orice
urăsc colivia în care ai vrea să mă închizi
dar parcă aș intra înăuntru o noapte
(când nu mă poți expune prietenilor tăi
ca pe un papagal pornografic!)
să văd cu ochii mei ce schelete ascunzi
în debaraua ta sinistră
a gândului…
Despre alt fel de gramatică
verbul „a fi” e aproape identic cu verbul „ a merge”
doar mergând poți să zici că exiști
(să aduni la un loc „a fi” cu „a merge”! )
strivit între ele substantivul comun „lume”
(suma tuturor „celor ce sunt”, indiferent de felul cum sunt!),
dă sens substantivului efemer viață
( definind doar jumătatea care există și merge!)
și golește de conținut sensul substantivului neutru, opus, „lucru”
( jumătatea cealaltă, aflată sub predicatul verbului „a fi”, fără „a merge”!)
o pasăre împușcată într-o aripă, de pildă,
o floare ruptă,
un om la vârsta a treia, după un accident vascular,
încetul cu încetul devenim lucruri
ne prăbușim în abisul înghețat al verbelor „a fi ”și a „crede”,
care înseamnă speranță,
unde nici chiar celebra formulă a lui Einstein, E=mc²
nu ne ajută prea mult,
fiindcă niciodată energia E a verbului a fi
nu poate fi egală cu masa m a substantivului viață
de înmulțit cu viteza c² a speranței, în vid,
unde aceasta ajunge, dar de unde nu se mai întoarce…
Stridențe
deschizi televizorul dimineața ca un robot
să afli ce se mai întâmplă în lume
cum va fi vremea
timpul probabil
câți s-au mai omorât din dragoste
sau gelozie
câți au mai murit în accidente de circulație
ori cât au mai crescut prețurile la carne de porc
nu că te-ar interesa neapărat soarta omenirii
direcția de deplasare a Terrei
alinierea planetelor după Pământ
nici vorbă
e prea devreme să-ți bat capul cu asemenea lucruri
încă nu ți-ai revenit din crunta beție a somnului
pesemne că nici nu vrei
cine ar strica o oră sublimă de somn
pentru douăzeciși patru de ore mizerabile de viață
e ca interesul câinelui lui Pavlov la sunetul clopoțelului
un reflex condiționat
sau ca galbenul de pe ecranele televizoarelor LCD
breking news
ceva asemenea țipătelor insolente ale unor bufnițe noaptea
care te face să salivezi
să-ți iei porția de spaimă și anxietate
pentru tot restul zilei
avalanșa de reclamele mincinuoase despre orice vrei
reluate cu obstinație
asaltul de kitch și prost gust
la scară industrială
pe netrezite
sfințirea indecentă și atemporală a Catedralei Mântuirii Neamului
la o sută de ani de la Marea Unire
neterminată...