Vin grabnic la tine
Chiar astăzi vin grabnic la tine,
Așteaptă iubito nu plânge,
Pot urme de schije și sânge,
Sunt viu și încă mi-e bine.
Așteaptă iubito, așteaptă...
Mai am de urcat înc-o treaptă,
Nu-mi pasă că este prea sus,
Nu plâng când e alta în plus.
Așteaptă-mă-n fiece clipă,
Așteaptă ca în ziua dintâi,
În zbor mi-am frânt o aripă,
Nu plânge iubito...Rămâi!
Se-ntâmplă să-ți fie durere,
Mereu așteptarea eternă,
Mi-e pasul sleit de putere,
Ți-e sufletul singur în bernă.
Sub talpă am sloiuri de gheață,
Însă iubirea mă-ncalță-n patine,
Nu-mi plânge plecarea de-o viață,
Chiar astăzi vin grabnic la tine.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 30 octombrie 2024
Vizualizări: 270
Poezii din aceiaşi categorie
Un alt te iubesc
Vai câte forme-și poate lua,
Frumoasa mea iubită,
Același "te iubesc" rostogolit,
În dragostea ce-i infinită...
Iar dacă ieri avea culoarea mării-nvolburate,
Vai ce albastru-ntunecat,
Cu alb sidef ,vernil de basm
Și bleu marin nemaivăzut,
Sclipiri venite ca din vis..
Iubito azi am să-ți declar
Un altfel "te iubesc",
Venit din gândul ce ți-l port,
Tu fiind întregul Univers,
Iubirea prinsă-n infinit,
O să mă-ntrebi ce vreau să-ți spun,
Iar eu îți dau răspuns
Cu-același "te iubesc" dar altfel decât ieri ți-am spus,
Și diferit de cel ce mâine o să-ți zic!
(10 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Firul de ață!
Te-am întâlnit și am visat frumos,
Și kilometri mulți am mers pe jos,
Pe tine să te văd și să-ți vorbesc,
Și poate un sărut dulce primesc
Pe calendar cu spor tăiam zilele,
Iar noaptea rămâneam cu stelele,
Doar lor le vorbeam de al meu dor,
Sperând că timpul trece mai ușor
Când ziua revederii era aproape,
Somnul venea târziu în noapte
Și din flăcăul brav și curajos,
Eu deveneam un băiețel sfios
Atent eram la cumpărat florile,
Grijă având cum aleg culorile,
Să-ți placă și să văd zâmbetul tău,
Trimis să-mi lumineze chipul meu
Plimbările ținându-te de mână,
Pe veci în amintiri o să-mi rămână,
Iar întâiul sărut furat pe înserat,
Tot timpul în poezie l-am cântat
Țin minte cum planuri ne făceam,
Și cum nimic atunci noi nu aveam,
Doar două inimi bătând la unison,
În ritmul dragostei, pe-același ton
....................................
Atunci și-așa a început iubirea noastră,
Și an de an am fost atenți să crească,
Iar când necazuri au apărut în viață,
Noi am știut să împletim...firul de ață!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Ultima oară
E ultima oară când plâng,
Nici melodiile lui Roxen nu le mai simt
Ți-aș spune că te mai vreau dar mint
Dar totuși încă te am în gând.
Poate am vărsat o lacrimă
Pe “Zburătorul” de la Emma
Poate îți mai scriu poezii de avangardă
Dar și asa… e ultima.
E ultima oară când mă auzi cântând
Cu toată puterea “Stay” ,Rihanna
Căci nu mai simt să râmâi , cerând
Să-mi mai dai o dată toamna.
Plouat și îndrăgostit
Mă aflu la fereastra casei tale
Sunt leoarcă plouat
Mi-a intrat apa chiar și în cizme
Și o mare nostalgie m-a luat
De necrezut, de neuitat…
Vino frumoaso cu ale tale miresme
și-mi adu viața înapoi
Ne vom simți ca în vechile basme
ca în vechile basme pline de vulpoi
vicleni și șireți de soi.
