Sunt
Sunt pe scara vieții trecător
Și fiul tatălui ceresc
Cobor și urc, zilnic,povara
De greutăți nu mă-ndoiesc.
Sunt prinț rătăcit al zilei
Și locatarul unei scări
Am gânduri adunate seara
Și numărate în visări.
Sunt pământeanul supus faptei
Legat cu-n vis mereu etern,
Treaptă lângă treaptă scara
O urc cu pasul meu content.
Poems in the same category
Mind games
femei cu tocuri înalte îmi umblă prin minte
zgomotul pașilor pe asfaltul zgrunțuros al creierului e inconfundabil
o imagine aproape orgasmică la vedere
femei preocupate să-și scape batistele parfumate pe jos
(”vai, ce drăguț sunteți, domunule!)
femei încălecate pe scaune ca niște picioroange caraghioase de cocostârc
sugând incitant băuturi colorate cu paiul
sau ascultând topite muzică de Barry Eugene White
chiar dacă lipsesc valurile mării
bulele efervescente de șampanie din pahare
e destul să aduc vorba despre Paulo Coelho
și ele ciulesc urechile
Adulter
Alchimistul
Învingătorul este întotdeauna singur
- ”stii, zice, eu mă omor după Paulo Coelho!”
- și mie îmi place, suprlicitez,
din păcate n-am întâlnit până acum pe nimeni
care să fi citit Paulo Coelho!
- ”niciodată nu e prea târziu, domnule,
bei o cafea ?”
imaginiele se succed foarte rapid
prin vidul memoriei
țâșnesc din toate colțurile întunecoase ale gândului
reproduc inexplicabil mirosul cafelei
fumul de țigară
zgomotul tocurilor înalte
soneria
fâșâitul rochiilor de mătase
și se repetă extenuant
ca într-o zi a Cârtiței
când descopăr cu groază că m-am blocat în timp
într-o noapte de întâi ianuarie
trasă la indigo
care se va repeta și mâine
și pe care o știu pe de rost
altă noapte nu va mai sosi niciodată
zorile mă vor găsi în aceiași cameră de hotel
în același oraș
la aceiași dată din calendar
cu același Paulo Coelho recitit
și repovestit
într-o limbă a surzilor...
Viata
Ce e viata
Viata e un fir de ata
Ce atarna in vazduh
Scrieti lectia de viata
Si invata sa o asculti
Ce e viata o secunta
Ai clipit si nu mai esti
Acea speranță
Străzile pustii și întunecate
Pline de speranțe moarte,
De vise uitate,
Și de lacrimi pictate.
Oameni pierduți pentru atâtea păcate,
Pentru vise spulberate,
De oameni cu răutate.
Speranța cere dreptate,
Pentru dorințele luptate,
Pentru visele recâștigate.
Pentru oamenii fără păcate,
Și cu scop fără moarte,
Lupetele pentru fericire,
Pentru o simplă amintire.
Luptele pentru secrete,
Și adevăruri pictate din bunătate,
Pentru o simplă omenire,
Care cere o menire.
Pentru oamenii cu răutate,
O nouă speranță se naște,
Din dorința de putere,
Pentru vise fără pierdere,
Pentru acea fericire,
Dorită de omenire.
Gânduri
citesc un ziar
Văd un afiș cu tine
Încerc sa te sun dar nu de tine
Unde ești tu străine?
Daca
Zilele trec, se scurg în nisip.
Lipsit de timp, dispar în ruine.
Câteodată mă cert, ca nu-s cinstit
Și ca mă mint, singur pe mine…
Nici nu mai scriu, creionu-i aspriu
Dorința-i copac, cuvântu-i funie
Efuzez cenușiu, respirând în sicriu
N-am scris de mult, foaia-i pustie…
Frica-i un punct și mă-npinge să pic
Dar ce e la fund, turme în costume?
Când am auzit că dragostea-i mit
Am pus inima în plic și am trimis-o pe lume!
Sunt un om izolat, aruncat în mulțime
Dar am cugetat, să-aleg un vis de-împlinit;
Un abandonat, în efluvii străine
Acum încerc, să construiesc - castele în nisip.
Și dacă plec, vor risipi stele din cer?
Dacă-ți povestesc, ai să menții secret?
Dacă nu mai scriu, oare mai sunt poet?
Dacă nu iubesc, oare mai trăiesc?
