Starea de vomă

nu mai am putere să lupt cu forțele oarbe ale naturii
cu zbuciumul incoerent al vântului
cu reacțiile necontrolate ale norilor
ale ploii
cu înverșunarea de neînțeles a lui Don Quijote
băgați-mă sub ghilotina purificatoare
a lui Robespierre
despărțirea capului de trup poate fi o soluție convenabilă
un protest împotriva injustei condiții a omului
am ajuns să nu mai cred în nimic
am ars tot fitilul speranței
acum înot în derivă prin ceara fierbinte a vieții
care se va răci până la urmă
peste o mie de ani cineva ne va găsi
în nu știu ce deșert al Cosmosului
și se va mira că nu aparținem niciunei specii umane
cunoscute
că ADN-ul nostru are numai două spirale
că suntem muritori
niște forme primare
amibe
cât să mai îndurăm această tiranie a morții
mileniu patru va fi
cu siguranță
al vieții veșnice
ia-ți înapoi ghilotina ruginită de timp
bătrâne Robespierre
Hamlet nu se mai joacă demult…


Category: Thoughts

All author's poems: aurel_contu poezii.online Starea de vomă

Date of posting: 11 декабря 2018

Views: 1635

Log in and comment!

Poems in the same category

fulguiri//8

orașul e viu când

locuitorii lui

simt zborul păsărilor

peste talgerile fântânilor;

când inima copiilor lui

vibrează la atingerea bunătății.

 

casa  noastră e vie

cand sufletele-s

luminoase.

More ...

Despre...nimic

Având totul sau,ne-având nimic

Mă simt adesea pustiit,

Nu știu ce vreau,nu știu ce simt

Des mă cuprinde acest jind.

Mi-e dor de tot sau,de nimic

Nu știu ce vreau,nu știu ce simt

Mă chinuie,mă sfarmă acest gând,

Nici măcar nu știu cine sunt,

De ce plutesc pe-acest pământ,

Sunt om,sau cel puțin…

Am trupul omenesc,

Dar nu-nteleg de ce trăiesc

Doamne,Te rog îndreapta-mi cursul,

Sufletul meu iși pierde pulsul

Nu știu ce vreau,nu știu ce simt

Am scris eu,nimeni,despre…nimic.

More ...

Elegie pentru o floare

i-am zis Cris

de cum am văzut-o

aș fi putut să-i spun altfel

dar mie mi-a plăcut numele acesta de alint

ca o respirație dumnezeiască de înger

simțeam otrava dulce a dragostei

invadându-mi liniștea dimineții

cu milioane de fluturi

eram doar eu și Soarele

unul mai îndrăgostit decât celălalt

tocmai ne dezbrăcaserăm de straiele îndoliate

ale nopții

așteptând să te deschizi în culoarea fierbinte

a sângelui

să-ți scuturi roua rece a zorilor de pe inimă

să-ți aranjezi petalele răvășite în fața zilei

așa cum ar face o femeie îndrăgostită

nimic nu-i mai frumos decât să privești o floare

trezindu-se

privind cu ochi tulburați de uimire cerul

nefericită însă e dimineața în care descalecă moartea

nefericită-i și Cris

care izbucnește în lacrimi

iar eu te cuprind în brațe

iubito

ești atât de minunată în nesomnul meu metafizic

încât ai omorât visul…

More ...

Câine

Ce suntem noi?

Amici sau mai mult?

Simt ca ma iubești 

Dar in același timp simt ca nu

 

Primul nostru sărut 

Asa repede a trecut

N-aș fi vrut vreodată sa se termine

Dar se pare ca nu s-a putut

 

Te-am iubit și te iubesc

Enorm enorm de mult

Nu știu dacă e la fel

Sper sa fie

Dar ma simt de parca nu

 

Încerc sa ma mint ca te simți la fel

Dar știm amandoi

Ca am un defect

 

Când iubesc iubesc prea mult

Ca un câine

Lovit, pierdut pe drum

More ...

Destin

Nu pot să nu recunosc împăcată,

Că viața-i un afluent al Destinului,

Și nimic în lume nu aduce vreodată

Schimbarea dulceții sau amarul pelinului.

 

Rațiune, fapte, sentimente adunate din mers

Pot să coloreze în noanțele hazardului

Destinul hărăzit de Univers

Și viața să urmeze calea curentului.