Așa-mi trudește imaginația
În fiecare zi, în fiecare noapte
Aici are loc emanația
De a nu-mi vedea de-a mea cale
De a nu te lăsa să scapi printre ale mele picioare.
Te-ai mai gândit…vrei să mă vezi un pic?
Încă sunt afară,te aștept să vii
Vrei să-ți dau un sărut mic?
Și chiar de asta n-ai să vrei
De mână îți dau voie să mă ții.
Și mâine e o zi,pe curând,iubito!
Aștept să mă accepți data viitoare când vin
Sper ca vei rămâne plăcut-surprinsă,
Îți las în dar o mică scrisoare, un crin
Și stiloul meu cu peniță de aur.
No
Ochii tăi îmi amintesc
Cât de mult eu te iubesc.
Dar nu pot să i mai privesc
Căci ei nu te mai găsesc.
Te caut in vise
Dar nici acolo nu mai ești.
Nu știu daca mai trăiești
Sau dacă mă mai iubești.
Poate te ascunzi în depărtare
Sau dincolo de mare.
Ai fugit in hotare
Sau ești dulce alinare.
Dacă nu vrei să te găsesc
Nu voi putea să ți povestesc
De ce te iubesc
Sau de ce ochii tai încă îmi vorbesc.
Te Strig
Şi te strig întâia oară,
Eşti doar un ecou pe prispă
Precum surâsul ploii care
Curge din burlan pe-o cizmă.
Chiar sub gât, în partea stângă,
Am o raclă ritmică
Ce nu vrea să dea uitării
Un ecou fad de pe prispă.
Şi te strig a doua oară,
Trag speranța c-o s-aud
Glasul tău ca asta vara,
Când şedeam sub pomul surd.
Încă ii mai dau târcoale,
Pentru mine e loc sfânt
Şi vorbesc cu frunza care
Ți-a sărutat obrazul stâng.
Tot încerc de ceva vreme
Din zori şi până la amurg
Să sap pentru a mea raclă
O tombă sub pomul surd.
Şi te strig ultima oară
Tomba a dispărut de tot.
Prispa îmi răsună goală.
Pomul surd e doar un ciot
Vocea ţi-a amuțit banală
Timpul ne prinde pe toți.
Un alt te iubesc
Vai câte forme-și poate lua,
Frumoasa mea iubită,
Același "te iubesc" rostogolit,
În dragostea ce-i infinită...
Iar dacă ieri avea culoarea mării-nvolburate,
Vai ce albastru-ntunecat,
Cu alb sidef ,vernil de basm
Și bleu marin nemaivăzut,
Sclipiri venite ca din vis..
Iubito azi am să-ți declar
Un altfel "te iubesc",
Venit din gândul ce ți-l port,
Tu fiind întregul Univers,
Iubirea prinsă-n infinit,
O să mă-ntrebi ce vreau să-ți spun,
Iar eu îți dau răspuns
Cu-același "te iubesc" dar altfel decât ieri ți-am spus,
Și diferit de cel ce mâine o să-ți zic!
(10 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Firul de ață!
Te-am întâlnit și am visat frumos,
Și kilometri mulți am mers pe jos,
Pe tine să te văd și să-ți vorbesc,
Și poate un sărut dulce primesc
Pe calendar cu spor tăiam zilele,
Iar noaptea rămâneam cu stelele,
Doar lor le vorbeam de al meu dor,
Sperând că timpul trece mai ușor
Când ziua revederii era aproape,
Somnul venea târziu în noapte
Și din flăcăul brav și curajos,
Eu deveneam un băiețel sfios
Atent eram la cumpărat florile,
Grijă având cum aleg culorile,
Să-ți placă și să văd zâmbetul tău,
Trimis să-mi lumineze chipul meu
Plimbările ținându-te de mână,
Pe veci în amintiri o să-mi rămână,
Iar întâiul sărut furat pe înserat,
Tot timpul în poezie l-am cântat
Țin minte cum planuri ne făceam,
Și cum nimic atunci noi nu aveam,
Doar două inimi bătând la unison,
În ritmul dragostei, pe-același ton
....................................
