De ce?

Șarmant, cu ochii blânzi, căprui 

Părul negru... puțin ondulat

C-un vin m-a invitat in viața lui

Bărbat frumos...foarte galant!

Era un Martie rece, vântos

Cu cerul mai mult noros,

O lună ce rămâne să-mi amintească 

De-a sa creație dumnezeiasca...

El m-a dorit, m-a vrut și m-a avut,

O vară l-am tot așteptat cu dor

Ii eram dragă...cum as fi știut,

Că-n toamnă, ne-om pierde ușor...

Și ne-am pierdut in miez de toamnă,

Când copacii isi dezgolesc a lor ram

Când vinul ii fierbea în butoaie

Si soarele-ncălzea din ce în ce mai rar...

L-am petrecut cu ai mei căprui 

C-un suflet plin de-amărăciune 

Pe cel ce mi-a dăruit din pasiunea lui

Cu riscul de-ai duce dorul pe vecie...

Ochi-mi frumoși azi mi-s orbiți 

Uscați și tulburi de-un dor divin

Reci...și-s mai mereu împietriți

Când privesc că-i gol, paharul de vin.

Nu pot să uit, de-aș vrea n-aș putea,

Lipsa lui insistă la vin mortuar

Cu promisiuni uitate îmbăt durerea

Țin toast funebru cu poezie-n pahar.

Iubitule, azi nu te găsesc în paginile arse,

Iubitule ,azi mă-nec mi se preling niște lacrimi ce se aseamănă cu  cristale, 

Iubitule,azi mă sufoc de dor..oasele mi-s împrăștiate de la vin,

Iubitule ,azi nu te am în față, când eu am m-am lăsat dusă la suprafață, 

Iubitule ,azi nu las un chin amar ,să îmi zdrobească limba, 

Iubitule,nu te găsesc, nu știu cum săruți, nu știu..

Iubitule,mă mai uit la ceas din când în când, și mă scufund într-un vas plutitor,e pierdut pe mal.

Iubitule, nu mai plânge de dor,scrie doar și lasă iubirile reci să plece în gol.

Ai început să mă iubești
cum nimeni nu putea s-o facă mai bine.
M-ai pus pe un piedestal,
mi-ai dăruit coroana
cu care mă mândream.

Am început să te iubesc
cum nimeni nu putea s-o facă mai bine.
Te-am pus în inima mea,
ți-am oferit totul.

Ai pierit, te-ai ofilit, ai căzut
cum cad frunzele din copacii verzi,
toamna,
pierzându-se prin tălpile murdare
ale pantofilor necunoscuților,
așteptând să cadă stropi de ploaie,
singuratice.

Ai menționat drogurile.

Droguri? tu ai fost drogul meu,
pe care-l doream, îl căutam
în fiecare zi și noapte,
când simțeam că înnebunesc.
Erai drogul de care nu mă puteam îndepărta,

de care aveam nevoie constant.

Dar tu mi-ai inițiat pașii
către un loc sacru,
crezând că mă va salva –
te înșeli.

Droguri? tu ai fost drogul meu,
de care încă simt nevoia
să mă ardă, să-mi ardă plămânii,
să ard împreună cu el.
Să-mi lăcrimeze ochii,
până aștern cuvinte de lacrimi
pe fața ta pustie.

Drogul meu, pastila mea,

uram să te iubesc,

acum iubesc să te urăsc.

Privesc luna, îmi zâmbește,

Încercând să mă atragă 

Spre cerul lin ce însoțește 

O lume îmbelșugată.

Închid ochii, mă gândesc 

La iubirea pierdută a noastră.

Înspre lună eu pășesc 

Uitându-mi trupul la fereastră.

Ajung sus, tu mă privești 

Cu un buchet de flori în mână,

Așteptând să întâlnești 

O prea frumoasă zână.

Mă întreb dacă eu sunt oare

Acea zână-ntruchipată

Într-o floare protectoare

Ce-ți va dărui iubirea toată.

Te ating, te uiți în gol,

Ne-ntâlnindu-mi moarta privire 

Ce speră că un miracol

Se va ivi ca o strălucire.

Ochii mei goi îi întâlnești,

Atingându-mi părul, mângâindu-l

Reușești să mă privești,

Golul inimii acoperindu-l.

