3  

Vămi

mi-a fost imposibil să plec

 

să-mi  fiu mie însumi

 

fiecare părticică din sufletul meu

aparține norilor de pe cer

prezenți în toate dimineților mele

răscolite de gânduri

pădurii de brad

cu mirosul ei inconfundabil de cetină

și rășină care ți se lipește de dinți

izvorului tainic

tremurat de inimile peștilor rătăciți

printre lespezi

vântului călător

bunicul îmi spusese cândva

să nu mă leg prea tare de lucruri și oameni

fiindcă altfel îmi va fi imposibil să trec Rubiconul

spre tine

și să cuceresc Roma

ca Iulius Cezar

nu-ți mai spun că va trebui să plătesc și o vamă în aur

bătrânului Charon

la granița dintre spațiu și timp…


Category: Thoughts

All author's poems: aurel_contu poezii.online Vămi

Date of posting: 3 марта 2019

Views: 1575

Log in and comment!

Poems in the same category

Минуты летят

Минуты летят

Словно птица

Не догнать тебе,её

Не догнать..

Уже поздно,вернуть что-то назад..

Поздно, 

очень поздно

Как же быстро минуты 

Летят

Нам на зло 

Не спеша.

Не вернуть назад,

То что уже прошло.

 

Автор я 🤍 Замурка Алина 🤍 🤍 стих про время,часы и минуты, которые летят очень красиво и быстро,не замечая нас что мы что-то теряем.

 

More ...

Frica de abandon

În noaptea adâncă, singurătatea mă strigă,

Privesc în gol, îmi simt inima grea.

Frica de a fi lăsată în urmă, mereu mă bântuie,

Și mă împinge să fac greșeli in viața mea.

 

Fiecare pas pare să mă ducă către eșecul meu,

Și greșelile, regretele mă obsedează..

În lumea gândurilor, pierdută eu rătăcesc.

Drumul spre lumină, un mister devine,

 

Fiecare pas mă duce spre-ntuneric,

În valul de amărăciune și dorințe ce nu se împlinesc.

În clipele de neputință, sufletul e prizonier,

Universul meu, neînțeles și mut,

 

Dansând cu frica, pierdut printre umbre,

Căutând salvare, dar găsind doar abis.

Cu inima grea și lacrimi ce ard,

Îmi pierd sufletul într-un dans al pierderii și fricii,

 

Frica de abandon mă-ngenunchează, dar nu mă-nfrânge,

În lumea mea sumbră, unde durerea își lasă semnătura sinistră.

More ...

Destin

Nu pot să nu recunosc împăcată,

Că viața-i un afluent al Destinului,

Și nimic în lume nu aduce vreodată

Schimbarea dulceții sau amarul pelinului.

 

Rațiune, fapte, sentimente adunate din mers

Pot să coloreze în noanțele hazardului

Destinul hărăzit de Univers

Și viața să urmeze calea curentului.

 

Atunci când admiri natura sub un cer senin

Și gândurile-s purtate de adieri de vânt,

Întreaga ființă se înobilează cu-un superb divin,

Iar totul este scris într-un elan fără de cuvânt.

More ...

disensiuni/8

evadând

din cercul lucrurilor reale,

băiatul cu rucsac,

probabil,

are la pălărie

flori de piatră.

÷

e posibil, ca

libelula- pripășită

pe frigul ăsta, în grădină,

să nu fie o dronă.

 

More ...

fulguiri//6

fiara-și

întinde ghearele-n

structura atomului de carbon.

oamenii

redundanți și inutili

devin

o sursă inepuizabilă de energie

pentru

mașinile A.I.

 

printre scoici si ambalaje din plastic,

scrisori ale

jocheilor  travestiți

în prinți...

More ...

Suplicii

ard de ceva vreme pe rugul unui gând

 

nimeni nu poate să-mi stingă flăcările

 

care mă mistuie din toate părțile

 

după Kant n-ar trebui să mor înconjurat de oameni

indiferenți

indeciși

incapabili să-și asume umanitatea din ei

ca scop în sine

 

adică să arunce peste mine o găleată cu apă

 

mi-am îndesat durerea în spirit

ca să-mi înăbuș strigătul rușinos al cărnii

 

spaimele ancestrale

 

nu-mi ajunge tot cerul albastru

să mă spăl pe mâini ca Pilat din Pont

de vina răstignirii lui Hristos

 

o mare mizerie a Omului

 

în India

morții sunt arși pe malul Gangelui

înfășurați în giulgiuri

 

n-am aflat încă

ce mă sperie mai mult -

moartea

sau jubilația Spiritului...

More ...

Other poems by the author

Mirare

M-am născut dintr-o piatră însuflețită,

o piatră cu inimă,

am crescut într-o inimă de piatră,

am fost copilul pietrei,

ceva între om și piatră,

într-o zi m-am trezit speriat

în fața Soarelui,

mi-am auzit respirația,

pe care n-o mai auzisem în piatră,

am văzut stelele atârnate de cer,

norii,

m-am aplecat deasupra primului izvor

și m-am privit în ochi

îndelung,

neștiind de unde să mă iau,

din ce Univers,

din ce piatră,

undeva deasupra

auzeam

ca prin vis

un cântec de leagăn

nepământesc

și-atunci am înțeles că nu eram singur

More ...

