Aş vrea

Din când în când, mi-am propus să merg pe cărarea gândului să - i privesc ferestrele și totodată căutând o anumită fereastră…

Și azi ferestrele sunt tot așa cum le-am lăsat cândva... Unele închise, altele larg deschise , unele mă privesc prin ce a fost , altele prin ce este…

Dar eu, eu caut fereastra care să mă privească și să privesc prin ea ce va fii…Să privesc viitorul…

Și urc cărarea și iar o cobor căutând - o…

Un călător și el pe cărarea gândurilor,mă întreabă ce caut. Îi spun ce caut iar el, îmi răspunde că această fereastră nu a fost niciodată pe cărarea asta. Și îmi mai spune că dacă voi continua drumul , mai am mult de mers , voi ajunge la o răscruce de drum unde este o fereastră care a vrut cândva să se deschidă și să privească viitorul, să privească ce va fi…

Îl întreb dacă el a ajuns la acea fereastră.

- Da, am ajuns, dar e greu să-ți spun ce am văzut

- Spune-mi!

- Fereastra era ferecată, pe jos erau cioburi de sticlă opacă și corbi negri se zbăteau să intre printre zăbrelele de fier ruginit...

- De ce mă trimiți să văd această fereastră, care nu este cea pe care o caut?. Pregătit să plece în drumul lui, îmi spune murmurând :

- Mai bine caută fereastra speranței, sau deschide în fiecare zi fereastra prezentului tău…
Sunt încă pe drum, nu știu dacă urc sau cobor, dar trec pe lângă fereastra trecutului , pe lângă cea a prezentului, mă oglindesc în ea , văd un contur greu deslușit și mă întreb: Mâine ce va fi, eu ce voi face? Quo vadis ... Quo vadis..?

Azi copacul ai ferecat
Frunzele ai alungat
Să putrezească pe lacul
De păsări albe abandonat.

Ai norii paji
Cu zile  galbene și reci
Iar vântul brăzdând poteci
Vrei s-ajungi în a mea haină
Plin de ploi, de ceață și nu pleci.

Toamnă, Toamnă
Jocul de copii ai luat
În brume  tu i-ai scăldat
Și bucurând culorile
Naturii un tablou i-ai dat.

E  Ajunul Crăciunului spre înserare…
Pe o stradă merg doi copii care, din când în când se joacă cu bulgări de zăpadă. Unul dintre ei spune celuilalt  să meargă acasă, îi  este frig și poate măcar anul acesta va veni Moș Crăciun și la ei. Amândoi sunt de acord. Unul dintre copii întreabă:                                                                   
- Ai brad împodobit acasă?
- Nu. De mulți ani nu am. Tata este șomer, mama are bani puțini…    
- Nici eu nu am , nu am avut niciodată brad împodobit. Cred că  Moș Crăciun de asta nu a venit la mine și nici anul acesta nu va veni…                                                                                   
Cum mergeau ei pe drum ,făcând din când  în când câte un bulgăr de zăpadă, frigul îi învăluie. Deodată în fața lor venea o mașină cu farurile luminoase, copiii se feresc pășind într-un morman de zăpadă .   Mașina încetinește, trece de copii ,dar imediat  în marșarier oprește lângă ei. Șoferul deschide ușa, îi întreabă ceva la care ei îi spun că sunt colindători, nu prea sunt primiți cu colindul și că le este frig, le-a intrat zăpada în pantofi și acum se duc spre casă, poate va veni Moș Crăciun și la ei… 
– Eu sunt Moș Crăciun ,spune  șoferul, hai urcați să vă duc cu mașina  pe fiecare la casa voastră, sania am lăsat-o în parcare. 
Fiecare copil  a ajuns acasă , au primit frumoase daruri și ceva bani de la Moș Crăciun ad - hoc care, i-a îmbrățișat cu drag, în timp ce ei i-au urat să fie mulți ani sănătos și să vină  la anul tot cu taxi.  Ajuns acasă taximetristul  primește reproșuri de la copiii lui pentru că a întârziat, întrebându-l de ce: 
-  Am întâlnit copilăria mea și-am stat un pic cu ea,  le-a răspuns  tatăl...  Dar, hai veniți să vă sărut și să vă dau daruri. Îmbrățișându-și copiii fericiți de darurile primite, își șterge o lacrimă ascunsă printre amintiri...   Afară  se aud colinde.                                                                                     
–  Copii! Deschideți ușa să intre colindătorii, le  spune mama …   Uneori Moș Crăciun lasă sania în parcare… 
Uneori…

Dă-i Doamne, MAMEI, binecuvântare
Si zile dă-i  nenumărate  
Din toate câte ai lăsat iertare
Dă-i hrană crezu - n  pietate.

Și vino,  Doamne,  pogorând blândețea
De care  toții  avem nevoie
De-a  sta învingător sub nor de ploaie
Și  MAMEI lasă-i frumuseţea...

Cu năframă în zi de  sărbătoare
În ruga-i  binecuvântată
Primește-i lacrima și-ngenuncherea
De-ai fi venit în a ei soartă .
Dă-i Doamne , MAMEI, binecuvântare!