Atunci și-așa a început iubirea noastră,
Și an de an am fost atenți să crească,
Iar când necazuri au apărut în viață,
Noi am știut să împletim...firul de ață!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Ultima oară
E ultima oară când plâng,
Nici melodiile lui Roxen nu le mai simt
Ți-aș spune că te mai vreau dar mint
Dar totuși încă te am în gând.
Poate am vărsat o lacrimă
Pe “Zburătorul” de la Emma
Poate îți mai scriu poezii de avangardă
Dar și asa… e ultima.
E ultima oară când mă auzi cântând
Cu toată puterea “Stay” ,Rihanna
Căci nu mai simt să râmâi , cerând
Să-mi mai dai o dată toamna.
Plouat și îndrăgostit
Mă aflu la fereastra casei tale
Sunt leoarcă plouat
Mi-a intrat apa chiar și în cizme
Și o mare nostalgie m-a luat
De necrezut, de neuitat…
Vino frumoaso cu ale tale miresme
și-mi adu viața înapoi
Ne vom simți ca în vechile basme
ca în vechile basme pline de vulpoi
vicleni și șireți de soi.
Așa-mi trudește imaginația
În fiecare zi, în fiecare noapte
Aici are loc emanația
De a nu-mi vedea de-a mea cale
De a nu te lăsa să scapi printre ale mele picioare.
Te-ai mai gândit…vrei să mă vezi un pic?
Încă sunt afară,te aștept să vii
Vrei să-ți dau un sărut mic?
Și chiar de asta n-ai să vrei
De mână îți dau voie să mă ții.
Și mâine e o zi,pe curând,iubito!
Aștept să mă accepți data viitoare când vin
Sper ca vei rămâne plăcut-surprinsă,
Îți las în dar o mică scrisoare, un crin
Și stiloul meu cu peniță de aur.
No
Ochii tăi îmi amintesc
Cât de mult eu te iubesc.
Dar nu pot să i mai privesc
Căci ei nu te mai găsesc.
Te caut in vise
Dar nici acolo nu mai ești.
Nu știu daca mai trăiești
Sau dacă mă mai iubești.
Poate te ascunzi în depărtare
Sau dincolo de mare.
Ai fugit in hotare
Sau ești dulce alinare.
Dacă nu vrei să te găsesc
Nu voi putea să ți povestesc
De ce te iubesc
Sau de ce ochii tai încă îmi vorbesc.
Te Strig
Şi te strig întâia oară,
Eşti doar un ecou pe prispă
Precum surâsul ploii care
Curge din burlan pe-o cizmă.
Chiar sub gât, în partea stângă,
Am o raclă ritmică
Ce nu vrea să dea uitării
Un ecou fad de pe prispă.
Şi te strig a doua oară,
Trag speranța c-o s-aud
Glasul tău ca asta vara,
Când şedeam sub pomul surd.
Încă ii mai dau târcoale,
Pentru mine e loc sfânt
Şi vorbesc cu frunza care
Ți-a sărutat obrazul stâng.
Tot încerc de ceva vreme
Din zori şi până la amurg
Să sap pentru a mea raclă
O tombă sub pomul surd.
Şi te strig ultima oară
Tomba a dispărut de tot.
Prispa îmi răsună goală.
Pomul surd e doar un ciot
Vocea ţi-a amuțit banală
Timpul ne prinde pe toți.
Alte poezii ale autorului
Idilă
Soarele râde în ochii-ți turcoaz,
Valu-mi lovește umerii goi,
Stropi te sărută pe gât și obraz.
