Ți-am scris...

Aş vrea să evadez în larg,

Fără dor de ancorare…

Destinul să-mi fie catarg,

Iar sufletul drapel de arborare.

Să nu am decât un ţel,

Să fiu inutil în lume,

Să lupt pentru el,

Să nu mai am nume.

Să mi se spună apă,

Şi să mă strige soare,

Sângele în trup să întoarcă,

Orice lumească suflare.

Să nu mai am putinţe,

Crunt să mă sfâşii în timp,

Să îndur umilinţe,

Umanul din mine să sting.

Fruntea-mi să lovească azurul,

Ochii să-ntâlnească amurgul,

Doar marea să-mi ştie cusurul,

Iar dorinţa-mi, demiurgul.

Trăiesc cu lumina-n prăsele,

În cer am dureri de măsele,

Mă-njunghie în inimă un gând,

Trăiesc pe pământ ca-n mormânt.

Mormântul mi-l scurmă o fiară,

Mă roade omida de dud,

De la lacrima ta de aseară,

Părul îmi este tot ud.

Eşuez pe un banc de guvizi,

La căpătâi sirene-mi descântă,

Pe trup doi peştişori timizi,

Balada înecului îmi cântă.

De creştet valuri se sparg,

Spuma e ornată pe trup,

Undeva departe în larg,

Se aud urlete fioroase de lup.

Din ochi mei vii de albaştri,

Azurul încet se cromează,

Sub cerul ciorchine de aştri,

Privirea-mi siluete vânează.

Mă îneacă lumina divină,

Luceşte putregaiul din oase,

Sunt pentru gângănii tulpină,

Moartea pe mama descoase.

Mă caută cu poteri din iad,

În zori am fost topit de nămeţi,

Acum între stele eu ard,

Şi sclipesc pentru bieţii poeţi.

Obosit, mă uit înapoi peste viață, 

Și o întreb: - Nenorocito ce naiba mai vrei? 

Te-am cărat în spate: urâtă, bolnavă, săracă, 

Și acum ai venit la fel peste ai mei. 

Îmi muști din somn cu o ură morbidă,

Cioburi în suflet anii tăi îmi aduc, 

Pe crengile verzi te simt o omidă, 

Ce frunzele-mi ronțăie pân' mă usuc. 

Mi-ai pus dinainte drumuri închise, 

Și propria-mi umbră ai făcut-o hotar, 

Bătăile inimii parcă-mi sunt stinse, 

Și moartea se uită la mine vulgar. 

Cerni peste mine zăpezi nesfârșite, 

Și pleoapele-mi scuturi atunci când visez, 

Mă pui să-ți citesc acatiste sfințite, 

Și cu demoni în horă apoi să dansez. 

Mi-e zborul târâș și văzduhul abis, 

- Of, mârșavă viață, ce naiba mai vrei? 

Te voi duce în spate cum am promis, 

Dar lasă-i în pace pe toți cei ai mei. 

Afară noaptea mână stele,

Pe cord îmi plânge-un pui de dor,

Cu sulița mă-npunge în prăsele,

Suspinul netrăitului amor.

Cu ochii triști și plini de lacrimi,

Privesc fotografii demult uitate,

Iar sufletu-mi înfășurat în patimi,

Scâncește precum pruncul după lapte.

Furtuni se-anunță în cruda soartă,

Corabia îmi este fără de catarg,

Pe inimă îmi tatuez spre tine-o hartă,

Și orbit de dragoste pornesc în larg.

De atâția ani mi-i lungă odiseea,

Iar valurile carnea mi-o străpung,

Iar Doamne dacă ai creat femeia,

N-ar fi nici drept la dânsa să n-ajung.

Afară noaptea împletește zorii zilei,

Pe cord îmi plânge acum bătrânul dor,

Și simt în os cum ghearele acvilei,

Se-nfig când se opresc subit din zbor,

Și-mi mușcă fără milă zilnic din ficat,

Sortit ca Prometeu să mor înlănțuit,

Cu al iubirii foc trăit și nicidecum furat,

La moarte-s condamnat că aprig te-am iubit.

Fereastra e deschisă și tăcerea plânge,

Vântul suflă în ultima mea pâlpâire.

                    ⁂

Noaptea mă strânge încet la piept,

și dorm cu capul pe steaua ta căzută…

                    ⁂

O carte veche se deschide singură,

la pagina unde ai râs odată.

Citesc, și era despre moarte…

                    ⁂

Lumina trece printre perdelele vechi,

și parcă pășești prin odaie…

Unde te duci ?

                    ⁂

Ceasul bate încet, fără grabă,

și fiecare ticăit parcă e o șoaptă de-a ta.

Nu mai urăsc timpul.

                    ⁂

Îmi amintesc gustul cafelei noastre,

amestecat cu râsul tău în dimineață.