Un mesteacăn  de pădure îndepărtat, zărind un peregrin prin freamăt de frunze la el l-a chemat …
-  Copac falnic și frumos 
De ce la tine m-ai chemat ?
Eu, un biet eremit cu greu am urcat
Drumul cu ciulini, drum sinuos
S-ajung la tine pustnic majestuos
• Sunt fără pădure și-nsingurat,
Tulpina albă și  netedă  nimeni,
Nimeni nu mi-a  mângâiat 
Dureri multe și ea a îndurat …
Pribeagule, răsplată îți voi da
Că ai venit la chemarea mea
Lângă mine așează-te rezemat 
Și odihna aici să ți-o găsești, 
Aici  sufletul să ți-l  povestești
Tristețea pe frunze s-o risipești 
Iar setea cu sevă  să ți-o ostoiești 
E apă lină, lină și fără de otravă  …

- Copac falnic de pădure îndepărtat    
Sunt un pribeag de viață zbuciumat

Obosit, la tulpina ta  mă las rezemat
Nu vreau răsplată, nu vreau arginți
Doar, primește umile rugăminți
Să mă privești, să te-nțeleg, 
Misterul singurătății să ți-l dezleg…
Atunci, albul tulpinii va fi mângâiat 
Și-n eternitatea nopții, de lume uitat
Cu rădăcinile tale voi fi  împreunat… 
………………………………………………….
Într-o zi pe la apus,  securea
Mesteacănul falnic a răpus 
Tâmplarul grăbit, grăbit
Coaja albă i-a descojit….

Acum, doar un ciot sevă mai lăcrimează în timp ce sărmane frunze fără ramuri, fără crengi, una câte una  se adună  într-un foșnitor covor…  
MESTEACAN  ȘI OM, O SINGURĂ POVESTE DIN DOUĂ DESTINE CELESTE.

În suflet cuprins de amintiri și un îndemn

Urc dealul încet printre brazi spre cetățuie

Dorința-i un popas la biserica din lemn

Unde , către cer crucea de veacuri stăruie

Din lemn lângă lemn clădită în veacuri grele

De pricepuții români, în Dumnezeu creștini

Icoanele prin rugă alungă durerile

Dureri venite din vrajba celor păgâni

Privesc contemplând la grinzile tăcute

Și-ascult în amurg clopotul de închinare

O sfântă chemare din vremi de mult trecute

Prin psalm cântat de glas divin la înserare

Călăuzit de raze pătrunse printre brazi

Ce-și lasă lumină pe BIBLIA din altar

Mi-aud rugăciunea cum trece printre grinzi

Tăcerea din lemn sculptat mă face să tresar,

Să mă privesc în raza venită din altar

Să mă privesc, să mă privesc ,,,

Ascultă nerăbdarea timpurie

A ploilor ce au sosit subit

A norilor e cerul toată ziua

Și noaptea parcă nu a mai venit

În zgomotul vâscos de ploaie

Mirosul soarelui e mult tocit

Nici păsările ce erau vioaie

Nu vor să cânte cu trilul amorțit

La geamuri reci atârnă nasuri ude

Ce încă mai așteaptă soare

Acele raze care poate vor pătrunde 

Prin cercurile mici din suflu făurite

Mi se pare numai mie ?...

Ziua pare a fi sălcie !...

Unde-i vraja primăverii

Sfântul rit al  învierii?

Molcom zilele se duc ,

Rătăcește un pui de cuc ,

Petrec norii plumburii !...

Primăvară când mai vii?

Cine mi te-a rupt din soare,

Floare albă, floare rară

Și mi te-a adus în cale

La-nceput de primăvară?

Cine de sub pătura albită

Își dorește să răsară,

Să vestească primăvara

La toți oamenii din țară?

De sub stratul de zăpadă

S-a ivit o mândră floare,

Cu petalele albite

Și la corp cam subțirică.

Apărută din nămeți,

Ca o fată din povești,

Dar cu nume de băiat,

Este un ghiocel curat.

În ghiveciul din verandă

Șade-un mic boboc de floare

Ce să fie oare,

Un bujor sau o garoafă?

Ce să vezi, e-o lăcrămioară

Este mică,delicată

Și de-un alb imaculat

Se confundă cu o comoară.

Are formă ușor ovală

Chiar globulară

Gingașă și elegantă

Dă apă la moară.

Se prinde de o tulpină

Alături de alți boboci

Așteptând să înflorească

În clopoțeii parfumați.

Frunzele verzi și alungite

Oferă un contrast frumos

Cu albul pur dăruit bobocului

Dă un aer norocos.

Căzând a rugă-n drum de flori genunchii

Se reîntoarce raiul în grădini

Și ochii, numai doi, nu îmi ajung... I-i

Privirii basmul verde să-i anini.

Miresmele transpiră-n toți rărunchii,

Buchete-n aer, coapte sub lumini -

Căzând a rugă-n drum de flori genunchii

Se reîntoarce raiul în grădini.

Cuprind zambila-n ale nării unghii,

Laleaua vine cât ți-e să suspini,

Corolele-s povești pe vii tulpini -

C-un ghiocel al iernii zmeu înjunghii

Căzând a rugă-n drum de flori genunchii.

Prea grabnic, Doamne, s-a-mprimăvărat

Luându-ne din ceasuri de hodină

Ogoru-n toamnă că nu am arat

Că lenea ne e mumă-n greaua vină.

Nimicul, ce ne este împărat

Din haos stea în frunte-i să devină -

Prea grabnic, Doamne, s-a-mprimăvărat

Luându-ne din ceasuri de hodină.

O trândăvie că am cumpărat

Ce e infern cu pajure divină,

Parfum în nări și ochi e în grădină

Și lacrima ne e de un carat -

Prea grabnic, Doamne, s-a-mprimăvărat.