 

Atunci când admiri natura sub un cer senin

Și gândurile-s purtate de adieri de vânt,

Întreaga ființă se înobilează cu-un superb divin,

Iar totul este scris într-un elan fără de cuvânt.

More ...

Sfaturi

un lucru e sigur

 

dacă nu strigi când te doare

 

nu te aude nimeni

oamenii iubesc strigătele la nebunie

iar poezia este un strigăt

precum cel al Babilonului lui Nabucodonosor

în flăcări

cine-ar fi crezut că Babilonul se va prăbuși

într-o singură noapte

că morții vor ieși din cuptoarele-ncinse-ale cetății

cântând din țimbale

strigând „slavă ție” făuritorule de cuvinte

nimeni

trăiește-și viața înveșmântată în sunete

iubito

ca albina care se scaldă-n nectarul florii de Mai

doar auzind-o simți dulceața fără de margini a mierii

poezia Naturii

du-te și strigă în urechile surdului

și te va auzi

înalță ochii spre cer

și te vei bucura toată ziua de zâmbetul lui Dumnezeu

în răsăritul Soarelui…

More ...

Other poems by the author

Cerșetorul de stele

- încotro?

- nu știu!

- cerșetorul de colo

pe care-l văd, invariabil,  de-o viață, scormonind zorii,

își plimbă umbra slugarnică de cum răsare și apune Soarele,

se hrănește cu resturi și măruntaie în putrefacție,  

însă merge hotărât  înainte!

- eu cred că se-nvârte într-un cerc!

- dar nu renunță!

- nu mai are la ce!

- întotdeauna există ceva pentru care merită să trăiești:

o floare, o femeie, un vis, speranța în minunea

care se va întâmpla mâine!

- el nu mai speră!

- atunci de ce-ar mai cerși stele?

n-am mai văzut până acum pe altcineva cerșind stele!

Întinde umil palma neagră, bătucită, terminată cu degete lungi

și se vaietă:

-„Miluiți-mă, oameni buni, cu o mână de stele!”

în timp ce oamenii îi aruncă mirați câte-un bănuț galben:

- cumpără-ți singur!

iar el strânge în cocioaba sa de sub bolta cerului

bănuț cu bănuț,

milioane de bănuți galbeni!

- speranța moare ultima! nu-i va ajunge toți banii din lume

să-și cumpere o „mână de stele”!

- nici viața, probabil! toți avem câte un vis luminos înainte!

- eu i-aș zice mai simplu umanitate!

există atâta umanitate în noi încât Universul e prea mic

în comparație cu excesul nostru de omenie

revărsat ca un fluviu peste inima acestui biet cerșetor

îndrăgostit de stele…

More ...

Cauză și efect

dimineața îmi place să alerg singur

uneori îmi iau și câinele

un suflet curat și candid

care nu se opune niciodată

o face din toată inima

cu dragoste

așa cum noi oamenii nu izbutim

nici măcar dimineața când alergăm

când trebuie să ajungem la serviciu

la supermarket

unde se dau fierăstraie Husqvarna

la ofertă

întotdeauna avem ceva cu ceilalți

care merg la biserică     

cumpără

se plimbă

fac jogging

altceva

de parcă ar fi posibil să facem toți aceleași lucruri

la aceleași ore

în același fel

ca niște roboți imbecilizați

programați după un soft pretențios despre cum ar trebui să fii fericit

dintr-o perspectivă empirică a mașinii

exprimată în serii scurte de biți

numai că mie nu-mi mai pasă

nu mai ascult părerile nimănui

Newton spunea că toate corpurile se supun legii gravitației

căderii „în jos”

excluzând din această ecuație tocmai Pământul

la ora asta mă preocupă doar să-mbrățișez cerul

despre care știm cu toții că nu există

să las Soarele să-mi încălzească sufletul

anima-animus

ceva abstract

necuantificabil

unii oameni de știință dau cifre

între 21 și o,o1 grame

e ca visul etern al omului de a zbura

din care s-a născut avionul

navele cosmice

care echivalează cu  omorârea visului…

More ...