Nu îmi mai beau cafeaua,

mi-o plâng…

                    ⁂

Lacrimile cad fără glas,

și nu le poate opri nimeni.

Golul din cameră mă ține strâns,

și treptat se umple de tine.

                    ⁂

Ploaia bate pe acoperiș,

ca pașii tăi care nu mai vin.

Am întrebat cerul…

Unde-i potopul ?

                    ⁂

Am rămas singur printre pereți,

cu ochii țintă în tavan,

la ușa prin care ai ieșit…

Unde ai ascuns cheia ?

                    ⁂

Noaptea nu mai are stele pentru mine,

doar umbre care mă urmăresc.

Alerg, alerg mereu,

până îți zăresc dimineața !

                    ⁂

Frunza se mișcă încet pe asfalt,

ca pașii mei care te caută.

Totul e gri și mut,

iar singurătatea crește sub mine.

                    ⁂

O scrisoare de-a ta arde încet în mine,

fără pic de foc.

Cuvintele din ea suprimă flacăra.

                    ⁂

Am ridicat un obiect care ți-a fost drag,

și am simțit cât de gol a rămas locul tău.

Nu mai există nimic de păstrat…

doar durerea din suflet.

                    ⁂

O fotografie veche îmi arată ochii tăi,

dar nu mai cunosc lacrimile lor.

Tot ce văd e un întuneric care se duce spre lumină.

O clipire a universului,

unde pământul e ochi și pleoapele cer.

                    ⁂

Mă uit la cerul întunecat,

și mi-e dor de mâna ta în a mea.

Stelele nu vorbesc, dar ele știu ce am pierdut,

pentru că sunt cu una în plus.

                    ⁂

Fulgi de nea se topesc în pletele tale,

și râsul tău încălzește iarna.

Niciodată nu am crezut

că iubirea poate fi atât de vizibilă.

                    ⁂   

Te simt în ploaie caldă,

pe străzile ude și pustii.

Râsul tău îmi udă obrajii…

Plângând, strivesc umbrele.

                    ⁂

Te visez sub frunzișul galben,

toamna ne acoperă cu parfum de pădure.

Mă aplec să-ți spun că te iubesc,

și vântul ridică ușor frunza.

                    ⁂

Câteodată, când vântul adie,

în foșnetul copacilor aud șoapte.

Ochii nu te văd,

dar sufletul meu știe că ești aici.

                    ⁂

Fulgii care cad: albi, puri și tăcuți,

sunt lacrimile tale

care îmi mângâie iarna.

                    ⁂

Pe masa de lemn zace o ceașcă uitată.

Mirosul tău s-a întins peste ea,

și o văd mereu aburind…

                    ⁂

Uneori te văd în lumina ferestrei,

dar e doar o umbră care trece,

O umbră care îmi arată cât de mult

mă poate durea o absență.

Ne-am conectat cu alte simţuri,

Rupându-ne treptat de adevăr,

Dansăm lasciv pe alte ritmuri,

Mergând spre ţintă în răspăr.

Purtăm pe umeri lungi sicrie,

Cu nefilimi de prin geneză,

Călugări lângă noi încep să scrie,

Ecleziaste fără diateză.

Icoane vechi plâng în biserici,

Iar preoţi cântă fără de habar,

I-o luptă mare între clerici,

Asemenea păcatului originar.

Se strâmbă crucile de pe morminte,

La fel şi cele de la gâtul lor,

Scripturile rămân fără cuvinte,

Din ceruri trâmbiţe se-aud în cor.

Pământu’ încet se împământeşte,

Şi pomul vieţii prinde ram,

Din duhuri şi lumini celeste,

Se plămădeşte iar un nou Adam.

Iubito,

Tu ești deasupra tuturor

Când dragostea își are glasul său,

Căci Dumnezeu este iubire,

Precum o spun și Sfinții din vechime!

Așa știu eu că Cerul mi-a vorbit,

Din clipa când mi te-a trimis,

Ori mai degrabă pe mine mi te-a-ncredințat,

Să te iubesc așa cum nimeni n-a putut,

Căci dragostea e dar divin și nu e lesne de găsit!

Eu am știut că te iubesc din prima clipă când te-am privit,

Îți amintești sau nu,ce mai contează,

Sau poate n-am știut....

Dar știu acum!

Îmi amintesc cum noi pășeam agale pe poteci de munte,

Iar munții ne priveau nostalgic și ei pe noi,

Cum Raiul ne vorbea rostind tăcerea sa,

Chiar dacă noi temându-ne să nu apară pe cărare

Vreun urs iar teama era mare,

Dar dragostea alungă orice frică,

Iubito, Tu ești deasupra tuturor Când dragostea își are glasul său, Căci Dumnezeu este iubire, Precum o spun și Sfinții din vechime! (11 iulie 2024 Vasilica dragostea mea)

Zi de zi,declarații de dragoste sosite,

Toate-s noi pentru tine scornite,

Este dragostea noastră născocire?