Marea surâde întruna la noi,
Briza îți joacă în părul sărat,
Mâna întinzi pe nisipul fierbinte,
Marea-ți șoptește cu glas legănat,
Povești de iubire-n puține cuvinte.
Apa ne cheamă spre zări neatinse,
Timpul se pierde în albele spume,
Buzele tale, de sare cuprinse,
Absorb infinitul ca-ntr-o minune.
Vântul îți mângâie părul de aur,
Luna îți toarnă pe umeri parfum,
Scoicile-n păr ți-s frunze de laur,
Iar valu-ți croiește din alge un drum.
Mesaje trimitem în sticle, pe mare,
Umbrele noastre dansează ușor,
Fericiți, construim palate de sare,
Iar peștii ne sunt, supusul popor.
Noaptea ne cântă iubirea-n reflux,
Stelele curg peste țărmul tăcut,
În mare ne pierdem și-n luna de sus,
Ca doi rătăciți într-un dor absolut.
Ți-am scris...
Ți-am scris minciuni căci adevărul doare,
Și-am povestit ce este bun,
Și du-te liniștită la culcare,
Căci țin în suflet tot ce voiam să-ți spun.
Ți-am scris despre un vis de mâine,
Un pat, un leagăn și-un copil,
Dar și în somn mă latră al tău câine,
Și tot ce-ți scriu e practic inutil.
Ți-am scris apoi pe false adrese,
Tot ce normal era să-ți scriu,
Dar până și poștașul înțelese,
Și mi le-ntoarse ca să le rescriu.
Ți-am scris și despre fericire,
Minciuni, citite într-o carte veche,
Și-apoi am mai văzut o știre,
Că ți-ai găsit din nou pereche.
Îți scriu acum ca unui om străin,
Și plâng că trebuie să mint,
Să nu mă uiți, fiindc-am să vin,
La nunta voastră de argint.
Nu...
Din vârfuri de munte mă cheamă tăcerea,
Nu duhul, ci vântul îmi cântă durerea,
Și-n urme pierdute sub cerul cărunt,
Pământul îmi strigă pasul mărunt.
Sub tălpi se destramă o iarnă târzie,
Nu timpul, ci soarta, viața mi-o scrie,
Și-n clipa ce-ngheață în pumn uneori,
E îndeajuns să trăiești și să mori.
Din piept se desprinde o umbră, o șoaptă,
Nu teamă, ci neîncrederea ce stă și așteaptă,
Și-n drumuri pierdute, sub ploaia nebună,
Aievea mă plimb cu toate zilele-n mână.
Sub pleoape am umbre de vise străine,
Nu pasul, ci dorul mă duce spre tine,
Iar viața mă-îmbie cu șoapte mieroase,
Când totul în jur a minciună miroase.
Se frânge-n lumină un cântec târziu,
Nu moartea, ci ruga mă duce-n pustiu,
Iar pașii lăsați peste dâre de scrum,
E urma ce duce spre ultimul drum.
Delir sufletesc
Suflă din neant un crivăţ câinesc,
Generaţia mea se risipă pe drum,
Cortegii funebre peste tot se zăresc,
Şi mă văd recitit de nepoţi, în postum.
Uitarea îmi ţese o pânză pe creier,
Şi uit cine sunt şi unde trăiesc,
Cu privirea-mi caducă încep să cutreier,
Ceva realist, ceva omenesc.
Şi totul din jur îmi joacă o farsă,
Nevoit mă contemplu în ea,
Mi-e somnul priveghi şi pâine mi-i arsă,
Şi moartea mă aşteaptă după perdea.
Vreau somnul să-l legăn în braţele mamei,
În ochii ei nedumerit să privesc,
Să mă-nchin smerit în faţa icoanei,
Şi să cer pe vecie ajutor părintesc.