Ferestre sparte

n-am niciun chef să mă întorc acasă

nici nu mai știu dacă este casa mea

de când mi-ai aruncat cu pietre în ferestrele

sufletului

vin tot mai rar

nu m-am risipit niciodată în atâta albastru

de cer

printre atâtea păsări nocturne

și pereți translucizi

penetrați doar de liniște

într-atât încât să mă pierd de mine însumi

s-a întâmplat acum

mereu însă mi-a fost teamă de clipa aceasta

uneori mă-ntrebam ce s-ar întâmpla

dacă s-ar prăbuși Soarele

luna

stelele

peste noi

nu credeam că există ceva mai rău decât Apocalipsa

a trebuit să pleci tu ca să înțeleg că sunt lucruri și mai rele

într-un suflet de om

în mintea acestuia

de care stă agățat tot Universul

dar a fost prea târziu

nu te-am mai regăsit în oglinda luminoasă a amintirii

în locul meu aparea o iederă

înverzând un zid igrasios al disperării

cineva dinăuntru îmi striga

„ sparge oglinda

poate mai găsești ceva printre cioburi!”

More ...

Simone, profesoara mea de dans

unele lucruri din viața mea sunt asociate cu alte lucruri
chipul docil și umil al duhovnicului meu
îmi amintește de Dumnezeu
nu am aroganța păcătosului de a pretinde că l-am văzut pe Acesta
nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu
dar numai așa mă pot raporta
la forța invizibilă a lPirouette
umii, controlată de cineva,
prin chipul umil al duhovnicului sau al Simonei, profesoara mea de dans,
care este un înger întrupat în femeie
păstrând același mister al mișcării cerești
nimic nu este mai frumos decât expresia bucuriei Simonei de a trăi
pe ritmurile celei de-a 5-a simfonii a lui Beethoven și a lui Dumnezeu
nu poți înțelege asta dacă nu ai văzut niciodată zborul maiestuos al unei lebede negre

care tulbură cu aripile ei negre cu nuanțe de gri cerul albastru

Simona lăsa întotdeauna impresia că nu atinge pământul

ea păstrează întregul univers în vârful degetelor de la picioare
într-o mișcare perfectă "Arabesque"
și este în perfectă armonie cu universul
zboară în „Pas de deux” cu viața
într-un „Adage” perfect, ea crește în har și eleganță, devine fluidă,
„Pirouette” o ajută să-și scuture părul printre stele
 își trăiește intens viața, „Allegro” ca un colibri
da, Simona, este cea mai înaltă expresie a umanității

More ...

Dimineți de cristal

azi-dimineață m-au năvălit zorile
din toate părțile
m-au smuls dintr-un vis cu lebede negre
ciudat
Natasha plecase să adune lacrimile neîncepute ale nopții
de pe frezii
la răsărit Soarele înota înjunghiat într-o baltă de sânge
mărul din fața geamului se-mbrobodise cu un voal alb orbitor
de mătase
părea o lebădă uriașă care-și lua zborul
îmi dăduseră lacrimile și nu aveam de ce să mă sprijin
simțeam o spaimă nelămurită cum mi se înfige în inimă
în creier
cum mă inundă
alteori dimineața se-auzeau tot felul de zgomote
țipete
tocurile femeilor pe scări
cești sparte
huruitul mașinilor
dacă m-aș arunca de la etaj
mă gândesc
s-ar auzi strigătul meu de disperare până la cer
ecoul însă nu s-ar mai întoarce...

More ...