Repere
m-am bucurat de fiecare zi apărută în viața mea
încercam de fiecare dată sentimentul pe care-l ai când te întâlnești cu o femeie
rațiunea de a fi aduna cele mai frumoase flori ale dimineții
și le punea în glastră
fiecare zi cu florile ei minunate de colț
fiecare floare cu picătura ei strălucitoare de rouă
așteptam pitit în întunericul nopții
prima rază de Soare neumblată de pașii luceafărului de ziuă
nici măcar de ochii tăi apucători
riscând să te supăr
dar tu ai râs
am fost un egoist incorigibil
m-am strecurat cu viclenie printre oameni și lucruri
am idolatrizat zeii păgâni
am dezgropat morții
iar morții dezgropați au zâmbit
„aproape că uitasem cum răsare Soarele”
devenisem dușmanul de moarte al dimineților tulburi
fără orizont și speranță
al norilor cumulus
care aduceau ploaia
al trecătorilor solitari
rătăciți printre gânduri
.
nu mă gândisem nicio clipă până atunci
că începeam
de fapt
să-mi pierd sufletul
.
ultima mea privire
înghețată în infinitul oglinzii
luase
probabil
demult
chipul schimonosit al păcatului…
Other poems by the author
ÎMBRĂȚIȘEAZĂ-MĂ VIAȚĂ …
Îmbrățișează-mă viață
Încă o dată…
Și reazemă de - al tău zid
Cu iedera-ți verde răcoros
Culorile vieții să le privesc
Vitralii ce-n ochi se risipesc
Precum cioburi frumos colorate.
Îmbrățișează-mă viață
Încă o dată…
Iar eu am să-ți las urma
Dorințelor mele pe-al tău zid,
Pe-a ta iederă înlăcrimată
Unde, privirea-mi zace strivită
Când pleoapele reci mi se închid.
Îmbrățișează-mă viață încă o dată.
Solitudine
Pe nimeni nu aștept
Nu vreau nimic
Deși la mine
Ușa sufletului e deschisă
Solitar și răvășit
Salut, dar …
Nu aud nici u răspuns
Și mâna îmbrățișării
Mi-a rămas întinsă.
Dau pasul mai grăbit
Sau mai domol
În ritmul vieții
Și a eului ascuns
Reazem de mesteacăn
Umărul ușor, ușor….
Îi simt seva neatinsă
În alba lui scoarță.
Copacul un statornic
Eu, trecător spovedit.
Un fulg
Te simt pe geană
Fulg alb, vălurat și efemer
Aș vrea să te țin in palmă
Dar te-aș topi de drag ce-mi ești.
Așează-te ușor
Pe a mea iarnă
Iar eu să te privesc ca în povești
Ca pe o stea din cerul
Unde,îmbătrânit de timp
În alba-mi haină,
Mă voi călători spre el.
Fulgul mi - s-a așezat în palmă
Într-un suprem sacrificiu
Din o clipă de alb efemer.
Ferestrele primăverii
Anotimpul din calendar
Deschide luminii fereastra
Crengile unui copac solitar
Mă ating cu mugurii treziți
De-o pasăre cu triluri timide
Multe ferestre, multe priviri,
Soarele pe toate le cuprinde.
…………………………………………………
Un ghiocel, îmbrăcat elegant
Doar de viorele însoțit
Zâmbește ștrengar unui brebenel
Ce-i prin iarba crudă rătăcit
Alungând un fulg pribeag,
Rece , apos și arogant
Vai! Toate petalele i-a stropit…
Oare primăvara să fi venit
Sau iarna încă nu m-a părăsit?
………………………………………………….
Un bondar cam hărțăgos
Recomandându-se albină
Se uită pieziș, invidios
La un melc ce caută leac
Pentru spate, pentru față
Gârbovit și supărat
Iarna căsuța iar i-a stricat.
Complicată e natura
Cu-al ei farmec, primăvara
Face ordine în paradis.
……………………………………………………
Mai la vale pe cărare
Iarba-n verde s-a machiat,
Degrabă o paște murgul
Bucuros, azi nu-i înhămat
Scuturându-și coama deasă
Lasă-n urmă un nechezat
Din tufiș un iepuraș
Cu-o ureche cam beteagă
Are o mare supărare
Murgul , alergând l-a speriat.
…………………………………………..
Un copil cu a lui vârstă
O urzică a mângâiat
Și se-ntreabă supărat
De ce oare l-a înțepat.
Pe cercel tu m-ai călcat,
I-ar fi răspuns urzicuța
Bosumflat copilașul a plecat
La mama, să-i sărute mânuța.