Resemnare

de fapt, nu știu ce caut

ce mai caut

la anii mei n-ar mai trebui să caut nimic

de-a lungul vieții am strâns tot felul de lucruri

nu mai am loc

debaraua mea e plină de cutii sigilate și de cadavre

nici nu-ți închipui cum e să trăiești într-un asemenea cimitir

clandestin

să ștergi cel puțin o dată pe an

praful de pe schelete

să dai acatiste în fiecare duminică

și pomeni

să păstrezi o relație cordială cu morții

nu

nu mai umblu după nimic

n-am ce să mai caut

zău

am găsit tot ce mi-am dorit

nimic n-a meritat și nu merită atâta efort

uneori aceste lucruri vin și singure

noi însă ne grăbim întodeauna prea mult

încercăm s-o luăm înaintea timpului

îmi ajunge

nu-mi mai doresc decât să rămân singur

cu scheletele mele prăfuite

al meu însumi…

More ...

Déjà vu

n-aș zice că ochiul mă ajută prea mult

ca să fiu sincer

îl simt cum se împleticește-n singurătatea clipei

descumpănit

pentru cineva care a văzut și reflectat totul

nu mai există emoție

spirala descrescătoare a vieții

accentuează sentimentul  acela obositor

de déjà vu

lehamitea

unele lucruri revin obositor în prim plan

și se suprapun peste altele

în același spectacol stand-up comedy

de prost gust

jucat prima dată la Facere

cum aș putea să nu înțeleg exasperarea ochiului

îngenuncheat în el însuși…

More ...

Vacanță

am văzut de departe cum femeia se prăbușește cu fața-n  nisip

 

aproape de valuri

 

nu mai era nimeni pe plaja la ora aceea

singur am întors-o

i-am  făcut respirație gură la gură

i-am scos sutienul și am presat-o cu podul palmei pe piept

cum învățasem la un curs de prim ajutor

în clasa a zecea… umană

pe-un manechin din plastic

eram disperat că uitasem telefonul mobil în hotel

și nu puteam suna la „urgențe”

mă rugam la toți sfinții și dumnezeii din cer

să nu moară

.

zadarnic

.

unul din noi pierduse lupta cu viața

.

nu mai avea niciun rost să sun la 112

mă gândem în timp ce călcam de două ori într-un loc

și aruncam la fiecare pas câte o privire în urmă

era chiar riscant

cineva ar fi pus o mulțime de întrebări incomode

la care eu n-aș fi găsit prea multe răspunsuri

.

cine era

de ce eu

chestii din astea

.

”doar n-o să mă lași tocmai acum”

îmi strigă femeia căzută-n nisip

 și se ridică-n picioare

„ te-am amăgit”

.

de necrezut

.

rămăsesem țintuit de stupoare ca un cui într-o scândură

.

a doua zi m-am trezit într-un pat de spital

era încă noapte

o femeie liliputan îmi înfigea un ac de seringă  în braț

iar alta răsturna peste mine

un coș cu gândaci și păianjeni

.

„mai bine lăsați-l să numere nasturi”

reverberă un glas cavernos din înalturi…

More ...

Orașul pierdut

de când tot plec și mă întorc

gândurile mele au devenit o povară

le-am lăsat ocolo

în urmă

pe țărmurile însorite ale Atlantidei

printre păsări galbene care stau într-un picior

sprijinind cerul

aici toate păsările sunt galbene,

galbeni sunt și ochii de după perdelele galbene

mișcate discret

casele

frunzele copacilor

câinii din fața ușilor

părul copiilor care bat mingea,

chiar și lebedele de pe lac sunt galbene noaptea

undeva arde un foc tainic cu flăcări galbene

simt că și viața mea este galbenă

că mi se scurge printre degete

cine a spus că Atlantida este un vis

n-a simțit zbuciumul disperat al Gibraltarului

dogoarea Marakeshului

nu departe de locul acela

înveșmântat în galbenul inconfundabil al Saharei

unde îmi ancorez bărcile

am văzut doi tineri îmbrățișându-se apoteotic

mai încolo

câțiva cocori cu gâturile întinse peste Alantic

își disputau cerul

cândva am să revin pe țărmurile misterioase

ale Atlantidei

să-mi iau înapoi gândurile și viața risipită

în excesul acesta sumbru de gri

în care încă îmi mai devorez liniștea…

More ...

Acuarelă

Nu te văd altfel decât în culorile albe

ale dimineții

în tempera zorilor

ești undeva

pe această pânză imensă a zilei

printre nuanțele de galben apos

amestecate cu roșu

într-o acuarelă umedă

neterminată

uneori te pictez numai în alb și negru

abstract

îți iau albastru din ochi

rimelul

rujul

fondul de ten

fără culori nu mai ești tu

cine ți-a spus că ești frumoasă

nu te-a trecut prin toate nuanțele de gri

posibile

nu ți-a descoperit ridurile

cearcănele vineții

porii

urmele lacrimilor

sunt momente când mă supăr

și înmoi pen***cenzure*** în nuanțele de negru

ale întunericului

alteori nici nu mă ating de albul dureros al pânzei

(după care se ascund toate culorile!)

arunc pensulele

suspend timpul

îmi țin răsuflarea și mă scufund

printre pescuitorii de perle

din Pacific

printre broaște țestoase

și rechini albi

.

prima perlă ți-o atârn de mijlocul gleznei

( glezna ta parcă-i sculptată de Dumnezeu!)

și-ți cer iertare cu tot albastrul cerului

și cu tot roșul însângerat al răsăritului

.

sunt un biet pictor

prins în această infernală spirală a culorilor…

More ...