De m aș găsi .

în editura vieții mele, 

În inimă unde simțeam, 

Îmi scriam pe o foaie, 

Tot în lumea ce cream.

Dar simțeam focul în arderea creației, 

Plutind ca o floare pe lac sau pe cer, 

Din foc arzător în sufletul palpitației, 

Simțeam o lume după ceașca artei.

Autor Nicoleta postovan

De ce ,suflete hain

În dizgrație divină,

Te complaci meschin,

Te slobozi de vină..

Curmi orice simțământ 

Pt tine ori din tine,

Arunci vorbe -n vânt 

Fără regrete ori rușine..

Cu ultim năduf fixezi

Oglinda pătată și ciobită;

Te privești și te șochezi

Cum te strâmbă,te imită..

Și nu te mai regăsești,

Te ai sluțit inconștient.

Înlemnit te prăbușești 

În fracțiune de moment...

Te sfârșești În țăndări,

Fără urme,ori răsunet .

Infumurit de lumânări,

Țipă al tău cuget..

Chiar și tu ți-ai întors privirea,

Chiar și tu..

Ca și frunza purtata de vânt sunt, și mă copleșește uimirea

Căci credeam că o floare as fi...

Cat de rece e inimă lumii,

Cat de cruda e a ei judecată,

Mă topesc că o floare de gheata,

Mă transform într-o lacrima vie..

Cat de trista-mi durerea ce-apasa

Când te-njunghie nepăsarea cea rece,

Dar așa mi-o fi fost scris sa fie..

Vine clipa când lin mă voi stinge,

Voi fi frunza ce cade,ruginie,

Frumusețea ei pala se pierde

Printre freamăt de frunze aprinse,,

Nu-i nimic, căci în van este totul..

Și iubirea, și faima vor rămâne

Pe mormântul cel greu

Iluzorii, zadarnice vise..

Ființa plăsmuită din noroaie,

Fără de inimă și fără de creier,

Crescută din apa de șuvoaie,

Gândirea-i mai mică de-un greier.

O nebuloasă enormă are-n minte,

Urzeală, intrigă și răutate,

Folosind amalgam de cuvinte

Cu care duce viața pe mai departe.

False păreri față de spirite.

Culege fără limite, minciuna,

Pe care-o îmbracă în haine poleite

Unde are culcuș cald, ura.

Ura față de cei cu credință,

Pizma pe cei cu idei,

Frica de cei cu voință,

Îndoiala de cei cu un temei.

Să îndepărtăm creatura aceasta!

Pătrundă lumina-ntre flori.

Să nu ne mai aducă năpasta

Rămășițe care dau fiori.

Sunt o trestioară frântă 

De vântul hoinar,

Încerc să mă prefac fluier

Să mai cânt măcar.

Sunt 0 frunză de arțar 

Frunză argintie 

Soarta să-mi aducă în dar 

Rimă  în poezie.

Sunt un crin bătut de brumă 

Lipsit de parfum

Socotesc că până-n toamnă 

Pot să mă adun.

Sunt,și -am fost o visătoare

Inventând povești

Într-o lume fermecată 

Cu figuri grotești.

Viața e un greu Labirint

Iar printre nenumărate fundături

Căutăm neâncetat ieșiri

Prin probleme pășim lent.

Viața oamenilor aparent diferită

Dar e același Labirint de alegeri

Care defapt nu te duc nicăieri...

Capcană deasupra simturilor, e spirituală.

E o iluzie că ești liber

Doar pare că înaintezi

Dacă o clipă te-ai gândi sincer

Ai vedea...că te-nvârți in cercuri.

Când ne comparăm viața cu alții

Riscăm să devenim pierduți

În Labirintul dezamăgirii

Cădem victimele Întristării.

Dar rămâne întrebarea 

Cum ai putea să-ți găsesti calea?

Prin Labirintul amețitor

Când ești la capătul puterilor.

Urmările Labirintului sunt moartea spirituală

Dar căutarea ta tot continuă

Nimic parcă nu te satură

Te roade foamea imaterială.

Adevărul este cheia Labirintului

Broasca-i dragostea față de alții

Și toate Labirintele se vor prăbuși

Liber vezi lumea cu alți ochi.

