Tipare
Îmi e destul de greu să înțeleg această lume
zidită după reguli , modele și eresuri,
în fața căreia cuvântul aleargă ca un cal în spume
și moare înainte de a pătrunde-n înțelesuri
Bătrânul Euclid ne-nvață despre punct și dreaptă
dar și despre plan și spațiu, `nainte ca Hristosul să se fi-nălțat,,
dar mintea mea e prea hapsână și n-așteaptă
să mai rezolve înc-o axiomă la câte ecuații are deja de rezolvat
mărețul Creator ne-a dăruit, în bunătatea Sa, cuvântul
păstrând doar pentru el limbajul matematic,
care desparte-n două planuri paralele, Cerul și Pământul,
lăsând la mijloc adevărul să se zbată ideatic
În zestrea noastră ancestrală, ca într-un cuib cu dropii,
modelul matematic, redus la forme, linii și reprezentări bizare,
există-n stare de-adormire încă de când deschidem ochii
și-așteaptă doar să-l dezlegăm din fiare...
Poems in the same category
Trebuie s-o fac.
Sunt într-un război ne-ncetat
Lupt pentr-un vis, total demoralizat,
Vis ce mă ține-n viață
Și mereu îmi dă speranță.....
Îmi dă speranța că poate într-o zi....
Așa rănit cum sunt lângă tine voi putea fi....
Nu știu de ce,
Dar parcă-s blestemat
Pe front aerul e rece
Iar eu de regrete-s înconjurat....
Nu știu cât mai rezist
Dar știu că trebuie s-o fac,
Sunt din ce în ce mai trist
Cu moralul la pământ stau și zac....
Mă simt ca-n iad
Doar că-n flăcari de gheață ard
Vin-o lângă mine
Ajută-mă să-nving
Am nevoie de tine
Focul rece să-l sting
Nu mă lăsa să ard singur în întuneric
Vin-o lângă mine prințesă....
Om fara parere
Esti in bratele multimii,
oare cum te trag de gind?
Timpul tau le apartine
esti fugarul cel de rind.
Tu te lunici prin parerea
Vorba teai vindut plingind.
Omul merge in tacere,
Tu vorbesti doar nu la timp.
Deci teai descaltat de minte
Vei zburda pustiul dens
Dar naiv pina la capat
Tot multimea ai ales.
NATURA UMANĂ
Și din puținul meu,ți-am dat și ție.
Și din surâsul meu ,pe tot la-m dat.
Am împărțit cu drag și bucurie
Speranțe dulci din suflet sfărâmat.
Căci, am crezut că bunătate-ai dreaptă
Și am crezut că peste tot e așa ...
Făr a clipi și cu privirea oarbă
Să-ți pui nădejdea-n oamenii ,din fața ta
Am mai crezut că tot iubind din suflet,
Forțezi furtuna să se risipească
Si că în suflet negru ,poți sădi lumina
În el s-aduci mici raze de speranță
Cine a creat cuvântul bunătate?
Și cine a-șters de mult cu el pe jos?
Ce om nebun să fi ? Câte păcate ?
Sa-l vinzi lu necuratu fără rost !
Retrospectiv ,acum, privind la tot
Încerc să înțeleg natura umană.
Sa-ți vinzi la diavol suflet fără rost?
Ce să primești pe el? Iluzii ce se sfarmă!
Poate că doar așa-i natura umană.
Să le-nțelegi pe toate-i de prisos
Și diavolul e tot cu chip de înger
Și el a decăzut din cer împărătesc.
SECUNDE SUNTEM
Ceasul î-și măsoară secunda ...
Secunde suntem ,
Suntem ca fulgul de nea ,
Suntem ca roua dimineții pe floare ,
Ca lacrima ochilor triști ...
Suntem sărutul vântului pe creastă ,
Ca frunza purtată de vânt ,
Ca visul nopții de vară ,
Suntem o secundă în timp ...
Cât de efemeră e trecerea noastră ...?
Veșnic e doar jurământul iubirii
Și dorul , când pe cel drag l-ai pierdut .
Arta mea…
Arta mea se rezumă în nimicnicie,
în nopți nedormite, în sticle goale,
șiruri de fumegânde țigarete, în suferințe reprimate,
în gemete nebănuite și cântece de requiem...
Lirica mea șade în morți, în vii supărări,
disfuncții și destine distruse...
Nu știu de unde vine această estetică de nedescris în rău,
din ce somn se scoală coșmarul creației în mine,
de unde izvorăsc febrilele stihuri cernite
precum cearcănele sub ochi șezând.
Miasme în mine se învârt,
curent horific prin mintea mea trece —
elegii pe portativ mi-au încremenit
și în veci nu par să aibă să mai plece...
Despre...nimic
Având totul sau,ne-având nimic
Mă simt adesea pustiit,
Nu știu ce vreau,nu știu ce simt
Des mă cuprinde acest jind.