Ploaia
Va veni ploaia, croncăne corbi,
O zdreanță e haina ce mândru o port,
Iar norii-s albaștri în ochii mei orbi,
Și vântul în spate, îl car și-l suport.
Va veni ploaia, cerul e negru,
Mai negru decât îmi e dat ca să văd,
Toamna își cară cortegiul funebru,
Pământul din urmă urlă a prăpăd.
Ploaia va șterge cărările roase,
Și frunzele roșii ce zac în noroi,
Bastonul agăț de crengile joase,
Pădurea șoptește cu voci de strigoi.
Sub smogul de ceață poiana e mută,
Tăcerea își duce veșmintele reci,
Suflarea pătrunde prin scoarța căzută,
Să-și caute-n taină locuri de veci.
Va veni ploaia căci frigul pătrunde,
Sub zdreanța mea veche, subțire,
Iar drumul de mine parcă se-ascunde,
Și începe să plouă a despărțire.
Șiroaiele curg sub pasu-mi stingher,
Talpa-mi frământă în clisa amară,
Plânge al meu umblet pierdut în eter,
Și ochiu-mi înghite întuneric din seară.
Legământ
Încet ne-ndreptăm spre dezastru,
Într-o lume condusă de orbi,
Soldați se-antrenează în castru,
Cum să scoată ochii la corbi.
Muți ne vorbesc la tribune,
Înțelege ce vrea fiecare,
Haosul s-a așternut peste lume,
Și nimeni nu mai are scăpare.
Ologii ne poartă-n spinare,
Cu viteze de maxim record,
Și zilnic se umplu spitale,
Cu mame ce imploră avort.
Mălaiul e și el pe sfârșite,
Subnutriții votează îmbuibații,
Apoi cu priviri moleșite,
Înalță spre cer acuzații.
Apar sfinți și Hristoși peste tot,
Minuni ceas de ceas au făcut,
Dracii dansează lângă Chivot,
Și fac legământ cu omul căzut.
Idilă
Soarele râde în ochii-ți turcoaz,
Valu-mi lovește umerii goi,
Stropi te sărută pe gât și obraz.
Marea surâde întruna la noi,
Briza îți joacă în părul sărat,
Mâna întinzi pe nisipul fierbinte,
Marea-ți șoptește cu glas legănat,
Povești de iubire-n puține cuvinte.
Apa ne cheamă spre zări neatinse,
Timpul se pierde în albele spume,
Buzele tale, de sare cuprinse,
Absorb infinitul ca-ntr-o minune.
Vântul îți mângâie părul de aur,
Luna îți toarnă pe umeri parfum,
Scoicile-n păr ți-s frunze de laur,
Iar valu-ți croiește din alge un drum.
Mesaje trimitem în sticle, pe mare,
Umbrele noastre dansează ușor,
Fericiți, construim palate de sare,
Iar peștii ne sunt, supusul popor.
Noaptea ne cântă iubirea-n reflux,
Stelele curg peste țărmul tăcut,
În mare ne pierdem și-n luna de sus,
Ca doi rătăciți într-un dor absolut.
Ți-am scris...
Ți-am scris minciuni căci adevărul doare,
Și-am povestit ce este bun,
Și du-te liniștită la culcare,
Căci țin în suflet tot ce voiam să-ți spun.
Ți-am scris despre un vis de mâine,
Un pat, un leagăn și-un copil,
Dar și în somn mă latră al tău câine,
Și tot ce-ți scriu e practic inutil.
Ți-am scris apoi pe false adrese,
Tot ce normal era să-ți scriu,
Dar până și poștașul înțelese,
Și mi le-ntoarse ca să le rescriu.
Ți-am scris și despre fericire,
Minciuni, citite într-o carte veche,
Și-apoi am mai văzut o știre,
Că ți-ai găsit din nou pereche.
Îți scriu acum ca unui om străin,
Și plâng că trebuie să mint,
Să nu mă uiți, fiindc-am să vin,
La nunta voastră de argint.