Dacă da,de cine?

Zi de zi îți trimit fermecate de amor aurite cuvinte,

Doar așa depărtarea cea rece trece,

Doar așa ești aici,acum lângă mine!

Zi de zi construim o frumoasă iubire,

Dumnezeu e prezent e chemat permanent,

Când de tine când de mine,

Prin de taină blândă și șoptită rugăciune...

Zi de zi ne iubim izgonind un sfârșit ce nu vine,

Ți-am mai spus,dragostea este doar urcuș,fericire,ascensiune...

Zi de zi construim infinitul iubirii cum îl vrem,

Arhitect e de fapt Dumnezeu,

Zi de zi tu si eu...

(1 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Prea frumos sentiment

Cu el noi toți ne naștem

Rapid ,usor ,prea lent

Dorim să îl cunoaștem.

Nu prea poți controla

Nu poți să te ascunzi

În piept tresaltă inima

Și simți cum te afunzi.

Cu totul uiți de tine

Deloc nu mai contezi

Doar crezi că e iubire

Chiar altceva nu vezi.

Ce simți e un refugiu

Un dar ,o cruce grea

La viață e preludiu

Trăiești ori mori cu ea.

O simți cum te-nfurnică

Prea greu să o descrii

Chiar crezi că te ridică

În dulce tremur de copii.

Și de primești tu simți puțin

Crezând că dai prea mult

Percepi iubirea doară chin

Alergi prin gând pierdut.

Dar chiar de greu îți pare

Să iubești ,mori de dor

Și chiar de simți că doare

Doară te stingi fără amor.

    …nimic din tot ce-am scris odată, 
    n-a fost cetit şi nu va fi vreodată… 
    doar ochii tăi mijiţi, ca semiluna 
    ceti-vor noaptea foilor, într-una...
    
    în rânduri şi cuvinte mii, 
    ascuns-am lacrimile vii 
    năvalnice ca-ntotdeauna 
    strivite-n pieptul meu de-acuma…
   
    în vârf tocit, penelul meu 
    mi-a fost amic fidel, mereu 
    şi-au fost atâtea zile crude 
    că-i tomul plin, foile ude… 
    
    ucis, de-un gând amarnic şi-albastru 
    stă cerul plin de stele - castru, 
    o nouă noapte stă să nască 
    povestea mea, povestea noastră… 
    
    n-ai să te miri prea mult: sunt zori de zi 
    s-aşterne praful ca şi cum n-ar fi, 
    aşteaptă noaptea, zi-mi că-ţi place, 
    această lună plină... care tace… 

Iubește-mă acum!

Mâine nu exisă,

Ieri este mort,ce ne pasă!

Dansează pe luciul de apă și cântă,

Bea elixirul fericirii,valsează,

Acum este clipa iubirii noastre..viețuiește doar în prezent!

Nimic nu există în afara clipei de-acum,

Iubirea trăiește aici,privește-o!

Respiră odată cu mine și spune-mi ce vreau să aud!

Minciunile tale sunt adevăr pentru mine!

Nu-mi pasă ce zice sau ce crede lumea cea rece,

Exiști doar tu și iubirea ce tună,

Furtuna cu ploaie si vântul turbat ce ne strigă pe nume,

Iar amorul nebun e orfanul ce-și caută zadarnic părinții,

Eu iubindu-te ca pe-un copil rătăcit și uitat!

Tu esti acel acum și aici,

Cu părul ce-i flacără vie!

Șuvoaie de foc ce scântei risipesc,

Clipa aceasta e infinită,

Are timpul ferecat ca o fiară în cușcă,

Ne vorbește povești minunate,

Ce contează de-s minciuni gogonate,

Acum e timpul iubirilor toate!

Să ne iubim doar privindu-ne,

Eu pe tine, tu pe mine,

Neplictisindu-ne vreodată!

Amorul nu știe să moară de fel,

Precum gurile rele ne spun!

Acum este viața, acum este clipa,

Acum este regele ce stă deasupra a toate,

Are sceptrul,coroana,slujitorii puterea,

Viața și moartea și strălucirea!

Acum este ziua sau noaptea,

Acum îți șoptesc dragostea nenăscută vreodată,

E timpul lui Acum personajul de basm născocit,

Iubirea-i tot ce contează,

Făra ea totu-i sărac, pustiit!

(3-13 aug 2023 H.S. Irepetabila iubire)

Pe poza ta, cu o tigara,

O privesc ca prima oara 

Si imi șoptește vinul dulce:

"Doar necazuri iti aduce" 

Beau pentru a putea uita

Ochii ce ma alinau cândva.

Beau pentru a sa voce

Ce imi urla in inima feroce. 

Cu corpul tăiat și sufletul frânt,

Iti cant acum acest descant.

Nu e al nostru descant de iubire,

E acel descant de învrăjbire...