Mi-e dor de tot sau,de nimic
Nu știu ce vreau,nu știu ce simt
Mă chinuie,mă sfarmă acest gând,
Nici măcar nu știu cine sunt,
De ce plutesc pe-acest pământ,
Sunt om,sau cel puțin…
Am trupul omenesc,
Dar nu-nteleg de ce trăiesc
Doamne,Te rog îndreapta-mi cursul,
Sufletul meu iși pierde pulsul
Nu știu ce vreau,nu știu ce simt
Am scris eu,nimeni,despre…nimic.
Other poems by the author
Reproșuri
n-ai de ce să te simți așa mândră
pojghița de gheață lăsată aseară la minus zero
grade celsius
ți-acoperit fața
ți-au înghețat vorbele ascuțite în forme megalitice
precum pietrele din Stonehenge
și ochii ți-au înghețat în orbite
ai zice că sunt două cuiburi de viespi părăsite
sub streșina zâmbetului
care nu mai înseamnă nimic
oricât ai încerca să reînvii pasărea moartă
a amintirii
e inutil
pasărea-i moartă
mai bine ai încerca să mă-njuri
să-mi arăți degetul mijlociu
deși n-ar avea sens
cum ai mai putea face asta acum
după ce ți-ai scrijelit zâmbetul pe inima mea
cu țurțuri de gheață
eu pot trăi și cu inima înotând în sânge
să știi
tu însă nu vei putea rămâne la infinit în starea aceasta frivolă
de grație
mâine va ninge cu îngeri triști peste banchizele arctice
ale sufletului tău
iar urșii polari îți vor sfâșia zâmbetul…
Dureri ascunse
Mi-a trebuit o viață să înțeleg suferința unei păsări
cu aripile frânte,
crezusem că era o suferință ca toate altele,
nimeni nu moare suferind din prea multă dragoste
sau din prea puțină,
dimpotrivă,
suferința te întărește,
o pasăre însă nu se poate împăca ușor cu ideea
că a pierdut cerul,
când te-ai desprins fie și o singură clipă din îmbrățișarea Pământului
nu mai ai de ales,
din clipa aceea aparții Cosmosului,
fără aripi o păsăre moare de inimă rea
într-un ultim și cutremurător cântec,
Simfonia întâia pentru vioară și inimă a Cerului,
pe care o ascultăm cu toții, dar nu o înțelegem,
este, de fapt, un Marș triumfal al păsărilor cu aripile frânte,
precedat de aceeași Uvertură tragică în re minor
nesemnată de nimeni...
Eroare din greșeală
- Duceţi-l în biroul meu! ordonă unul dintre civili continuându-şi discuţia cu o femeie tânără, fardată violent. Ştiţi unde, da?
Poliţiştii îl îmbrânciră în clădire, obligându-l să urce mai multe scări, să coboare altele şi în cele din urmă să intre într-un birou minuscul, cu aspect cazon, mobilat doar cu o masă, un dulap metalic şi două scaune. Individul ciolănos îi desfăcu cătuşa de la mâna dreaptă, destul de brutal de altfel, pe care o prinse apoi de ţeava unui calorifer.
Rămas singur, Dragoş Fluieraş, de profesie medic ginecolog, constatase că poliţistul îl priponise de ţeava de jos a caloriferului, obligându-l să stea răsucit şi cocoşat, într-un echilibru mai mult decât precar. Abia după vreo oră auzise nişte paşi apropiindu-se şi răsuflă uşurat.
- Procuror Ilie Cucoară! se prezentă civilul pe care-l văzuse mai înainte pe scări, un bărbat între două vârste, durduliu, cu obrajii şi nasul de culoarea vişinei putrede. Ai făcut-o lată, omule!
- Poate îmi spuneţi şi mie ce am făcut! răspunse el cu o întrebare. Sunt un om paşnic, la locul meu, îmi plătesc taxele către Stat şi respect legile ţării!
Procurorul rămase o clipă perplex, privindu-l cu ochii holbaţi, dar în clipa următoare sări de pe scaun şi se repezi asupra lui cu pumnii şi cu picioarele. Parcă înebunise. Nici măcar sângele care începuse să ţâşnească din nasul şi din gura victimei nu fusese îndeajuns ca să-i tempereze furia.
- Care va să zică, urlă el ştergându-şi sudoarea de pe frunte, îţi plăteşti taxele la Stat, hai, dar de ce paştile mătii violezi femei judecătoare? Ştii cine era judecătoarea pe care ai violată ieri seară? Îţi spun eu, canalie! Era nevastă-mea!!!
Dragoş Fluieraş, aflat la pământ şi apărându-se cu singura mână liberă, negă cu înverşunare.
- N-am violat pe nimeni, domnule procuror, sunt medic ginecolog! Toată ziua mă uit doar în ...
- Eşti şi pervers, pe deasupra! Lasă că-ţi scot eu toate perversiunile din cap! Poţi dovedi unde ai fost aseară?
- Cum să nu pot? Am martori cel puţin cincizeci de familii?
- De ce nu cinci sute?
- Fiindcă atâtea familii au fost la onomastica medicului-şef, Gălbează!
Procurorul se aşeză pe scaun şi-şi aprinse o ţigară.
- Mă provoci...mă provoci ca să scapi basma curată, nu-i aşa? Vrei să-mi demonstrezi că ai luat-o razna!