Nu...
Din vârfuri de munte mă cheamă tăcerea,
Nu duhul, ci vântul îmi cântă durerea,
Și-n urme pierdute sub cerul cărunt,
Pământul îmi strigă pasul mărunt.
Sub tălpi se destramă o iarnă târzie,
Nu timpul, ci soarta, viața mi-o scrie,
Și-n clipa ce-ngheață în pumn uneori,
E îndeajuns să trăiești și să mori.
Din piept se desprinde o umbră, o șoaptă,
Nu teamă, ci neîncrederea ce stă și așteaptă,
Și-n drumuri pierdute, sub ploaia nebună,
Aievea mă plimb cu toate zilele-n mână.
Sub pleoape am umbre de vise străine,
Nu pasul, ci dorul mă duce spre tine,
Iar viața mă-îmbie cu șoapte mieroase,
Când totul în jur a minciună miroase.
Se frânge-n lumină un cântec târziu,
Nu moartea, ci ruga mă duce-n pustiu,
Iar pașii lăsați peste dâre de scrum,
E urma ce duce spre ultimul drum.
Delir sufletesc
Suflă din neant un crivăţ câinesc,
Generaţia mea se risipă pe drum,
Cortegii funebre peste tot se zăresc,
Şi mă văd recitit de nepoţi, în postum.
Uitarea îmi ţese o pânză pe creier,
Şi uit cine sunt şi unde trăiesc,
Cu privirea-mi caducă încep să cutreier,
Ceva realist, ceva omenesc.
Şi totul din jur îmi joacă o farsă,
Nevoit mă contemplu în ea,
Mi-e somnul priveghi şi pâine mi-i arsă,
Şi moartea mă aşteaptă după perdea.
Vreau somnul să-l legăn în braţele mamei,
În ochii ei nedumerit să privesc,
Să mă-nchin smerit în faţa icoanei,
Şi să cer pe vecie ajutor părintesc.
Ploaia
Va veni ploaia, croncăne corbi,
O zdreanță e haina ce mândru o port,
Iar norii-s albaștri în ochii mei orbi,
Și vântul în spate, îl car și-l suport.
Va veni ploaia, cerul e negru,
Mai negru decât îmi e dat ca să văd,
Toamna își cară cortegiul funebru,
Pământul din urmă urlă a prăpăd.
Ploaia va șterge cărările roase,
Și frunzele roșii ce zac în noroi,
Bastonul agăț de crengile joase,
Pădurea șoptește cu voci de strigoi.
Sub smogul de ceață poiana e mută,
Tăcerea își duce veșmintele reci,
Suflarea pătrunde prin scoarța căzută,
Să-și caute-n taină locuri de veci.
Va veni ploaia căci frigul pătrunde,
Sub zdreanța mea veche, subțire,
Iar drumul de mine parcă se-ascunde,
Și începe să plouă a despărțire.
Șiroaiele curg sub pasu-mi stingher,
Talpa-mi frământă în clisa amară,
Plânge al meu umblet pierdut în eter,
Și ochiu-mi înghite întuneric din seară.
Legământ
Încet ne-ndreptăm spre dezastru,
Într-o lume condusă de orbi,
Soldați se-antrenează în castru,
Cum să scoată ochii la corbi.
Muți ne vorbesc la tribune,
Înțelege ce vrea fiecare,
Haosul s-a așternut peste lume,
Și nimeni nu mai are scăpare.
Ologii ne poartă-n spinare,
Cu viteze de maxim record,
Și zilnic se umplu spitale,
Cu mame ce imploră avort.
Mălaiul e și el pe sfârșite,
Subnutriții votează îmbuibații,
Apoi cu priviri moleșite,
Înalță spre cer acuzații.
Apar sfinți și Hristoși peste tot,
Minuni ceas de ceas au făcut,
Dracii dansează lângă Chivot,
Și fac legământ cu omul căzut.