……………………………………………….
Iar pădurea semn îmi face …
Vino, vino să mă vezi
Să auzi cum cântă cucul
Speriat de glas de cerbi
Când ecoul se lipește
De stejari, de fagi bătrâni
Iarba veselă mă privește
Mulțumită cu-al ei destin.
Sigur primăvara o primește
Fir cu fir face-un festin.
…………………………………………….
Rezemată de un timp
Timpul meu de mult tocit
Lăsând fereastra larg deschisă
Soarele în mine s-a cuibărit…
A venit ! primăvara a venit.
CĂND VIAȚA-I UN JOC DE NOROC
(Frânturi din gânduri)
,,Când viața-i un joc de noroc,, …spunem : ,, ce noroc am avut !,, sau ,, nu am avut noroc..!,,
E încă octombrie , e toamnă în pădure și frumusețea anotimpului se îmbină cu o perioadă de rut. Un cerb, prăjinile coarnelor lungi și groase cu deschidere mare, ramurile au culoarea mai închisă cu un perlaj bogat. Se zice că ar fi cel mai falnic cerb din acel areal. Un mers agale și totuși frunzele sunt alungate de copite, crengile copacilor plesnesc zgomotos în drumul știut doar de cerb. Adulmecă , privește în depărtări, privește în jurul lui și la picioare se vede oglinda unui lustru de apă. Ar vrea, precum un cavaler, să-și vadă ținuta de nuntă. Un pas greșit, apa îi tremură imaginea coarnelor, un picior alunecă în nămol, alunecă și celălalt picior…Pe cer sinoade de corbi survolează peticul de pădure în timp ce croncăniturile lor zgomotoase se suprapun pe singurul zgomot șuierător,ucigător. Ciorile, speriate s-au vrăjmășit iar cerbul falnic, într-un boncănit prelung s-a prăbușit …
………………………………………………………………………………………………
Peste un timp, un apel la telefon , o cunoștință de familie mă invită să - mi arate un recent trofeu pe care îl deține și nu uită să îmi spună ce noroc a avut de a obține acest trofeu la care râvnea de ceva vreme. L-a obținut după o concentrare și stăpânire de sine, ca într-o adevărată competiție de tir, mai spune la telefon. Nu - i ziua potrivită pentru mine, dar din politețe plec spre locuința prietenului de familie, întrebându-mă pe drum, cum de este competitiv la un concurs de tir,când pregătirea lui intr-un poligon de tragere numără câteva luni.
Mă întâmpină un om fericit ca un adevărat campion. Mă conduce spre o cameră, dintre camerele luxoase și deodată privirea m-a fulgerat și am rămas nemișcată..Pe un perete plin de tablouri si tapetul o imagine din pădure, zăcea, da, zăcea un cap de cerb încoronat de maiestuoase coarne…Privește-mi trofeul! Exclamă campionul - vânător. Sărmanul cerb, zic eu și mă grăbesc să plec din încăpere în timp ce își exprimă regretul că nu am mângâiat coarnele cerbului… Mare noroc am avut, repetă vânătorul conducându-mă spre poartă, spunându-mi că l-a vânat toamna, în perioada de rut a cerbilor și din informații ar fi fost unul din… , sau cel mai falnic cerb din acea pădure. Rămâi cu bine, zic eu la plecare iar el mă salută cu ,, la revedere,, și-mi promite că la următoarea revedere îmi prezintă un al trofeu la care râvnește, râvnește un ,, cocoș de munte,, . Ferească Dumnezeu , zic eu , dar poarta impunătoare era deja închisă.
Când viața-i un joc de noroc ,pânda vânătorului de prea multe ori câștigă. Și cerbul face parte din viață !
O iederă pe sârma ghimpată
Mă simt captivă între două porți
Una-i uitare, alta-i iubire
Amândouă lovesc, lovesc
Gânduri țintuite-n amintire.
Nu am curajul să mai privesc
Oglinzi cu chipuri suprapuse
Rămân iedera încolăcită
Pe o sârmă cu ghimpi ce mă strivesc.
Să nu mă chemi, nu pot să vin
Să nu mă strigi, nu pot s-aud
Rezemată de un trunchi putrezit
Un vrej de iederă mă împresoară.
Cerul mă privește printre nori,
Iar eu îi strig în rugă îngerii
Număr unu câte unu cocorii
Cum, în zbor se-ntorc…E primăvară
O iederă se-nalță printre ghimpi.