- Nici gând, domnule procuror. Sunt încă în deplinătatea tuturor facultăţilor mentale!
- Cum te numeşti?
- Dragoş Fluieraş.
- Cu ce te ocupi?
- Sunt medic ginecolog la Spitalul de Urgenţă Grozăveşti.
- Probabil că eşti şi căsătorit, ai şi copii şi, de ce nu, mergi duminica la biserică?
- La biserică nu mă prea duc, recunoscu Fluieraş domol, dar în rest aveţi ...
Procurorul strivi ţigara în scrumieră cu nervozitate.
- Cred că până la urmă am să te împuşc!
- Nu m-aş mira după cele întâmplate!
- Iată-te şi victimă!!!
În liniştea care se lăsase peste cuvintele lui Fluiersş se auzi deodată un tropăit de paşi, înjurături şi proteste, urmate de o bătaie energică în uşă. Procurorul Cucoară, obişnuit, se pare, cu asemenea scenete ridică ochii din dosarul aflat pe birou.
- Intră! zise.
Cei doi poliţişti care îl ridicaseră de dimineaţă pe Fluieraş îşi făcură apariţia ţinând imobilizat de mâini un bărbat îmbrăcat neglijent şi nebărberit, aflat într-o stare de tensiune explozivă.
- Permiteţi să raportez, domnule procuror! vorbi ciolănosul. Individul acesta s-a prezentat la noi pretinzând că se numeşte Dragoş Fluieraş şi că, de fapt, el este violatorul...
- Pretinzând???
- Ulterior l-am verificat şi...s-a confirmat că...
- Dar ăsta cine e? întrebă procurorul derutat, arătând către celălalt Fluieraş. De unde l-aţi săltat?
Poliţistul se scărpină în creştetul capului depăşit de situaţie.
- Dumnealui locuieşte la nr. 51, iar ăsta, vis-a-vis, la nr. 51 bis!
- În mandat ce scria ?
- Păi, nu ştiţi, urma să-l scrieţi?
- Şi tu i-ai ridicat, aşa, fără mandat?
- Numai pe primul, fiindcă al doilea s-a predat singur!
- Eşti un dobitoc! zbieră procurorul luându-se cu mâinile de cap. Ce-i spun eu acum omului ăsta ?
Cei doi poliţişti se priviră o clipă complice, apoi cel mai pirpiriu făcu un pas înainte.
- Eroare din greşeală, domnule, să trăiți!
Enigme
ne-am lăsat cuprinși de fiorul acesta primăvăratic
al renașterii
alunecâd pe nebăgate de seamă
într-o văgăună neumblată de timp
unde ne îngropasem nu de mult
cadavrele gândului
amintirile vii
ai zice că am nimerit din greșeală într-un cimitir fără cruci
în care morții își scot capetele din mormintele ninse
privește în jur
iubito
ultimile țopăieli ale iernii fac ravgii în flori
ne îngheață oasele
dar noi nu simțim frigul
ronțăim Croco Sticks
la pungă
ne prostim
și nu înțelegem de ce ne părăsesc sufletele
alergând fără nicio noimă înaintea timpului…
De profundis
niciodată viața nu e îndeajuns de încăpătoare
rămân permanent lucruri de terminat
altele de început
la un moment dat nu mai e loc să arunci un ac
între acestea
să le așezi într-o anumită ordine
pe cele neimportante
în debaraua cu schelete cuminți
pe cele strict necesare
în lista scurtă cu priorități
și iluzii
din păcate nu se întâmplă așa
viața are regulile ei
cel mai adesea de neînțeles
aduce în prim plan întâmplarea
hazardul
instaurând propriu-i liber arbitru
crezi oare că noi ne-am întâlnit întâmplător
în dimineața aceea de martie
în cimitirul acela cu cruci și strângeri de inimă
mai fuseserăm pe acolo de sute de ori
să ne plângem în liniște morții
trecusem unul pe lângă altul indiferenți
ca două planete care se rotesc invers
una față de cealaltă
și deodată
trezit parcă din vis
am văzut Soarele strălucind în ochii tăi
arzându-mi inima
și din clipa aceea nu te-am văzut decât pe tine
trăindu-mă…
Nevoi
totu-i la liber în viața aceasta
ai nevoie de puțină nefericire
îți iei sufletul de braț și intri în primul magazin fashion/beauty
raionul „femei fără inimă”
de exemplu
sau cu fructe de cactus
plătești cu propria-ți viață
desigur
introduci cardul personal fără limită de credit
în cititorul de așteptări
și-ți iei porția ta consistentă de nefericire
la jumătate de preț
(dacă ai noroc și prinzi o ofertă!)
găsești de toate în viața aceasta
de la iluzii în stare latentă
la dragoste
ambalate frumos
nu se dau garanții ca la alte produse
din păcate
uzinele vieții produc la cele mai înalte standarde
cunoscute
dacă nu crezi
cumperi încredere
eșecul
de pildă
e garantat din fabricație
a trăi înseamnă să cumperi totul la risc
doar moartea e sigură..