Tuna bolta -nvolburată

Din privirea -i încruntată 

Peste suflarea amorțită 

De frig învăluită.

Ploaia nu zăbovi să ude

Trupuri uscate și ude,

Ce -și căutau cu disperare 

Un adăpost, oarecare...

Vântu sufla-n rafale,

Smulgănd ramuri și petale;

Se poticni la o răscruce,

Scrută zările năuce.

Stărni haita de fiare

S o ia la goană,pe cărare,

Adânc să sape în spărtură,

Peticindu -și o scorbură.

Răcnea din adăncuri marea,

Tulburăndu-si culoarea,

Scuipă spume de furie

Pt a vremii vitregie...

Din Ceruri o voce plănsă 

Vibra pe o rază neatinsă;

Aripi frânte să culeagă 

Și s -aline lumea -ntreagă...

Ce mai faci, străine 

În odaia mea pustie?

Din depărtările păgâne,

Unde vântul nu adie?..

Te ai rătăcit cumva

În vârtej de amintiri,

Răscolit de cineva 

In golul din priviri?

La fereastra mea plănsă 

Zăboveai visător;

Lumânarea mea stinsă 

Fumega tânguitor.

Și ciocăneai la ușă.

Cu trupul răvășit,

Învăluit de cenușă 

Și de cerul prăbușit..

Urma glasului plăpând 

Din adâncuri licărise,

Strecurănd un gând 

Patimilor stinse..

Încremenit sub prag,

Cutremurat de fiori;

Pictai chipul drag

Cu petale de flori...

Vântul suflă, urlă,smulge

Cu furie oarbă de jivină,

Răscolește -n jur și frânge 

Arbuști de la rădăcină.

Ridică -n sus brațele moi,

Se -nvarte -n cerc , în salturi,

Lăsând pomii reci și goi,

Împrăștiați pe asfalturi.

Bulgări de țărână scuipă,

Bate -n de față și din spate,

Pișca obrazu-n pripă,

Mușcă din buzele crăpate..

Pufăie prin păr și piele,

Spumegă pe ape line,

Tulbură bolta de stele,

Moțăind printre ruine..

Până ziua de mâine,

Când cu pașii de felină 

Spre meleaguri străine,

Se depărtase în surdină...

În ochii tăi văd cerul

Și stelele curgând 

Și de stâncă valul

Izbește al tău gând..

Ești izvor învolburat 

De simțuri și fiori.

Ești prințul fermecat 

Împresurat cu flori...

Universul meu respiră 

Atunci când mă atingi 

Și nurii tăi vrăjiră 

Inimi ce le frângi...

Eu,pt tine nu însemn 

Decât o clipă dulce 

Eu, chipul tău, solemn 

Îl veneram pe cruce...

Tu, dispăreai in ceatä,

Râzând de simțăminte.

Sub stropii tăi de gheață 

Mă topeam fără cuvinte...

Ne spunem adio,rămas bun

La o raspantie de drum.

Cuprinși de necunoscut ,

Vom uita ce ne a durut. 

Odată n urmă vom privi

Si amintirile ne vor strivi, 

In cumpănă vom zăbovi, 

Regretele vor garbovi. 

Desi nu există cale 

Pe urmele ude si goale,

Ce se pierd in ceață 

In tardiva dimineață  

Dar dacă ne am reincarna

Si stelele ne ar cununa?.

Sperând ca piesa sa ne iasă 

Din cea mototolita si arsa. 

Ne am culege din cenușă, 

Deschizându-se o ușă, 

Sa I dăm idilei sărutare 

Din iubirea ce nu moare..

Văl de aripi frânte 

Împânzi a mea fereastră;

Îți mai aduci aminte 

Iubire,de idila noastră?...

Doare sufletul în taină.

De când plouă -n urma ta;

Amar inima suspină,

Că mi -e pustie bolta.

Îți trimit mesaje -n șir,

Te sun fără răgaz;

Curg șiroaie, în delir

Lacrimi pe obraz...

Cum să mă rup de tine,

Când ești al meu tipar;

Ești impregnat în mine,

Tu, iubitul meu hoinar...