Fetiţa şi jucăriile ei ciudate

 Fetiţa, pe nume Mora, ieşi aproape de amiază din curtea casei şi atrasă de un fluturaş obraznic, colorat ca o sorcovă, nimeri în mijlocul unei poeniţe de vis, desprinsă parcă din cărţile ei de poveşti, prin mijlocul căreia curgea un pârâiaş domol, clipocind printre pietre. Cum neastâmpăratul flutur era pus pe şotii, luându-şi zborul ori de câte ori urmăritoarea sa întindea mânuţele după dânsul, fetiţa se înciudă atât de tare încât începu să-l certe şi să-l ameninţe cu pedeapsa supremă: înfingerea într-un bold. Se pare că nici lucru acesta nu avu darul să-l sperie prea tare pe fluturaş pentru că nu mult după aceea intră în pădure şi se făcu nevăzut în desişul frunzelor. Dar fetiţa nu se dădu bătută. Bănuia că neastâmpăratul se pitise pe undeva, poate chiar acolo, deasupra ei, după ciorchinii de cucuruz, motiv pentru care se ascunse la rându-i în spatele unui trunchi cioturos, aplecat peste un fel de povârniş, care se căsca dedesubt, aşteptând doar să-l înşface. Din păcate, fetiţa nu se mai uită pe unde calcă, aşa cum făcuse tot timpul, şi deodată se pomeni alunecând la vale, rostogolindu-se printre pietre şi mărăcini, căzând în gol, apoi prăbuşindu-se peste o movilă de nisip în mijlocul unei încăperi cu pereţii translucizi. Deşi era încă ameţită şi speriată de cele întâmplate, ţinându-şi cu greu lacrimile care o podideau, nu-şi putu stăpâni un zâmbet de bucurie când văzu în jurul ei mai multe mogâldeţe verzi, cam de aceeaşi înălţime, cu capete mari şi trupuri sfrijite.

     - Ce vă zgâiţi aşa la mine! se buzurlui ea încercând să coboare de pe movila de nisip. Nu vi s-a întâmplat niciodată să vă daţi de-a berbeleacu’?

     Mogâldeţele se priviră între ele descumpănite, apoi clătinară din căpăţânile lor caraghioase în semn că nu. Una dintre creaturi, care părea să fie mai mare peste celelalte, atinse nisipul cu palma iar acesta dispăru ca şi când cineva de sub pardoseala de sticlă l-ar fi înghiţit.

     Fetiţa râse şi bătu din palme fericită.

     - Cum ai făcut asta, Cap de Pepene?

     - ?!

     Răspunsul mogâldeţei cu căpăţâna ovala, ca un bostan, semăna cu un bâzâit de viespe.

     - Bine, zise ea, să ţii minte că te cheamă Cap de Pepene! Iar pe tine, continuă arătând către un omuleţ cu ochii mari, bulbucaţi şi cu linia gurii ca o acoladă, te cheamă Broscuţa Oac!

     Acesta dădu din cap şi se aşeză supus lângă Cap de Pepene.

     - Cu tine-i mai greu, recunoscu fetiţa apucându-l de mână pe cel de-al treilea. Toţi aveţi ochii mari şi negri! Parcă sunteţi fraţi! Tu însă ai gâtul cel mai lung, nu-i aşa ?

     - ?!

     - Am să-ţi zic Struţul cel Mic deocamdată, iar lui, adică ţie, preciză ea trăgându-l din rând pe omuleţul cu gura ţuguiată, Bot de Miel! Aţi înţeles?

     Cei doi aprobară din capete docili, aliniindu-se alături de ceilalţi, în timp ce fetiţa mai făcu două modificări: îl schimbă pe Bot de Miel cu Broscuţa Oac întrucât acesta era un pic mai înalt şi nu-l putea lăsa la urmă.

     - Alinierea în spatele meu! ordonă ea bătând pasul pe loc. Cu cântec, înainte!!!

     Mogâldeţele porniră în pas de front, agitându-şi mâinile şi sâsâind după cuvintele înflăcărate ale fetiţei: Podul de piatră s-a dărâmat / A venit apa şi l-a luat / Vom face altul, pe mal, în jos / Altul mai trainic şi mai frumos...

     La a doua tură fetiţa se opri căscând.

     - N-ai niciun scaun pe aici, Cap de Pepene?

    Omuleţul cu capul oval atinse pardoseala şi scoase de acolo un fel de şezlong, pe care îl împinse apoi către fată.

     - ?!

     - Mulţumesc, Cap de Pepene! Acum aşezaţi-vă şi voi în funduleţe pentru că am să vă spun o poveste! Ştiţi povestea lui Făt Frumos şi merele de aur?

     Mogâldeţele clătinară negativ din cap.

     - Bine, copii, am să v-o spun eu ! A fost oadată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-a povesti, a fost...

     Dar nu mai putu continua. Simţi cum i se închid ochii şi alunecă în dulcea lume a somnului. Cap de Pepene se apropie de ea cu sfială, o luă în braţe şi împreună cu ceilalţi se înălţară deasupra râpei, ca nişte îngeri, lăsând-o nu mult după aceea în mijlocul poeniţei cu capul sprijinit pe un glob de sticlă...

More ...