Îți surâd, încep să plâng

Când încet, încet dispari.

Trandafirii eu îi strâng 

În timp ce tu, domol, tresari.

O mână fină mă cuprinde,

Încălzindu-mi sufletul pustiu 

Care ține încă la tine,

Necăjit și sângeriu.

Cobor treptat, deschizându-mi ochii,

Oh, lună! Mă contempli din nou,

Dar zâmbetul e acum al morții,

Suferind într-un tablou.

Îmi simt lacrimile ochilor

Transformându-se în gheață 

Unde-i lumea visurilor,

Pierdută acolo în ceață?

Îți caut încă zâmbetul 

Pierdut în amintire

Dar uite, îmi pierd sufletul

Într-un vis de fantezie.

Spune-mi..

O să faci cu ea ce ai făcut cu mine?

o să fii toxic neironic o vei înşela,

doare ca un cuţit în piept

Stii Karma nu iartă,

Doar aşteaptă

De ce mi-e inima de dor iar plină

Și al meu suflet este ca de mort

Mereu mie dor de-acea lumină

Pe care ochii ei o port

Și-n nopții privirea ei s-arată

Iar vocea ei mă mai chemă

Și dorul iară mă îmbată

Lasă-mă

De ce atunci în nopți târzii

Tu te gândești la mine

Și capu-mi plin de fantezii

Visează doar la tine

Oh,iubire,de ce tu oare nu-mi vorbești?

De ce în ochi nu mă privești?

Mă lași sa stau și singura-n poveste

Oare tu nu vezi ce frig și rece este?

Este atât de frig la tine-n piept

Încât aș sta ca un atlet.

E frig și tare rău îmi este 

Că nu faci parte din a mea vieții poveste.

Ea,oare,îți sărută pieptul gol

Sau își joacă al vieții rol?

Ea te iubește așa cum eu fac

Sau îi dai și ei în dar doar flori de mac?

Aș vrea să-ți văd măcar o data ochii goi

Și să-ți măcar cu mana ale tale buze moi.

Sa intru în a ta privire

Și să-mi eman a mea iubire.

La masa mea nu mai sta nimeni și nimic

Doar eu și un pahar în care vin mai pun un pic

M-afund în sângele veninului acela acru

Mă uit la al inimii masacru.

Și rochia aceea roșie ca focul,

Zace jos pentru ca  s-a terminat jocul

Jocul aspru al iubirii

Ce nu mă lasă să-mi raspcumpar prețul fericirii.

Astăzi stau aici pe jos și scriu aceste versuri

Și-mi mai creez puține universuri.

Mai stau puțin cu bluza ta la piept,

Până în abis simt ca mă pierd.

O,tu,femeie,ce adesea ți plângi de milă,

Și l târăști în spatele tău mic ca o cămilă .

O,tu,femeie,ce-ți lași acasă zâmbetul tău strălucitor,

Ce ieri,te-ndragosteai de doar un muritor.

Tu,fii,te rog,independenta,

Si țineți mereu rujul în poșetă.

Și nu-l lasa pe el să te doboare ,

Și nici aripile albe să ți le omoare.

Fii mereu sic și zâmbitoare, 

Poartă zilnic fuste,rochii și zorzoane.

Oferă ți timp,iubire și-energie,

Mereu fii tu prea sus și el doar o ființă vie.

Nu plânge când a ta mâna îți este lăsată -n vânt,

Tu stai dreaptă,serioasă,fără a spune vreun cuvânt.

Și nu mai șterge cu al tău burete-nflorat,

Toate răutățile ce l fac pe el acum bărbat.

Când tu adesea mă priveai agale și ascuns,

Ah,mă fumai atât de repede și uite,astăzi,m ai constrâns,

Tu  m ai lăsat singură și fără iubire-ndeajuns,

Îndată te ai strecurat și ai fugit fără a te uita la chipul meu așa de plâns.

Oh,tu,iubire,ce ieri doar mă sorbeai cu-o singură privire,

Cu ochii reci și duri m-arunci în valurile mării cea anoste, 

Iubire,tu ai grijă ce dai și ce primești,ca mâine scump o să te coste,

Iar astăzi,te las să pleci,dar nu te gândi la mine ca la ale tale foste.

Eu ieri iubeam,zâmbeam și eram fericită,

Și tu mă vedeai doar ca pe o pisică nedomesticită.

Mă loveai ușor și fără ale tale mâini,

Uita ne astăzi,suntem doar doi străini.

Ai vrut din al meu suflet de copil firav,

Să construiești din el doar un om ce te iubește ca un slav.

Ai vrut să mi iei toată culoarea roz din ochii și din obrajii reci,

Ca o pasăre în colivie ai vrut să mă lași și,uite,tu acum să pleci.

Astăzi am aruncat armele pe motiv de nepotrivire,

Al meu trup nu ți a mai rezistat nici la o ultima strivire.

În ochii tăi mă vezi doar o crudă și simpla femeie,

Ce în mâna odată îți deținea a inimii și suflet cheie.

Astăzi simt ca mă descompun în mii și mii de atomi micuți

Și fiecare simte cum tu iarăși mă săruți

Molecula mea ruptă din al meu cord pribeag și trist

Mai vrea o dată ca tu să i fii artist.

Un doctor tu ai fost și vei rămâne pentru mine

Cu acele vechi și nesterile

cu foarfeca și bisturiul rece

ce mi face spaima-n măduva să urce.

Mă pui ușor pe acel pat ruginit și vechi

și mânecile neastâmpărat îți sufleci

Te pregătești de acea grea și cumplită operație

care mă va face să mi pierd ultimul strop de respirație

Plămânii mei anoști și singuri

simt cum tu inplantezi în al meu corp firav

doar niște fioroase tuburi.

Acum tu ajutat de-o asistentă

încerci să vezi dacă mai sunt măcar puțin inconștientă

să mi pui în acea perfuzie-obosită

un gram din acea substanță ponosită.

Mai vrei să mi lași doar o ultima strigare

și să mi schimbi ușor a mea stare de-agregare.

Ne-am văzut pe același peron al gării triste si-nvechite,

Așa de tare, oare, dragostea se simte?

M-ai lovit cu acea privire rece si atrăgătoare,

Tu m-ai întrebat unde sunt eu călătoare.

Cu obrajii roșii ca o flacăra asprã si aprinsã, 

Mi-am simtit inima cum-mi este prinsă.

Te-am văzut privindu-mă pe ascuns si îngândurat ,

Cum de chiar tu inima mi-ai furat?

Nu-mi pot scoate din minte acei ochi verzi si sclipitori,

Ce intr-o secunda o mie de fiori mi-au dat.

Nu-mi pot scoate din gânduri acea atingere a ta pe spate 

Si acele mii de șoapte.

Mă gândesc dacă ne vom mai vedea vreodată 

Sau ne vom aminti acea-ntalnire de-altadata?

Oare te voi mai vedea venind spre mine-cnet si fără glas

Sau mă vei lasă sa trăiesc în acest impas?

Mai am doar a ta cămașă plina de parfum și-o călimară,

Ce-mi face inima-mi sa fie atât de-amara.

Mai am o poza-ntr-un tablou uitat pe masa,

Cu omul ce odinioară mă făcea sa fiu acasă.

Mai am un plus ce sta tignit pe patu’ acoperit fie haine,

Ce-mi aduc aminte de-acele zile faine.

Mai am doar o scrisoare mototolita-n mana,

Pe care o citesc ca versurile să-mi rămână.

Mai am acei cercei de diamant,

Ce-i spun urechii atât de deprimant.

Tu uita-l,fata,pe acel om,

Pe care-acum îl simți în fiece atom.

Mai am acea cana deprimata,

Ce are pe ea un băiat și-o fata,

Care se iubeau cândva atât de mult,

Și care azi mai au doar acel tumult.

Mai am acea carte mica și plăpândă,

Care zi de zi se roagă ca ea sa nu mai plângă,

Și care suferă atât de simplu și intens,

Din cauza unui gol imens.

Mai am acele poze fericite,

Pe care le privesc și pe al meu suflet pun doar niște petice,

Poze ce mă fac sa uit de dorul cel imens 

Și mă gandesc doar l-acel nou consens.

Mai am al tău tricou albastru,

Ce mă transforma-ntr-un trist sihastru.

Mai am doar un cuvânt sa ți spun și plec,

Mai pune-mi un sărut și-al meu suflet sa mi-l vindec.